Se afișează postările cu eticheta Suleyman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suleyman. Afișați toate postările

joi, 30 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 145 (132 turcesc)

Baiazid se înfruntă cu Selim, dar apariția lui Hurrem oprește lupta. Hurrem are o tumoare la umăr. Mihrimah se îndrăgostește de Pedro ....


Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 146


Scrisoarea lui Lala de la Manisa către capitală este trimisă la Edîrne și ajunge la Hurrem. După ce o citește, se hotărăște să plece la Selim, dar îl minte pe Suleyman că ar fi bolnav Murat și că ea trebuie să meargă să vadă despre ce este vorba.

 Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat
La Kutayha ajunge solul de la Nurbanu care îi dă Defnei o sticluță cu otravă pe care să i-o toarne lui Baiazid în mâncare. Mihrimah îl visează pe Pedro care o masează pe corp fără ajutorul pensulei. Defne îl așteaptă pe Baiazid să ia masa și vrea să plece să vadă de fetița lui, dar el n-o lasă. După aceea cadîna începe să plângă văzându-l pe prinț cum mănâncă din farfuria cu pilaf și carne. Apoi prințul observă că Defne nu s-a atins de porția ei. Atmaca și Lokman se năpustesc în încăpere să o prindă pe Defne care fuge. Apar și doctorii care mai întâi trebuie să știe cu ce a fost otrăvit Baiazid ca să-i dea remediul. Atmaca se duce în beciuri unde este ținută Defne și ea îi arată sticluța cu otravă. Se constată că este otrava broaștei negre care nu trece decât cu un fel special de pământ care se găsește la palatul Topkapî, dar nu este timp să fie adus de acolo. Baiazid vede în mintea sa cum Selim îl îmbrățișează și îl înjunghie în spate. Atmaca aduce remediul pe care îl cumpărase din bazar ceva mai devreme. Sumbul pleacă la Manisa cu Hurrem care din nou acuză dureri la umăr și nu vrea să fie văzută de doctori. Atmaca află de la Defne că Nurbanu a poruncit uciderea lui Baiazid, apoi, când el vrea s-o omoare, îi spune că este însărcinată cu copilul prințului. Atmaca o trimite sub escortă la o femeie doctor să fie examinată, ca să se știe dacă spune adevărul sau nu.

Nurbanu o pune la punct pe Fahrie și îi spune să nu cumva să-l supere pe Gazanfer că va avea de suferit. Apoi îl întreabă pe eunuc dacă au sosit vești de la Defne, dar ele încă se lasă așteptate. Mihrimah se vindecă pe zi ce trece, dar Rustem spune că nu vrea să-l mai vadă pe Pedro în casa lui, iar Mihrimah schimbă vorba. Atmaca îi spune lui Baiazid tot ce a aflat de la Defne dar și că este însărcinată. Prințul merge să o vadă și o anunță că oricum va fi executată, dar după ce va naște, apoi ea îi spune că ceea ce a făcut a fost pentru că Nurbanu a șantajat-o că nu i se va întâmpla nimic surorii ei dacă îi ascultă ordinele. Baiazid se miră, pentru că lui îi spusese că sora ei a murit.

 Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat
Mihrimah și Pedro abia așteaptă să se vadă unul cu celălalt. Baiazid îi poruncește lui Atmaca să strângă armata pentru că trebuie să-l pedepsească pe Selim. Suleyman stă de vorbă cu Sokollu, care nu pentru întâia oară îl roagă să se împace cu Hurrem pentru că ea este remediul tristeții lui. Pe drum, Hurrem nu se simte bine și trăsura se oprește pentru ca ea să poată lua o gură de aer proaspăt în timp ce Sumbul cheamă un doctor. Selim este anunțat că Baiazid vine cu o armată de cinci mii de oameni împotriva sa. Doctorul examinează negul pe care îl are Hurrem de o lună de zile și care îi provoacă dureri, spunând că singurul remediu va fi cauterizarea. Între patru ochi, femeia doctor îi spune lui Sumbul că Hurrem are o boală fără leac și că nu a văzut pe nimeni vindecat din ea ...

Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat
Baiazid se îndreaptă către Manisa iar Selim nu știe de ce, cu toate că bănuiește că Nurbanu nu i-a spus totul. Între timp și Sumbul cu Hurrem, aflați pe drum, sunt informați de un sol că Baiazid a pornit cu armată împotriva fratelui său. Când ajung față în față, are loc o confruntare verbală apoi cei doi prinți se duelează, dar apare și Hurrem care îi ceartă că s-au lăsat asmuțiți unul împotriva celuilalt. După câteva cuvinte, însă, Hurrem leșină iar Sumbul o prinde în brațe, situație care îi determină pe cei doi frați să înceteze lupta, cel puțin pe moment. În acest timp Suleyman se află în compania Graciei Mendez, căreia îi oferă o casă în semn de prețuire.

Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat
Hurrem încearcă să afle ce s-a întâmplat și cine minte dintre Baiazid și Selim. Lui Mihrimah încă nu-i trece boala, iar ea apelează la serviciile lui Pedro, fără să-i mai spună lui Rustem despre asta. Hurrem îl ascultă mai întâi pe Baiazid care-i povestește și despre aurul furat și despre cum era să moară otrăvit de Defne. În acest timp, Selim se duce la Nurbanu furios că l-a mințit în legătură cu Defne și porunca de a-l otrăvi pe Baiazid. Sub amenințarea cu moartea, încearcă s-o determine să stea deoparte de chestiunea succesiunii la tron. După aceea este și el chemat la Hurrem, dar ea nu vrea să-l creadă că nu este implicat în cele întâmplate lui Baiazid. Apoi îi ceartă pe toți cei devotați ei, Lala, Fahrie, că nu au putut să-i îndeplinească ordinele și au lăsat totul la voia întâmplării.

Suleyman Magnificul episodul 145 rezumat
Hurrem este examinată de doctori și află că dacă tumoarea de la umăr nu crește, atunci i se va schimba tratamentul, dar ea le spune că oricum ar fi, se simte foarte sleită de când i-a apărut boala. Fahrie află de la Sumbul despre boala sultanei. Selim vorbește cu Lala și îi cere supunere dar și susținere împotriva lui Baiazid, ceea ce Lala cu eleganță refuză.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 141, 142, 143, 144, Kanal D.



vineri, 24 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 144 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 144 (131 turcesc)

Nurbanu încearcă să-l omoare pe Baiazid cu ajutorul cadînei Defne care este descoperită la timp. Hurrem este bolnavă de o boală incurabilă. Mihrimah se vindecă de boala de piele datorită lui Pedro, doctorul spaniol. Baiazid pornește cu armată împotriva lui Selim.



 Suleyman Magnificul episodul 144 rezumatBaiazid și Atmaca discută despre veștile - în parte false - pe care le-a trimis Mustafa Lala din Manisa. Un sol vine și spune că aurul de la Rustem nu mai ajunge la el pentru că transportul a fost atacat de bandiți. Hurrem află adevărul despre revolta din bazar de la Melek, apoi merge să-i spună lui Suleyman despre asta, aducând-o și pe Melek drept martoră. Pe de altă parte Suleyman o interoghează și pe Fatma, aceasta neagă și el este gata să o creadă, pentru că singura martoră este Melek. Apoi îi spune, între patru ochi, că Hurrem este singura persoană care, deși a făcut destule rele, i-a fost loială n totalitate lui, că nu și-a imaginat niciodată pe altcineva pe tronul imperiului în afara lui și că de asta merită susținerea lui necondiționată. Atunci Fatma își dă seama că de aceea a omorât sultanul atâția apropiați, pentru că credea că vor să-i uzurpe tronul. Fatma comentează spusele sultanului cu voce tare iar acesta o dă afară din cabinet.

Atmaca și Baiazid îl prind pe șeful bandiților care a furat aurul și îl forțează să spună de la cine avea acest ordin, iar acela recunoaște că a fost trimis de Selim. Sokollu intervine la sultan pentru negustoreasa Gracia Mendez, rudă cu Nessih, care se află la închisoare, să fie eliberată prin influența lui Suleyman asupra Veneției. Sultanul întreabă de Mihrimah și află că Pedro nici nu a văzut-o. Fatma părăsește palatul iar Hurrem este acum preocupată doar de Nurbanu și dorința ei de a-l vedea pe Selim pe tron.

Pedro ajunge la Mihrimah și cere să-i aplice un unguent făcut de el, cu mâinile lui, lucru cu care Rustem nu este de acord, dar Mihrimah spune că dacă acela e remediul, atunci Pedro va veni zilnic să-l aplice. Baiazid trimite capul banditului cu o scrisoare la Selim în care-i spune că nu-l mai consideră fratele lui.

 Suleyman Magnificul episodul 144 rezumatSuleyman, bântuit de amintiri și de regrete, pleacă la Edîrne, unde arde scrisoarea și inelul lui Mustafa, odată cu flăcările dispărând și fantomele trecutului recent.

Hurrem are un coșmar în care i se arată că totul în Istanbul se distruge și arde. A doua zi se sfătuiește cu Sumbul despre ce să însemne visul și menționează în treacăt că de când a murit Cihangir nu mai poate dormi liniștită. Cufărul cu capul banditului care a atacat transportul de aur pentru Baiazid ajunge la Manisa și primul care vede conținutul este Mustafa Lala. Când i se aduce cufărul în fața sa, Selim crede că e aurul, dar Nurbanu simte un miros oribil. Selim citește scrisoarea de la Baiazid cu voce tare, să audă și Nurbanu.

Baiazid se confesează către Atmaca spunându-i că mereu, când erau mici, el și Selim se băteau cap în cap, dar că niciodată nu uitau că erau frați. Atmaca observă că Selim a aruncat frăția la o parte mai demult, iar el, Baiazid este acela care n-a văzut asta. La urma discuției, prințul se arată nedumerit în legătură cu persoana care l-a anunțat pe Selim că Mihrimah îi va împrumuta bani, persoană de care nu-și poate da seama cine ar putea fi.

 Suleyman Magnificul episodul 144 rezumat
Selim dă vina pe Nurbanu pentru atitudinea lui Baiazid și regretă că au făcut-o pe Defne spioana lor. Dar Nurbanu îl aduce cu picioarele pe pământ spunându-i că oricum este un război fratricid între ei, că așa este tradiția și că nimeni n-o să-i dea tronul fără luptă. Ba chiar îi sugerează să poruncească un atentat asupra fratelui său și drumul spre tron ar fi fără opreliști. Auzind așa ceva Selim se enervează și o dă afară din încăpere țipând la ea. Hurrem o primește pe prezicătoare care a venit, pretinde ea, chemată de sultană ca să-i tălmăcească visul. De fapt, nici Hurrem și nici Sumbul nu știu ce caută femeia la palat. Aceasta o atenționează că va veni ziua judecății și că dacă ea va muri, atunci lumea va muri odată cu sultana, pentru că ea o conduce cu adevărat. Sumbul poruncește bostangiilor s-o dea afară din palat și să n-o mai primească vreodată acolo.

 Suleyman Magnificul episodul 144 rezumat
Mihrimah este îngrijită de către Pedro, care apare legat la ochi, din porunca lui Rustem. Când se pregătește să aplice vaselina cu mâinile lui, Rustem îl împiedică și-i spune să găsească o altă metodă. Sărmanul Pedro cere un penson cu care să aplice remediul pe pielea prințesei. Între patru ochi, Rustem îl întreabă de ce nu s-a vindecat Mihrimah până acum și doctorul spaniol spune că a fost greșit tratată și boala s-a agravat. După aceea vine și Hurrem și când Pedro pleacă, sultana află de la ginerele ei că Suleyman zăbovește la Edîrne pentru că s-a întâlnit cu Gracia Mendez, evreica bogată care a fost ținută ostatică la Veneția. Auzind asta, îl pune pe Sumbul să-i caute rochiile în culori vesele pe care le purta odinioară și se pregătește să plece la Edîrne. Pentru a doua oară, o durere la un umăr o supără și refuză să fie chemat medicul.

La Manisa Mustafa Lala, îndemnat de Fahrie, îi scrie lui Hurrem că situația dintre frați poate scăpa de sub control dacă ea nu intervine. Nurbanu se sfătuiește cu Gazanfer, temându-se că Baiazid, pe care-l consideră mai puternic decât Selim, va încerca să-l omoare pe fratele său cu prima ocazie. Apoi îi cere să-i facă rost de niște otravă.

0 Suleyman Magnificul episodul 144 rezumat
Eczema lui Mihrimah începe să se vindece în mod vizibil, iar Rustem, gelos, spune că dacă procesul de vindecare s-a pornit, nu mai este nevoie de Pedro. Hurrem ajunge la Edîrne și o cunoaște pe Gracia. La Manisa Nurbanu vrea să-l convingă pe Selim să nu mai pună gura pe mâncare și băutură pentru că ar putea fi otrăvite. Selim se arată uluit, Nurbanu îi dă unei cadîne să guste din vin iar fata moare după câțiva pași, după care Nurbanu insinuează că Baiazid ar fi în spatele acestei fapte. Gracia are o întrevedere numai cu Hurrem. Nurbanu încearcă din nou să-l facă pe Selim să conștientizeze că fratele său îi dorește moartea, ca să-l determine să lupte. Selim se hotărăște să-i trimită poruncă Defnei să-l omoare pe Baiazid.

La Kutahya, Baiazid își petrece timpul cu Defne și află că e venețiană și că o chema Luisa, că mai avea o soră care ar fi fost omorâtă de pirați, apoi vorbesc despre cum este să-ți pierzi un frate sau o soră. A doua zi Selim regretă hotărârea luată de cu seară și-i spune lui Nurbanu că nu a vorbit serios, că nu poate porunci să-și omoare fratele. Însă Nurbanu deja trimisese un sol să-i spună Defnei ce are de făcut. La Kutayha Defne are grețuri și se pare că e însărcinată deși ea nu crede în această posibilitate.

Hurrem se întâlnește cu Suleyman la Edîrne și amândoi încearcă să se împace și să-și amintească de cât de mult s-au iubit. Petele lui Mihrimah se mută în partea de jos a corpului iar ea îl recheamă pe Pedro fără să-i mai spună lui Rustem, și îl pune să-și scoată legătoarea de la ochi să o examineze așa cum trebuie. Gracia îl informează pe Suleyman despre regele Carol al V-lea și starea sănătății lui care se înrăutățește și că ar vrea să lase tronul lui Ferdinand și lui Philip. După ce mai discută politică, Gracia îi cere protecție lui Suleyman.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 140, 141, 142, 143, Kanal D.





joi, 23 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat




 Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 143 (130 turcesc)

Nurbanu este cât pe ce să fie omorâtă, din ordinul sultanei Hurrem. Mihrimah contactează o boală de piele greu de vindecat. Hurrem merge la o prezicătoare și Fatma profită de moment pentru a pregăti o mică revoltă.


 Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat
Hurrem evită un răspuns direct la întrebarea lui Suleyman dar îi sugerează foarte voalat că, de fapt, el este acela care l-a omorât pe Mustafa și că amândoi au făcut exact ceea ce trebuia în acest caz dar îi spune să ia aminte și să nu caute inocența sub acoperișul palatului imperial. Nurbanu este menținută cu capul sub apa din cadă de către Dilșah cu toate că Canfeda bate la ușă. Fahrie merge la Selim, care se delectează cu ceva alcool, să-i spună că favoritele sale se bat și că situația devine serioasă. În acest timp Gazanfer intră și o omoară pe Dilșah. Cu toate acestea, atât Selim cât și Fahrie îl ceartă pentru că a intrat în harem, deși el le spune că a salvat-o pe sultană.

Baiazid și Atmaca se sfătuiesc și ajung la concluzia că nu trebuie să aibă încredere în Mustafa Lala, deși ar putea obține de la el informații despre ce are de gând să facă Selim. Nurbanu și Selim discută despre atentatul comis asupra ei iar Selim nu înțelege cine și de ce ar avea interesul s-o omoare pe soția lui, dar Nurbanu vede mai departe și presupune că Dilșah a executat un ordin al altcuiva. Pe de altă parte Fahrie îi povestește lui Selim că a vrut să i-o aducă pe Dilșah la halvet dar Burbanu a împiedicat-o. Apoi Nurbanu o bănuiește pe Fahrie că ar fi dat ordin lui Dilșah s-o elimine, pentru că îi stă în calea planurilor sultanei Hurrem. După ce Nurbanu iese din cabinet, Selim îi spune lui Fahrie că are încredere în mama lui și că i-o încredințează pe Nurbanu ei, că dacă soția lui pățește ceva, ea, Fahrie, va fi cea incrimată.

 Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat
La palat Suleyman o consultă pe sora lui, Fatma, pe cine să pună în locul Fahriei în harem, iar Fatma i-o recomandă pe Melek, o cadînă devotată ei. Dar o altă cadînă îi aude discutând și merge s-o informeze pe Hurrem, care va încerca să pună pe altcineva în locul rămas liber și îl trimite pe Sumbul să-i propună sultanului pe Gulfem. Suleyman acceptă s-o pună pe Gulfem trezorier șef, ceea ce o transformă pe aceasta într-un dușman al sultanei Fatma care crede că ori Gulfem s-a dat de partea lui Hurrem, ori a fost amenințată cu ceva.

Mihrimah are o eczemă foarte vizibilă pe piept și pe spate și este consultată de medici, care însă nu știu ce boală poate fi, la prima vedere. Nurbanu o amenință pe Fahrie iar aceasta îi spune că Gazanfer va fi alungat de la palat. Suleyman și Hurrem află despre boala lui Mihrimah. Selim o înștiințează pe Nurbanu că Gazanfer va fi alungat, dar ea îi spune direct că toată povestea cu atentatul este un joc murdar de-al lui Hurrem pentru că ea îl susține pe Baiazid pentru tron. După aceea Nurbanu va cere ajutor de la Canfeda să poată face ceva pentru Gazanfer, apoi merge și la el în celulă și îi propune, ca fiind singura soluție, să accepte să devină eunuc.

Cum doctorii nu știu să diagnosticheze boala lui Mihrimah, Hurrem este sfătuită de Sumbul să aducă o clarvăzătoare pe care cu ani în urmă Hurrem o alungase pentru că i-a spus că pe tron va fi unul din fiii ei, dar că înainte de asta mult sânge va curge în acel palat. Pe de altă parte, Suleyman se învoiește să-l cheme pe Pedro, un medic din afara palatului care se află înlănțuit, la sugestia lui Sokollu.

 Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat
Baiazid și Atmaca discută despre ce ar fi făcut ei dacă erau în locul lui Mustafa înaintea execuției. Apoi lui Baiazid îi este adusă fiica pe care n-a mai văzut-o de ceva vreme. Pedro este adus în fața ușii lui Mihrimah și cere să-i fie îndepărtate lanțurile. Între timp Mihrimah a fost văzută de o femeie-medic și i s-a administrat un unguent, iar Rustem se răzgândește în privința lui Pedro alungându-l de la ușă, chiar dacă Sokollu insistă că este porunca sultanului ca Mihrimah să fie văzută și de Pedro.

La Manisa Selim îl primește pe Nassih, un negustor bogat de la capitală care i-a trimis vin din Cipru, la sugestia lui Mustafa Lala. Nurbanu îl vizitează din nou pe Gazanfer care e hotărât să facă sacrificul bărbăției lui pentru că nu poate trăi fără dragostea lui (Nurbanu). Baiazid observă că una dintre slujnicele lui, Defne, este îndrăgostită de el. Suleyman se interesează la Rustem despre diagnosticul pus de medici fiicei sale, și mai ales despre ce a spus Pedro, dar acesta minte că Pedro a zis același lucru ca și alți doctori, că e greu de spus ce boală are prințesa. Sumbul îi spune lui Hurrem că acea clarvăzătoare e bolnavă și nu poate veni, întrebând dacă nu ar putea să aducă pe altcineva.

Defne găsește pe biroul lui Baiazid o scrisoare a lui către Mihrimah în care îi cere niște bani împrumut și o ascunde. Nurbanu îl anunță pe Selim că Gazanfer a acceptat să devină eunuc. Timpul trece iar Mihrimah nu se vindecă. Fatma discută ultima știre cu Melek, că Hurrem va merge în ziua următoare, deghizată, la celebra prezicătoare. Fatma pregătește o capcană.

 Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat
Sumbul îi aduce sultanei Hurrem vestea proastă că Fahrie n-a reușit s-o omoare pe Nurbanu care a fost salvată în ultima clipă. Hurrem înțelege că Nurbanu se va folosi de acest incident ca să-l influențeze pe Selim împotriva ei. Sultana iese din palat într-o trăsură și ajunge la prezicătoare. Între timp, în piață, câțiva agitatori strigă în gura mare că sultana Hurrem vrăjitoarea rusoaică, ucigașa prințului Mustafa se află în bazar. Prezicătoarea începe să spună că Mihrimah se va vindeca, dar se aud vocile oamenilor care se revoltă împotriva sultanei Hurrem, care apoi încep să arunce cu pietre în geamurile casei femeii. Hurrem își dă imediat seama că știrea despre venirea ei în această casă nu putea fi aflată decât din palat. În foarte scurt timp vestea ajunge la Suleyman, care poruncește să-i fie adus calul.

Zal încearcă să-i disperseze pe oameni în timp ce Hurrem o ascultă pe clarvăzătoare care-i spune că fiul care va ajunge pe tron trebuia să-l omoare de multă vreme pe fratele lui rămas în viață. Apoi îi spune că unul dintre fii va fi executat din porunca sultanului dar datorită fratelui său și că cel care va muri este acela care se află mai aproape de inima ei. Hurrem și Sumbul ies din casă, iar la vederea sultanei, răsculații se liniștesc ca prin farmec și chiar îi fac loc să treacă. Dar unul dintre ei ridică o piatră să arunce și este imediat înjunghiat de oamenii lui Suleyman care-i împrăștie pe toți.

Fatma este nedumerită cum de oamenii n-au aruncat cu pietre în Hurrem și au lăsat-o să plece. Mihrimah nu mai rezistă să îndure boala care nu trece și care o ține în camera ei mereu. Sumbul și Hurrem discută ultimele evenimente și ajung la concluzia că numai Fatma putea să pună la cale revolta. Nurbanu se află lângă Gazanfer care se recuperează după operație. Fahrie o întreabă dacă el va fi conducătorul haremului și sultana îi confirmă. Nurbanu intră la Selim iar acolo se afla Nessih care imediat pleacă. Nurbanu spune că nu-i place de acest negustor. Apare Defne care o informează că i-a câștigat inima prințului Baiazid și îi spune despre faptul că a împrumutat bani de la evrei și nu are cum să ramburseze suma, așa că a cerut împrumut de la Mihrimah. Auzind asta, Selim și Nurbanu au de gând s-o împiedice pe Mihrimah să-și ajute fratele.

 Suleyman Magnificul episodul 143 rezumat
În divan, discutându-se despre incidentul cu Hurrem, EbuSuud ajunge la concluzia că în cafenele se adună lume de prostă calitate, se bea alcool, se joacă jocuri de noroc și se incită lumea la revoltă. Astfel sultanul dă un edict să se închidă toate cafenelele. și se interzice băutul de cafea. Când Sokollu întreabă ce se va întâmpla cu spațiile respective, Suleyman spune să li se dea foc. [Cel care a făcut rezumatul în engleză spune că în istorie a fost exact invers, că EbuSuud a fost un consumator de cafea și nu era deloc împotriva cafenelelor, iar edictul respectiv a condus până la urmă la stabilirea unui regulament al cafenelelor.] În urma noii legi, Hurrem și Gulfem se întreabă ce vor face ele fără cafea, apoi apare Sumbul care spune că are dovada că Fatma a fost în spatele micii revolte din bazar.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 139, 140, 141, 142 Kanal D.




Suleyman Magnificul episodul 142 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 142 (129 turcesc)

Baiazid și Selim sunt trimiși înapoi la sangeacuri. Fahrie este trimisă la Manisa ca s-o elimine pe Nurbanu din viața lui Selim. Suleyman află de la oamenii simpli că Hurrem ar fi fost implicată în defăimarea lui Mustafa.



Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Selim o bănuiește și el pe soția lui că ar fi avut legătură cu lovitura lui Huricihan. Nurbanu încă nu-și recunoaște vina și se arată indignată că i s-a percheziționat camera ca și cum ar fi fost una dintre suspecte. Când ea se schimbă de haine, Selim îi vede vănătăile și Nurbanu nu mai are încotro, dar spune că Huricihan a atacat-o pentru că era geloasă că nu are copii și mai întâi s-au certat pe tema asta apoi sultana a lovit-o iar ea, Nurbanu, a fost forțată să se apere. Selim o ceartă pentru că i-a pus pe amândoi într-o situație foarte delicată și o întreabă ce se va întâmpla când Huricihan își va reveni și va povesti totul?

Canfeda și Nurbanu sunt chemate la Hurrem și aceasta le spune cum a fost găsit un cercel la locul faptei și celălalt în camera lui Selim, apoi le amenință cu închisoarea și execuția pe amândouă. Canfeda se grăbește să spună că ea nu a fost implicată. Nurbanu atunci o șantajează pe Hurrem spunându-i că va da în vileag tuturor cum ea a pus-o s-o omoare pe Nazenin și va arăta lumii scrisorile ei, pe care le-a păstrat. Apoi va spune că Hurrem a încercat s-o omoare pe Huricihan, că doar toți știu că o urăște pe fata lui Ibrahim. Hurrem rămâne uluită de ceea ce aude, și între timp Fahrie vine să anunțe că Huricihan a murit și că Baiaizd este dărâmat. Hurrem se răzgândește și o trimite pe Nurbanu în camera ei, atenționând-o să nu părăsească încăperea fără s-o anunțe. După aceea Fahrie găsește cercelul lui Nurbanu în camera unei cadîne, Rana, pe care o acuză de crimă.

Mustafa Lala este numit consilierul lui Selim, iar Rustem îi explică acestuia că trebuie să fie alături de stăpânul său cel nou la fel cum a fost și față de Baiaizd. Atmaca se întâlnește cu Mahidevran și îi aduce aur din partea lui Baiazid, spunându-i că acest prinț a fost prieten adevărat față de Mustafa. Mahidevran se arată precaută și spune că nu trebuie uitat că e totuși, fiul lui Hurrem. Atmaca o asigură că prințul nu seamănă cu Hurrem apoi îi spune despre darul în aur trimis pentru mormântul lui Mustafa. Mahidevran refuză, pretextând că deși Suleyman i-a luat totul, are încă destul aur până la sfârșitul vieții sale. Dar mai târziu, Fidan o înștiințează pe Mahidevran că stau foarte prost cu finanțele și că era bine să fi acceptat darul lui Baiazid.

Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Prinții și suitele lor se pregătesc să se întoarcă în sangeacuri, Fahrie fiind și ea trimisă alături de Nurbanu la Manisa, din porunca lui Hurrem care și-a dat seama târziu cât de mult a fost influențat Selim de către Nurbanu. Acum dorința ei este ca Selim să iasă de sub înrâurirea acesteia, ca să-l poată manevra ea în voie, și să-l ridice pe Baiaizd în ochii lui Suleyman pentru a-l pregăti pentru tron. Aflată în cabinetul sultanului, Hurrem încearcă să se apropie de Suleyman și să ia masa împreună dar el îi spune să-l lase singur. Hurrem se plânge lui Sumbul că sultanul s-a înconjurat de niște ziduri pe care ea nu le poate dărâma. Ajunși în Manisa, Selim și mai ales Nurbanu, constată că fetele rămase acasă au devenit insolente. Dilșah se întreabă de ce "târfa venețiană" a mai venit înapoi, după care se întreabă cine-o mai fi și Fahrie, care - i se pare ei - se crede Hurrem? Pe de altă parte, Selim are o discuție așa, ca de început, cu Mustafa Lala, precizându-i că dacă se abate de la limitele impuse de el, va avea de suportat consecințele.

Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Fahrie o pregătește pe Dilșah să meargă în iatac la Selim dar pe drum apare Nurbanu care îi spune foarte clar lui Fahrie că știe cine și de ce a trimis-o la Manisa, că Dilșah nu mai este favorita prințului și că în palat sunt ascultate doar ordinele ei. La Istanbul, doctorii îi dau voie lui Suleyman să meargă prin oraș, deghizat. Acesta merge la o cafenea - locuri de care capitala este plină acum - și află că lumea încă îl prețuiește pe Mustafa și că mulți cred că execuția s-a datorat uneltirilor "vrăjitoarei rusoaice". Când cineva spune că dacă l-ar fi trădat pe măria sa, prințul nu ar fi așteptat până la 38 de ani pentru așa ceva, mai ales că avea armata de partea lui, Suleyman ridică privirea uimit și îl vede din nou, aievea, pe fiul său când era mic. La Manisa Selim primește un neguțător care îi aduce alcool. O nouă cadînă, Defne, este trimisă de către Lokman, din porunca sultanei Hurrem, la Baiazid să-l servească, dar acesta nu o dorește și o trimite înapoi. Nurbanu face o baie și apare Dilșah care-i bagă capul sub apă.

