marți, 11 februarie 2020

Ma numesc Zuleyha episoadele 17-18 tr rezumat

Ma numesc Zuleyha episoadele 17-18 tr rezumat

Yilmaz strigase o sumă atât de mare pentru perna brodată de Züleyha încât nimeni nu mai licitează și el devine proprietarul pernei. Demir este foarte nervos și e decis să se răzbune pe o asemenea îndrăzneală. Dar Yilmaz îi trimite printr-un curier perna a doua zi. Demir, și mai enervat, o ia și îi dă foc, cu toate că soția lui ar fi vrut s-o păstreze. După acest incident, Züleyha îi scrie într-o scrisoare tot focul inimii ei lui Yilmaz, dezvăluindu-i inclusiv că Adnan este copilul lui, apoi îl roagă pe Sebahattin să-i dea scrisoarea fostului ei iubit. Doctorul o întreabă dacă este sigură că vrea asta, deoarece dacă Demir află, nici ea și nici băiețelul nu vor mai fi în siguranță, plus că nu se poate ști ce reacție va avea Yilmaz după aflarea adevărului. Zuleyha este hotărâtă și insistă ca mesajul ei să ajungă la destinatar.

Fekeli se duce din nou pe la conacul Yamanilor, chemat de Hunkar care îi spune să părăsească Cukurova împreună cu fiul lui de suflet. Ali se supără și se încăpățânează să facă așa cum dorește, și nu pe placul altora, încercând să-i explice femeii pe care a iubit-o la tinerețe că moartea lui Adnan Yaman nu i s-a datorat și că ea nu știe adevărul, așa cum a fost. Hunkar este răvășită, dar deocamdată nu e dispusă să răscolească trecutul, mai ales că nu știe de unde să înceapă. Însă destinul pare să-i arate ceva. Într-o seară este chemată acasă la un bătrân muribund care fusese de față când a murit soțul ei, pentru că voia să-i spună un secret pe patul de moarte. Din păcate omul nu mai apucă să termine fraza ci doar murmură că în seara aceea... apoi își dă duhul. Acum Hunkar este de-a dreptul răvășită. A doua zi se duce la înmormântare și din nou se întâlnește cu Fekeli care îi mai strecoară o îndoială în suflet vorbindu-i despre o casă despre care ea nu știe nimic. În tot acest timp, Haminne spune de câteva ori că Hunkar trebuie să se mărite cu Adnan Yaman, nu cu Fekeli. Züleyha își dă seama că bătrâna își amintește ceva din trecut, și că nu vorbește chiar în dodii, așa cum susține Hunkar.

Saniye revine la bucătărie să-și facă treaba, dar Gaffur este lăsat deoparte și mâna dreaptă a lui Demir este numit un alt servitor, Halil. Gaffur este supărat și se gândește cum să facă să-și recapete vechiul job. Între timp, Hunkar și Demir îi joacă o farsă ca să-l sperie și să-l facă să nu mai acționeze vreodată de capul lui. Gaffur crede că e complice involuntar la o crimă și că ar putea să facă pușcărie dacă se va afla despre toată tărășenia. Însă nu renunță la a fi șef. Drept urmare, plănuiește o capcană în care pică Halil. Gaffur îl îmbată și apoi dă drumul cailor din grajd. A doua zi Hunkar este disperată că au dispărut caii, iar Gaffur are ocazia să dea vina pe Halil, care nu știe să-și facă treaba. Datorită incidentului, Gaffur este repus în funcție și va aduce caii înapoi.

În sat apare o nouă doctoriță, în persoana lui Mujgan (actrița a mai jucat rolul Zuhre în serialul Steaua Ciobanului sau Steaua sufletului). Ea vine să vaccineze copiii antipoliomielită apoi ajunge să-l îngrijească pe micuțul Adnan care avea febră. Züleyha este geloasă pe ea, pentru că e frumoasă și Demir pare s-o placă. Mai mult, într-o dimineață Hunkar o invită să ia micul dejun cu familia Yaman, sub pretextul că poate se va împrieteni cu Zuleyha, dar ea este cu adevărat geloasă și se înfurie insinuând că acum Demir vrea să-i aleagă și prietenii. Pleacă de la masă, dar Hunkar și Demir sunt bucuroși că Züleyha și-a arătat gelozia, ceea ce înseamnă că a început să-și iubească soțul. Mujgan începe să cunoască lumea bună din Cukurova și ajunge să se vadă și cu Yilmaz care se pare că se îndrăgostește de ea iar sentimentul este reciproc. A doua zi el îi trimite flori și un bilet și o invită la un restaurant.

La fabrica de bumbac este de lucru. Yilmaz l-a adus pe regele textilelor din Istanbul și a perfectat un contract pentru 100 de tone de bumbac brut care trebuie livrat în scurt timp. Acum depozitele fabricii sunt pline cu bumbac, dar Demir plănuiește să le strice celor doi afacerea. Sebahattin, care este decis să divorțeze în ciuda opoziției Yamanilor, află că Demir i-a amenințat avocata dacă nu închide acțiunea. Așa că se duce la Demir la firmă, furios, și îl jignește ca să fie lăsat în pace să-și trăiască viața așa cum dorește. Demir strânge din dinți, dar taie finanțarea fiicei lor, Betul, care studiază la Paris. (Ulterior, Sebahattin va închide acțiunea de divorț pentru ca fiica sa să poată să-și termine facultatea și își va cere scuze de la Demir.) După ce doctorul iese din birou, apare Cengo cu un ziar în mână unde pe prima pagină este un articol elogios despre Yilmaz Akkaya și contractul său fabulos. Seara, Gaffur și oamenii lui, supravegheați discret de Cengo și Demir din mașină, udă cu furtunul tot bumbacul lui Yilmaz....

A doua zi, Fekeli este foarte trist când vede ce s-a întâmplat peste noapte, iar Yilmaz e furios, amândoi intuind cine le-a făcut așa ceva. Însă în timp ce Yilmaz vrea să meargă să-i ceară socoteală rivalului său, Ali îl potolește și îi spune că nu trebuie să acționeze așa cum Demir se așteaptă. După aceea Fekeli discută cu un afacerist egiptean și cumpără bumbac ca să poată să iasă basma curată din afacerea cu regele textilelor, ca să continue să colaboreze cu el, chiar dacă acum va pierde. Afaceristul din Istanbul, Alaaddin, află despre cele petrecute și este impresionat de gestul lui Fekeli și de îndârjirea lui de a se ține de cuvânt. Demir îi vede pe cei doi liniștiți, în aparență, și este nedumerit cum de nu s-a stârnit niciun scandal. Hunkar află despre ceea ce a făcut fiul ei de la lumea care bârfește și îl dojenește pentru fapta sa, chiar dacă el se disculpă spunând că ucigașul tatălui său așa merită. Hunkar începe să se îndoiască din ce în ce mai mult despre ceea ce știa legat de moartea lui Adnan Yaman și îl întreabă pe Demir despre casa de care-i spusese Fekeli, însă Demir se înfurie și nu divulgă nimic în legătură cu aceasta.

Ma numesc Zuleyha episoadele 17-18 tr rezumat

Züleyha și Demir pleacă la munte pentru câteva zile și la un moment dat se plimbă cu căruciorul cu Adnan pe șosea. Se opresc să bea un suc, dar de pe munte se stârnește o alunecare de teren și Demir este prins între malul de pământ și mașină. Züleyha își ia copilul disperată și se duce acasă cu un camion de ocazie, alertând pe toată lumea. Demir este dus la spital unde se constată că are hemoragie internă și oase rupte. Mujgan ajută la aducerea unui medic specialist și Demir intră în operație, apoi rămâne câteva zile internat ca să se refacă. În acest timp Sebahhatin are ocazia să-i dea lui Yilmaz scrisoarea Zuleihăi, dar se răzgândește și i-o dă înapoi tinerei femei, explicându-i că nu a putut face un lucru care ar putea avea consecințe atât de grave. Züleyha înțelege și, înlăcrimată, arde scrisoarea. Când Demir este adus acasă, ea îl hrănește ca pe un copil, și îi spune că îl iubește, dar el răspunde că ceea ce simte ea acum este recunoștință.

