marți, 18 iunie 2013

Iffet, ep. 14

Soția lui Omer, Beril, îl sună pe Emre și acesta o informează că Ali Ihsan a scăpat pentru că avea alibi. Deci, se pare că Emre nu era atât de loial. Emre o sfătuiește pe Beril să plece pentru o vreme, dar ea nu acceptă decât dacă Emre îi dă partea ei de bani. Apoi acesta merge acasă la ea și o amenință cu pistolul, foarte probabil omorând-o (asta nu se arată în episod). După aceea îi cere lui Ali să se întâlnească într-un parking acoperit, unde, chipurile, ar trebui să discute cu Beril și încearcă să-l omoare, dar Cemil, care tocmai parcase mașina, îi vede și se năpustește asupra lui. După o scurtă luptă, Cemil îi răsucește mâna cu pistolul în așa fel încât Emre își descarcă arma chiar în propria inimă. La scurt timp după această întâmplare, Ali Ihsan îi dă lui Cemil un cec cu o sumă importantă, drept răsplată pentru că i-a salvat viața. Cemil refuză cecul, însă pt că Ali insistă, ia hârtia. Imediat urmează o discuție cu Iffet, și, ca să-i demonstreze că nu banii îl interesează, rupe bucățele cecul în fața ei, care nu se lasă impresionată de gest.

episodul următor: Iffet, episodul 15


Cemil îl vizitează pe Ersin căruia îi mărturisește că o iubește foarte mult pe Iffet. În acest timp îl sună Nil, dar el nu îi răspunde, și de altfel, în acest episod el o ocolește pe Nil cât se poate. După ce de nervi, că nu poate să o aibă pe Iffet, sparge un pahar, pleacă spre casă unde Feride se îmbolnăvise pt că mama lui Betul oprea apa caldă când aceasta făcea duș. Când Cemil aude așa ceva, se repede la boiler și-l face bucăți.

Nimet este supărată pe tatăl ei și nu vrea să mai iasă din cameră. Mai vorbește cu Iffet la telefon și într-o zi ea vine să-și ia sora din casă. Dar pe drum Ahmet, care era la cumpărături le vede, și începe o ceartă în stradă, la care lumea se adună ca la circ. Ahmet nu mai reușește să o lovească pe Iffet, așa cum îi fusese primul impuls, se potolește, și până la urmă o ia pe Nimet înapoi, spunând că este fiica lui și el trebuie să aibă grijă de ea. Fata este încă supărată, iar Ahmet ca s-o îmbuneze, îi cumpără haine noi, pe care Nimet le sfâșie cu cuțitul, așa cum făcuse tatăl ei cu hainele cumpărate de Iffet. Atunci Ahmet merge la vilă, dar acolo vorbește doar cu Saime, pentru că Iffet nu este acasă. E cât pe ce să-l vadă pe Cemil, însă Saime salvează situația. A doua zi, când Ali Ihsan vine în vizită la ei, luându-l pe Cemil de șofer, adevărul nu mai poate fi ascuns și Ahmet face din nou o criză de nervi și pleacă să reclame violul fiicei lui la poliție.

Erhan încearcă să o vadă pe Gulin, care nu se mai trezește din băutură. Când într-una din încercări, ajunge în dormitorul ei, plin de sticle goale și lucruri răvășite, Gulin, amețită, aruncă în el cu ce-i vine în mâini și îl alungă, vorbind aiurea despre cum a întârziat ea la propria nuntă.

Cemil achită o sumă de bani pentru casa pe care Iffet dorise să o închirieze și ia cheile, din care una îi dă și lui Iffet, sperând că se vor întâlni acolo, în secret. Dar ei vizitează casa pe rând, Cemil într-o seară, Iffet a doua zi, fiecare amintindu-și cu durere în suflet de ceea ce trăiseră amândoi. 

Betul suportă tot mai greu comportamentul lui Cemil și prezența soacrei sale, Feride. La un moment dat, într-o seară, Cemil adormise și o visa pe Iffet, iar Betul se așează tandră, lângă el. Când îl trezește, acesta rostește numele lui Iffet. Într-o zi are o discuție aprinsă cu mama ei din care îi spune că Cemil a violat-o pe Iffet. Betul rememorează ceea ce se întâmplase la nunta lui Serpil si Feyyaz și pune niște lucruri cap la cap.

Episodul se termină cu un filtru de poliție pe șoseaua către vila lui Ali, Cemil fiind oprit de către polițiști.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com

Suleyman Magnificul, ep. 68 (69, dupa Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 68

În care Hurrem își dă seama că nu Nadia era favorita sultanului și în care Iskander Celebi este executat.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3ep. 69 


Hatice este mirată de apariția lui Nigar pe care o credea departe și se întreabă cum de Hurrem poate să protejeze pe cineva care i-a făcut atât de mult rău. Este și mai uluită să afle că Hurrem chiar o protejează pe Nigar și că pare a fi de partea ei. Hatice vrea să înțeleagă de ce Hurrem o urăște, iar sultana îi spune că nu este vina ei, că Hatice a început totul. Apoi o provoacă din nou amintind de Ibrahim, care s-ar putea îndrăgosti iar de odaliscă la venirea din Persia. Nigar o întreabă pe Hurrem dacă i-a acordat protecție ca să se răzbune pe Hatice cu ajutorul ei. Hurrem neagă. Hatice și Mahidevran insistă ca Nigar să plece. Odalisca are o scurtă întrevedere cu Sumbul, care este nevoit să-i explice că acum el e de partea sultanei pt că ea are cea mai mare influență în palat.


Rustem Pașa, omul lui Hurrem, o informează pe aceasta despre aroganța lui Ibrahim și despre faptul că el își spune sultan. Hurrem conchide că Ibrahim este propriul său dușman. Sumbul îi aduce un mesaj de la Suleyman, în prezența lui Firuze, și când îl citește crede inițial că era pentru ea, dar vede că numele persoanei căruia îi era destinat fusese șters și își dă seama că mesajul era pentru noua favorită a sultanului și că aceasta nu putea fi Nadia, ci o cu totul altă kadînă. Mesajul fusese trimis special la Hurrem de către Hatice, ca să-și bată joc de ea. După ce Hatice o umilește, Hurrem arde mesajul și izbucnește în plâns, pândită de după ușă de Firuze care regretă că scrisoarea adresată ei dispare în flăcări. Gulșah încearcă să afle de la Fatma cine este favorita, însă nu reușește, în schimb aude o discuție purtată în grădini, între Firuze și Hatice din care rezultă cine este Firuze și ce relație are cu Suleyman. Dar este imprudentă și Hatice o vede spionând apoi ordonă să fie închisă.  În închisoare, Gulșah o întâlnește pe Nigar și îi spune ei despre Firuze și sultan, în speranța că va putea să o informeze mai departe pe Hurrem.

Iskander se enervează când vede că sunt executați ofițeri otomani din ordinul lui Ibrahim și că acesta îi aduce unele acuzații de mită. Când apare Suleyman în tabără, îl vede pe Ibrahim purtând armura pe care i-o trimisese el și îi spune că doar acea armură nu va face din el un sultan. Marele Vizir răspunde prin a da vina pe Iskander pentru eșecul acțiunilor otomane, pentru că în loc să meargă la Tabriz, au fost nevoiți să se îndrepte spre Bagdad, mișcare care s-a dovedit a fi greșită. Suleyman încearcă să judece corect lucrurile, și îl dojenește și pe Iskander, care nu uită să menționeze despre titulatura pe care și-o arogă Pașa, pentru că își depășește atribuțiile și dă vina pe vizir pentru propriile greșeli. Sultanul le cere perșilor să se predea. Discută din nou cu Ibrahim și îi cere să nu-i ascundă nimic pentru că asta nu-l face mai puternic., ci mai laș. Îl întreabă de ce i-a trădat încrederea lui Hatice și îi spune că ar trebui să fie mulțumit că ea nu dorește divorțul. După un nou eșec militar și încă o acuzație de sustragere de fonduri adusă lui Iskender de către Ibrahim, Suleyman poruncește să se adune curtea marțială care să-l judece pe general. Atunci, Ibrahim, pentru a fi sigur de rezultat șantajează un pașă să depună mărturie împotriva lui Iskander, iar acesta urmează să fie executat. După ce evenimentul are loc, Suleyman visează că generalul îl dojenea și îl întreba de ce nu a întrerupt execuția dacă știa că este nevinovat, după care încerca să-l sugrume cu fâșia de material de la turban. Se trezește speriat și își jură că Ibrahim va plăti scump dacă l-a determinat pe el, suveranul, să omoare oameni nevinovați.

Episodul se termină cu Gulșah căutând un pumnal ascuns după o cărămidă din zid, care apoi pleacă în noapte către camera lui Hatice, cu gândul de a o omorî, așa cum a zis Nigar, tăindu-i venele ca să pară sinucidere.





Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

sursa foto: capturi video de pe youtube.

duminică, 16 iunie 2013

Blogul meu in casa noua

Știu că nu se prea cunoaște, dar am hotărât azi să despart cele două bloguri ale mele, care erau două în unul până acum: cel personal, by Oana D., și cel de față. Până azi la prânz primul redirecționa aici. Dar pentru că - surprinzător! pentru mine - acela are PR 2 și cred ca va lua PR 3 în această vară, iar pulberea de stele este abia la început pe drumul rankurilor google, și pentru că subiectele se pot împărți în două mari categorii, personale-profesionale, și hobby-uri, de-acum, blogul personal ( care va avea si planuri de lecție, teste, alea-alea, mai ales pe engleză dar și pe geografie) va rămâne separat de acesta cu filme, seriale, cărți (pagina există, dar nu e publicată momentan), călătorii.

De pe acest blog vor dispărea paginile de umor, amintiri și cârcoteli (stele verzi), de pe celălalt au dispărut deja paginile și postările despre filme, seriale, călătorii.
Din păcate strămutarea mi-a adus și ștergerea a vreo 130 de comentarii, cele ale paginilor. Le am, nu asta e problema, le-am salvat într-un fișier complet pe hard, dar cum le pun la loc?!? :D  O să văd eu. Le voi pune la loc chiar de-ar fi să le copiez pe fiecare cu toate datele într-o nouă serie de comentarii anonime puse de mine, cu semnătura fiecăruia.

Însă o mare nedumerire am: ce fac cu advertorialele? Oare ce dorește un comerciant: să aibă linkuri pe un site cu PR bun, sau pe un site cu trafic? Pentru că deocamdată, și PR și trafic, nu se poate :))

Voi ce ați dori, dacă ați avea ceva de vânzare pe un site și v-ați face reclamă pe bloguri prin postările-advertorial?



sâmbătă, 15 iunie 2013

Rebecca: Hitchcock, 1940

Rebecca, ecranizare după romanul omonim al autoarei Daphne du Maurier, publicat în 1938, ar fi fost un excelent film polițist dacă nu era o dramă gotic-romantică mai presus de orice. Iar asta nu s-ar fi datorat maestrului peliculelor de suspans, Alfred Hitchcock, ci romanului însuși.

Un domn bogat, între două vârste, Maxim de Winter (Lawrence Olivier), se recăsătorește în pripă cu o fată frumoasă de condiție modestă (Joan Fontaine), pentru a uita de moartea în condiții suspecte a primei sale soții. Filmul, ca și cartea, merge pe firul poveștii Rebeccăi prin intermediul acestei tinere, nenumite altfel decât my darling, my dear, sau pur și simplu dna Winter. Privită atât ca un personaj nesemnificativ, dar în prezența căruia se petrece toată acțiunea, cât și ca vocea și ochiul autoarei/regizorului, tânăra doamnă de Winter descoperă treptat o altă realitate despre soțul cunoscut într-un Monte Carlo aflat într-o veșnică vacanță. La Manderley, conacul care-i va fi casă, lucrurile stau cu totul altfel decât în luxosul și superficialul Monte Carlo. Conacul este bântuit de amintirea Rebeccăi, fosta doamnă de Winter, care, deși fizic nu mai există, predomină încă în viața celor din jur ca un veritabil personaj principal.

Servitorii lui de Winter nu văd în noua lui soție o doamnă, ci mai degrabă o fetișcană timidă pusă să joace un rol nepotrivit. Dintre toți, dna Danvers, cea care are grijă de casă, pare de-a dreptul paranoică, obsedată de personalitatea Rebeccăi și inflexibilă la schimbări. Pentru ea, nimeni nu o poate înlocui pe Rebecca, și astfel, oricine ar dori să-i ia locul ar trebui să moară. Așa încât nu mai este decât un pas până la a o manipula psihic pe cea de-a doua soție a lui Max, și de a încerca s-o facă să se sinucidă.

Treptat Rebecca se dezvăluie. Din umbra măreață și amenințătoare pe care o aruncă amintirea ei la începutul filmului, cețurile se risipesc și adevărul despre ea iese la lumină: Rebecca era o femeie de o moralitate inexistentă, cu o viață erotică extrem de bogată, avea inclusiv o relație cu propriul său văr, iar mariajul dintre ea și Maxim este un contract nescris: aparența de doamnă în public contra libertatea ei sexuală.

Când ea îi spune lui Max că așteaptă un copil de la Favell, vărul ei, Max se enervează și îi dă o palmă. Rebecca se dezechilibrează și cade cu capul de colțul unei mese din marmură. La scurt timp, moare. Acest aproape-final este un compromis făcut de producătorul David O. Selznick cutumelor americane care spun că un soț nu-și poate omorî partenerul de viață fără să-și cunoască pedeapsa. Romanul este cu mult mai explicit: Max pur și simplu își împușcă nevasta. După care pleacă pe mare cu cadavrul, răstoarnă barca și face ca totul să pară un accident stupid. Însă corpul Rebeccăi nu este găsit imediat, astfel că avea să fie înmormântată o altă femeie în locul ei. Barca și cadavrul ies la suprafață tocmai după cea de-a doua căsătorie a lui Max, tulburând liniștea tuturor.

Și pentru că trebuia să se termine frumos, anchetatorii, deși îl suspectează pe Max de crimă, în frunte cu antipaticul de Favell, ajung la medicul ginecolog al Rebeccăi care se vede nevoit să le dezvăluie tuturor că femeia avea cancer și că plănuia să se sinucidă.
Deci... cazul se clasează ca fiind sinucidere, iar Max poate trăi fericit cu cea de-a doua soție în tot restul zilelor sale. Fericire pe care dna Danvers, un personaj recreat de Hitchcock și făcut să semene, fie și aluziv, cu bisexuala scriitoare Daphne du Maurier, nu o suportă. Atunci incendiază Manderley-ul, pierind în flăcări odată cu el, pentru ca nimeni, în afară de Rebecca, să nu mai poată fi fericit acolo.

Suspansul hithcockian e prezent în atmosfera filmului, în privirile personajelor, în jocul de lumini și umbre specific filmelor alb-negru. Este primul film al regizorului pe tărâm american. Nu e o capodoperă, dar e un film bine făcut, care prefigurează geniul regizoral al tânărului Alfred. Dacă mai punem la socoteală că scenariul original i-a fost respins de Selznick care voia o replică cinematografică foarte apropiată de roman, este și mai de înțeles de ce tușele de mister nu sunt la mare înălțime, de ce Joan Fontaine e pe alocuri ștearsă iar Lawrence Olivier face un rol de fiecare zi.

Totuși e un film de văzut. Este un film de referință în cinematografie și în ciuda minusurilor, povestea Rebeccăi este captivantă chiar și azi, la circa 65 de ani de la lansarea ei.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










vineri, 14 iunie 2013

Iffet, ep. 13

Bun găsit consumatorilor de seriale turcești!

Astăzi nu am prea multe să vă spun despre acest episod din Iffet. Sunt două acțiuni, mari și late, în tot episodul.

Prima acțiune: Ali Ihsan este învinuit de omor în legătură cu Omer Ataman, fostul soț al lui Dilek, crimă de care îl acuză Beril, soția lui Omer. Ali este reținut pentru cercetări și dus la secția de poliție, în celulă, apoi într-o cameră de anchetă ca pe vremea naziștilor. Anchetatorul îi pune lui Ali câteva întrebări, dacă avea vreun motiv să-l elimine pe Omer, ori dacă l-a amenințat vreodată cu ceva, și încearcă să-l facă pe Ali Ihsan să mărturisească spunând că oricum el a făcut crima pt că a existat un martor ocular. Ali susține că totul este o minciună, dar își amintește de secvența în care îi dă doi pumni zdraveni lui Omer, la prezentarea de costume de baie a firmei.

Își dă seama că poate fi ușor acuzat datorită acelui episod agresiv și în mod insistent nu colaborează cu anchetatorul decât dacă i se aduce un avocat. Până la urmă este adusă o avocată, Yasemin, și Ali acceptă să discute cu ea, deși anchetatorul se pare că le ascultă conversația. Pe holul secției de poliție Erhan, Dilek și Emre așteaptă rezultatul anchetei care durează. La un moment dat apare soția lui Omer și aproape că are loc o altercație între ea și Dilek, care abia acum află că Omer era însurat.


A doua acțiune: Cemil reușește s-o răpească pe Iffet și o duce cu mașina la casa de vacanță a lui Ali, care se află într-o zonă izolată. Imediat ce o leagă, apar la ușă niște jandarmi, îmbrăcați în uniforme de camuflaj și Cemil este nevoit să le dea drumul în casă. Află de la aceștia că Ali Ihsan este arestat, ceea ce îl bucură, pt că astfel crede că Iffet va pica mai ușor în mâinile lui. Iffet este ascunsă și are o bandă adezivă pe gură, așa că nu este auzită scâncind. Jandarmii nu găsesc ceea ce caută și pleacă. Iffet este eliberată din legători, și se arată cooperantă, pentru că oricum, nu se poate împotrivi și nu are ce să facă, pe moment, împotriva lui Cemil.

La un moment dat el este sunat de Nil care îl roagă să vină la secție, pentru că că Ali are alibi în persoana lui Cemil, cu care fusese la o plimbare cu mașina la ora crimei, dar el nu ia în seamă disperarea fetei, ba dimpotrivă, nu are nici un interes să-l susțină pe Ali Ihsan. După un timp de conversație cu Iffet, se hotărăște să meargă să cumpere ceva de mâncare și o leagă înapoi, de scaun, dând drumul la radio ca să nu se plictisească până avea să se întoarcă. În mașină, Cemil deschide radioul la același post și astfel amândoi aud când se difuzează știrile că Ali Ihsan a fost reținut și acuzat de crimă. Iffet începe să se gândească la un plan și reușește să taie banda de la mâini cu diamantul inelului de logodnă, eliberându-se. Cemil vine înapoi cu un buchet de flori și o sacoșă cu mâncare și găsind scaunul gol, rămâne pe gânduri câteva momente, îndeajuns pentru ca Iffet să-i dea cu o tigaie în cap. Când se trezește din leșin, coboară și o vede pe Iffet în mașină. Aceasta îl somează să meargă la poliție și să depună mărturie în favoarea lui Ali Ihsan și îl amenință cu o pușcă de vânătoare pe care o luase din casă.

Până la urmă Iffet și Cemil ajung la secția de poliție unde el îl ajută pe Ali să scape de acuzație, mai ales că fuseseră filmați de o cameră dintr-o intersecție, unde au oprit pt a discuta cu un alt șofer. Episodul se termină cu o convorbire telefonică între Beril și Emre, care cel puțin deocamdată, pune sub semnul întrebării loialitatea lui Emre față de șeful său.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com


joi, 13 iunie 2013

Meryem Uzerli inlocuita cu Vahide Gordum

Asadar inlocuirea s-a facut deja. O cheama Vahide Gordum si cu machiaj, aduce destul de mult cu Meryem.

Sa vedem cum se va potrivi in serial.

sursa foto: http://www.ensonhaber.com/meryem-uzerli-yerine-vahide-gordum-geliyor-2013-05-28.html


miercuri, 12 iunie 2013

Iffet, ep. 12

Cemil iese pe geam și sare în curtea vilei. Când dă să iasă pe poartă, îl oprește portarul cu pistolul îndreptat către el. După o scurtă discuție, în care Cemil îi spune că vine de la Nil, portarul o sună pe Iffet care tocmai primise florile de la Ali Ihsan. Iffet îi vorbește fără ca Ali să-și dea seama ce se întâmplă și îl lămurește pe portar să-l lase pe Cemil să plece.

Cum Iffet nu știa să conducă și Cemil auzise că ar avea nevoie de un șofer, profită de faptul că tocmai îl cunoscuse pe Ali la cârciumă și Nil îl ajută să fie angajat pe acest job, ceea ce se și întâmplă, Ali Ihsan neavând vreo bănuială. Iffet este uluită la vederea noului său șofer, dar deocamdată acceptă. La firmă Ali o pune pe Iffet să semneze un contract și devine membru în consiliul de administrație, apoi îi transferă ei acțiunile deținute mai înainte de Dilek, pe care o retrogradează ca simplă angajată. La prima ședință Iffet face o gafă comentând negativ despre modele din ultimul catalog ceea ce o înfurie pe Dilek care lucrase la ele, și până la urmă Iffet iese din sală. Dilek se răzbună în felul ei propriu: într-o zi când erau la ei la masă Nimet și bătrânul Ahmet, îi jignește și le vorbește disprețuitor, înfuriindu-se mai ales că-l aude pe Ali spunându-i "tată" lui Ahmet. Bineînțeles că izbucnește o ceartă în toată regula, Iffet intervenind și ea, bătând cu pumnul în masă și ripostând la o replică acidă de-a lui Dilek. Ahmet foarte enervat, dar neputând să dea replica, se ridică și vrea să plece de la masă împreună cu Nimet, dar Ali insistă ca ei să se așeze la loc. Pentru a restabili lucrurile, a doua zi la firmă, Ali rupe creațiile desenate ale lui Dilek chiar în fața ei.


Cemil, cu toate că înaintează în relația cu Nil și se străduiește din răsputeri s-o facă să-i cedeze, din banii primiți ca avans de la Ali cumpără cadouri pentru toată familia, pentru mama lui, Betul și socri, care nu prea știu ce să creadă. Le spune că are o nouă slujbă ca șofer particular, dar nu le dezvăluie adevăratul său loc de muncă. Cu gesturi largi, ca să se vadă, scoate din buzunar mai multe bancnote de o mie de lire, îi plătește datoria de pe card soției și îi mai rămân câteva, de cheltuială. Ca să salveze aparențele, o invită pe Betul la un restaurant, unde, la un moment dat îl sună Nil și se vede nevoit să nu-i răspundă. Totuși îi spune soției că l-a sunat Ersin și astfel găsește pretextul de a termina masa și a pleca în treburile lui. Trece și pe la Ersin cu niște sacoșe cu bere și îi dă înapoi niște bani împrumutați pe când nu avea serviciu. În casa lui Ali este frumos primit de către bucătari și de Osman, dar când Saime dă cu ochii de el, se anunță zile grele pentru Cemil. Saime îl ia deoparte și îl dojenește pentru tupeul lui, iar el îi explică faptul că Ali Ihsan l-a angajat ca șofer. În orice caz Saime nu are încredere în el.
Iffet merge la o școală particulară cu sora ei în vederea transferului, discută cu directoarea, apoi o ia la cumpărături și fata vine acasă cu câteva sacoșe pline de haine noi. Ahmet, ușor amețit de băutură, îi ia sacoșele, îi rupe hainele cumpărate și o ceartă pe motiv că el nu are nevoie de banii nimănui, iar când Nimet îi răspunde țipând la rândul ei, că el este invidios pe ea că ar putea duce o viață mai bună decât îi poate el oferi, o lovește. După aceea Ahmet ia hainele rupte și pungile și i le duce lui Iffet acasă, trântindu-le jos. Iffet îl dojenește usturător, apare Ali și domolește discuția, iar Ahmet pleacă din casă trântind ușa.

Într-o zi Ali, Erhan și Dilek erau împreună în sufragerie, Ali butonând telecomanda. Dă peste un post tv unde se anunță o știre despre moartea lui Omer, bănuitul fiind Ali Ihsan. Dilek e gata să leșine, Erhan nu-și revine din uluială, și apar la ușă doi polițiști care îi pun cătușe lui Ali și îl duc la secție.


Episodul se termină cu o a doua tentativă a lui Cemil de a o răpi pe Iffet cu mașina, încercând să ruleze cu viteză și într-o altă direcție decât ar dori ea. Prima dată Iffet a reușit să-l determine să oprească și a plecat spre școala lui Nimet cu un taxi. Însă acum, Cemil este precaut și blochează portierele. Mașina zboară haotic pe șosea. Iffet stă speriată pe bancheta din spate, și ce se întâmplă mai departe se va vedea în episodul următor.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com


marți, 11 iunie 2013

Diferenta dintre un forum si un blog

Raspunzand zilnic comentatorilor blogului meu am ajuns la concluzia ca unele persoane, din neatentie probabil, confunda un forum de discutii cu un blog personal.

Am scos dintr-un coment urmatorul citat: "inteleg ca va deranjeaza comentariile celor care considera ca filmul e f tras de par si va intrebati care e scopul comentariilor. Simplu: placerea de a discuta cu oameni interesati de acelasi subiect."

Inca odata spun, nu. Nu ma deranjeaza ca altii au o alta parere - de altfel parerea este aceeasi, reactia la serial e alta - ci repetabilitatea acelorasi comentarii la mai toate episoadele acelui serial ma deranjeaza. Sa mi se spuna de zece ori acelasi lucru, ma deranjeaza.

In alta ordine de idei, placerea de a discuta cu oameni interesati de acelasi subiect o exercitati pe un FORUM, nu pe un blog. Pe un blog discutati cu autorul acelui blog, in primul rand. Adica, cu mine. Si in plan secund vorbiti si cu alti useri care comenteaza.

Pe de alta parte, atunci cand ceva ma revolta, ma enerveaza, mi se pare neplacut, nefolositor, etc, ma indepartez de sursa acelui ceva generator de disconfort. Cu alte cuvinte, daca nu-mi place un serial, nu ma uit la el, daca nu-mi place o persoana, ii intorc spatele.

Asa ca va rog sa intelegeti nedumerirea mea față de faptul că exista oameni care afirma ca ii revolta sau nu le place un serial ori un personaj principal, dar se uita in continuare la film si/sau citesc rezumatele scrise de mine. Fara suparare, ceva nu-i in ordine in toata aceasta chestiune. Cand subconstientul (care va determina sa va uitati la un film in ciuda oricarui impediment) nu se "pupă" cu constientul (prin care va dati seama ca nu va place deloc acel film), inseamna ca aveti o problema. Iar dacă e o placere sa discutati in contradictoriu si sa folositi un limbaj agresiv cu termeni precum "cioclovina", "dobitoaca", "tembel/a", "tută", la adresa unor actori, adica a unor persoane despre care nu știți absolut nimic si pe care nu le-ati văzut altfel decat "pe sticla", atunci e si mai grav. Daca am ajuns sa judecam niște măști, niște produse imaginare, ca si cum ar sta in casa cu noi si ne-ar influenta in mod direct viata, ce sa mai vorbim?!?

Acestea fiind spuse, rezumatul episodului 12 din Iffet va fi postat pe blog până mâine seară.

Noapte buna!


duminică, 9 iunie 2013

Iffet, ep. 11

Așadar Iffet îl vede pe Cemil sărutându-se cu Nil. (Episodul ăsta se anunță interesant, începutul prefigurează ceea ce va urma.) Între ei doi are loc o scurtă discuție, după care Cemil iese din încăpere. După ce se termină petrecerea de nuntă, Cemil nu pleacă acasă ci urmărește din grădina vilei ce se întâmplă la fereastra dormitorului lui Ali Ihsan care își sărută soția. Momentul este foarte dureros pt Cemil, dar se pare că într-un alt fel, și pentru Iffet. Betul își așteaptă soțul târziu în noapte. Când acesta vine acasă, obosit fiind se culcă rapid, iar Betul îi pune haina în dulap apoi simte un miros de parfum de damă pe cămașa lui. Încet iese din cameră luând și telefonul lui Cemil cu ea, apoi sună la unul din numerele formate de el în ziua respectivă și nimerește la Nil. Betul auzind vocea fetei, tace, apoi închide telefonul. A doua zi, iau cu toții micul dejun, Cemil jucând un teatru impecabil, o tot sărută pe Betul la care în seara precedentă nici nu se uitase. Apoi iese grăbit. După câteva secunde Betul se ridică de la masă și pleacă după el, urmărindu-l.

Ali Ihsan îi dă o mașină roșie și un card bancar lui Iffet care neștiind să conducă îi dă mașina lui Nil pentru a o încerca. Nil și Cemil își dau întâlnire la un cafe-bar select. Din ușă, Betul îi urmărește cu ochii înlăcrimați. Cei doi discută de una, de alta, dar la un moment dat Nil îl întreabă de ce a sunat-o cu o seară înainte și nu a răspuns. Cemil este surprins să audă asta, și rămâne gânditor. Când să plătească consumația, Cemil scoate un card, al lui Betul, care se dovedește a fi gol, pentru că Betul își blocase toate cardurile și conturile din bancă. Între timp consumația o plătește Nil. Cei doi își petrec aproape toată ziua împreună iar seara Nil îl aduce acasă pe Cemil cu mașina cea roșie. Betul se află la fereastră de unde urmărește toate mișcările soțului ei. Din acest motiv, el se ferește s-o sărute pe Nil înainte să se despartă. Ajuns în casă Betul îl ia la întrebări, direct, despre cine este femeia din mașină, iar Cemil minte cu nonșalanță că e o clientă care l-a rugat să-i dea lecții de șoferie.

episodul următor: Iffet, 12

Iffet merge la cumpărături însoțită de Serpil, și cumpără mai multe toalete și accesorii. Urmează o recepție la care trebuie să participe și ea cu Ali Ihsan. Când își fac apariția, rochia ei contrastează strident cu hainele celorlalte femei prezente. Toată lumea e îmbrăcată cu bun gust, în rochii scurte, doar Iffet, are o rochie lungă, asortată grosolan cu un șirag de perle imense și o poșetă de mers la piață. Câteva tinere, știind cine este Iffet, îi joacă o farsă și îl plătesc pe unul din chelneri să meargă cu o tavă cu pahare către ea; ele îl sună pe mobil, bărbatul se vede nevoit s-o roage pe Iffet să-i țină tava două secunde, apoi pleacă, iar Iffet rămâne cu tava în mâini. Cele trei tinere râzând de ea, îi cer să le servească ceva de băut. Atunci Iffet se îndreaptă spre ele și scapă tava cu paharele pline exact pe rochia uneia dintre ele. După incident, evident că familia lui Ali Ihsan pleacă acasă, pentru că prin această farsă de prost gust au fost jigniți cu toții.

Dilek aranjase cu Omer să se căsătorească la Viena, într-o călătorie cu Orient Express-ul prin Europa și se pregătește să plece. Se află pe peron, așteptându-l în zadar pe Omer, care fugise cu banii ei, când o sună Emre și îi spune că i-au fost golite conturile, ceea ce o descumpănește total. Își dă seama că Ali Ihsan avusese dreptate în privința lui Omer. În telefon se aude crainicul gării anunțând plecarea Orient Express-ului. Dilek se așează tristă pe o bancă și îl așteaptă pe Emre care o ia acasă.

În ciuda celor întâmplate și a faptului că a fost văzut cu Nil, Cemil își continuă întâlnirile cu fata lui Ali Ihsan, chiar în casa acestuia. Într-o seară, după ce se uită la niște filme și este văzut prin deschizătura ușii de către Iffet, înainte să plece acasă se răzgândește și pătrunde în camera fostei sale iubite. Iffet se afla în cămasă de noapte și se pregătea de culcare, știindu-l pe Ali Ihsan plecat cu afaceri. Cemil o surprinde cu prezența lui și fără să stea prea mult pe gânduri o ia în brațe și o sărută. În acest timp Ali vine mai devreme acasă cu un buchet de flori și tocmai ajunge în curte. Urcă scările vilei și înainte de a deschide ușa dormitorului lui, Iffet îl zărește în momentul în care dorea să-l dea afară pe Cemil. Atunci, speriată, închide ușa la loc și se uită neputincioasă către Cemil. Aici se termină episodul 11.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com


sâmbătă, 8 iunie 2013

Muzica din Iffet (ep. 1-6)

later edit (25 iulie 2013): din păcate atât contul youtube cât și site-ul pe care erau postate melodiile din Iffet au fost suspendate, cel mai probabil datorită încălcării drepturilor de autor. Mai sunt doar câteva clipuri pe youtube cu muzica din generic și alte câteva melodii. Dacă apar noutăți, le voi posta.

---------------------------------------------

Am găsit pe net, tot răsfoind diverse, muzica din Iffet, de la primele episoade.







vineri, 7 iunie 2013

Suleyman Magnificul ep. 67

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 67

În care Firuze este protejată de Hatice și de Mahidevran și o ajută pe Hurrem să amelioreze durerile lui Cihangir.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3ep. 68

O kadînă pe nume Nadia este chinuită și pedepsită de către Hurrem, care crede că ea a fost în iatacul sultanului și a devenit noua favorită. Totuși aproape că nu-i vine să creadă că Suleyman are pe altcineva, este convinsă că face asta ca s-o pedepsească și că nu este cu adevărat interesat de vreo altă femeie. Însă el, sultanul, este cu totul luat de val și îndrăgostit până peste urechi de Firuze. Seara stă cu ea la povești, îi face poezii, precum odinioară soției sale. Suleyman o întreabă dacă acum crede că el face parte din destinul ei, de vreme ce l-a visat, iar Firuze îi povestește că a ajuns la el trecând prin mari pericole și că inima ei a știut că va trece prin toate și va ajunge la el. După care îi spune cum familia ei trebuia să meargă la o nuntă într-o localitate îndepărtată și cum pe mare fiind, din cauza unei furtuni groaznice au naufragiat iar ea s-a ținut de o bucată de lemn și a fost găsită încă vie de corabia lui Barbarossa, dar toată familia ei a pierit în acel naufragiu.


Cihangir are dureri foarte mari iar Hurrem cheamă medicul care îi dă niște picături calmante. Între timp se gândește cum să se răzbune pe Nadia și să o pedepsească pe aceasta ca să dea un exemplu oricui ar mai dori să devină iubita sultanului. Cere sfatul lui Sumbul care îi sugerează să lase răzbunarea pe mai târziu, după ce Suleyman pleacă în campanie.
Afife se sfătuiește cu Hatice și cu Mahidevran dacă se cuvine ca o fată nevinovată (Nadia) să meargă la moarte, dar Mahidevran îi spune că orice sacrificiu merită făcut pentru ca Firuze să fie protejată de gelozia sultanei. Afife nu este de acord cu asta, considerând că ambele fete au aceleași drepturi iar ea este responsabilă de amândouă. Până la urmă se ajunge la concluzia că e bine ca Nadia să rămână în viață, iar despre Firuze să nu știe nimeni că de fapt, ea a fost în iatacul sultanului și nu Nadia, cel puțin până la venirea lui Suleyman înapoi din campanie.

Tandrețea dintre Suleyman și Firuze crește; ea îl trezește cu sunete fine de harpă, el îi spune că așa ar vrea să se trezească în fiecare dimineață. Sultanul îi apreciază educația aleasă.

Într-una din zile, când Hatice află de chinul lui Cihangir și vine să-l viziteze, Hurrem îi spune că mai bine l-ar lăsa pe fiul ei să doarmă și și-ar vedea de protejata ei. Hatice este surprinsă, iar Hurrem îi spune că nimic din ceea ce se întâmplă în palat nu-i poate rămâne ascuns. Dar de fapt Hurrem blufează, pentru că ea crede că Nadia este favorita sultanului.

Firuze, care a petrecut o zi întreagă la sultan, se întoarce la Mihrimah care o întreabă despre ce a făcut și pe unde a fost în ziua precedentă. Kadîna minte că a fost la baie și că după aceea, când a revenit, a văzut-o pe prințesă dormind, astfel că s-a întors în harem, dar Mihrimah, vicleană, îi ordonă ca de-acum înainte să doarmă în camera alăturată ei. Apoi amândouă merg s-o viziteze pe sultana Hurrem și pe Cihangir dar apare și Suleyman acolo, care este pe de o parte nervos că Hurrem nu i-a spus despre durerile băiatului, pe de altă parte e mirat că o vede pe Firuze cu fiica lui, el crezând că deja i s-a acordat o cameră de favorită și că își desface darurile trimise de el. O ia deoparte pe Afife și o întreabă ce caută Firuze cu Mihrimah, iar bătrâna îi răspunde, mințind, că Firuze era în serviciul prințesei și că acum probabil s-au obișnuit împreună și de aceea nu s-au despărțit de tot.
Firuze văzându-l pe Cihangir chinuit de dureri se roagă pentru el, îi face un masaj și acesta se liniștește. Hurrem este foarte intrigată de acest lucru și o întreabă cum de poate ea face așa ceva, la care Firuze îi spune că băiatul nu este bolnav ci poartă o grea povară, și că ea știe să-i prepare o alifie care să-i aline durerea. Hurrem cheamă medicul să învețe de la Firuze cum se prepară această alifie. Pentru că Cihangir se simte mai bine datorită lui Firuze, Hurrem o prețuiește și îi îndeplinește orice dorință. La un moment dat Firuze aude o conversație dintre Gulșah și sultană în care cea din urmă spunea că trebuie să scape de Nadia numaidecât. Atunci, ea merge la Afife să-i spună ce a auzit, iar bătrâna promite să protejeze viața Nadiei cu orice preț. Cu toate acestea, după ce sultanul pleacă în campanie, Nadia este găsită spânzurată, din ordinul lui Hurrem și cu ajutorul lui Sumbul și Gulșah.

Suleyman este informat de către Ayas Pașa că Ibrahim și-a schimbat planul și că merge spre Tabriz, nu spre Bagdad. Sultanul se înfurie. Se întreabă când va veni Mustafa și trimite un mesaj către Ibrahim prin Ayas Pașa. Marele Vizir se îndreaptă spre Tabriz cu 7000 de soldați. Matrackî, informatorul său, îi spune că situația nu este așa cum i-a fost prezentată, ci că soldații perși nu au părăsit Tabrizul, că a fost mințit și că i s-au prezentat niște mesaje false, venite de la un anume Mustafa care de fapt era un personaj inventat (de Celebi) și că orașul nu va fi ușor de cucerit. Ibrahim intuiește că Iskander Celebi nu este străin de toată această treabă și îi spune că de data asta generalul și-a săpat propriul mormânt.
Pentru a-și îndeplini scopurile, Ibrahim lasă niște ordine foarte clare cu privire la ce este de făcut, dar se autointitulează Sultanul Ibrahim, ceea ce-l lasă perplex pe scrib. Iskander Celebi face o criză de nervi când aude ceea ce era scris în documentele respective, și anume titlul pe care Ibrahim și-l acordă singur.

Idila dintre Mustafa și Elena continuă, chiar în ciuda voinței tatălui fetei. Însă Mustafa trebuie să vină la Istanbul unde este întâmpinat de Suleyman, care știe că Mustafa ar fi dorit să meargă și el în campanie, dar tronul nu trebuie să rămână liber, așa că este mai înțelept să existe un locțiitor. Fatma se bucură foarte mult de revenirea prințului, însă acesta nu mai are aceleași sentimente pentru ea și o respinge purtându-se foarte rece cu ea.
Înainte de plecare Suleyman vrea să o vadă și pe Firuze, după ce își luase deja rămas bun de la toată familia. Însă când intră în camera favoritei, o găsește acolo pe Nadia. Firuze apare imediat și sunt lăsați singuri. După ce își ia rămas bun, iar kadîna îi oferă un mic talisman, Suleyman este văzut de către Hurrem ieșind, în urma lui, pe coridor, aflându-se Afife cu Nadia. Firește, Hurrem rămâne convinsă că Nadia este noua favorită a lui Suleyman și începe să-și pună în aplicare planul de a o elimina.
Suleyman pleacă înspre Tabriz și înainte de a ajunge în tabăra militară se roagă într-o moschee.

In harem, cum am spus mai sus, Hurrem poruncește lui Sumbul și Gulșah s-o omoare pe Nadia, care este găsită spânzurată, într-o dimineață. Când Mustafa consideră că este evident cine avea interesul s-o elimine pe presupusa favorită, Hurrem spune că nu au nici o dovadă că ea ar fi autoarea crimei, și că Nadia s-ar fi sinucis.

Rustem Aga îi aduce un dar lui Hurrem - o femeie cu un voal pe față, femeie care se dovedește a fi Nigar, pe care sultana o crezuse moartă. Rustem îi spune că el a salvat-o, ceea ce pe Hurrem n-o încântă. Într-un flash-back se arată momentul în care gâdele se apropie de Nigar s-o decapiteze, apoi se întoarce brusc și-i doboară pe toți cei prezenți după care își dă jos gluga în fața odaliscei. În loc de gâde, era de fapt, Rustem Aga. În finalul episodului Hatice o vede pe Nigar și îi strigă numele, consternată. 


Pentru alte episoade și articole cu același subiect, vă rog accesați pagina "Stele tv".

Nicio parte a acestui articol nu poate fi preluată fără specificarea linkului sursă de forma: http://www.pulbere-de-stele.com/ Toate drepturile rezervate. All rights reserved.

marți, 4 iunie 2013

Iffet, ep. 10

Ceea ce spune Gulin la spital uluiește pe toată lumea. Iffet este muștruluită de Dilek deși Ali Ihsan îi tot spune soră-sii să tacă. Iffet pleacă în lacrimi () apoi apare Nil care abia aflase vestea despre Erhan. În timp ce discută cu tatăl său o sună Cemil. În urma convorbirii, Cemil merge acasă la Betul, se poartă cu ea numai lapte și miere, apoi ia cheile de la mașină sub privirile încruntate ale soacră-sii. Ia mașina și apare la stația de taxiuri unde Salih îl primește cu niște vorbe răstite, dar și acolo Cemil joacă teatru pentru a-și urmări interesele. Îl ia pe Salih la o plimbare până către port și acolo, după ce ies din mașină la două vorbe, Cemil împinge taxiul și-l aruncă peste cheu în mare, apoi îi dă cheile mașinii socrului său, după care se mută cu maică-sa cu tot acasă la Betul.


for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries

Iffet merge la Serpil să plângă pe umărul ei, deși nu are cu ce s-o ajute. Ahmet iese din închisoare și este așteptat acasă de toată familia, dar și de vecina care se tot băga în seamă în prezența lui. După acest eveniment se plânge iar la greu în episod, pentru că Iffet îi spune mătușii sale, Saime, despre sarcina anunțată de Gulin.

La spital toată lumea merge să vorbească cu Erhan, conectat la aparate și inconștient,deocamdată.
Cemil își reia obiceiul de a merge la birt să bea. Salih vine acasă și face schimb de informații cu nevastă-sa, fiecare aflând ce a mai făcut Cemil.

episodul urmator: Iffet-ep.11

Iffet îi dă înapoi inelul de logodnă lui Ali din cauza presupusei sarcini a lui Gulin, dar îi vine greu să-i spună despre hotărârea ei lui taică-său. La spital Erhan se trezește din comă, dar nu poate vorbi, și atunci vrea să spună ceva, însă doar scrie pe palma soră-sii numele lui Gulin. După care intră medicul să-l consulte. Ulterior Ali Ihsan îi dă telefonul pe care Erhan tasteaza că Gulin nu este însărcinată. Ea neagă și atunci Ali o întreabă de ce nu face un test în acel moment. Firește că Gulin izbucnește în plâns (nu vă era dor de niște lacrimi ? ) și visele ei se destramă.

Ali Ihsan merge acasă la Iffet și îi pune din nou inelul în deget. În scurt timp are loc nunta, alaiul fiind urmărit de Betul și Cemil de la geamul casei lor. Între timp și Erhan se reface rapid, acum fiind doar în cârje.
La nuntă, care are loc în vila lui Ali, Dilek nu pierde prilejul de a se certa puțin cu mireasa înainte de venirea celor care încheie căsătoria dpdv legal. Cemil vine și el, adus de Nil. După încheierea ceremoniei și după ce primește felicitările oaspeților, emoționată, Iffet pleacă la etajul vilei unde-i găsește pe Cemil și pe Nil sărutându-se.


 Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com




Muhtesem Yuzyil - ultimele noutati

De pe facebook: a aparut trailerul episodului 101. Din el lipseste Meryem. In film au facut-o disparuta, Hurrem este rapita, dar nu s-a filmat nici o scena cu rapirea doar se afla la palat despre acest lucru, si li se mai spune ca va fi dusa la sangeac. Daca totul va decurge normal, in episodul 102 moare Hatice iar in 103 Mehmet.

Malkocoglu Bali Bey (actorul Burak Ozcivit) va fi trimis de catre Rustem Pasa din Istanbul si astfel paraseste serialul, printre altele si datorita faptului ca actorul are deja inca un contract cu producatorii de la Tims pentru un nou serial.



trailerul episodului 101, aici:








sâmbătă, 1 iunie 2013

Pisicile copilariei mele

Pe pisica vecinilor de vis-a-vis, care au o agentie de turism, o cheama Lisa. Sau Issa, de la Issis. Au avut si un motan, Ramses. E plin de zeitati si faraoni egipteni la ei :) Lisa e o pisicuta mica, blanda - desi nu ma lasa s-o prind - neagra cu ochi verzi, frumusica, si tare, tare mancacioasa. Nu-ti vine sa crezi cat e in stare sa manance pisica asta! :D  "Cerseste" de mancare pe la toata lumea din cartier, desi sunt convinsa ca primeste destul si acasa la ea.

Ai mei imi zic ca am avut si eu una ca ea, cand eram de-o șchioapă. Fireste, nu mi-o amintesc. Cica ma jucam prin curte de mama focului, cu ea si cu Lăbuș, catelul cu o palma mai mare ca ea. Pe vremea aceea jucăriile nu era un lucru rar, dar lumea nu prea le cumpăra jucării copiilor lor, doar așa, câteva, în rest, curtea, florile, fluturii - ah! câte pungi și bețe nu am stricat ca să-mi fac plasă de prins fluturi! - pisicile și câinii, vecinii, rudele apropiate și copii din cartier erau jucăriile noastre de zi cu zi.

Nu știu cum e mai bine, să te pricepi la butonat calculatoare și toate alea, sau sa socializezi normal, afară, la aer, în soare printre cei de-o vârstă cu tine? Poate un echilibru între cele două n-ar strica. Uneori am impresia că mi-e dor săp aud chiote de copii pe sub geamul blocului, acum mult prea liniștit și aparent pustiu.











Concurs Tuk-Tuk / Lamonza

Un concurs interesant, zic eu, pentru amatorii de călătorii și nu numai, găzduit de site-ul (și agenția) de turism Tuk-Tuk.

Ce aveți de făcut: să dați like la paginile de facebook Tuk Tuk și Lamonza, apoi share concursului. Data limită - 23 iunie 2013.
Ce aveti de câștigat: un set de trolere LAMONZA Azzuri și două genți de picnic LAMONZA Ciel

Se câștigă prin tragere la sorți câte unul din cele 3 premii puse la bătaie.

Trebuie să completați un formular, să dați like la 2 pagini fb și share concursului (butonul se află după articol, sub caseta linkwithin; vă recomand share-uirea prin primul buton, cel verde, apoi selectați iconița fb - mie butonul al patrulea, de facebook, nu mi-a funcționat).

Detalii și înscriere aici:  concurs câștigă super premii de la Lamonza

Mult succes!






vineri, 31 mai 2013

Iffet, ep. 9

Betul
Discuția dintre Cemil și Iffet are loc pe stradă și Betul îi privește de la geamul casei ei. Iffet îi spune lui Cemil că Ali Ihsan o iubește și ea la fel, și atunci el renunță să o mai bruscheze și s-o țină de mână, chiar dacă de la început i-a spus că el și Betul s-au certat. Între timp apare Betul în ușă și discuția se încheie. Atunci dna Asuman începe să-și dea seama că ea și soțul ei au făcut o greșeală obligându-l pe Cemil să se însoare cu fata lor. Betul plânge (măh!! că multe lacrimi mai sunt în serialul ăsta ) și este mai nefericită decât înainte de măritiș. Asuman o ceartă pe Feride și o amenință, în ușa casei ei, iar femeia oarecum speriată, îl roagă pe Cemil să rezolve problema favorabil. Ca un tăvălug, cearta începe și între Betul părinții ei, deocamdată ne-întrevăzându-se vreo rezolvare favorabilă pentru toată lumea.

La prezentarea colecției de costume de baie Dilek spune la microfon niște lucruri cu care nici unul din frații ei nu este de acord și se pare că nici bărbatul cu care s-a asociat în afacere nu știa ce are de gând să zică. După toate aparențele îl implică pe Ali în afacerea ei, ceea ce acestuia nu-i este deloc pe plac și brusc sare la bătaie umplându-l de sânge pe asociatul lui Dilek, exprimându-și totodată dezacordul cu cele spuse de sora lui.

Nil își face bagajele și când să plece apare Ali. Ea îi spune că nu mai e un copil ca să-i spună ce are de făcut și el n-o poate îndupleca să rămână. Ajunge la aeroport, dar între timp, Ali, foarte trist, o sună pe Iffet și-i spune de plecarea fetei. Iffet ia un taxi și ajunge la aeroport chiar când Nil cumpăra bilet, apoi, în urma unei scurte discuții, o determină să arunce pliculețele cu drog în toaletă și să revină acasă.

Între timp se fac pregătirile pentru nuntă. Iffet încearcă o rochie de mireasă care îi place foarte mult lui Ali, merg la un restaurant să rezerve sala, totul se derulează după cum Ali a stabilit. Însă deocamdată neștiut, Cemil o urmărește pe Iffet pas cu pas. La un moment dat, se așează la o masă foarte aproape de ei doi, care mâncau niște sandvișuri. Se ridică și se îndreaptă spre ei, Iffet privind cu mare atenție doar la mâinile lui, probabil crezând că vrea să se răzbune pe Ali la fel cum a făcut Ahmet, dar acesta doar trece pe lângă masa lor fără să se oprească.

Fiecare dintre cei implicați caută sfatul cuiva: Cemil se sfătuiește cu prietenul lui care l-a tot îndemnat să se însoare cu Betul, Iffet cu Serpil, Dilek se sfătuiește cu asociatul ei, părinții lui Betul se sfătuie unul cu celălalt. La vilă, spre surprinderea lui Ali și Iffet, Erhan le ține partea, pentru că avea tot interesul să rămână cu Gulin, ceea ce ei nu știu. 



Nil este disperată că nu mai are droguri și intră în sevraj. Mai găsește un pliculeț ascuns pe sub chiuvetă, dar totuși îl golește și-l aruncă în momentul în care aude pe cineva sunând la ușă. Deschide și îl vede pe Cemil. Îl invită în atelier și beau împreună, sporovăind și uitându-se peste pozele făcute de Nil în ultima vreme, din care în multe apare Iffet. 

Erhan accidentat
Erhan o invită pe Gulin la masă și în loc ca totul să fie o întâlnire romantică, se ceartă și Gulin pleacă înainte de a se aduce de mâncare. Erhan de nervi ia o sticlă de tărie și urcă la volan, conducând băut. O sună pe Dilek și la un moment dat, din cauza băuturii, a neatenției și a farurilor unei mașini care-l orbesc, intră pe sens opus și se tamponează frontal de o mașină. Este dus la spital în stare critică iar verdictul medicului este devastator pentru Dilek, Gulin și Ali.
Cemil și Iffet se întâlnesc în sala de judecată unde se pronunță sentința pentru Ahmet care este eliberat. Imediat ce află despre Erhan, Iffet merge la spital unde toată familia și Gulin erau adunați. După ce se uită la Erhan care e conectat la aparate, Gulin vine în mijlocul tuturor și anunță că este însărcinată.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com

joi, 30 mai 2013

Agenda pe cartela sau in telefon





Asta-i o postare veche, de pe vremea cand acest blog era situat pe cel vechi al meu, oana1964 pe blogspot. Ma intrebam eu atunci daca sa tinem agenda telefonica pe cartela sau pe telefon, pentru ca trecusem prin ambele tipuri de pierdere - si cartela am pierdut-o odata, si telefonul s-a stricat, alta data... Deci... ce alegem?

Fara indoiala ca voi ati ales deja ceva. Eu as putea doar sa va redirectionez catre pagina unde se afla, de fapt, acel articol acum:

agenda-pe-cartela-sau-in-telefon




miercuri, 29 mai 2013

Ce este telenovela si ce vrea ea?

DEX-ul da cateva definitii, din care rezulta ca o telenovela este un film serial, de regula melodramatic (avand si cantece iar actiunea fiind dramatica), provenind in special din tarile Americii Latine.
Wikipedia da si alte detalii. Originea cuvantului este data de combinatia dintre tele (televiziune) si novel (roman). Adica un roman televizat. De obicei sunt multe episoade si se transmit zilnic sau saptamanal. Initial, acest gen de seriale a fost radiodifuzat prin anii '30, ulterior ele fiind transformate in seriale tv. Pentru ca in SUA erau sponsorizate de fabrici de sapun si detergenti, americanii le-au numit soap-opera, mai tarziu aparand termenul de telenovela pentru a desemna serialele de limba spaniola.

Ele au succes la public, la un public preponderent feminin, pentru ca se bazeaza pe o reteta de succes comercial: personajele sunt stereotipe, caracteristice unei anumite paturi sociale sau societati. De cele mai multe ori este vorba despre viata unei familii, cu bune si rele, cu intorsaturi de situatie, cu fapte luate din viata si transpuse pe ecran. Dallas, Dynasty, Tanar si nelinistit, Santa Barbara, Si bogatii plang, Sclava Isaura, sunt cateva nume celebre de soap-opera si telenovelas difuzate si la noi, cu mare audienta si la noi, ca peste tot unde au fost transmise.

O trasatura specifica a telenovelei este ca actiunea treneaza in asa fel incat daca pierzi 5-6 episoade, intelegi ce s-a intamplat urmarindu-l pe al saptelea.
Practic nu sunt filme de mare anvergura, altfel decat ca intindere, nu se remarca printr-un joc actoricesc de exceptie, pentru ca nu este cazul, si nu tin minte sa fi vazut telenovele premiate la festivaluri pentru filmele de televiziune. Dar ele prind la public. Uneori actori celebri joaca in aceste seriale, alteori necunoscutii care dau viata personajelor devin peste noapte foarte populari.

Multi spun ca telenovelele manipuleaza planul emotional, de aceea sunt gustate de catre femei. Altii, ca la aceste seriale se uita gospodinele, somerii si pensionarii. Nu fac parte din nici una dintre categoriile ante-mentionate, dar am inceput sa ma uit la "telenovelele" turcesti (acum le spune drame), nu pentru ca unele scene sunt lacrimogene, ci pentru ca, asa cum am zis intr-un comentariu la Iffet, gasesc dialoguri si fapte de viata traite de mine, si vazandu-le acolo le inteleg mai bine, ma inteleg pe mine si pe cei din jur mai bine si imi vad propriile greseli.

Si daca un produs, media sau de oricare alt fel, te ajuta cu ceva in viata, atunci, e de bine, orice ar spune criticii acestui gen.



marți, 28 mai 2013

Iffet, ep. 8

Iffet este impresionată de gestul lui Ali Ihsan, dar după o lungă explicație, în lacrimi, îl refuză. Apoi pleacă și îi povestește lui Serpil ce s-a întâmplat. Serpil se bucură, însă Iffet îi spune că l-a refuzat pe Ali pt că nu-l iubește.

Cemil și Betul au o discuție din cauză că el nu o poate uita pe Iffet și, probabil datorită celor pe care Iffet i le-a spus mamei lui Betul, la nuntă, că Cemil este un violator. Până la urmă trebuie să intervină părinții pentru a potoli lacrimile lui Betul.

rezumatul episodului 9 aici: Iffet-ep.9

Ali merge îngândurat acasă și cere un sfat bătrânului său grădinar, legat de cererea sa în căsătorie. În urma discuției, rămâne întins pe o canapea, gânditor. Își amintește toate momentele în care el o sorbea pe Iffet din ochi iar ea doar zâmbea politicos, fără să se gândească ce departe erau gândurile patronului ei. Nu poate dormi și în toiul nopții merge acasă la Iffet și sună la ușă, mărturisindu-i iubirea sa de față cu Nimet și Saime. Atunci, Iffet, impresionată, acceptă ca inelul să-i fie pus în deget. În scurt timp se întoarce la vilă și este felicitată de bucatar si de Osman, gradinarul. Insa Dilek nu va fi incantata de venirea fetei și nu pregetă nici o secundă să-i arate antipatia sa.  Drept consecință Dilek și Ali Ihsan încep să aibă discuții aprinse din cauza ei. Gulin, la serviciu, îl dojenește și îi aruncă inelul de logodnă pe care i-l dăduse Ali Ihsan cu ceva vreme în urmă.

In casă apare un personaj dubios la prima vedere, un bărbat între două vârste, îmbrăcat neglijent și destul de sărăcăcios. Vine cu o geanta de lucruri si este cat pe ce sa fie dat afara de bodyguarzi, pentru ca dorea sa se instaleze intr-una din camere. Cand apare Dilek, aceasta ii lamureste pe paznici sa-l lase in pace, si ii duce ea bagajul in dormitor. Se pare ca este un personaj din trecutul ei, care reapare, surprinzător. Cei doi ies împreună  la restaurant, seara și petrec mult timp amândoi iar bărbatul pare că vrea s-o determine pe Dilek să-l lase în pace pe Ali cu viața lui, chiar dacă ei nu-i convine.

Vestea ca Iffet se va căsători cu bogătașul se răspândește rapid în cartier, iar cele doua cuscre (mamele lui Cemil si Betul) sunt gata sa se ia de păr cu niste vecine care le ironizează în fața unui magazin.

Nil se droghează prin cluburi și într-o seară merge la atelier ca și cum ar fi fost beată pulbere. De rău ce îi era, cade pe lângă ziduri și acolo o găsește Cemil, care o ajută să intre înăuntru. Cum el nu pricepe ce se întâmplă, o întreabă dacă nu vrea un doctor. Nil adoarme iar Cemil vede întâmplător, pe jos, un pliculeț cu droguri. Atunci, profitând de somnul fetei, îi controlează prin geantă, găsește telefonul și o sună pe Iffet, care tocmai era la o plimbare cu Ali. Îi spune ce s-a întâmplat cu Nil, dar ea îl minte pe Ali că  Nimet era la telefon. Nil se trezește si Cemil o ia la întrebări până când apare Iffet, însă adoarme la loc, prilej pentru Cemil și Iffet să aibă un schimb de replici. El pleacă, bea niște doze și se amețește, trece pe la Feyyaz, apoi merge în sfârși acasă unde Betul îl aștepta plângând. A doua zi, socrul său îl ceartă dur la stația de taxiuri, iar Cemil se roțăiește și el într-un sfârșit, plecând nervos în văzul colegilor, acasă la Betul, să pună niște lucruri la punct, își ia un bagaj, aruncă o cheie către soacră-sa și iese. Ajunge la Iffet pe care nu vrea s-o lase să fie mireasa lui Ali.

La magazin, Ali primește o delegație de străini, are loc o prezentare de modele de costume de baie, iar Nil, refăcută, este fotograful catalogului. Se pare că această colecție poartă numele lui Dilek, sau chiar că ea și bărbatul nou apărut sunt parteneri într-o nouă afacere. Ali este preocupat de ceea ce se petrece și nu pare foarte încântat de anunțul făcut de sora lui.




episodul online subtitrat in romana aici: Iffet 8 subtitrat

Pentru alte rezumate din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com



Iffet, ep. 7

Cemil este dus la spital, în timp ce Ahmet ajunge acasă și merge să se spele pe mâini de sânge. Nimet vede cuțitul și începe să plângă după ce află ce s-a întâmplat. O sună pe sora ei, care este foarte surprinsă de ceea ce află. Merge la poliție și îl vede pe tatăl ei în cătușe.
Cemil se află în operație la spital, iar Iffet ajunge și acolo interesându-se de el. Ali Ihsan o sună, dar ea nu-i spune exact unde este sau de ce. Apar și părinții lui Betul, Betul și mama lui Cemil, cărora medicul le spune că totul este bine cu el, a fost operat. Numai că bucuria le este întreruptă de un ofițer de poliție care le cere să vină la secție să dea declarații despre ceea ce s-a petrecut. Iffet profită de ocazie și intră la Cemil în rezervă vorbindu-i și mângâindu-l, chiar dacă acesta este încă sub anestezie. Când iese, dă nas în nas cu Betul, care o amenință că se va face dreptate în defavoarea lui Ahmet.

episodul următor: Iffet-ep.8

Peste o vreme Dilek află niște detalii despre Iffet pe care le prezintă lui Ali Ihsan și fiicei sale pe când erau la masă. Cei doi sunt vizibil stânjeniți de cele dezvăluite de Dilek, care probabil că și exagerează sau chiar minte, și cel puțin Nil se depărtează de Iffet ajungând s-o alunge într-o zi când aceasta vine pe la ea la studio.

episodul 7 online, subtitrat in romana: Iffet 7 subtitrat

Cele 3 rude ale lui Ahmet îl vizitează la închisoare, și din conversație reiese că el s-ar căi pentru felul în care s-a purtat față de Iffet.
Cemil este adus acasă la Betul și, cu toate că starea sa este încă problematică, soacra lui își găsește momentul să-l întrebe despre ce a fost cu adevărat între el și Iffet.
Cum relațiile dintre Iffet și familia lui Ali sunt tot mai reci, Dilek profită de lipsa lui Iffet într-una din zile și o pune pe Emine să-i strângă lucrurile, apoi lasă valiza la poartă, pt ca să nu mai intre acolo, ci să plece de tot de la ei. Însă mătușa ei, Saime, își face și ea bagajele în grabă și pleacă odată cu Iffet de la vilă.
În tot acest timp se pare că Ali și-a pus omul de încredere să afle adevărul despre Iffet, și merge în grabă acasă după ce discută cu acesta. Acolo află uimit că Dilek a dat-o pe Iffet afară, și atunci el le comunică celor de față - Dilek, Nil, Erhan, Emine - că s-a hotărât s-o ia pe Iffet de nevastă. Dilek pleacă nervoasă de la masă, Ali nici nu se atinge de mâncare și pleacă și el, Nil și Erhan rămân muți de uimire, fiecare cu gândurile lui. Apoi Erhan merge să-i dea vestea lui Gulin, care face o criză și plânge isteric, respingându-l încă odată pe cel care o iubește.

Iffet cu sora ei și mătușa se află la masă. Cineva sună la ușă și este Cemil, care abia reușise să meargă. După câteva replici Iffet îl trimite acasă, tocmai la timp, pentru că Betul îl căuta. Apoi sună Ali Ihsan, care venise și o aștepta jos cu mașina. De pe după draperii, Cemil, Nimet și Saime, și probabil tot cartierul spionează intrigați cum Iffet pleacă în mașina luxoasă. Ali o duce într-un parc de distracții, pare-se gol la acea oră, unde o cere de soție și-i dăruiește un inel de logodnă cu diamant. Episodul se termină înainte că Iffet să dea răspunsul.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com