La palat, Suleyman o cheamă pe Hurrem la el și o întreabă dacă a avut de-a face în vreun fel cu întâmplările care l-au determinat pe el să-și execute fiul, dacă ea, Hurrem, l-a defăimat în așa fel încât să-i influențeze destinul?


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 138, 139, 140, 141 Kanal D.




joi, 16 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 141 (128+129 turcesc) 

Huricihan moare. Hurrem își dă seama cine este autoarea crimei, dar Nurbanu o șantajează ca să-și scape pielea.


 
Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Baiazid iese în grădină să-l învețe pe fiul său să tragă cu arcul, dar tot acolo îl găsește pe Murat, fiul lui Selim și stă de vorbă cu el. Pe terasă, Suleyman vorbește cu Ferhat aga și află că egiptenii s-au răsculat fără ca motivul nemulțumirilor să fie taxele. Atunci se bănuiește ori că Ahmet pașa a fost mințit, ori că Ahmet însuși face un joc anume. Apoi vede cum Rustem se ceartă cu marele vizir. După aceea pleacă de pe terasă și își petrece timpul în compania lui Murat și a celor trei fete ale lui Selim. În curând va avea loc ceremonia de circumcizie a tânărului Murat.

Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Cum sultanul pare mai îmblânzit, îl cheamă pe Rustem la el să-i spună ce știe despre ultimele evenimente iar acesta îl incriminează pe Ahmet pașa. Nurbanu îl informează pe Gazanfer că Huricihan a amenințat-o cu moartea. Baiazid merge la o cârciumă și îl încolțește pe un secretar al palatului forțându-l să spună de ce a trimis galbeni rebelilor, dar acesta jură că nu știe nimic despre așa ceva, dar constrâns, spune că a acționat la ordinul lui Ahmet, marele vizir. Mai apoi Lufti, secretarul, este adus de Rustem în fața sultanului și se dezvăluie că, de fapt, taxele din Egipt erau mult mai mari, dar tocmai asta i se ceruse secretarului, să le treacă mai mici în catastif pentru ca diferența să poată fi trimisă rebelilor. Astfel Rustem demonstrează că marele vizir a vrut să răzbune moartea lui Mustafa.

Suleyman Magnificul episodul 141 rezumat
Mihrimah vorbește cu Hurrem și își exprimă temerea că Ahmet pașa va fi executat. În acest timp Suleyman este în divan cu câteva pașale printre care și marele vizir, Ahmet Kara, pe care sultanul îl demite. În acest timp Hurrem îi aduce sultanei Fatma vestea neplăcută că soțul ei va fi executat, ceea ce Fatma nu crede, dar fuge către divan și află că soțul ei tocmai a murit. Suleyman îl numește din nou pe Rustem mare vizir. După o săptămână de la execuție, are loc ceremonia circumciziei lui Murat.

Huricihan și Nurbanu se ceartă, Huricihan spunând că la ceremonie a văzut-o pe soția lui Selim întâlnindu-se cu iubitul ei pe la colțuri (cu Gazanfer). Nurbanu o imploră să nu cumva să spună așa ceva pentru că va fi omorâtă și pentru că nu este adevărat, dar Huricihan e nepăsătoare. Imediat cele două se iau la bătaie până când Nurbanu o lovește pe Huricihan cu un sfeșnic în cap. În acest timp Suleyman și Selim privesc lumea de pe terasă, iar Baiazid stă alături de Hurrem în camera acesteia.

Huricihan este întinsă pe jos. În harem e o petrecere la care apare și Nurbanu, dar în scurt timp Huricihan își revine și reușește să ajungă, însângerată la cap, în harem, apoi este dusă la doctori. Suleyman e înștiințat despre acest lucru. Hurrem bănuiește că Nurbanu știe despre ce este vorba, dar aceasta nu recunoaște fapta. Baiazid află de la Hurrem că Huricihan este pe mâna doctorilor, iar unul dintre ei vine să spună că în nici un caz lovitura ei nu este un accident. Selim adaugă că are urme de strangulare la gât. Nurbanu o roagă pe Canfeda să-i găsească un cercel care i-a căzut în timp ce se lupta cu Huricihan. Aceasta încearcă să facă ceea ce i s-a cerut, dar se întâlnește cu Fahrie și imediat apare Baiazid care găsește cercelul. Nurbanu începe să se teamă pentru viața ei când Canfeda îi spune ce s-a întâmplat.

Mahidevran primește un sol de la Rustem care o anunță că i s-au sistat veniturile de la visteria palatului imperial și că Suleyman a poruncit ca NergisȘah (fiica lui Mustafa) să se mărite cu beylerbei-ul din Anadolu (guvernatorul Anatoliei). Mahidevran îl alungă pe sol înapoi de unde a venit, fără să accepte căsătoria nepoatei ei cu cine vrea sultanul.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 137, 138, 139, 140, Kanal D.





Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 140 (128 turcesc) 

Lupta pentru tron continuă, la fel și încercările de a demonstra că Baiaizd nu este vinovat în evenimentele cu rebelii și falsul Mustafa. Ahmet Kara este demis și executat iar Rustem e din nou uns Mare Vizir.


 

Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat
Falsul Mustafa este trimis la închisoare urmând să fie judecat de către Suleyman, apoi acesta află că Baiazid n-a vrut să-i omoare pe cei zece mii de răsculați care i-au fost loiali lui Mustafa. În aceste condiții se răspândește zvonul că sultanul l-ar putea executa și pe Baiazid pentru trădare. Hurrem spune că nu ar suporta așa ceva, mai ales că de curând a murit și Cihangir. Suleyman se ceartă cu Yahya și acesta îi cere o ultimă favoare, aceea de a n-o lăsa chiar de izbeliște pe Mahidevran, la anii bătrâneții.

Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat Hurrem se străduiește să-l convingă pe Suleyman că Baiazid ar fi fost atras într-o cursă și că e nevinovat, dar sultanul crede că fiul său a greșit că în loc să-i asculte porunca, s-a instalat în palatul de la Edîrne. Hurrem îl cheamă pe Baiazid înapoi în capitală, ceea ce acesta și face. Când are loc prima întrevedere cu tatăl său, este îndemnat să se așeze și să bea dintr-o cupă, dar cu mâinile tremurând, Baiazid ia cupa și o lasă înapoi jos, probabil de teamă să nu fie otrăvit. Suleyman îl întreabă de ce nu i-a ascultat ordinele însă Baiazid spune că nu a mai avut timp să-i ia capul falsului Mustafa pentru că a apărut Mehmet Pașa, trimis de sultan. Apoi Suleyman îl întreabă despre căsătoria cu Huricihan și bea din cupă spunându-i fiului său enervat că dacă ar vrea să-l omoare n-ar face așa ceva chiar în iatacul lui. Apoi îl avertizează că merge pe același drum ca și Mustafa și că la capătul lui va găsi același lucru, adică moartea. Selim intră în cabinet și Suleyman îl întreabă pe Baiazid de ce l-a alungat din palat dacă el i-a dat ordine clare pentru ce avea de făcut acolo? Baiazid încearcă să se disculpe spunând că fratele său exagerează, dar sultanul îi retează vorba dezvăluindu-i că nu de la Selim știe ce s-a întâmplat, că Selim nu i-a spus nimic despre asta. Apoi le spune clar ambilor, că se gândea de mult pe care din ei doi să-i susțină pentru viitorul dinastiei și că acum a luat decizia de a-l susține pe Selim.

În timp ce Nurbanu și Selim jubilează, Baiazid îmbrăcat ca un om obișnuit se întâlnește în piață cu Rustem și Atmaca spunându-le că Suleyman l-a alungat din rai la fel cum a făcut și cu Mustafa și că a anunțat că-l susține pe Selim ca succesor la tron. Acestea fiind zise, singura cale rămasă este să fie împotriva sultanului și a fratelui său mai mare. Apoi îi întreabă pe cei doi dacă și ei sunt de aceeași părere, și ambii răspund că se află de partea lui.

Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat
Hurrem îl caută pe Baiazid și află de la Sumbul că a ieșit după incidentul cu Suleyman. Cum sultanul nu vrea să primească pe nimeni, Hurrem îi scrie o scrisoare în care îți exprimă credința că desemnarea lui Selim drept succesor la tron este o regretabilă eroare, fie și pentru că tradiția otomană nu menționează așa ceva, ci succesorul se remarcă în luptă fratricidă. Mai târziu mamă și fiu se întâlnesc iar Baiazid îi spune sultanei Hurrem că s-a răspândit bârfa că el ar fi dat aur rebelilor și chiar ar fi pornit rebeliunea, iar Suleyman e înclinat să creadă acest lucru. Rustem încearcă să afle cine a trimis aur răsculaților și găsește că aurul a fost trimis din interiorul palatului, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla fără suportul lui Ahmet Pașa.

Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat
Despre același lucru discută și Suleyman cu Sokollu în cabinet, însă Sokollu susține că Mahidevran ar fi trimis bani rebelilor și falsului Mustafa la Edîrne. La cererea sultanului, Sokollu aduce drept dovadă un document prin care Mahidevran lăsa la îndemâna rebelilor pământurile ei din Edîrne să le folosească după bunul plac. Atunci sultanul îl împuternicește pe Sokollu să-i confiște sultanei Mahidevran totul în afară de palatul din Bursa unde va locui pentru tot restul vieții și să-i sisteze veniturile anuale de la buget.

Acum toată lumea încearcă să afle cine se face vinovat de susținerea rebelilor. Hurrem îl încolțește pe Kara dar crede că și Fatma poate fi implicată, Rustem îl bănuiește pe Ahmet pașa și îl amenință că degeaba a expus-o pe Mahidevran, că nu va scăpa de consecințe. Pe de altă parte marele vizir Kara, o ceartă pe soția lui, pe Fatma, că i-a băgat pe amândoi în flăcări, dar Fatma este mulțumită că Mustafa din ceruri este răzbunat, fie și parțial.

Suleyman Magnificul episodul 140 rezumat
Hurrem află că și Selim era implicat în povestea cu rebelii, în așa fel încât vina susținerii acestora să cadă pe Baiazid. Sultana îl dojenește și îi spune că în nici un caz nu trebuia să facă așa ceva pentru că Baiazid nu-i dorește lui, fratelui lui, moartea. Dar Selim îi amintește mamei sale că a văzut trupul mort al lui Mustafa și al lui Cihangir și toate astea din vina lui Suleyman și a ei, din cauza lumii nedrepte în care trăiesc cu toții și amenință că va face orice ca să-și atingă scopul pt că oricum nimic nu va mai fi ca înainte.

Selim se duce apoi la Kara și îi reproșează că a făcut anumite fapte fără știrea lui și că dacă va fi nevoie, îi va distruge și pe el, și pe Mehmet pașa și pe Fatma. Baiazid și el cu Atmaca încearcă să afle adevărul și prind pe cineva care ar fi trimis aur rebelilor dar acesta este omorât cu o săgeată chiar înainte să mai poată vorbi ceva către Hussein, Atmaca și Baiazid. În harem Fatma face niște schimbări neautorizate de Hurrem și chiar pune de o petrecere, chipurile în onoarea anunțului făcut de sultan că-l desemnează ca succesor pe Selim. Atunci Hurrem o acuză cu ușurință pe Fatma că vrea să-i dezbine pe cei doi prinți.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 137, 138, 139, 140, Kanal D.





joi, 9 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 139 rezumat






Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 139 (127+128 turcesc)

Hurrem vrea ca familia ei să fie unită. Suleyman, involuntar îi dejoacă planul pentru că Baiazd face o greșeală și sultanul spune răspicat că-l va susține pe Selim pentru succesiunea la tron. 

Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 140

Hurrem îi cere lui Selim să nu dezvăluie căsătoria lui Baiazid către Suleyman pentru ca acesta să nu aibă aceeași soartă ca Mustafa, nefiind sigură că Selim era răspunzător pentru venirea lui Huricihan la palat. Selim insistă că dimpotrivă, sultanul trebuie să știe despre un așa lucru, ceea ce-l enervează pe Baiazid care uzează de puterea lui ca regent și îi poruncește fratelui lui să părăsească palatul. Înainte de a face asta, Selim o întreabă pe Hurrem dacă-l mai susține, dar ea răspunde că sprijinul i-a fost oferit doar împotriva lui Mustafa. Atunci prințul merge la Kara Ahmet să-l anunțe că-i stă alături mai ales dacă vor reuși să-l acuze pe Baiaizd de revolta din Rumelia.

Suleyman Magnificul episodul 139 rezumat
Hurrem o ceartă pe Nurbanu pentru că a ademenit-o pe Huricihan într-o capcană și astfel a făcut ca Bayazid să fie defavorizat față de Selim. Sultana o amenință că dacă va mai opune cei doi frați rămași în viață unul altuia, o va arunca de vie în Bosfor. De altfel și pe Rustem îl face să înțeleagă foarte clar că acum ea nu mai ține partea nici unuia dintre băieții ei, dorind să fie toată familia unită și nu dezbinată. Dar Rustem îi atrage atenția că așa ceva nu este posibil și că până la urmă va fi nevoită să-l susțină pe unul dintre ei în ascensiunea la tron.

Suleyman Magnificul episodul 139 rezumat
Huricihan, deși nu-l poate suferi pe Rustem, recunoaște că el l-a susținut și îl susține pe Baiazid pentru tron. Suleyman este încă la Amasya, sub îngrijiri medicale, dar hotărăște că e vremea să se pregătească pentru a reveni în capitală. Rustem îi dezvăluie lui Baiazid că deși a trecut peste moartea fratelui său, Sinan, nu va avea liniște până nu-l omoară pe Atmaca. După aceea discută despre înăbușirea revoltei din Rumelia și prinderea falsului Mustafa. Deși Hurrem dorește unitate în familia ei, Baiazid și Selim, care nu s-au înțeles niciodată, sunt mai inamici decât oricând și la un moment dat Baiazid îl alungă pe Selim din palat, însă el rămâne, deși se străduiește să nu mai dea ochii cu fratele său, așteptând revenirea sultanului în capitală. Atmaca vine să-l slujească pe Baiazid așa cum i-a promis prințului Mustafa că va face. Dar știe că Rustem este implicat în execuția acestuia și îi spune lui Baiaizd că nu va avea liniște până nu-l vede pe Rustem mort. Baiaizd îi spune lui Atmaca despre Rustem că îl susține și că are nevoie de el, și-l pune să aleagă între a-i fi loial lui și susținătorilor lui sau a-l omorî pe Rustem. După câteva zile, Atmaca îi jură supunere lui Baiazid.

Suleyman sosește în palat și cere să-i fie aduse la cunoștință toate evenimentele petrecute de când el a plecat. Selim ar vrea să-i spună și despre incidentul cu Baiaizid, dar Hurrem îl sfătuiește să n-o facă. Până la urmă toată lumea își dă seama că Suleyman știuse tot ce s-a întâmplat la palat de multă vreme și că el doar verifică dacă i se spune adevărul. Mihrimah cere iertare la sultan pentru Rustem, dar Suleyman îi răspunde că ar trebui să-i mulțumească pentru că i-a cruțat viața. Falsul Mustafa este pe ca el să fie dovedit, pentru că un anume Akinci Bey vrea să-l vadă înainte să se alăture lui, dar Akinci este un personaj care a mai stat față în față cu adevăratul Mustafa și știe cum arăta acesta. În scurt timp, falsul Mustafa anunță că nu vrea să se întâlnească cu nimeni, iar Baiazid și Atmaca stau de vorbă cu Uveyl, sfetnicul acestuia, și vor să-l demaște și să-l execute pe așa-zis-ul prinț Mustafa. Uveyl se învoiește să-l predea pe șeful lui în schimbul libertății și a exonerării de vinovăția trădării, pentru el și pentru toți ceilalți rebeli.

Suleyman află foarte rapid despre ceea ce face Baiazid și nu este de acord cu schimbul propus, considerând că pentru trădare singura pedeapsă este moartea. Astfel, la sugestia lui Rustem, care își dă seama că revolta trebuie să fie o capcană întinsă lui Baiazid, Suleyman îl trimite pe Lokman și pe Mehmet pașa să înăbușe revolta și să-l pună pe așa-zisul Mustafa sub arest.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 135, 136, 137, 138, Kanal D.



miercuri, 8 octombrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 138 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 138 (127 turcesc)


Hurrem și Mahidevran se bat ca-n tinerețe, Ahmet Kara îl îndepărtează pe Rustem de la palat iar Selim este hotărât să ajungă pe tronul imperiului și fără ajutorul mamei sale. Sinan moare sub ochii fratelui său, Rustem. 


 Suleyman Magnificul episodul 138 rezumat
Nurbanu merge la Mihrimah să obțină promisiunea de a-l susține pe Selim și o întreabă dacă este de acord. Văzând că prințesa ezită să dea un răspuns ferm, Nurbanu îi reamintește că Hurrem chiar, i-a promis fiului ei că va fi de partea lui. Suleyman în continuare este trist și stă în izolare. Mihrunisa, care e convinsă de vinovăția sultanei Hurrem în ceea ce-l privește pe Mustafa, ia un cuțit și se îndreaptă către harem. Între cele două are loc o confruntare de față cu gărzile. Mihrunisa îi spune sultanei că i-a luat tot ce avea mai de preț: mai întâi soțul, apoi fiul. Amenință apoi că și iarna ei va începe foarte curând. Ridică pumnalul și își taie singură gâtul, sinucigându-se în fața tuturor celor prezenți.

Suleyman merge la Amasya și îl vede pe Tașlicalî dar nu-și vorbesc. Sultanul intră în palat, în camera lui Mustafa unde găsește pe pat o hârtie împăturită pe care e scris un poem despre cum s-a întunecat lumea de când prințul nu mai este. Îl cheamă pe Yahia la el, îl laudă pentru talentul său poetic, apoi îl eliberează din funcția de gardă de corp spunându-i că îi îngăduie să moară ca un poet, și că de-acum încolo nu vrea să-l mai vadă niciodată.

 Suleyman Magnificul episodul 138 rezumat
Mihrimah și Rustem se sfătuiesc în legătură cu Baiazid și Selim. Kara Ahmet aduce vestea că șahul Persiei este dispus să facă pace. Baiazid se miră pentru că înțelesese că acea campanie a fost cauza execuției lui Mustafa. Kara îi spune atunci despre cineva care se dă drept Mustafa și care a adunat o armată de 5000 de soldați. Kara îi cere prințului să vină cu el să înăbușe revolta. După ce Kara pleacă, Lala îl atenționează pe Baiazid să nu aibă încredere în spusele acestuia.

După câteva zile Huricihan apare la palat pentru că a primit o scrisoare în care Baiazid o chema la el. Dar după ce vede reacția lui Hurrem, își dă seama că este intriga altcuiva. Ambasadorul austriac cere sultanului drepturile pentru Transilvania, dar sultanul nu este de acord și îi propune 6 luni de pace în schimbul unor teritorii luate de Ferdinand de la Zapolia. Selim dorește să se alieze cu Kara Ahmet. Acesta se arată onorat apoi îi povestește și lui despre acela care se dă drept Mustafa și a strâns armată.

 Suleyman Magnificul episodul 138 rezumat
Hurrem își sfătuiește fiul s-o determine pe Huricihan să nu spună că e soția lui și să plece cât mai repede la Kutahya. Tot discutând amândoi, mamă și fiu, ajung la concluzia că intriga trebuie să vină din partea lui Selim, deși numai Baiaizd este convins de acest adevăr. La un moment dat Hurrem se întâlnește din nou cu Mahidevran și se iau la bătaie ca în tinerețe, de data asta pentru moartea lui Mustafa. Sumbul o scoate pe sultană din mâinile lui Mahidevran. Kara Ahmet îl informează pe Rustem că trebuie să părăsească palatul și pretinde că acesta ar fi un ordin venit de la Suleyman. Rustem atunci îi împărtășește lui Mihrimah toate cele și îi propune să acționeze doar ei doi, pentru că restul, inclusiv Hurrem, sunt afectați psihic de ultimele evenimente.

Huricihan află că intriga în care a fost atrasă este "opera" lui Nurbanu. Atunci merge în harem și o întreabă pe Nurbanu cine-i ea să răspândească bârfe? Venețiana răspunde semeț că este mama celor 4 copii ai prințului Selim și că are dreptul să-i spună sultanului că fiul lui, Baiazid, este căsătorit. Huricihan o pălmuiește auzind așa ceva. Fatma însă, intervine și cele două se despart.

Suleyman Magnificul episodul 138 rezumat
Atmaca îl atacă pe Rustem dar până la urmă va trebui să se mulțumească doar cu prinderea lui Sinan. Acesta va muri aproape sub ochii fratelui său.


sursa foto: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 134, 135, 136, 137, Kanal D.




Suleyman Magnificul episodul 137 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 137 (126 turcesc)


Până la urmă Cihangir moare din cauza drogului. Intrigile de la palat reintră în normalitate, însă acum Nurbanu este aceea care le țese.


Hussein și Atmaca împreună cu ceilalți răsculați o urmează pe Mihrimah ajunsă la palat. În scurt timp lumea furioasă cere capul lui Rustem și a lui Hurrem. Baiazid își face apariția în fața mulțimii și vorbește despre pierderea suferită. Lumea îl cere pe Rustem. Baiaizid le spune că a fost pedepsit de Suleyman prin demitere, dar că fiind ginerele dinastiei el nu-i poate face rău. Apoi le spune că el nu vrea răul celor care-l iubesc pe Mustafa și că ar trebui să plece, pentru că prințul lor nu și-ar fi dorit să fie vărsare de sânge. Răsculații se împrăștie unul câte unul.

Suleyman Magnificul episodul 137 rezumat
Medicii găsesc sticla de opium goală și se panichează. Cihangir, oarecum înviorat de supradozele de drog, îl invită pe Suleyman la o plimbare și într-un loc anume se oprește spunând că acolo îl așteaptă pe Mustafa. Sultanul se hotărăște și-l pune pe Selim să-l ducă pe Cihangir în capitală. Până la urmă Cihangir moare dintr-o supradoză de sirop de opium, sub ochii tatălui său. Hurrem, care primise o scrisoare despre starea băiatului ei cel mic, vine la locul unde a murit acesta și când vede sicriul cere să fie deschis, îl plânge pe Cihgangir apoi leșină.

Următorul rezumat: Suleyman Magnificul episodul 137
Are loc ceremonia înmormântării lui Cihangir. Suleyman trăiește o perioadă de rugăciune și austeritate. Lângă trupul fratelui mort, Baiazid și Selim au timp de o scurtă înfruntare, în care al doilea își arată siguranța că el va fi urmașul lui Suleyman la tron. Hurrem își recunoaște păcatul și cere pedeapsă de la Dumnezeu, dar nu vrea să-i fie pedepsiți copiii, pe care ea îi consideră nevinovați. Mai târziu, când cei doi frați încep să se certe iar, Mihrimah este aceea care îi potolește.

Sinan este supărat pe fratele lui, Rustem, pentru că nu l-a salvat. Mihrimah se interesează la Selim despre starea lui Suleyman, dar acesta îi spune că este încă în depresie. Rustem poruncește gărzilor să-l mai caute pe Atmaca, iar aceștia spun că au primit ordin să nu mai asculte de el. Rustem îl caută pe Sokollu și îl ia la întrebări despre acest fapt, iar Sokollu îi spune că el, Rustem, nemaifiind mare vizir, gărzile nu mai primesc ordine de la el. Nurbanu și Canfeda se întâlnesc în secret cu Gazanfer și astfel află despre căsătoria lui Baiazid cu Huricihan și se bucură că au un atu împotriva fratelui lui Selim. Nurbanu îl sfătuiește pe prinț să nu le spună lui Hurrem sau Mihrimah că a aflat despre căsătoria fratelui mai mic, pentru că cele două l-ar proteja pe Baiazid.



sursa foto si text: pagina de facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 133, 134, 135, 136, Kanal D.



vineri, 26 septembrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 136 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 136 (125+126 turcesc)


Mihrimah și Rustem sunt ascunși în alt palat, dar răsculații află și îi înconjoară. Cei doi sunt salvați de Baiazid. Cihangir refuză mâncarea și apa și ajunge să bea sirop de opium pentru a scăpa de durerile de spate.


Cihangir refuză să mănânce și să doarmă și este din ce în ce mai deprimat. Sumbul o informează constant pe Hurrem despre cele ce se petrec în piață, dar oamenii îl consideră câinele sultanei și îi distrug cafeneaua. Sokollu îl sfătuiește pe Rustem să dispară din capitală pentru o vreme, dar el, mândru, crede că acesta vrea doar să scape de el și-l trimite pe Sinan, fratele lui, să plece împreună cu Sokollu. Aflând despre supărarea lui Cihangir, Suleyman merge la el dar nu-l găsește acolo. Speriat, poruncește să fie căutat în pădure și într-adevăr, Cihangir este găsit sub un copac și nu vrea să vorbească cu tatăl lui.

Suleyman Magnificul episodul 136 rezumat
Trăsura care le duce pe Mihrunnisa și pe Mahidevran la Bursa se oprește iar birjarul spune că s-a rupt o roată. Mihrunnisa vede cum trăsura cu Mehmet își continuă drumul și înțelege că totul este o punere în scenă și că s-au oprit intenționat. Ea își strigă fiul, iar Mehmet vrea să se oprească trăsura, dar Ibrahim aga, cel care îl însoțește îi spune că n-o să-și mai vadă mama niciodată. Hurrem își amintește când i-a spus lui Mustafa că totul ar fi fost altfel dacă era fiul ei și izbucnește în plâns. Suleyman continuă să aibă vedenii cu micul Mustafa care-l copleșesc de durere.

Suleyman Magnificul episodul 136 rezumat
Suleyman își amintește de Cihangir când era mic și îi explica despre eroii mitologiei grecești. Acum, fiul cel mai mic al sultanului este într-o stare de letargie datorată refuzului de a mai mânca și bea apă. Doctorii se grăbesc să-i prepare niște leacuri, dar între ei șușotesc că prințul nu mai poate fi salvat. Mai târziu chiar Suleyman vrea să-i dea medicația și mâncarea cu forța, însă Cihangir scuipă totul.

Mihrimah și Rustem sunt ascunși la Uskudar și nimeni nu știe că se află acolo. Palatul prințesei este înconjurat de răsculați care cer răzbunare. În Uskudar ea se întreabă cum de soțul ei și Sinan, fratele lui, au devenit deodată așa apropiați. Nurbanu primește o scrisoare de la Gazanfer și se întreabă dacă e de bine sau de rău, pt că de la o vreme are coșmaruri în fiecare noapte. Sinan e omul de legătură între Rustem și Hurrem și o informează că n-a pus multe gărzi la Uskudar ca să nu atragă atenția asupra acestui palat, astfel că fiica sultanei este în siguranță. Dar el nu știe că Atmaca și-a revenit din rana primită înaintea execuției lui Mustafa și că acesta a văzut câte ceva și a tras concluzia că Rustem este la Uskudar.

Suleyman Magnificul episodul 136 rezumat
Atmaca îi povestește unui ienicer de încredere, Hussein, cum și-a pierdut cunoștința și cum l-a ajutat un necunoscut care a lăcrimat când i-a spus că era omul de încredere al prințului. La palat Cihangir geme de durere iar medicii spun că doar opiumul l-ar mai putea ajuta. Sumbul se întoarce în palat, la cererea sultanei Hurrem, și lasă cafeneaua pe mâna unui prieten, Yakup. Hurrem se bucură că vechiul ei servitor a acceptat propunerea de a reveni în funcție, și îi împărtășește temerile, că acum, dacă Mustafa e mort, fii ei se vor bate între ei pentru tron.

La Uskudar Rustem abia așteaptă ca apele să se liniștească și sultanul să-l pună din nou în funcția de mare vizir. A doua zi Fahrie o anunță pe Hurrem că multă lume cu săbii merg către Uskudar și că fiica ei se află în pericol. Printre cei care merg către Uskudar, se află Atmaca și Hussein, ienicerul. Mulțimea pătrunde în palat. Rustem și Mihrimah vor să scape printr-o ușă secretă, dar aceea este blocată. Hussein și oamenii lui pătrund în încăperi.

Suleyman Magnificul episodul 136 rezumat
În acest timp apare Baiazid care strigă la cei dinăuntru că nu au dreptul să ridice sabia asupra unei sultane. La palat Cihangir își ia singur dozele de opium, mai des decât spun medicii. Într-unul din delirurile induse de drog, prințul vede o fată frumoasă care îi dă o carte de poezii. Baiazid o aduce pe Mihrimah și familia ei la palat.




sursa foto si text: pagina facebook Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 132, 133, 134, 135, Kanal D.