duminică, 23 august 2020

Prețul fericirii prezentare



Prețul fericirii prezentareTitlul original: Yasak Elma
Traducere - Prețul fericirii
Gen: dramă, romantic
Episoade: 3 sezoane, +67 episoade de cca 150 minute
Producător: Med Yapim, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Neslihan Yesilyurt
Scenariul: Melis Civelek, Zeynep Soyata

Sezonul 3 al serialului Prețul fericirii se difuzează pe Kanal D din august 2020.

Zeynep (Sevda Erginc) și Yildiz (Eda Ece) sunt surori și locuiesc împreună la Istanbul. Chiar dacă sunt surori, sunt total diferite între ele ca și personalități. Zeynep este o fată frumoasă care respectă valorile etice și lucrează ca asistent manager. Când firma în care lucrează este preluată de o altă companie, va fi colegă de serviciu cu un tânăr om de afaceri Alihan (Onur Tuna). Alihan este un tip arogant, chipeș, serios și bogat, care nu se abține să-i rănească pe cei din jur. Chiar din prima zi, Alihan și Zeynep se împung. Niciunul dintre ei nu cedează. Totuși lui Alihan îi place îndrăzneala lui Zeynep și începe să se îndrăgostească de ea.

Pe de altă parte, Yîldîz visează să aibă o viață înstărită. Pentru a fi aproape de oamenii bogați, lucrează ca și chelneriță într-un restaurant de fițe. Acolo întâlnește cu un bărbat bogat și își pune în gând să se căsătorească cu el pentru a putea scăpa de sărăcie. Cu toate acestea, în cele din urmă înțelege că iubitul ei nu are nicio intenție de a se căsători cu ea.

Viața lui Yildiz se schimbă dramatic atunci când primește o ofertă de muncă de la "regina" înaltei societăți, Ender (Sevval Sam). Ender este o femeie frumoasă de vârstă mijlocie căsătorită cu un respectabil om de afaceri, pe nume Halit (Talat Bulut). Ender este a treia soție a Halit și locuiesc cu toții într-o casă mare și luxoasă împreună cu fiul ei și cu cele două fiice vitrege. Ender și Halit se prefac că sunt un cuplu fericit dar, în realitate, nu se iubesc.

Ender ar vrea să divorțeze dar fără a-și pierde statutul social și financiar în societate. Știe că soțul ei este zgârcit, pentru că anterior, Halit a divorțat de soțiile sale fără să le ofere nicio compensație materială. Ender nu vrea să fie în aceeași situație cu fostele soții ale lui și din acest motiv, își face un plan și o angajează pe Yîldîz.

Conform planului aceasta va lucra ca asistentă al lui Halit la companie. Ea va face tot posibilul să-l seducă și să aibă o relație cu el. În acest fel, Ender își va acuza soțul de infidelitate și va primi o compensație mare în instanță. Yîldîz, în cele din urmă, acceptă oferta lui Ender, dar și ea are propriile planuri. Decizia ei nu numai că îi va afecta viața, ci și pe cea a surorii sale, Zeynep.

În serialul Prețul fericirii veți urmări cum se va schimba viața a două surori. Oare Yildiz își va împlini visele și va reuși să ducă o viață bogată? Va reuși Ender să divorțeze de soțul ei și să obțină o compensație mare? Zeynep va găsi în cele din urmă iubirea adevărată?

Distribuția

Talat Bulut în rolul Halit
Sevval Sam în rolul Ender
Onur Tuna în rolul Alihan
Eda Ece în rolul Yildiz
Sevda Erginci în rolul Zeynep
Safak Pakdemir în rolul Zehra
Baris Aytac în rolul Caner
Kivanc Kasabali în rolul Sinan
Irem Kahyaoglu în rolul Sengul
Nilgun Turksever în rolul Zerrin
Sinan Eroglu în rolul Hakan
Ilber Kaboglu în rolul Erim
Aysegul Cinar în rolul Lila
Tugce Kocak în rolul Lal



    urmează: Prețul fericirii sezonul 1 ,  Prețul fericirii sezonul 2 (I),   Prețul fericirii sezonul 2 (II),   Prețul fericirii sezonul 2 (III),  Prețul fericirii sezonul 3 (I),   Prețul fericirii sezonul 3(II),  Prețul fericirii sezonul 3 (II)  

sursa foto: capturi video de pe youtube


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










vineri, 21 august 2020

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus
sursă foto Farmec.ro


În luna iulie am fost selectată să testez produse Farmec - Gerovital din gama H3 Derma Plus prin amabilitatea Buzzstore.