Ma numesc Zuleyha episoadele 17-18 tr rezumat

Yilmaz simte nevoia să discute cu Zuleyha ca să o încheie cu ea și îi taie calea cu mașina spunându-i că pentru el abia acum relația dintre ei este trecutul și se desprinde ca să poată merge mai departe. Când Demir este refăcut cât de cât, deși are o mână în ghips și merge ajutat de baston, cei doi soți ies la restaurant într-o seară, exact când Yilmaz și Mujgan se aflau deja acolo. Züleyha îi vede pe amândoi într-un gest de tandrețe, cu mâinile împreunate peste masă...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 15-16 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 19-20-21 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 9 februarie 2020

Vis de iubire ep. 6-10 rezumat

Vis de iubire ep. 6-10 rezumat

Fotografiile pe care Can le-a făcut lui Sanem pentru fundația de femei sunt acum pe panouri publicitare din tot orașul. Aceste panouri publicitare sunt de fapt simbolul iubirii tăcute care există între Sanem și Can, ceea ce îi oferă lui Sanem curajul de care are nevoie pentru a merge înainte. Sanem decide, indiferent care va fi rezultatul final, ea îi va spune lui Can cum se simte despre el. Cu toate acestea, în cartier, panourile cauzează alt fel de probleme. Zebercet care crede că Osman și Sanem sunt logodiți, consideră că Osman a lipit panourile cu fotografii ale lui Sanem, iar cu atitudinea și acțiunile lui Don Quijote atacă panou cu panou cu intenția de a le distruge. În acest timp, întregul cartier se uită ca la spectacol.

Planul mișelesc pe care Aylin l-a pus în mișcare în timpul taberei motivaționale este atât de grav încât ar putea pune în pericol cariera lui Can. Acesta imediat face investigații în încercarea de a afla cine a furat fotografiile din biroul său. Sanem știe foarte bine că Emre a văzut acele fotografii. Oare Sanem, care acum își dă seama care au fost planurile lui Emre de-a lungul timpului și că a fost legată în tot acest timp, va continua să păstreze secretul lui Emre? Sau va pune toate cărțile pe masă și îi va spune bărbatului că-i place întregul adevăr?

În timp ce Sanem a găsit persoana care a pus capcana pentru Can, află că și ea face parte din această configurație. Acum va putea Sanem să explice toate acestea lui Can! În același timp, omul care a fost prins este dat pe mâna poliției și se face o conferință de presă pentru a anunța ceea ce s-a întâmplat cu reputația lui Can, care nu este căsătorit, dar o altă surpriză îi așteaptă pe Emre și Sanem. Pentru a face lucrurile și mai interesante, Can a auzit-o pe Sanem spunând că este îndrăgostită de el. Desigur, acum el n-o va mai lăsa pe Sanem să plece, dar să vedem cât de mult va încerca Sanem să fugă! Între timp, în cartier, secretul modului în care Aysun a reușit să slăbească devine public. Totuși acest lucru o supără cu adevărat pe Mevkibe.

Sanem și Can vor fi capabili să rămână unul lângă altul? Fără să vrea sau să știe Sanem s-a implicat într-un joc și a spus atât de multe minciuni, încât nici nu mai știe tot ce a făcut și a spus, Reacția imediată a lui Can a fost că nu vrea s-o mai vadă. Cum va supraviețui Sanem fără să-l vadă pe Can? Emre nu se poate scăpa de sentimentele sale de vinovăție. De asemenea, el nu poate trece peste faptul că femeia pe care o iubește ar putea fi atât de rea. Aylin, care a pierdut acum sprijinul pe care îl primea de la Emre, caută modalități de a ține pasul și de a plăti facturile care se acumulează; și, desigur, continuă să găsească noi planuri diavolești. Munca nu există în vocabularul lui Aylin!

Cartierul se confruntă cu o nouă rebeliune. Acum, după ce fiul lui Aysun, Zebercet, a preluat magazinul care era liber și a deschis un magazin de lenjerie, o face pe Aysun femeie de afaceri. Acest lucru o determină pe Mevkibe să o facă următoarea mișcare. Ea va prelua magazinul alimentar din cartier și o va trimite pe Nihat acasă. Zebercet și Nihat, care acum nu au absolut nimic de făcut, se plimbă prin cartier așteptând ceva, ca o bombă cu ceas. Acum lucrurile devin și mai complicate. Și, la un moment dat, totul se termină pe umerii lui Osman. Sanem a plecat, Can nu vine la serviciu și nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el, iar la agenție este o criză imensă. Fără Can e un haos total și încă o dată Ceycey pierde controlul complet.

Sanem este în stare de șoc atunci când ajunge acasă la Can să-i spună să nu plece și Polen este cea care deschide ușa. Ce caută fosta iubită a lui Can, care trăiește în altă țară în casa lui Can? În timp ce Sanem este foarte curioasă cum arată Polen, de asemenea, și Polen este foarte curioasă cu privire la femeile care i-au traversat viața lui Can.

În timp ce la agenție toată lumea lucrează cu convingere la pregătirile pentru noul magazin al lui Remide Hanım, întreaga echipă este preocupată de ghicitul în cafeaua turcească. Aylin, căreia Emre i-a spus să ia lucrurile mai ușor, dar nu ezită să încerce să saboteze lucrările lui Fikr-i Harika. În timp ce Nihat și Muze au pierdut controlul magazinelor lor către Mevkibe și Aysun, își îndreaptă atenția spre măcelaria lui Osman, care acum se concentrează total pe fabricarea chiftelelor vegane. Dar cine va mânca toate aceste chiftele? Când Sanem crede că a găsit în sfârșit Albatross, ce va face Can? În timp ce Sanem este geloasă pe Polen, Can este acum gelos pe falsul Albatros, iar lucrurile scapă total de sub control.

Când Polen găsește în cabanele secrete ale lui Can, un loc ascuns de toată lumea, pereții plini de fotografiile lui Sanem, inima și mintea ei devin foarte confuze. Can, care crede că Sanem a petrecut toată noaptea cu Levent, acum o forță să lucreze a doua zi la campania de băuturi ecologice și adăugarea la această mizerie o obligă să lucreze cu Aylin!

Acum toată lumea lucrează cu convingere la pregătirile pentru set, iar ei caută pe cineva care este foarte sensibil la ceea ce mănâncă și bea și care se bucură foarte mult de aceste produse, fiind organice. Osman este de acord să accepte cererea lui Leyla; dar va putea să se descurce? Nihat, Muzo și Ayhan sunt desigur în sprijinul deplin al acestei situații. În timp ce Mevkibe este ocupată să fie femeie de afaceri și să conducă magazinul, se află față în față cu posibilitatea soțului ei de a face publicitate! Când Sanem se întoarce la agenție, ea și-a scris speranțele și visele și le-a legat de arborele dorințelor. Cu toate acestea, observă că Can a urmat-o și ea acolo. Desigur, Can se va asigura că dorințele ei devin realitate.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Vis de iubire ep. 1-5 tr                                     urmează: Vis de iubire ep. 11-17 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 7 februarie 2020

Ma numesc Zuleyha episoadele 15-16 rezumat

Ma numesc Zuleyha episoadele 15-16 rezumat

Züleyha se proptește în fața lui Demir ca și cum pe el ar vrea să-l apere, ca să nu fie împușcat Yilmaz. Îi spune încă odată că își iubește soțul și familia și că el trebuie să accepte asta, și totul se încheie aici. Cei doi rivali pleacă, Demir fiind impresionat de gestul soției sale. Dar Yilmaz este furios și tulburat de cuvintele iubitei sale, așa că se urcă la volan spunându-și că el tot nu va renunța. Pe drum, însă, face un accident. Timp de câteva zile nimeni nu știe un de se află Yilmaz, Fekeli crede că Demir l-a omorât și dă buzna la vila Yamanilor să-i amenințe, tocmai pe când primarul orașului se afla în vizită acolo. Iese cu panaramă, Fekeli pleacă iar Demir începe s-o întrebe pe maică-sa ce-i cu acest om în casa lor.

Bătrâna, care-l mai văzuse pe Ali în vilă, începe să strige recunoscându-l, iar Demir se înfurie că Hunkar îi ascunde lucruri. Însă Haminne, cu mintea rătăcită, confundă evenimentele din trecut cu cele actuale și Hunkar scapă basma curată pe moment, insinuând că femeia este clar că nu știe ce vorbește. Fekeli pune oamenii să-l caute pe Yimaz peste tot, mai ales că pare să-l fi înghițit pământul. Până la urmă acesta este găsit inconștient lângă mașina răsturnată și este dus la spital. Ali crede că Demir trebuie să fie implicat în acest accident, dar este nevoit să aștepte ca Yilmaz să se trezească ca să spună ce s-a petrecut.

Gaffur, care aude o conversație a stăpânilor despre faptul că Yilmaz e la spital, crede că dacă-l omoară Demir îl va recompensa. Astfel, Gaffur se duce în rezerva unde se află Yilmaz și vrea să-l sufoce cu perna, dar tocmai atunci intră un medic care alertează personalul medical. Totul se află, Gaffur minte că este vorba despre o neînțelegere, că el doar voia să-i aranjeze perna tânărului, dar bineînțeles că nu este crezut. Drept consecință, când Demir află în ce situație l-a pus omul său de încredere (acum toată Adana îl suspectează pe Demir că și-a pus majordomul să-l ucidă pe Yilmaz), acesta se supără foarte tare și îi dă afară de pe proprietatea Yamanilor pe Gaffur și pe Saniye. Acum cei doi soți nu știu ce să facă, dar au ceva bani din recompensele primite de Gaffur și se gândesc să se relaxeze câteva zile apoi să se gândească la ce va fi mai departe. Intră într-un restaurant și comandă de toate, apoi Gaffur chiar se gândește că ar putea și el să-și deschidă un bistro. Însă când să scoată banii să plătească consumația, vede că a fost jefuit, de un hoț care pe stradă s-a împins în el și i-a subtilizat toți banii din buzunarul interior al hainei.

Faliți, Saniye și Gaffur nu știu ce să facă și așteaptă mila lui Demir. Între timp, Veli este găsit de către Sermin care-i cere socoteală pentru minciunile spuse și îl șantajează, dar Veli știe s-o facă să tacă, amenințând și el că va spune tuturor că Züleyha era nevasta lui Yilmaz. Acum Sermin, care nu știa acest amănunt, are un as în mânecă pe care neîndoielnic că îl va folosi la momentul oportun. Până la urmă Veli va fi luat la bătaie de cei cărora le datora bani dar și de oamenii trimiși de Hunkar să vadă unde se află și dacă poate recupera colierul de smaralde. Într-un final Veli va muri din bătaie. Yilmaz se trezește din comă și îi spune lui Fekeli că Demir nu are niciun amestec în accidentul de mașină. Înainte de asta, Züleyha ajutată de Sebahattin reușește s-o adoarmă pe Hunkar cu niște somnifere, apoi iese din casă și merge la spital unde doctorul o pune să se deghizeze în asistentă și o duce la rezerva lui Yilmaz. Însă acesta nu-și amintește nimic din această vizită în timp ce el era inconștient.

Fekeli, bucuros că fiul lui de suflet și-a revenit, vrea să dea o petrecere când acesta revine acasă. Se duce pe la Hunkar și îi cere scuze pentru comportamentul său anterior. În afaceri, Yilmaz reușește să deschidă o cameră de comerț în Adana, dar Demir, care are relații mult mai sus puse, va reuși să devină primul președinte al camerei, la un vor diferență față de Yilmaz. Tânărul sigur că este furios pe Demir că i-a suflat dreptul lui pentru care a muncit, însă Ali îl face să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, spunându-i că o victorie la un vot diferență nu este victorie, ci eșec. Adevărata victorie este a lui, a lui Yilmaz.

Sermin află de la Züleyha că Veli este mort și fiind afectată, recunoaște că între ei doi a fost o relație. După aceea, cele două femei devin mai apropiate, deși Hunkar nu vede cu ochi buni această apropiere. Sermin, într-un moment de sinceritate, o atenționează pe Zuleyha să fie atentă cu Hunkar că nu este femeia care pare a fi și că o amenință din cauză că știe despre Yilmaz că a fost soțul Zuleihăi, apoi sugerează că din cauza ei ar fi murit Veli. Züleyha pare s-o creadă, dar la un moment dat o pune la încercare și o dă de gol, mințind-o că va pleca la Istanbul. Sermin pică în capcana întinsă de Züleyha și o anunță imediat pe Hunkar. [Aici se încheie episodul 23 Kanal D] Zuleyha într-adevăr, plecase cu Adnan din casă, cu mașina cea nouă dăruită de Demir, însă ea se dusese la Cengo în vizită.

Saniye și Gaffur s-au dus la mătușa Suna care îi pune la tot felul de treburi fără să le fie prea recunoscătoare. Saniye se roagă de soțul ei să se ducă să vorbească cu Hunkar să fie primiți înapoi. Gaffur face așa cum îi spune nevasta, amenințând voalat că și el poate spune în toată Adana ce știe despre Züleyha și Yilmaz, iar Hunkar le promite că-i ajută, dar să mai treacă puțin timp până când Demir uită incidentul. Cei doi revin la casa lor, dar au grijă să nu fie văzuți de Demir. Pe de altă parte, Zuleyha are o confruntare cu Gulten și îi spune că știe că este îndrăgostită de Yilmaz, dar ele două nu vor mai putea fi niciodată apropiate, ba chiar o acuză că din cauza ei Yilmaz era să moară (când s-a dus la întâlnire Demir în locul ei). Zuleyha concluzionează că va trebui să fie dată afară de la fermă pentru implicarea ei în această chestiune.

Sebahattin obține actele de divorț deși Demir nu este de acord cu asta, considerând că face familia Yaman de rușine. La câmp, Fadik este lovită la un picior de un tractor și ajunge la spital, apoi se reîntoarce la bucătăria Yamanilor. Yilmaz s-a dus la Istanbul să contacteze un client care urmează să vină să viziteze fabrica pentru un contract de 100 tone de bumbac. Într-o seară, fundația de femei organizează o licitație pentru caritate și la un moment dat Yilmaz licitează o sumă imensă pentru perna cusută de Zuleyha ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 13-14 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 17-18 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 6 februarie 2020

Ai grija de ochii tai si apeleaza la singura modalitate de tratare a cataractei

Ai grija de ochii tai si apeleaza la singura modalitate de tratare a cataractei

Înaintarea în vârstă aduce și probleme oculare. Un exemplu care susține această observație vine din rândul bolnavilor de cataractă – care sunt, de obicei, persoane trecute de 60 ani. Cataracta este definită prin pierderea de transparență a cristalinului, care progresiv și ireversibil devine albicios. Din nefericire, această ceață care scade vederea, poate să apară la ambii ochi.

O afecțiune care nu produce durere


Cataracta nu doare, iar evoluția ei poate fi asociată și cu alte patologii cum ar fi diabetul și hipertensiunea arterială. Ochiul nu lăcrimează, nu este roșu și nu doare. Din această cauză se recomandă un control anual tuturor pacienților, mai ales celor care sesizează încețoșarea vederii. Din momentul în care ochelarii nu mai ajută la vederea de distanță, este indicat tratamentul chirurgical.

Intervenția chirurgicală, o soluție unică și sigură


Nu există tratament medicamentos pentru cataractă, singura metodă care salvează vederea este intervenția chirurgicală. Teama de operație, specifică multor pacienți, scade odată cu folosirea unor echipamente avansate, utilizate de către medici specializați capabili să realizeze intervenția într-un timp scurt. Concret, intervenția constă în înlăturarea cristalinului opacifiat și înlocuirea acestuia cu unul artificial. În concluzie, o operatie de cataracta este o operație de corectare a vederii, cu rezultate sigure resimțite de pacient chiar de a doua zi. Clinica Medoptic are contract cu CAS, iar pacienții pot solicita bilet de trimitere de la medicul de familie. În aceste condiții, nu se plătește consultația și nici biometria - măsurătoarea individuală și specifică fiecărui pacient în parte, care permite calcularea implantului cristalinian. Medicul specialist recomandă când trebuie programată intervenția chirurgicală. Dacă operația e amânată, cataracta poate avansata și poate duce la un timp mai lung al operației și o recuperare mai lentă a pacientului.

Operația și perioada de după


Datorită echipamentelor și dotărilor performante din clinica Medoptic, pacienții nu trebuie să se deplaseze în orașe mari pentru această intervenție. La începutul operației, pacientul este anesteziat local, pupila îi este dilatată iar pleoapele îi sunt ținute deschise cu ajutorul unui aparat special.

În cele 15 minute, cât durează intervenția, pacientului i se explică fiecare pas în parte: de la inciziile milimetrice, la îndepărtarea cristalinului cataractat și până la introducerea cristalinului nou. După operație și până a doua zi, când se efectuează controlul, se aplică un pansament ocular. Tot a doua zi, pacientul primește tratamentul și este învățat să folosească picăturile – tratamentul prescris postoperator. Indicațiile de după operație sunt mai mult atenționări cu scopul de a evita expunerea la factorii care pot sensibiliza ochiul operat. Rezultatele apar imediat, pacientul poate vedea chiar de a doua zi.

Consultă medicul specialist! Programează o vizită la clinica Medoptic din Suceava sau Botoșani. Detalii în acest sens sunt regăsite pe pagina oficială.

Notă: aceste informații sunt general valabile. Tratamentele și indicațiile corespunzătoare fiecărui pacient sunt oferite doar de către medicul oftalmolog specialist.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










miercuri, 5 februarie 2020

Pregatiri de primavara - pompa pentru irigarea gradinii

Pregatiri de primavara - pompa pentru irigarea gradinii

Pentru a nu risca o alegerea în pripă în sezonul următor, te poți orienta deja după o pompă submersibilă care să se plieze pe nevoile grădinii tale. Diversitatea opțiunilor cu care te întâmpină piața poate fi o provocare la care nu te aștepți. Gestionarea ei corespunzătoare poate fi depășită cu succes atunci când știi după ce să te orientezi.

Mediul online, cel puțin, abundă în oferte de acest gen. Te interesează scopul precis pentru care faci achiziția, ce putere înregistrează pompa și măsura în care corespunde cu necesarul tău. Vei ține cont în acest sens de mărimea grădinii, dar și de zona în care locuiești. Spre exemplu, terenurile în pantă vor impune utilizarea unui hidrofor, a unuia care prezintă o înălțime de pompare ridicată. Sunt mai mulți factorii la care va trebui să te raportezi când faci o astfel de alegere. De exemplu, în unele condiții poate fi necesară depășirea unei înălțimi între robinetul de apă și ieșirea pompei.

Pompele submersibile pentru irigarea grădinii

În principiu acest tip de pompe funcționează numai sub nivelul apei, fiind special realizate ca să prezinte capacități etanșe odată ce sunt scufundate în lichid. Există o regulă în ceea ce privește adâncimea la care vei scufundă pompa, în funcție de modelul folosit - staționar sau transportabil.

Acest tip de pompă este utilizat în apă curată, dar și în apă murdară. În acest context, este necesar să te raportezi la mărimea granulației pe care modelul de interes o prezintă. Astfel de pompe se folosesc mai degrabă pentru a goli puțuri de pompe, în rezervoarele de infiltrație sau subsoluri.

O pompă pentru puț, de care ai nevoie pentru irigarea grădinii, este o pompă submersibilă. Imersarea se realizează direct în apă. O vei recunoaște după formă constructivă simplă, care face posibilă utilizarea ei și în orificii forate de dimensiuni limitate. Motorul ei se răcește în apă.

Modele variate în acest sens găsești în cadrul magazinului online de bricolaj Shop Einstal, la prețuri care variază în funcție de brandul producător. Iată câteva recomandări privind alegerea, respectiv repere de care să ții cont.

Pentru a obține un randament optim, te va interesa: diametrul și adâncimea puțului, cantitate de apă de care ai nevoie, înălțimea de aspirare, precum și presiunea la punctul de consum. Pompa care se încadrează în reperele tale este cea potrivită pentru a iriga grădina.

Ca să ai siguranța că te vei folosi de respectiva pompă timp îndelungat, contează cum te raportezi la instrucțiunile de montare și exploatare a sistemului, dar și de calitatea propriu zisă a acestuia. Iată de ce menționăm de brandul producător și de faptul că e necesar să ții cont și de acest criteriu. Orientează-te după numele care îți inspiră încredere, care au credibilitate.

Vei avea în vedere și prețul, pe care trebuie să îl raportezi la caracteristicile pompei. Puterea ei mai mare va rezulta din start într-un cost mai ridicat, fapt justificabil.

Descoperă opțiunile pe care ți le pune la dispoziție Shop Einstal și orientează-te după modelul care se va alinia nevoilor tale în sezonul ce urmează.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet