Se afișează postările cu eticheta serial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta serial. Afișați toate postările

luni, 10 septembrie 2018

Mireasa din Istanbul, ep. 26-27 turcesti, rezumat



Mireasa din Istanbul, ep. 26-27 turcesti, rezumatSureyya continuă să se ocupe de Ada, împreună cu Faruk în timp ce Fikret adoarme la birou și vine seara foarte târziu, rupt de oboseală. Ipek nici nu vrea să audă de fetița ei, continuă să se prefacă depresivă, dar pe ascuns mănâncă dulciuri și în rest, doarme aproape mereu. Maică-sa încearcă s-o scoată din apatie, să-i propună să meargă la coafor, la cosmetică, la salon, ori la cumpărături, speriind-o că dacă va continua așa, se va îngrășa și nimeni n-o să se mai uite la ea. Ipek refuză să coopereze spunând că e depresivă pentru că fata plânge și nu se mai oprește. Când aude așa ceva, Esma se hotărăște să acționeze și decide să fie mutat pătuțul Adei în camera Sureyyei. Într-o seară se iscă cearta pentru că Fikret, nervos, are impresia că mama lui i-o dă pe Ada fratelui său mai mare pentru că nu are copii. În urma scandalului, Ipek se decide să încerce să-și crească fetița și cu efort, reușește s-o facă să sugă la sânul ei.

În tot acest timp, Esra, secretara lui Fikret, îi aduce de mâncare la birou, atentă la preferințele șefului ei, ba chiar el o conduce acasă cu mașina și în seara în care acasă izbucnește cearta, iar Ipek este nepăsătoare la nevoile soțului ei, el pleacă la Esra, care îl găzduiește în acea noapte. Bineînțeles, când Fikret, la birou fiind, se bucură că Ipek începe să-și revină la normal și alăptează fata, Esra se întristează pentru că are impresia că începe să piardă terenul câștigat până atunci.

Esma își pune în minte să împiedice prin orice mijloace relația dintre Osman și Burcu și îi propune fetei să stea de vorbă amândouă. Burcu, nebănuind ce o așteaptă, îi spune lui Osman că mama ei a invitat-o la cină, iar el, îngrijorat, îl învită pe Garip la același restaurant. Când se întâlnesc toți patru, bineînțeles că sar scântei și cei doi părinți sunt clar împotriva prieteniei copiilor lor. În mașină, Osman are o discuție cu maică-sa, iar din spusele lui, Esma își dă seama că fiul ei este îndrăgostit fără speranță de cineva, dar nu știe de cine. A doua zi Esma găsește un jurnal intim în camera lui Osman (pare a fi fost lăsat intenționat de el pe jos, deschis...), pe care îl citește uluită, de unde rezultă clar că el o iubește pe Sureyya, dar este conștient că e o dragoste pe care trebuie s-o uite și speră să facă asta cu ajutorul lui Burcu. Atunci Esma se sfătuiește cu Nurgul și își dă seama că mai bine îl lasă pe Osman să-și vindece rănile inimii cu Burcu decât să sufere clipă de clipă după o femeie pe care n-o poate avea.

Adem își schimbă buletinul, pe care acum e trecut numele de familie Boran, și Fevzi în dreptul tatălui. Se bucură împreună cu Dilara și cu maică-sa, dar trece prea repede la pasul următor, schimbând chiar a doua zi denumirea autogării lui în Adem Boran Turizm. Ceilalți frați Boran se înfurie când văd așa ceva. În scurt timp are loc o întrevedere înaintea procesului de moștenire la care Adem împreună cu Garip solicită doar 5% din acțiunile firmei, deși i se cuvin 15 procente, și o șesime din valoarea conacului. Casa era a Esmei, dar ea nu știe că Fevzi, într-o perioadă mai tulbure, a cumpărat-o cu preț dublu de la socrul său ca să-l ajute, și astfel conacul este un bun care a devenit moștenirea lăsată de Fevzi. Esma, siderară, nu mai știe ce să spună auzind așa ceva, și ședința se amână.

Mireasa din Istanbul, ep. 26-27 turcesti, rezumatFikret și Adem se sfătuiesc ce este de făcut mai departe, pentru că ei credeau că Faruk nu are bani și că banca nu-i va acorda un împrumut, ca să-i dea lui Adem banii reprezentând partea lui din conac și astfel, ulterior cei doi aliați aveau să facă o anumită mișcare prin care Faruk și-ar fi pierdut din supremația în firmă și în familie. În realitate, Adem plănuia să pună mâna și pe casă și pe firmă. Dar Faruk pune în vânzare niște proprietăți din afara Istanbulului, iar Adem este foarte supărat că nu mai poate continua să-și facă jocurile și îl învinuiește pe Fikret. Acesta îi spune că nu s-a gândit că Faruk va apela la varianta vânzării, dar Adem îl somează să găsească soluția, pentru că el l-a atras în acest joc. Adem este cu adevărat extrem de nervos și întâmplarea face să vină Dilara pe la birou, iar el are o criză și o dă afară, apoi distruge mobilierul și aruncă cu tot ce-i vine la îndemână. Dilara se duce la cabinetul psiholoagei ca să întrebe de evoluția soțului ei [o surpriză placută, psiholoaga este actrița care a jucat rolul surorii lui Ali Ihsan, Dilek, din serialul Iffet]. Surprinsă, Dilara află că Adem o mințise și că n-a fost niciodată pe la cabinet. Când ajunge acasă, ea îl constrânge pe Adem să meargă împreună la terapie sau înaintează divorțul.

Fikret, viclean, îl pârăște Esmei pe Faruk, că vinde casele de vacanță, dar ea momentan este preocupată de Osman. Îi cere lui Burcu încă o întâlnire ca să-i spună că a greșit și că a judecat-o după taică-său, cerându-și scuze, lucruri pe care i le spune și lui Osman exact la fel. După ce pune ordine în prietenia dintre cei doi, Esma se întâlnește cu Garip, care venise acasă mai devreme, și o găsise acolo, cu Burcu. Fata pleacă în oraș, iar Esma se împacă cu Garip, care îi promite că orice ar face în relația lui profesională cu Adem, pe care îl consideră un țicnit, n-o va lovi pe ea. După care o asigură că va trece de partea familiei Boran, lăsându-l singur pe Adem.

Relația dintre Akif și Senem înflorește deși nu e scutită de mici hopuri, însă Akif acum știe că o iubește pe Senem, deși ea este mai mare de ani ca el, și, involuntar, o jignește la un moment dat. Senem, care se simte prost că trebuie mereu să se ascundă de cei apropiați, discută cu Akif și convin că va trebui să le spună lui Faruk și Sureyyei despre ei doi. Faruk, oricum, îl surprinde pe Akif de multe ori și își dă seama că e îndrăgostit, ba chiar intuiește și de cine.

Begum îi spune lui Faruk că se întâlnește cu cineva și că o să i-l prezinte și lui Emir pe acest nou bărbat din viața ei. Faruk, deși nu vrea să recunoască, este foarte gelos și se ceartă cu Begum pe motiv că de-abia s-a obișnuit cu Emir și că nu este cazul acum pentru copil să fie bulversat cu un nou potențial tată vitreg. Begum îi propune lui Faruk să-l cunoască pe acest prieten al ei, fără să menționeze cine este. Într-o seară stabilesc o cină la restaurant iar Faruk se înfurie de-a dreptul când vede cu cine iese Begum. Îl ia deoparte pe Can și îl întreabă de ce nu și-a găsit o altă femeie în tot Istanbulul decât pe fosta lui iubită și îl amenință că dacă se mai agață de femeile din viața lui, o să dea de naiba. Sureyya se supără și ea, pentru că ei îi este mai mult decât clar că Faruk are încă sentimente pentru Begum și că relația lor nu e încheiată chiar dacă au trecut zece ani.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 28-32


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












marți, 4 septembrie 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 29-30 tr rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 29-30 tr rezumatHussein încearcă să-i explice lui Nedret că ei și familia Denizer sunt diferiți și că nu va putea avea loc o căsătorie, dar Nedret este sigură că dragostea dintre Elif și Omer va triumfa. Disputa continuă până când Nedret îl provoacă pe Hussein să spună deschis ce gândește, tuturor, lucru pe care acesta nu ar vrea să-l facă. Omer și Elif se află în casă și când se așează la masă, el o cere de nevastă, iar Melike se oferă să le punaă casa la dispoziție. Nedret acceptă în calitate de mătușă, să-și dea nepoata lui Omer.

Cigdem rămâne însărcinată și îl pune pe Arda să aleagă între Pelin și copilul lor. Pe de altă parte, Pelin, auzind așa ceva, se îndepărtează de Arda, considerând că pe primul loc trebuie să fie copilul. Arda, însă, vrea să fie sigur că Cigdem spune adevărul și îi va cere să meargă la doctor amândoi.

Pinar, care a făcut o operație, se interesează despre niște amănunte, precum de ce Tayyar nu a operat-o în spitalul lui ci acasă, și cine este donatorul. Metin fuge de la fermă și este căutat peste tot. În timpul ceremoniei de logodnă, el o sună pe Nilufer și o cheamă s-o vadă, că este pe moarte. Într-adevăr, Metin sângerează. Omer o întreabă pe Nilufer cine a sunat-o dar ea minte că o prietenă. Noaptea, se furișează din casă și ajunge la Metin care-i povestește că a fost mințit și că i s-a scos un rinichi dar el a fugit de la locul operației. Nilufer îl duce acasă la prietena ei, Bahar, dar el refuză să fie văzut de vreun medic.

Dimineața, Nedret și Aslî remarcă lipsa lui Nilufer, dar tocmai atunci ea vine acasă. Nedret o prinde cu minciuna și fata este nevoită să recunoască unde a fost. Elif îl sună pe Omer să-i spună ce s-a întâmplat.
Omer se duce la Pinar cu rezultatul testului de paternitate pentru copilul ei, care relevă că Taner este tatăl copilului, iar femeia îl roagă să nu cumva să afle Tayyar pentru că îi va omorî copilul. În schimbul tăcerii, Omer o constrânge pe Pînar să-i spună unde se află Metin/Fatih. Elif, care află că Bahar nu va veni la serviciu, se duce la ea acasă dar acolo sunt Metin și Nilufer, așa că Bahar o minte și scapă rapid de ea.

În ziua în care Arda trebuie să meargă la spital cu Cigdem, ea aranjează cu un lucrător să se dea drept medic și să falsifice o echografie, în așa fel încât să pară că ea este însărcinată. Arda se miră de acest fapt, pentru că, probabil că nu mai avusese de ceva vreme contacte intime cu soția lui și era de mirare că ea este însărcinată. Cigdem este foarte bucuroasă că i-a reușit stratagema, dar Arda tot nu e sigur că acesta este adevărul.

Elif ajunge la Bahar și o găsește pe Nilufer plângând, pentru că Metin a dispărut iar. Însă Omer îi cere să nu mai mintă și să spună unde sunt Bahar și Metin. Apoi vedem că Metin a capturat-o pe Bahar și au fugit pe scara de incendiu. Până la urmă Omer îi prinde, dar Metin amenință că dacă se apropie, îi taie gâtul lui Bahar. Chiar dacă Omer îl asigură că doar pe Tayyar îl vrea, Metin nu-l crede și reușește să fugă împreună cu Bahar cu o mașină furată. Bahar îl bandajează pe Metin și rămâne alături de el, încercând să-l seducă și să-i câștige încrederea spunându-i că și ea este tot o victimă.

Omer se duce la poliție și spune tuturor ce s-a întâmplat în ideea de a încerca acum s-o găsească pe Bahar. Metin află de la Tayyar că este căutat de poliție. Hussein face tot posibilul să-l oprească pe Omer în demersul său, pentru că dacă ajunge la Metin, dă peste Tayyar și afacerile lui din umbră. Astfel, Omer este cât pe ce să-i dea de urmă lui Metin, dar nu găsește decât un telefon abandonat pe trotuar. În toată această degringoladă, Omer o vede pe Ipek, care de curând venise în poliția din Istanbul. Hussein anunță că Ipek îl va înlocui pe Omer.