Testare - emulsia hidratantă matifiantă Gerovital H3 Derma+ (se poate cumpăra de aici: emulsie matifiantă Gerovital)

Emulsia vine într-un flacon introdus în cutie de carton țiplată. Are o textură fină, este semi-lichidă, albă, fără vreun miros puternic (mie nu mi se pare că miroase în vreun fel, dar e posibil ca eu să am simțul olfactiv afectat de o răceală puternică de acum 3 ani în urma căreia mi-am pierdut temporar atât mirosul cât și gustul).

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Ziua 1 - am dat un strat subțire de emulsie pe pielea curățată cu loțiune tonică, numai pe zonele cu probleme: frunte, nas, bărbie. După 5-6 ore pielea era ușor grasă (în zona T am un exces de sebum accentuat). Am șters cu un șervețel și a rămas mată, la fel ca după prima aplicare. Seara am repetat curățarea cu loțiune și aplicarea emulsiei matifiante. Zilnic aplic emulsia de 2 ori - dimineața și seara, după ce curăț tenul cu loțiune sau cu apă micelară.

După 5 zile sebumul nu mai reapare între cele două aplicări, decât dacă ies în soare și este foarte cald și transpir. Ce am observat: secreția de sebum în mod evident este redusă, iar tenul rămâne catifelat și mat, așa cum trebuie să fie. Eu voi cumpăra în continuare această emulsie matifiantă Gerovital H3 Derma+, pentru că mi se potrivește perfect și nu am avut niciun fel de neajuns folosind-o.

După o folosire zilnică de câteva săptămâni, emulsia își face efectul pe tot parcursul zilei și uneori nu mai simt nevoia să o aplic și seara. Tenul meu în mod evident nu mai are zona T afectată de sebum așa ca înainte de utilizarea emulsiei hidratante matifiantă Gerovital H3 Derma+. Din cele 3 produse testate, această emulsie matifiantă este preferata mea și o voi cumpăra în continuare.

Testare - șamponul detoxifiant cu cărbune Gerovital H3 Derma+ (se gaseste aici: sampon-detoxifiant-cu-carbune)

Șamponul acesta vine într-un flacon cu staniol aplicat pe gura tubului. Este cremos, fin, mai consistent decât alte tipuri de șampon, și de culoare neagră. La fel ca la emulsia de mai sus, nu mi s-a părut a avea vreun miros anume.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

În primul rând, nu știu de ce, vreau să spun că nu mă așteptam ca șamponul să fie negru :) dar era logic că având cărbune, culoarea era neobișnuită. Însă acest lucru nu mă deranjează deloc. Șamponul curăță foarte bine, iar după spălare părul rămâne suplu și moale ca și cum aș fi dat cu puțin balsam pe el. Eu prima oară când m-am spălat cu acest șampon detoxifiant cu cărbune am aplicat după clătire și balsamul meu obișnuit, dar după aceea, la spălările ulterioare, am văzut că nu este necesar decât, poate, o mască de păr, pentru că mă vopsesc lunar și am părul deteriorat și de la soluția de permanent.

Testare - lapte de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ (se găsește aici: lapte de protectie solara)

Laptele de protecție solară vine într-un flacon cu cap special, cu dozator care se folosește prin apăsare. Este alb, textură fină, seamănă cu o smântână grosuță și are un miros foarte plăcut de vanilie și cocos.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Pentru mine este un produs foarte bun, eu nu am voie să fac plajă din motive medicale și pentru că am multe alunițe pe piele (persoanele cu acest marcaj al pielii este bine să se ferească de a sta la plajă sau de a merge la solar - razele UV le sunt mai dăunătoare decât acelora care au pielea normală, fără alunițe sau pistrui). Așadar, fiind vară port tricouri și bluze fără mâneci sau cu mâneci scurte când ies în oraș, iar laptele de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ îl aplic înainte de a ieși din casă, pe brațe, decolteu și pe față, ca să fiu sigură că pot merge prin soare cât și unde am nevoie fără să îmi fac griji că mi se va înroși pielea.

Laptele acesta protejează pielea nu doar de eventualele arsuri solare ci și de îmbătrânirea prematură a pielii datorate soarelui (fotoîmbătrânire), împiedică distrugerea colagenului, este recomandat persoanelor cu intoleranță solară și care fac dermatoze când se expun la soare.

Laptele de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ se întinde uniform pe piele cu 15 minute înainte de a sta expuși razelor soarelui și are o formulă specială, rezistentă la apă. Din păcate ingredientele nu sunt menționate pe spatele flaconului, mi-ar fi plăcut să știu ce conține.

Am dat mostrele primite de la farmec la 3 prietene și am discutat despre experiența mea de testare. Oricum, asta am făcut-o și pe rețelele de socializare unde părerile mele au ajuns la un număr mult mai mare de persoane.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

#buzzdermaplus   #buzzgerovital2020

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








miercuri, 19 august 2020

Leapșă fără cap și coadă

Leapșă fără cap și coadă

Nu mi-a dat-o nimeni, leapșa asta, ci am găsit-o prima dată acum câteva zile pe blogul lui Marius Sescu. Am preluat-o și o dau oricui o vrea. Mie îmi plac lepșele, dar nu știu cum se face că de ani de zile nu am mai primit nici una :) Așadar, leapșa fără cap și coadă e cam așa:

1. Ai tăi îți citesc blogul?

Ai mei zic eu că ar însemna părinții mei, care nu mai sunt pe Pământ, sau familia mea proprie și personală, adică soț și copii, ceea ce nu există. Deci, nu, ai mei nu-mi citesc blogul, dar elevii mei - unii dintre ei - o fac, prietenii mei, rudele mele.

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?

Nu înțeleg întrebarea. Sunt om, arăt ca toți oamenii, facem cu toții parte din aceeași specie. Ce înseamnă să te simți superior? Fiecare e în felul lui, așa cum i s-a dat să fie, și acționează/gândește în funcție de ceea ce a învățat de la evenimentele de viață prin care a trecut. Nu văd de ce cineva s-ar simți superior față de altul, întrebarea asta mi se pare lipsită de sens.

Aa, că sunt persoane care cred că privesc lumea de la înălțimea unui piedestal, asta e altceva. Abia aștept să dea viața cu ei de pământ, e interesant să vezi cum percep ei impactul cu realitatea. Am văzut așa ceva cândva, o frumușică plină de sine pentru că era măritată cu un afacerist deștept și bogat. Ea nu știu dacă avea vreun merit în bunăstarea și prea-plinul familiei, poate avea, poate nu, dar când viața i-a dat un șut prin faptul că afaceristul a divorțat și a luat alta mai tânără, frumușica aia a fost lovită mai mult decât în plex. Dar de atunci a devenit normală, umilă oarecum, și nu mai privește lumea de sus.

3. Polul Nord sau Ecuator?

Pe bune??? Ecuatooooooor! Ce poli, frate, eu mi-s friguroasă! La Ecuator, la plajă, cu un suc la pai într-o mână și un ciorchine de banane coapte lângă mine, la malul unui ocean bleu verzui, limpede ca smaraldul, sub o umbrelă de bambus.

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?

Sunt multe cărți care m-au impresionat mult, iar una dintre ele, mai recent citită este În spatele ușilor închise, de B.A. Paris. M-a impresionat atât de mult încât cred că este singura carte citită vreodată de mine pe nerăsuflate, într-o zi, o bucată de noapte și o dimineață. M-a impresionat povestea, care poate fi foarte reală, a abuzului psihic al unei femei de către un soț psihopat care disimula totul atât de bine încât în exterior nimeni nu observa nimic. Însă o carte de căpătâi, ca să zic așa, care cred că mi-a schimbat cu adevărat viața, a fost Tată bogat, tată sărac, de Robert Kiyosaki și mai apoi încă vreo 3-4 cărți de același autor. Am învățat să gândesc altfel despre finanțe și să pot fi cât de cât stabilă financiar.
În rest, pur și simplu ador cărțile lui Dan Brown.

5. Ai multi prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni?

Nu am mulți prieteni pentru că sunt o fire introvertită, mă rog, nu eram, am devenit - viața te schimbă, uneori la 180 de grade față de cine erai în trecut. Iar un/o prieten-ă așa cum îmi doresc, în care să pot avea încredere totală, să ne fim alături oricând și în orice condiții, nu am avut și nu mai visez că există așa ceva.

6. Când ai râs ultima dată până ți-au dat lacrimile?

Chiar nu-mi amintesc, probabil la un clip cu Ionuț Rusu.

7. Te simți bine în corpul tău?

Cum să te simți bine într-o formă fizică de vreo sută dooj' de kile?!??? 😁🙏 Încerc să mă împac cu mine însămi, să mă îngrijesc de sănătate și să mă împac cu ideea că asta mi-e gena. Chit că e clar că nu m-am împăcat cu ideea asta niciodată, din moment ce tot mai sper la un regim care să nu mă facă să depun la loc ce pierd.

8. Care este principalul tău defect?

Uhăăăăă, păi, fizicul. Una la mână. Apoi, faptul că nu îmi place să socializez și prefer singurătatea. Ceilalți văd asta ca pe un defect, deși eu cel mai bine mă simt când sunt singură în spațiul meu personal, lăsată în pace să fac ce am chef. Apoi neîncrederea în ceilalți. Ăsta îmi dau seama că este un defect major, dar așa-mi vine mereu, nu există persoană cunoscută pe care să n-o fi bănuit la un moment dat că-mi vrea răul, că mă fură, că mă minte sau că face mișto de mine prea subtil ca să mă prind. Aș vrea să-mi modelez latura asta, că n-o aveam, s-a dezvoltat în timp, însă nu prea știu cum.

9. Dai bani cerșetorilor?

Da, când intru în starea de a dărui. Însă nu dau oricui, prefer să dau cui știu că are cu adevărat nevoie. Dar se întâmplă relativ rar să dau. Poate aș da mai des, dar știu că dacă vine un copil murdar și rupt să ceară și îi dai, apar de nicăieri încă vreo câțiva care sar pe tine să le dai și lor... modul ăsta de a te manipula nu-mi place, de aceea uneori îmi inhib pornirile miloase.

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine?

Nu știu, să mă gândesc... deși cred că meritați asta, voi cititorii blogului meu 😀 când eram puștoaică eram îndrăgostită de profesorul de engleză al grupei de începători din clasă. Stăteam de multe ori la orele lor, cu colega mea de bancă (ea era începătoare), ca să mă pierd în privirile lui albastre 😅😄 și să mă delectez cu accentul de Oxford - așa se zvonea, că făcuse o specializare la Oxford și de acolo avea un accent britanic, ca de la mama lui... poate și de asta am ales aceeași profesie....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










marți, 18 august 2020

Știai că echipamentul de protecție adecvat scade riscul incidentelor la locul de muncă?

Știai că echipamentul de protecție adecvat scade riscul incidentelor la locul de muncă?

Indiferent de domeniul în care activăm, este extrem de important să fim protejați și să avem siguranța că munca noastră se desfășoară în condiții bune. După cum vedem zi de zi la televizor, incidentele la locul de muncă sunt din ce în ce mai dese. Acest lucru se întâmplă în mare parte din cauza faptului că angajații nu poartă echipamente de protecție sau poartă unele de o calitate îndoielnică.

În principal, compania ar trebui să asigure angajaților echipamente de protecție de calitate care să nu le pună în pericol acestora sănătatea și integritatea. În plus, echipamentele puse la dispoziție ar trebui să acopere întregul corp, nu doar o anumită zonă.

Ce rol au echipamentele de protecție?


În primul rând, trebuie menționat faptul că acestea pot reduce considerabil numărul de incidente survenite la locul de muncă. Din acest motiv, este reglementată prin lege purtarea echipamentelor în anumite medii de lucru. Însă se întâmplă de multe ori ca angajații fie să nu le aibă puse la dispoziție de către companie, fie cele oferite să nu îndeplinească standardele de calitate. Se poate întâmpla chiar ca echipamentele să fie înalt calitative, însă aceștia să prefere să nu le poarte. Riscul de a opta pentru ultima variantă poate aduce după sine consecințe grave.

Nimeni nu poate garanta faptul că nu vor există incidente la locul de muncă în urmă purtării echipamentelor de protecție, însă riscul de a avea parte de ele este cu mult redus. Și nu-i așa că întotdeauna este mai bine să previi decât să tratezi?

Un alt rol important al acestora este faptul că protejează eficient angajații împotriva unor factori de risc. Din acest motiv, echipamentul ar trebui să acopere zonele cheie ale corpului, cele mai expuse.

Știai că echipamentul de protecție adecvat scade riscul incidentelor la locul de muncă?

Pantalonii și salopetele de protecție de la Tresa


Tresa este unul dintre liderii autohtoni în materie de echipamente de protecție. Compania pune la dispoziție echipamente complete de calitate înaltă, potrivite oricărui domeniu de activitate.

Printre preferatele clienților se numără pantalonii și salopetele de protecție. În ceea ce privește pantalonii, aceștia sunt extrem de rezistenți la factorii de risc pe care unele meserii le prezintă.

Oferta Tresa este foarte variată, cuprinzând modele dedicate atât bărbaților, cât și femeilor, protejând împotriva intemperiilor sau fiind utile pentru o vizibilitate crescută. În ceea ce privește materialele din care sunt confecționați pantalonii, dar și salopetele, menționăm bumbacul, nylonul, PVC-ul, spandexul și polipropilena.

Tresa își întâmpină clienții și cu un catalog de pantaloni scurți de protecție, ideali pentru sezonul estival. Aceștia pot fi purtați împreună cu un tricou sau chiar cu o jachetă.

Garanția calității echipamentelor de protecție furnizate de Tresa este dată și de mărcile renumite cu care colaborează, iar aici menționăm Cerva, Australian Line, Fridrich & Fridrich, Renania și OS.

Mai multe detalii în legătură cu toate echipamentele de protecție din catalogul Tresa cei interesați pot obține accesând site-ul oficial al magazinului.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










Adiție de os

Adiție de os

Ce este, mai exact, adiția de os sau grefa osoasă? O adiție de os este o procedură chirurgicală pentru a repara sau reconstrui oasele prin transplantul de țesut osos. Prin transplantarea țesutului osos sănătos putem recrea osul și susține țesuturile care lipsesc. Dacă sunteți un pacient stomatologic care ar putea primi implanturi dentare, este important să rețineți că este destul de normal să vi se spună în timpul unei consultații că adiție de os pentru chirurgia implanturilor dentare ar putea fi necesară în cazul dvs. De asemenea, este normal să vă temeți de ceea ce urmează, totuși rețineți că grefa osoasă doar sună înspăimântător.

Din fericire, aceasta nu este o procedură de care trebuie să vă fie frică. Este o rutină dentară obișnuită care este atât nedureroasă, cât și previzibilă.

De ce se efectuează grefa osoasă


Adiția de os se face din mai multe motive, din care patru sunt principale:


  • - în cazul fracturilor multiple sau complexe ori a celor care nu se vindecă bine după tratamentul inițial. 
  • - în cazul necesității unei fuziuni, care ajută două oase să se vindece împreună de-a lungul unei articulații bolnave. Fuziunea se face cel mai adesea pe coloana vertebrală. 
  • - în cazul regenerării, procedeu folosit pentru osul pierdut în urma unei boli, infecții sau vătămări. Aceasta poate implica utilizarea unor cantități mici de os în cavitățile osoase sau în secțiuni mari de oase. 
  • - pentru vindecarea oaselor în jurul dispozitivelor implantate chirurgical, cum ar fi implantul dentar și acesta este cazul cel mai răspândit.


Cum să te pregătești pentru adiția de os


Medicul dvs. va efectua o examinare fizică înainte de intervenția chirurgicală. Asigurați-vă că spuneți medicului despre orice medicamente sau suplimente pe care le luați. Există mai multe tipuri de grefă osoasă, iar tipul pe care îl utilizăm depinde de amploarea problemei de care suferiți, precum și de localizarea dinților pierduți.

Tipurile de adiții de os



  • Cel mai obișnuit tip de grefă osoasă se numește grefă de priză. Obiectivul principal este să prevină atrofierea oaselor alveolare înainte de apariția acesteia. Procedeul constă în plasarea în priză a unei porțiuni de os de la un donator După o astfel de adiție de os veți fi gata pentru implant în 4-6 luni. Ca bonus, acest tip de grefă reduce la minim durerea postoperatorie.
  • Următorul tip se numește grefă de conservare și este utilizată pentru a crește lățimea maxilarului ca să poată primi un implant dentar.
  • Grefa de tip bloc este necesară atunci când există defecte mari în mandibulă. Pentru a efectua grefa osoasă de bloc, recoltăm un mic bloc de os din spatele maxilarului, plasăm blocul în zona cu probleme, apoi se fixează cu șuruburi mici din titan.
  • În cele din urmă, avem procedura de ridicare a sinusurilor. În general, folosim pentru grefă un tip de os de cal pentru că nu se dizolvă la fel de repede ca oasele umane și pentru că este foarte asemănător, ca structură celulară, cu osul omenesc Această procedură este necesară atunci când pacientul are nevoie de un implant în maxilarul superior, care nu este suficient de stabil suficient pentru a ține implanturile pe cont propriu.


Riscurile unei adiții de os


Toate procedurile chirurgicale implică riscuri de sângerare, infecție și reacții la anestezie. Grefele osoase prezintă aceste riscuri și altele, inclusiv: durere, umflături, leziuni nervoase, respingerea grefei osoase, inflamație, reabsorbția grefei.

Întrebați medicul despre aceste riscuri și ce puteți face pentru a le minimiza. Iar până la urmă o adiție de os este pur și simplu primul pas pe care trebuie să-l facă majoritatea oamenilor înainte de a fi gata să se bucure de noul lor implant dentar.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet