sâmbătă, 12 aprilie 2014

Revederea, film romanesc





Astazi este premiera filmului românesc Revederea, la cinema Patria (ora 12.00) si la Palatul National al copiilor (ora 18.00). Un film de Bogdan Alexe si Tiberiu Rotarescu. In distributie: Maia Morgenstern, Tudorel Filimon, Wilmark, Aliona Moon.

Un film despre adolescenti, iubire, talent si vise care devin realitate.

later update: scurt review de la o prietenă care a mers la film astăzi "Oana, e un film frumos, proaspăt, energic și muzical. Sper să-l vezi și tu!"




vineri, 11 aprilie 2014

Suleyman Magnificul episodul 111 rezumat






Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 111

Încep controversele legate de plecarea lui Selim la Manisa. pe acest fond, cuplul Rustem-Hurrem continuă intrigile. Rustem organizează un atentat asupra lui Mustafa, dar moare Rumeysa. Cecilia își aruncă în luptă toate atu-urile ca să plece cu Selim. Ultima ei speranță va fi Hurrem, care înainte de a o ajuta îi cere supunere și o botează Nurbanu.


Suleyman Magnificul episodul 111 rezumat
În harem Cecilia este o rebelă, dar într-o noapte sparge o oglindă și încearcă să se sinucidă tăindu-și venele cu un ciob, dar Selim fiind prin preajmă, aude voci stridente și vine să o salveze. Suleyman merge la moscheea construită în amintirea lui mehmet și apoi se consultă cu EbuSuud în legătură cu ce prinț ar trebui trimis la Manisa, hotărâre care i se pare greu de luat. Între timp, toată lumea e convocată în sala de consiliu pentru a fi anunțat prințul care va merge la Manisa. Sumbul și Hurrem merg în ascunzătoare și ascultă ce se vorbește în divan. Sultanul nu este acolo, ci Rustem face anunțul, uluitor pentru toată lumea, ca Selim să meargă la Manisa. Prințul Selim se sperie el însuși de această decizie și fuge la sultan care stă închis în cabinetul lui ....


Suleyman Magnificul episodul 111 rezumat
Baiazid este furios pe hotărârea tatălui său ca Selim să meargă la Manisa. De asemenea și Mihrimah este foarte surprinsă de această veste. Schimbarea făcută de sultan va genera un vârtej de reacții și de bârfe, de presupuneri și interpretări nefavorabile lui Selim, în primul rând, apoi fraților lui. Mihrimah o acuză pe Hurrem că a uneltit ca să fie trimis fiul mijlociu la Manisa, acum acesta putând fi ținta atacurilor. Hurrem, dimpotrivă, crede că știindu-se lipsa de dorință pentru a urca pe tron a lui Selim, nimeni n-o să dorească să-l omoare, așa cum s-a întâmplat cu Mehmet. În continuare Mihrimah crede că acum s-a creat un conflict între Selim și Baiazid. Suleyman îl invită pe Mustafa la o partidă de vânătoare cu frații săi, dar acesta refuză sub pretextul că trebuie să plece la Amasya. Sultanul nu primește bucuros acest refuz și îi spune că succesorul tronului nu este neapărat acela care merge în sangeac la Manisa, ci că acesta se va stabili când va muri el și numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla.

Suleyman Magnificul episodul 111 rezumat
În harem, Cecilia aude că Selim va fi trimis la Manisa și vrea să știe ce înseamnă asta. După ce înțelege cât de important este sangeacul Manisa pentru un potențial succesor la tron, va face tot posibilul să ajungă în haremul lui Selim. Cihangir la rândul lui, este mirat de alegerea făcută de sultan și râde pe seama lui Selim. La bordul unei corăbii, Mustafa și Barbarossa încearcă să-și dea seama de ce sultanul l-a ales pe Selim pentru a guverna Manisa. Barbarossa crede că Suleyman a dorit să înceteze vrajba prin gestul său, dar Mustafa zice că de fapt, abia acum încep dușmăniile. Cecilia găsește o ocazie de a se apropia de Selim și de a-i mulțumi pentru că i-a salvat viața, dar el nu este atent și o dă la o parte. Mustafa se află într-un cort în pădure, cu Rumeysa/Lucreția și doi ieniceri îl păzesc. La un moment dat chiar prind pe cineva care este pus de Rustem să atenteze la viața prințului, dar înainte să fie omorât, acesta trage o săgeată otrăvită înspre cort, care o nimerește pe Rumeysa, care astfel moare, apărându-l pe prinț. Cecilia îi cere lui Sumbul s-o ajute să intre în haremul lui Selim, mituindu-l cu o bijuterie, dar Sumbul o alege pe o altă kadînă, Valeria. Când Hurrem aude că planul lui Rustem a dat greș, se înfurie și îl amenință pe ginerele ei că dacă mai face vreo greșeală, o să-l coste viața. Mahidevran este convinsă că în spatele atentatului stă Hurrem, dar nu-l mai stârnește pe fiul său, ci își ține gura, doar încearcă să-l calmeze.

Suleyman Magnificul episodul 111 rezumat
La partida de vânătoare la care Selim a sugerat să se meargă pe cai de curse, la un moment dat chiar el dispare, iar Cihangir vede cum calul fratelui său vine fără călăreț. Acesta îi anunță speriat pe cei din suită. Selim fusese atacat de bandiți, în pădure, iar Baiazid fiind în preajmă, îl salvează. Când se întâlnesc cu Suleyman, Selim nu confirmă faptul că a fost salvat de fratele său, iar Baiazid se înfurie și pleacă.



sursa foto si text: https://www.facebook.com/pages/Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED/213522235343950


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade: 107, 108, 109, 110,  Kanal D.



joi, 10 aprilie 2014

Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 110

Episodul se concentrează asupra unui subiect principal: cine va pleca la Manisa? Hurrem ascultă de acum înainte ședințele de consiliu dintr-o ascunzătoare secretă despre care doar Sumbul știe. Vin fete noi la harem. Una dintre ele, Cecilia, este salvată de la sinucidere de către Selim. 


Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat
Sezonul al patrulea începe cu vocea lui Ibrahim, care spune că se simte prins între iad și rai și că nu are odihnă pentru că într-o noapte a Ramadanului focul l-a înconjurat și l-a nimicit.... și că omul este propriul său dușman. Suleyman doarme iar Hurrem stă pe terasă și se gândește la ceea ce i-a spus o ghicitoare, că palatul va fi înecat în sânge, iar ea adaugă că nu va fi sângele ei ci acela al dușmanilor ei. Sumbul o aduce pe Hurrem într-o ascunzătoare și-i spune că totul s-a făcut după cum a poruncit ea.

Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat
Mustafa primește o invitație de la sultan să vină la capitală. Barbarossa are o discuție cu Rustem care acum este vizir (ministru) iar acesta din urmă crede că este cazul ca bătrânul lup de mare să-l felicite pentru avansare. Apoi vorbesc despre cine va merge acum la Manisa, iar Rustem precizează că oricum, Suleyman hotărăște asta, indiferent de omul pe care l-ar putea favoriza Barbarossa.

Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat
Matrakcî este atacat de bandiți în piață dar imediat află că de fapt era o farsă de-a lui Baiazid. La palat se pregătește o recepție în cinstea prințului Cihangir unde sunt invitați inclusiv Mustafa și sultana Mahidevran, iar Hurrem îi spune sultanului că pe Cihangir îl deranjează această ceremonie. Apoi Suleyman se arată trist pentru că Dumnezeu i l-a luat pe Mehmet. Sumbul îi cere lui Cihangir să încerce niște haine, dar el este supărat pentru că orice ar încerca, tot cocoșat va fi. Diana se plânge bătrânei Afife că fetele din harem sunt leneșe și doar bârfesc și aruncă ochiade prinților. Selim se întreabă cine va merge acum la Manisa și se așteaptă ca Mustafa să fie readus la palatul său. Frații se reîntâlnesc, își fac cadouri reciproce, iar Mihrimah își dă și ea cu părerea față de Rustem că Baiazid ar trebui trimis la Manisa, și nu Mustafa. Rustem însă, o asigură că nu Mustafa va pleca acolo, lucru de care prințesa se miră.

Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat
Când apar Mustafa și Mahidevran la palat, toată lumea se poartă frumos în aparență, dar Mihrimah își promite să-i înece pe amândoi în sângele fraților săi pentru îndrâzneala de a veni acolo, neștiind că au fost invitați. În timpul sărbătorii, Hurrem și Rustem uneltesc din nou împotriva lui Mustafa și cu toate că Rustem își exprimă îngrijorarea că sultanul l-ar putea trimite iar pe prinț la Manisa, Hurrem nervoasă spune că el trebuie trimis doar în iad. Suleyman stă de vorbă cu Cihangir, dar acesta îi răspunde direct că nu-l interesează ceremonia din moment ce el nu va pleca niciodată într-un sangeac și nu va putea să fie sultan. În momentele în care Cihangir trebuie să rostească un jurământ, de emoție uită cuvintele și atunci Suleyman spune jurământul mai departe, încurajându-l pe fiul său să continue. Lui Mahidevran i se face milă de prințul care plătește pentru păcatele altora, și spune asta cu glas tare, în așa fel încât Hurrem aude și îi răspunde că n-ar trebui să aibă așa tupeu din moment ce ea este aceea care a distrus sângele dinastiei (!).

Suleyman Magnificul episodul 110 rezumat
Seara, la cina festivă, Rustem este și el invitat, lucru care nu e pe placul lui Mustafa. Bineînțeles conversațiile se învârt în jurul aceluiași subiect referitor la cineva merge la Manisa. Rustem nu pierde ocazia să-l informeze pe Suleyman că Mustafa e atât de iubit de armată încât a venit escortat de ieniceri în capitală, lucru care îl pune într-o situație neplăcută pe prinț. În harem vin fete noi, iar una dintre ele, Cecilia, o venețiană, are o discuție cu Hurrem care o pune la punct. Afară, Selim și Baiazid jocaă matrak sub privirile lui Suleyman, care observă că loviturile sunt din ce în ce mai dure și jocul e luat foarte în serios de cei doi frați, ceea ce-l mâhnește pe sultan. Pe terasă, alături de el apare Mahidevran care-i spune că Mustafa mai așteaptă un copil și că ea speră ca acesta să crească la Manisa. Suleyman se încruntă, dar tace. Mai târziu îl cheamă pe prinț separat să-i ceară socoteală despre escorta de ieniceri cu care a venit în capitală, iar acesta trebuie să se disculpe și să povestească faptul că s-a întâlnit pe drum cu acel detașament de ieniceri și ei au dorit să-l însoțească până la palat. Suleyman spune că așa ceva nu este permis și că nu trebuia să cadă în greșeală. Dar îl îmbrățișează și precizează că nu-l consideră vinovat pentru acest incident. Când iese de la sultan Mustafa se întâlnește cu Hurrem, care foarte subtil îl acuză de moartea lui Mehmet.

sursa foto si text: https://www.facebook.com/pages/Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED/213522235343950


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Ultimele episoade: 106, 107, 108, 109,  Kanal D.



miercuri, 9 aprilie 2014

Feriha episodul 42 rezumat





Nimeni nu observă dispariția Ferihăi. Dimineața, Hatice le strigă pe fete și o vede doar pe Gulsum, care era preocupată acum de situația ei, în dormitor. Lumea începe să se agite. Emir coboară și întâmplător aude sunând telefonul Ferihăi căzut lângă mașina lui. Îl ia și nu înțelege ce caută acolo, apoi îl vede pe Mehmet ieșind din bloc și sunând-o pe sora lui. Înainte de a se lua la bătaie, înțeleg toți că au același scop, s-o găsească pe Feriha. La poliție fiecare spune ce știe, și din păcate, acum află Rîza despre prima răpire comisă de Halil. Emir completează informațiile spunând polițiștilor că Halil a dus-o la o casă unde ar fi urmat să locuiască împreună. Polițiștii merg pe această pistă și caută adresa respectivă.

 episodul următor: Feriha 43

Halil o ține pe Feriha legată în aceeași casă, care acum are alți proprietari, ținuți și ei cu forța, legați (o femeie și băiatul ei). Cu ajutorul unor injecții cu somnifere luate din spital, Halil o determină pe Feriha să doarmă. Când apare poliția la ușă, el o pune pe femeie să spună că e casa ei de 6 luni și că nu știe nimic despre nici un Halil. Ca să fie sigur că femeia spune ce vrea el, îi ia pe băiat și pe Feriha și se ascund toți 3 în baie, Halil amenințându-i cu un pistol. Astfel, chiar dacă polițiștii intră în casă, nu văd nimic deosebit. Trec două zile de chin pentru Feriha, care nu prea poate să facă nimic altceva decât să scrie un bilet, cu un ruj, bilet care nu va ajunge decât în curtea plină de noroi a casei.

În urma plângerii făcute la poliție, doi ofițeri bat pe la toate ușile din bloc să întrebe vecinii dacă au văzut ceva în noaptea de anul nou. Cansu fusese martoră la răpire, dar minte că a venit dimineața de la petrecere și nu știe nimic. Ulterior, poliția verifică înregistrările video ale camerelor de supraveghere din zonă și Emir o recunoaște pe Cansu are era filmată din spate. Aceasta este adusă la secție și confruntată cu filmarea, va spune că era beată, că nu și-a dat seama prea bine ce se petrece sub ochii ei. Emir se supără foarte tare pe ea pentru că a mințit și mai ales pt că nu a anunțat pe nimeni despre răpire, deși a văzut foarte clar totul. O repede și țipă la ea, iar Cansu face din nou o criză de nervi presărată cu lacrimi, la care sunt martori și Sanem cu Unal. Astfel Unal află că Cansu are niște probleme și că simte o iubire anormală pentru fiul său.

Koray se simte prins între problemele prietenului său și partida de amor cu Gulsum, consumată sub influența băuturii. Gulsum plânge neîncetat de atunci, cei din jur crezând că din cauza răpirii lui Feriha. Seher aude o conversație în care Emir o întreabă pe Gulsum dacă Feriha era în casă când a revenit ea dimineață, și își dă seama imediat ce s-a întâmplat. Mai mult, îi cere lui Gulsum să i se destăinuie ca și cum i-ar fi o soră mai mare, dar aceasta se îndepărtează de Seher fără să scoată nici o vorbă.

Episodul 42 se încheie când Halil, cu nebuneala lui (actorul joacă excelent, juri că e nebun!) se gândește că Feriha nu-și dă seama cât de mult se iubesc ei doi din cauza diavolilor, unul dintre diavoli fiind Emir. Îi cere Ferihăi să-i dea numărul lui Emir și îl cheamă acolo pregătindu-i o seringă cu somnifer. Emir apare val-vârtej și cade în capcana întinsă de Halil. Intră în casă și acesta îi înfige acul seringii în gât ....


Ultimele episoade: 37394041,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


marți, 8 aprilie 2014

Feriha episodul 41 rezumat





Feriha episodul 41 rezumat
Rîza e agitat pentru că Feriha nu este pe casa scării. Împreună cu Emir ies afară din bloc și o găsesc stând de vorbă cu tatăl lui Halil care venise să-i anunțe că fiul lor a scăpat din spital și cine știe ce face. Emir ascultă, dar nu înțelege mare lucru. La subsol se hotărăște ca Feriha să meargă mereu însoțită de Gulsum și de Mehmet, iar ușa să stea încuiată de acum înainte. Seher face pe interesanta, ca de obicei, și se lamentează că din cauza Ferihăi nu-și vor termina ei văruiala.

Emir încearcă să afle detalii despre panica pe care o provoacă Halil, dar crede că de la Feriha nu va scoate nimic, așa că îl întreabă pe Koray de unde ar putea afla adevărul. Koray o cheamă pe Gulsum la o întâlnire la care era și Emir prezent, și ea îi spune tot ce știe despre logodna forțată. După aceea, Feriha va accepta să discute cu Emir și-i va povesti totul cum s-a petrecut, astfel Emir aflând că toată logodna s-a făcut în urma poveștii cu pozele "compromițătoare" din revista în care apăruse Feriha și Koray. Astfel, o va repezi pe Hande și îi va spune că nu vrea s-o mai vadă niciodată în viața lui.

 episodul următor: Feriha 42

Feriha episodul 41 rezumat
Sanem încearcă în mai multe rânduri să-i atragă atenția lui Nevbahar că Levent ar avea o legătură nepermisă cu Feriha. Nevbahar nu înțelege de ce Sanem face acest demers, ba chiar se arată deranjată de faptul că viața fiului ei este subiect de discuție și de judecată pentru Sanem. La una din aceste conversații este martoră involuntară și Cansu, care, după ce bătrâna pleacă, îi spune mamei ei că nu și-a dat seama că relația lui Levent cu Feriha o deranjează chiar așa de tare. Atunci Sanem realizează că discuțiile ei cu Nevbahar bat la ochi și dau impresia că ea este geloasă pe Feriha. Fiind vremea sărbătorilor de iarnă, va încerca să se împace cu Nevbahar acceptând invitația la cina de Anul Nou unde urmau să fie prezenți Levent și Bulent. Înainte de a veni ea la cină, Bulent ține un scurt toast, bea un pahar de vin, apoi spune că pleacă de la această masă a unei familii simbolice. Se ridică, trage fața de masă după el cu toate paharele și farfuriile, apoi iese, în timp ce Sanem intră, uluită de ceea ce vede pe jos. Nevbahar o trimite afară unde o așteaptă Unal ca să petreacă anul nou împreună, iar Levent se întreabă unde tot pleacă fratele său, așa, fără să spună.

Unal într-o conversație cu Sanem îi împărtășește că el vrea să-l scoată pe Emir din parteneriatul afacerii, ca să nu mai afirme că banii care-i vin lui de acolo sunt ai lui - în realitate afacerile fiind conduse de taică-său. Sanem e de acord cu acest lucru, iar Unal reziliază parteneriatul cu Emir fără să-l anunțe pe acesta decât după ce schimbă contractul. Aysun nu este de acord cu acest gest și spune că-și va susține fiul, chiar dacă greșește. În continuare Aysun va încerca să-l determine pe Emir să se mute în altă parte, dar fără nici un succes. Când Cansu află despre faptul că Emir nu mai e parte a afacerii se ceartă cu Sanem, dar aceasta, diplomată, o trimite să discute cu Unal, pentru că pe ea n-o privește viața familiei Sarrafoglu.

Feriha episodul 41 rezumat
Vin sărbătorile de iarnă, toată lumea face fel de fel de pregătiri. Cansu, Hande, Lara, pregătesc o petrecere care va avea loc acasă la Koray, dar el fiind foarte dezamăgit de purtarea lui Hande, îi dă cheile casei să facă ce vrea, și apoi pleacă la Emir. Seher se plânge că numai ei nu fac nimic din cauza fricii de Halil. De altfel, această teamă este întemeiată, pentru că acesta o urmărește pe Feriha peste tot, la școală și la bloc, dar are grijă să fie cât mai puțin văzut. Totuși Emir și Cansu îl văd, în zile diferite, dar nu spun nimic celorlalți.

Feriha episodul 41 rezumat
Episodul 41 se încheie cu noaptea de Anul Nou. Emir bea șampanie cu Koray, Feriha și ai ei stau în sufragerie și joacă scrabble, apoi se culcă. La un moment dat Gulsum urcă la ap. 10 să ceară un tirbușon și rămâne cu Koray să bea șampanie. Emir coboară scările la 12 noaptea, iar Feriha tocmai ieșise și ea să vadă artificiile. Emir vrea să-i pună haina lui pe umeri, iar Feriha se enervează și fără să-și dea seama, scapă jos cheile de la ușă. Amândoi urcă în bloc. Feriha vede că nu mai are cheile în buzunarul flanelei și iese, temătoare, din nou afară. Emir sună la ușă la el, dar nu i se mai răspunde pentru că Gulsum și Koray s-au dus în dormitor, lăsând un șir de haine în urma lor.

Feriha caută cheile luminând asfaltul cu ecranul telefonului mobil. Din spate se apropie tiptil Halil, care o imobilizează și-i pune la nas o batistă cu un somnifer puternic .....

Alte acțiuni în episodul 40:
- Koray se supără încă odată pe Hande când o jignește pe Gulsum.
- Levent acceptă o invitație directă în dormitorul lui Sanem, dar amândoi sunt surprinși de către Cansu, care se întreabă de ce era ușa blocată?
- Mehmet află că votul lui Emir la ședința de bloc a fost decisiv și începe să-și pună niște întrebări în privința acestui ajutor.


Ultimele episoade: 36 37,  39,   40,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.