Bahar se duce acasă la Denizeri și zice că a fost agresată de metin. Omer vine s-o interogheze, fiind foarte circumspect în privința celor spuse de ea. Într-adevăr, Bahar minte, susține că nu știe unde este Metin și spune o droaie de minciuni, iar Omer nu crede o iotă. Elif, care îl vede pe Omer prea implicat în munca sa, îi cere acestuia să evadeze pentru o mică vacanță.
Arda și Pelin o tot întreabă pe Ipek ce caută la Istanbul și ea le povestește că a divorțat, iar soțul ei a luat copilul și de atunci nu i-a mai văzut. Și, mutându-se în Istanbul, speră să-și găsească fiul. Pelin și Arda promit s-o ajute. La un moment dat Ipek îl recunoaște pe cel care i-a răpit copilul.

Tayyar îl somează pe Hussein să-l găsească pe Metin, ceea ce se și întâmplă. Bahar, care este ascunsă, dar vede totul printr-o crăpătură a ușii, încearcă să fugă pe ungeam care se sparge și Hussein aude zgomotul și o împușcă pe Bahar care cade în mare de pe stânci. Metin nu are încotro și merge să se confrunte cu Tayyar.

Omer și Elif petrec fericiți câteva zile, dar într-una din dimineți telefoanele lor sună simultan...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 26-28                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 31-32

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 30 august 2018

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumat



Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatFikret se repede s-o ia în brațe pe Ipek și o duce la spital. Toată familia se adună acolo îngrijorată de starea femeii și a copilului din pântecele ei. Sureyya stă mai deoparte pentru că Fikret o învinuiește oarecum, privind-o cu ură. Medicii îi anunță că trebuie să facă cezariana și să o pună pe micuță la incubator. Fetița se naște fără probleme, însă când Ipek se trezește, are depresie post-partum și nu vrea să-și vadă fiica, apoi țipă că totul s-a petrecut din cauza Surreyei. Acum toți ochii se îndreptă acuzatori către ea, deși nu are nicio vină. Adem află cele petrecute și vine la spital, inflamând puțin spiritele.

A doua zi se deschide mormântul lui Fevzi, iar Adem, care s-a aliat cu Fikret ca să-l distrugă pe Faruk, trimite un reporter care fotografiază totul în secret, deși Garip își schimbă poziția din cauza Esmei, pe care o iubește și acum. Însă Adem crede că avocatul a fost mituit de Borani și face lucrurile după cum crede de cuviință, fără să-i spună acestuia. După încă o zi va apărea un articol defăimător la adresa Boranilor, publicarea fiind aprobată de însuși Fikret. Pe acest fond de instabilitate în familie, părerile sunt împărțite. Unii cred că Surreya nu este vinovată și că n-a împins-o pe Ipek, alții dimpotrivă. Fikret judecă la rece situația și conchide că probabil o ceartă între cele două femei trebuie să fi avut loc. Murat, gelos pe Bade ca are un amic în persoana unui coleg de la facultate, o urmărește mereu. Într-o zi îl vede pe Koray cu o fată, fără să știe că aceasta este sora lui, chiar la autogară și îl ia la bătaie. Adem aplanează conflictul și procedează în așa fel cu Koray încât să nu-l reclame pe Murat la poliție. Murat este impresionat de ajutorul la care nu se aștepta din partea lui Adem.

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatAcasă, Adem este martor la o discuție mai tensionată dintre Reyhan și Dilara. Mama lui vrea s-o convingă pe nora ei să fie supusă, să devină o soție tradițională care ascultă de bărbat fără să crâcnească. Adem se enervează și începe s-o bată pe Dilara care rămâne pe jos, chircită. Adem, uluit de propria atitudine, pleacă nervos, iar Dilara, și ea înmărmurită de gestul la care nu se așteptase din partea soțului ei, își va face bagajele și îl va contacta pe Can cerându-i să fie avocatul ei în procesul de divorț.

După ce vede articolul din ziare și de pe net, Esma se înfurie crezând că Garip este autorul moral al acestei trădări și se ceartă cu el, însă imediat Akif află că Fikret a aprobat publicarea acestuia. Tensiunile din familie cresc și mai mult. Ada, fetița nou-născută, este adusă acasă, dar Ipek tot nu vrea s-o vadă, așa că Fikret este nevoit să facă pe baby-sitter-ul pentru fata lui. Sureyya îl vede cum în toiul nopții îi pregătește laptele și este obosit și se oferă să-l ajute. Esma observă că gestul Sureyyei nu este pe placul lui Ipek care n-o vrea pe cumnata ei în preajma Adei. Esma va încerca să se folosească de acest conflict ca s-o determine pe Ipek să se apropie de fetiță și s-o crească.

Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 turcesti, rezumatAkif și Senem reiau legătura și el o invită pe Senem la restaurant ca să se împace, încercând să-i explice că n-a mai avut până acum o relație adevărată și că nu știe cum să se poarte. Senem vine foarte frumos îmbrăcată și machiată și îl impresionează foarte mult pe Akif. Mustafa, șoferul Esmei, este pus de către aceasta să-l urmărească pe Osman care se întâlnește cu Burcu, fiica lui Garip. Ca să nu creeze și mai multe tensiuni, Osman le va spune tuturor, la cină că se întâlnește cu Burcu, prilej pentru Esma să-l sune din nou pe Garip și să se certe din nou cu el.

Adem vrea sincer să-și îndrepte greșeala și o aduce pe Dilara să vadă o casă pe care s-o cumpere. Dilara acceptă casa, dar îl condiționează să meargă la psiholog, spunându-i că reacția lui violentă a fost deplasată și anormală. Adem este de acord, dar pleacă de la cabinetul psihologului înainte să fi intrat la ședința de terapie. Imediat după ce se mută în noua casă, Reyhan vine la cină, și, după ce critică totul, se duce la baie dar cade pe scări și face o entorsă, situație în care este nevoită să rămână acolo ca să fie îngrijită. Dilara nu are încotro și acceptă că iarăși vor locui cu mama lui Adem.

Sureyya va merge la o altă doctoriță ginecolog ca să vadă dacă va mai putea avea copii. Can se străduiește s-o cucerească pe Begum, care este disponibilă și reușește s-o facă să accepte o invitație la cină. Fikret, care nu este iubit de Ipek, începe să se uite cu alți ochi la secretara lui, care i-a învățat gusturile și care începe să-l răsfețe și să-l înconjoare cu atenție...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 22-23                          urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 26-27

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












marți, 21 august 2018

Mireasa din Istanbul, ep. 22-23 turcesti, rezumat



Mireasa din Istanbul, ep. 22-23 turcesti, rezumatEsma este în grădină, fericită alături de fii ei, de Begum și de Emir și petrecerea e pe cale să înceapă. Însă când în curte apare mașina lui Faruk și din ea iese Sureyya, Esma se schimbă la față și pleacă în casă spunând că-și va petrece cea de-a 60-a aniversare cu o altă ocazie. Begum își ia fiul și, neliniștită, pleacă. La masă nu mai rămâne nimeni. Cu toate acestea, Faruk și Sureyya își trăiesc mai departe împăcarea, fără să le pese prea mult de cei pe care venirea lor i-a deranjat.

În acest timp, Adem și Garip discută despre evenimentele recente, avocatul încercând să-și convingă clientul să nu se mai enerveze pentru că asta îl face să reacționeze emoțional. Adem prinde ideea și la sugestia lui Garip va lupta contra lui Faruk ținând cont de marea lui slăbiciune - Sureyya. Deocamdată noua strategie este doar în plan. Garip mai spune că înainte de deshumarea lui Fevzi va trebui chemată presa, ca să-i facă de râs pe Borani și ca să le scadă acțiunile de pe bursă.
Sanem îl vede pe Akif cu mașina și îl sună, dar el o minte că se află la Istanbul cu treburi. Atunci ea își dă seama că Akif nu o vrea și se duce la el la birou să dea cărțile pe față și să rupă relația. Mai apoi Akif se simte stânjenit și va încerca să se împace cu Sanem, care-i respinge avansurile.

Seara, Esma, care nu ieșise din camera ei, pleacă fără să spună nimic și ajunge la Istanbul, la Garip, hotărâtă să lase totul în urmă și să-și trăiască viața fără să se mai gândească la alții. Garip este foarte surprins că vede o Esma fără mască, și o invită la o cină peste două zile. Dimineața, în drum spre casă, Esma trece pe la cabinetul lui Begum s-o convingă să-l lase pe Faruk să vină pe la ea ca să-și vadă fiul, dar vizitele să nu fie reciproce. Esma se întoarce acasă dimineața, găsindu-și familia îngrijorată de gestul ei intempestiv. Acasă, nu scapă prilejul de a o avertiza pe Sureyya că acum Faruk are alte priorități - referire la Emir - și că precis ea îl va părăsi din nou din acest motiv. Sureyya, avertizată fiind, reușește să se stăpânească în momentul în care Faruk îi spune că în seara aceea va merge să ia cina cu Emir, ba chiar îl încurajează să-și vadă fiul cât de des, pentru că asta nu va fi niciodată o problemă din partea ei.

Relația dintre Adem și Dilara are din nou un moment dificil. Reyhan, măcinată de niște sechele, are atacuri de panică și Adem adoarme cu ea în brațe, lăsând-o pe Dilara singură în dormitor. În plus, atacul de panică fusese declanșat de dorința Dilarei de a se muta singuri, iar criza care se produce dezvăluie că Adem doar o mințea pe soția lui, în fapt, făcând tot posibilul să nu se despartă de maică-sa. Dilara nu știe ce să creadă, dacă Reyhan este bolnavă cu adevărat sau doar se preface, ca să nu-și piardă fiul.

Mireasa din Istanbul, ep. 22-23 turcesti, rezumatSeara în care Faruk merge la cină la Begum și Emir este atent orchestrată de Esma. Ea le trimite pe servitoare dinainte la Begum acasă, să facă de mâncare, și îi cheamă pe toți ceilalți fii ai ei la cină, acasă la Begum, care nu știe nici ea ce se întâmplă. Astfel, are loc o masă reușită, un fel de a doua aniversare a bătrânei, iar când apare Faruk, se vede pus în fața faptului împlinit. Sureyya este singură la vilă și crede că Faruk i-a ascuns o parte din adevăr. Când Dilara o invită la clubul unde cântă Can, ea acceptă fără ezitare și pleacă. Can o rugase să cânte împreună cu el și cum Faruk urmează să plece cu afaceri în Europa, Sureyya acceptă propunerea lui de a cânta pentru câteva seri. După cină, Faruk o contactează pe Sureyya, care între timp se amețește de băutură, și vine s-o ia acasă, ducând-o și pe Dilara la vila lui Adem, care se enervează din cauza asta și din nou face o scenă.

A doua seară, Fikret plănuise în secret să ia cina cu Adem, dar o servitoare aude discuția dintre el și Ipek și bârfește la bucătărie despre asta, fiind la rândul ei auzită de Esma. Se stârnește o mică furtună în casă, Esma interzicându-i lui Fikret să se vadă cu Adem. Fără legătură cu decizia Esmei, Sureyya îl convinge pe Faruk să-i invite în acea seară la ei la masă pe Dilara și Adem. Faruk acceptă iar seara se dovedește și amuzantă - datorită lui Fikret care, cherchelit fiind, râde de situația creată, dar și controversată, pentru că Murat se enervează pe Adem și lucrurile degenerează. Dilara își apără soțul și se ridică de la masă amândoi, plecând acasă. Esma oricum plecase la Garip unde are loc o cină aproape romantică.

Begum, dezamăgită că Faruk îi spusese deschis că el nu avea de gând să se împace cu ea nici măcar de dragul copilului lor, se duce la clubul lui Can cu niște prieteni. Acolo face cunoștință cu avocatul, stabilind să se întâlnească a doua zi la ea la cabinet. La vilă, Ipek, invidioasă pe succesul Sureyyei, o abordează pe aceasta în holul de la etaj ca s-o amenințe și s-o jignească, dar uită unde se află și face un pas înapoi căzând și rotogolindu-se pe scări. Fikret și Faruk se reped să vadă ce-i cu Ipek care zace inconștientă, și o privesc cu mare uimire pe Sureyya, care pare că ar fi împins-o pe Ipek pe trepte...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 20-21                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 24-25 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 19 august 2018

Mireasa din Istanbul, ep. 20-21 turcesti, rezumat



Nunta este un dezastru. Dilara plânge și fuge la o mașină, iar Sureyya se duce după ea încercând s-o calmeze. Can le conduce acasă la mătușa Sureyyei, care tocmai se combinase cu Akif și erau în dormitor. Murat se enervează și îl lovește pe Adem dar ceilalți frați îl țin de brațe ca să nu se facă de râs mai mult de atât. Totul degenerează. A doua zi Faruk se răzbună pe Adem luându-i toți șoferii și lăsându-l cu afacerea în aer. Esma crede că Garip este implicat și se ceartă cu el, iar acesta îl avertizează pe Adem că dacă mai face asemenea mișcări, el va ieși din jocul lui.

Mireasa din Istanbul, ep. 20-21 turcesti, rezumatAdem o găsește pe Dilara, pe care o minte frumos și reușește s-o împace promițându-i că vor merge a doua zi în luna de miere, dar totul se duce de râpă din cauza problemelor de la firmă și a reporterilor de scandal care vor audiențe și vin acasă la mama lui. Luna de miere se anulează, din nou fără ca Dilara să fie întrebată, ea află de la soacră-sa. Sureyya primește lovitură după lovitură - Faruk îi spune că o iubește dar nu poate s-o vadă curtată de alții (Can), ea vine la vilă după bagaje și prima dezamăgire este s-o vadă pe Ipek instalată în dormitorul matrimonial care fusese camera ei cândva, apoi Esma nu pierde ocazia de a o lovi și ea. Singura care-i este alături e Bade, tristă că fosta ei stăpână pleacă de la conac. Lovitura finală i-o dă, însă, Begum, care îi spune în față că va lupta pentru ea și fiul ei, pentru că marea greșeală a Sureyyei a fost că a plecat de lângă soțul ei în loc să-l susțină. A doua zi Can îi aduce actele de divorț finalizate și compensația bănească cerută. Sureyya în sfârșit își dă seama cât a greșit, dar acum este târziu.

Fikret încearcă să reînnoade relația cu Adem sperând că în acest fel el nu-i va mai ataca. Însă Adem acceptă procesul în instanță și Garip va veni personal s-o anunțe pe Esma că deshumarea lui Fevzi va avea loc, până la urmă. Esma tot nu are deplină încredere în fostul ei iubit, crezând că acesta vrea să se răzbune și el pentru umilințele din trecut. Begum și Faruk se hotărăsc să-i spună lui Emir că el este tatăl lui adevărat. Esma se bucură imens de mult, dar Ipek nu privește cu ochi buni această bucurie, pentru că dacă Faruk se va căsători cu Begum iar Emir e nepotul preferat al familiei, poziția ei va fi amenințată din nou.

Mireasa din Istanbul, ep. 20-21 turcesti, rezumatEmir reacționează neașteptat când află și vrea să fugă la Sureyya, lucru pe care îl va face cu prima ocazie. Sureyya reușește să-l facă să înțeleagă că trebuie să accepte adevărul și s-o ierte pe mama lui pentru că a tăcut atâta vreme. Faruk începe să se apropie de Begum datorită lui Emir, deși nu se gândește la nimic serios împreună cu mama băiatului. Sureyya se hotărăște să plece la Istanbul iar Sanem, mătușa ei, o urmează ca să-i fie alături. Akif află de la Sanem acest amănunt și amândoi vor acum să-i reunească pe Faruk și Sureyya, dar acest lucru nu este ușor de îndeplinit.

Sureyya se află pe autostradă în drum spre tribunalul unde va avea loc oficial divorțul ei, dar face un accident. Din fericire, nu se întâmplă nimic grav, dar își dă seama în clipele de inconștiență că ar putea pierde totul și la înfățișare spune că ea nu vrea să divorțeze. Faruk este fericit, Can dezamăgit, iar la vilă se pare că se pregătește o mică petrecere de ziua doamnei Esma care împlinește 60 de ani....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 18-19 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 22-23 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 16 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumatÎn ciuda obiecțiilor lui Omer, Elif este arestată. Cei doi rămân împreună până ajung la tribunal, conștienți că situația este cât se poate de gravă. Un martor apare din senin și furnizează informații prețioase, alături de o dovadă către procurorul de caz. Elif este acuzată de spălare de bani, iar Omer și Sami primesc un avertisment pentru operațiunea recent desfășurată. Omer stă ore în șir la tribunal ca s-o vadă pe Elif și s-o sprijine, gândindu-se la un plan prin care s-o salveze pe iubita lui dar și pe Sami din această încurcătură.

Arda și Pelin sunt uluiți de procesul în care i-a implicat Cigdem. Arda, furios, îi cere să-și retragă plângerea dar ea refuză. A doua zi are loc prima înfățișare iar Pelin stă pe banca apărării. Toată situația generată îl va îndepărta pe Arda de Pelin încă odată. Amândoi lucrează la un caz fără știrea nimănui, dar lucrurile între ei nu se îmbunătățesc prea mult. Problema este că Pelin încă nu recunoaște că și ea îl iubește pe Arda.

Pe linie de serviciu, suspiciunile lui Arda în ceea ce-l privește pe Hussein cresc și se hotărăște să-l țină sub obervație urmărindu-l în mod direct. Ceea ce va descoperi îi depășește așteptările. Elif se adaptează cu greu la viața din celulă, iar problemele ei nu se opresc aici - nu i s-a permis un avocat și nici să-l vadă pe Omer. Elif trece prin cea mai grea perioadă din viața ei. Tayyar, care nu stă degeaba, vrea să frângă mândria și siguranța de sine a lui Elif și pune la cale un joc ingenios. La Elif ajunge o scrisoare de mărturisire, pe care ea trebuie s-o semneze, și o amenințare, în caz că refuză. Dacă nu acceptă să semneze, toată familia ei va muri.

Elif semnează resemnată, dar asta nu duce la eliberarea ei, pentru că nu e hotărâtă dacă să dea scrisoarea procurorului sau nu. Tayyar se folosește de toată puterea și influența sa ca s-o distrugă pe Elif. Omer simte că iubita lui este amenințată de ceva grav, face tot posibilul s-o salveze din capcana întinsă de Tayyar, deși are tot mai puțin timp la dispoziție.

Omer are probleme de sănătate iar Hussein vrea să-l convingă să facă o operație neapărat necesară. Polițistul, însă, nu se preocupă de el însuși ci de Elif, și între cei doi frați are loc o confruntare, pentru că este prea evident că Hussein încearcă să-i pună bețe în roate lui Omer. Până la urmă Hussein este încolțit și trebuie să-l oprească urgent pe fratele său și apoi să elimine suspiciunile lui Arda în ceea ce-l privește. Dar ca să obțină ceea ce-și dorește, are nevoie de susținerea lui Tayyar, lucru care, având în vedere cele petrecute recent între ei, nu va fi ușor de obținut. Lațul se strânge la gâtul lui Hussein și el se vede obligat să acționeze.

Nilufer împrumută bani de la Metin ca să plătească suma stabilită de tribunal pentru cauțiunea lui Elif. Când Aslî o întreabă de unde are banii, ea zice că de la mătușa lor Nedret, din Malatya. Minciunile pe care le spune Nilufer vor ieși la iveală mai târziu și asta va da unele bătăi de cap familiei Denizer, când mătușa Nedret se va decide să vină la Istanbul să vadă ce mai fac rudele ei.

Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumatDupă ce Elif este eliberată, Omer este hotărât s-o ceară de soție. În vederea acestui lucru îi pregătește o surpriză frumoasă și o cere de nevastă în fața familiei și a prietenilor. Elif acceptă. Dar nimeni nu vede în acel moment ce pericole îi așteaptă pe cei doi. Mătușa Nedret sosește la Istanbul și vrea să vadă ce se mai întâmplă cu nepoatele ei, dar rămâne în stare de șoc când aude veștile. Consideră că lucrurile au scăpat de sub orice control pentru că Nilufer minte, Elif se mărită cu un tip care nu se ridică la înălțimea familiei lor (crede ea) și este nevoie de o mână de fier care să readucă ordinea în casă. După toate aparențele, niște nori se cam adună deasupra casei Denizer, în special asupra lui Elif și Omer.

Când Tayyar află despre căsătoria celor doi, se înfurie cumplit. Este convins că Omer îl va aresta drept cadou de nuntă pentru mireasa lui. Îl sună pe Hussein ca să facă ceva să împiedice nunta, iar acum Hussein este prin între Tayyar și Omer ca între ciocan și nicovală. În tot acest timp un nou membru al poliției se alătură echipei de investigare a dublei crime și va aduce niște vești proaste. Această polițistă se numește Ipek și e transferată de la Bursa la Istanbul. Rămâne de văzut dacă Arda și Pelin, care află despre această mutare, îi vor spune lui Omer.

Acest rezumat acoperă cca 7 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ ep.  61-67 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 19-25                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 29-30

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 12 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 19-25 (47-60) rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 19-25 (47-60) rezumatOmer și comisarul Ali au o altercație, iar când polițistul dă în șeful său, nu mai este cale de întoarcere. Ali nu voia să-l suspende pe Omer, dar din cauza acestui comportament agresiv se apucă să-i facă dosar. Drept urmare, Omer nu mai are nicio putere și nicio autoritate ca polițist, fiind suspendat din cariera la care a muncit cu atâta migală. De ciudă, Omer jură că o să-i prindă și pe Tayyar și pe Ali.

Tayyar și-a atins scopul cu multă ușurință și fără să intervină cu nimic. Cu toate acestea se înfurie când vede că Omer îl așteaptă în fața casei sale. Îl cheamă pe Husein și îi spune să-l ia pe frate-său din poarta lui. Dar, în realitate, o singură persoană poate să-l convingă pe Omer să plece din locul în care s-a postat și nu se știe dacă Husein va apela la acea persoană.

Metin se pregătește să plece personal la Roma și are două surprize, una pentru Nilufer și alta pentru Elif. Însă faptele sale de acum vor avea niște consecințe nebănuite în viitor.
Sami și Omer o pregătesc pe Elif pentru drumul la Roma. Discută despre toate detaliile urmând să se întâlnească în aeroport a doua zi. Când Omer pornește către aeroport, este abordat de Bahar care îi dă să citească un mesaj pe care Sami l-a trimis către Elif. Acum înțelege de ce ea se poartă atât de distantă cu el. Când ajunge la aeroport, are loc o confruntare între cei doi, dar de această dată Sami îl scoate pe Omer din misiune și nici nu poate să meargă la Roma. Acum rămâne de văzut dacă Elif va pleca fără el, sau dacă el nu-l va asculta pe Sami și va merge oricum. Până la urmă se va întâmpla a doua variantă și pleacă amândoi în misiune la Roma.

Acolo cei doi se bucură și de momente romantice dar Metin le-a pregătit o surpriză care ar putea deturna scopul călătoriei. Metin a trimis un CD care ajunge la Nilufer și, neavând pe nimeni care s-o consoleze, îl contactează pe Mert. Aslî ascultă o parte dion conversația lui Nilu cu Mert și acum vrea să cunoască toată povestea, așa că o ia deoparte pe sora ei și o pune să-i spună totul. Metin o așteaptă cu nerăbdare pe Nilu la Roma, dar în loc de asta, primește un mesaj dur de la ea. Acum trebuie să ia legătura cu iubita lui și s-o convingă să vină acolo. Bekir face un atac de cord în fața magazinului din vecinătate când aude ce-i spune Melike. Deși este dus la spital și primește toată atenția, nu supraviețuiește. Melike este devastată considerându-se vinovată pentru tragedie. Husein crede că fratele său și-a luat o vacanță și de aceea a plecat la Roma.

Omer cu Elif se vor înapoia din Italia cu Nedim, momeala lăsată de Metin pentru ei. Nedim, care crede că Metin o are pe fiică-sa, este temător și nu vorbește prea multe. Omer este, însă, convins că Nedim e doar o momeală și încearcă să-l facă să vorbească.
Atunci când acesta e dispus să spună câte ceva, Omer va putea să deschidă niște uși. Pentru a o salva pe fiica lui nedim, Sami si Omer pun la cale un plan de actiune și în surprind pe dr. Giray în flagrant. Cu ajutorul lui Elif, Omer face legătura dintre Giray și Tayyar și se decide să-l facă pe medic să vorbească, deși acest lucru nu va fi ușor având în vedere că Omer nu mai este polițist.

Tayyar care are impresia că totul merge strună conform schemei imaginate de el, află că dr. Giray este în mâinile lui Omer. Încercând să-și dea seama cum a fost posibilă infiltrarea poliției, este informat că Nedin a fost arestat la Roma. Lărgind perspectiva, este vorba de o capcană pusă la cale de Metin pentru Tayyar, dar nu se știe dacă și când acesta își va da seama ce i se întâmplă.
Metin revine la Istanbul s-o ia pe Nilufer și s-o convingă să vină cu el. Pentru a-și îndeplini dorința și a o face pe Nilu să aibă încredere în el, îi împărtășește un secret. Acum urmează să vedem dacă ea va păstra tăcere asupra ceea ce tocmai a aflat.

Elif și Omer încearcă s-o convingă pe Nilufer să-i ajute să-l prindă pe Metin, dar în acțiunea lor, nu observă că sunt urmăriți de un foto reporter. Metin scapă de polițist dar este prins de acoliții lui Tayyar. Husein îl ajută din nou pe Tayyar dar știe că Sami caută cârtița mafiotă infiltrată în poliție și este atent să nu se deconspire din greșeală. Totuși cineva observă că Husein dispare mereu și începe să devină bănuitor, apoi va lua în considerare să-i spună lui Omer ceea ce a observat.

Metin este acum în mâinile lui Tayyar dar el vrea să aibă o confruntare cu tatăl lui și îi spune direct că știe despre relația aceasta biologică dintre ei. Tayyar, cel puțin pe față, nu acceptă nici acum această realitate și va căuta să se răzbune pe Metin pentru că l-a păcălit în tot acest timp. Nilufer este foarte furioasă pe el, deși îl iubește și suferă pentru el. Partea bună a lucrurilor este că-i are alături pe Omer și pe surorile sale.

Metin este până la urmă prins de Omer, ceea ce va schimba multe. Însă deocamdată trebuie făcut să mărturisească tot ce știe. Metin face o înțelegere, să îl trădeze pe Tayyar în schimbul lui Nilu și vrea să mai stea de vorbă o ultimă dată cu ea. Elif nu este de acord cu această învoială iar Nilu, știindu-se datoare surorii ei, acceptă să discute cu Metin. El vrea doar să-și ceară iertare și să se împace, dar nu știe ce are de gând Nilufer să-i facă. După această întrevedere, Metin mai pune o condiție, de data asta pentru Omer, în schimbul informațiilor pe care le deține. Acum nu se știe dacă Metin îl va trăda pe Tayyar și dacă nu cumva Omer se află în pericol.

Husein îl informează pe Tayyar că Metin este arestat și acesta se înfurie, pentru că este conștient că trebuie s-o găsească pe Nevin, mama lui Metin ca să-l facă pe tânăr să tacă. Tayyar îl pune pe Husein s-o găsească pe femeie. Între timp Mert află și el adevărul despre tatăl său și pleacă de acasă ducându-se la ușa familiei Denizer. Elif îl primește să locuiască la ele o vreme. Tayyar începe să-l caute pe Mert și ajunge și acasă la Elif unde are loc o discuție aprinsă. Elif are curaj și îl întreabă de-a dreptul pe Tayyar dacă el l-a ucis pe Ahmet.

Arda, care începuse să-l bănuiască pe Husein, va sta de vorbă cu Pelin și Omer despre acest lucru, iar situația va deveni dramatică pentru Omer care va fi împușcat de către oamenii lui Tayyar. Elif îl duce la spital dar starea lui rămâne foarte critică. În lumina acestei realități, Elif își dă seama că dacă Omer va continua să fie polițist și îl va vâna pe Tayyar, pericolele de acest gen nu vor dispărea din calea lor. Când el se trezește, Elif ia o decizie importantă și radicală pentru a-și proteja iubitul.

Când Husein află cine l-a împușcat pe fratele său se înfurie și vrea să discute cu Tayyar față în față. Întrevederea îl marchează pe Tyyar atât de mult încât l-ar putea costa viața. Medicul Giray moare, iar situația este de așa natură încât Pelin este arestată și cariera ei e pusă sub semnul întrebării. Acum Pelin crede că este vinovată de împușcarea lui Omer și se învinuiește singură. Arda încearcă s-o susțină moral în timp ce continuă să fie cu ochii pe Husein și află de legătura lui strânsă cu Tayyar.
Metin este scos din arestul poliției și dus la închisoare. Acolo primește surprinzătoarea vizită a lui Mert, care îl anunță că nu va sta deoparte de Nilufer și că va încerca s-o recâștige.

Omer află că Elif și-a retras plângerea împotriva lui Tayyar din cauza lui și se supără, iar ea îl înfurie și mai rău când îl pune să aleagă între caz și iubirea lor. Însă Omer nu vrea să renunțe la nimic, ba chiar are de gând să-l interogheze pe Metin. Amândoi se îndreaptă spre secție și se ceartă în mașină, până când fac accident. Omer se rănește în același loc unde a fost împușcat și este din nou în stare gravă. Medicul îi explică lui Elif că dacă nu are grijă, s-ar putea să nu-și mai poată folosi niciodată brațul stâng.

Tayyar are probleme renale grave și începe să facă dializă dar trebuie să facă în scurt timp un transplant de rinichi și se gândește că Metin ar putea fi donatorul cel mai bun. Însă pentru asta va trebui să-l scoată din închisoare pe fiul lui nelegitim.

Arda ajunge la Nevin dar nu reușește s-o facă să vorbească, în schimb este contrariat de comportamentul ei și devine bănuitor. În contrapartidă, și Nevin este suspicioasă, și se întreabă de ce polițistul i-a arătat poza lui Husein? De fapt, Arda încearcă să-i demonstreze lui Pelin că Husein este omul lui Tayyar.

În ciuda a tot, Tayyar își dă seama că Omer nu va renunța să-l caute pe făptașul dublei crime, așa că va pune la cale un plan ca să rezolve această problemă în totalitate. Pentru început, îi va distrage atenția lui Omer într-o direcție greșită....



Acest rezumat acoperă cca 16 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 47-60 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 14-18                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 26-28

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










sâmbătă, 4 august 2018

Femeie in infruntarea destinului - ultimele episoade (26-32)



Femeie in infruntarea destinului - ultimele episoade (26-32)Bahar trăiește unele dintre cele mai frumoase zile din viața ei când Hatice și Enver o anunță că s-a găsit un donator compatibil, dar ea nu știe că Șirin este acest donator și împărtășește tuturor vestea cea mare. Șirin crede că ura lui Sarp pentru ea e datorată morții lui Bahar, Nisan și Doruk, așa că face tot ceea ce poate ca să-l găsească și să-i spună adevărul. Așa că se folosește de slăbiciunea lui Levent față de ea ca să afle noua identitate a lui Sarp.

Lucrurile devin și mai complicate după ce Alp îl contactează pe Levent, care nu știe în ce s-a băgat și acum trage ponoasele. Încercările lui Șirin de a da de Alp o fac să intre în bucluc. Intră pe mâna lui Munir care o amenință cu viețile lui Hatice și Enver. Cei doi, nu au habar ce se petrece sub nasul lor, ei sunt bucuroși că Șirin a acceptat să doneze măduvă pentru Bahar.

Ceyda și Peyami se căsătoresc iar Enver îi coase lui Bahar o rochie pe care să o poarte la nuntă. Dar când vine ziua să probeze rochia, Enver, Ceyda și Yeliz sunt uluiți ... Șirin îi spune mamei ei că Sarp trăiește și că ea este amenințată. La început Hatice nu crede ce spune fiică-sa, ba chiar crede că are halucinații, însă în scurt timp ajunge să-i dea crezare.

Boala lui Bahar evoluează pe zi ce trece. Jale, care tot spune că transplantul de măduvă trebuie făcut cât mai repede posibil, caută un alt donator pentru că Șirin este sub tratament. Hatice crede că Bahar mai are o soră, de la iubita fostului său soț și pune la cale un plan ca s-o găsească. Enver vrea să-i facă o surpriză lui Bahar și organizează o petrecere la care invită pe toată lumea. Dar nu toate cadourile sunt date cu intenții bune...

Alp acceptă să stea de vorbă cu Șirin ca să nu pățească ceva familia lui. Lui Levent nu-i convine situația și atitudinea lui Șirin, dar nu are încotro. Bahar se confruntă cu durerile din ce în ce mai mari ale bolii și slăbește vizibil, dar vrea să-și asigure copiii și să le explice totul ca să nu se întristeze prea tare.

Piril vrea sa revina in Turcia când își dă seama că Alp n-are de gând să se întoarcă în Statele Unite. Când Julide își dă seama că îl poate folosi pe Alp împotriva lui Piril, pentru ea viața va deveni grea. Bahar se pare că își trăiește ultimele zile când Enver se confruntă cu un adevăr de neimaginat. El nu știe ce să facă acum, că a aflat că Sarp trăiește, dar își promite că n-o să-i ascundă adevărul lui Bahar și încearcă să înlesnească o întâlnire între cei doi foști soți.

Omul de legătură cu Sarp este Levent, căruia nu-i convine ceea ce face Șirin, așa că decide să nu o mai ajute deloc. Nisan și Doruk care îl iubesc pe Arif îl determină pe acesta să-și dea seama că și el s-a atașat de copiii lui Bahar. Julide o amenință mereu pe Piril și ca să aibă și mai multă putere asupra ei se duce la Bahar, care, datorită acestei vizite, bănuiește că Sarp trăiește.

Enver se află în pericol din cauza insistenței cu care a vrut să-l vadă pe Sarp/Alp. Le spune lui Ceyda și Yeliz că acesta este în viață, iar Yeliz nu vrea ca Bahar să nu știe despre asta și are de gând să-i spună. Suat vrea să se folosească de Șirin făcându-i cunoștință cu Piril. După această întrevedere Șirin hotărăște că a venit vremea ca familia ei să nu mai aibă parte de uneltiri din partea nimănui, așa că se aliază cu Suat.

Ceyda îl încurajează pe Arif să-i vorbească lui Bahar despre sentimentele pe care le are pentru ea, dar nimeni nu știe cum va reacționa. Totuși Bahar acceptă ce-i spune Arif și relația dintre ei devine mai apropiată. Enver este dus la spital și Bahar intră în panică aflând asta. Hatice îl întâlnește întâmplător pe Sarp și crede că el este de vină pentru ceea ce a pățit Enver (moare sufocat de un așa-zis doctor).

Șirin se învinuiește pentru ceea ce i s-a întâmplat tatălui ei. Piril este consternată să vadă că-l pierde pe Alp și încă își dorește să-l convingă să plece amândoi în America. Dar o mare surpriză îl așteaptă pe Alp ...

Deși ultima scenă din episodul final este dătătoare de speranță, personajele care mor în acest ultim episod alătură Kadîn - Femeie în înfruntarea destinului în rândul acelor seriale cu final deprimant.

Acest rezumat acoperă cca 16 ore de serial fără reclame.

***S F Â R Ș I T U L    S E R I A L U L U I***

a fost: Kadin - ep. 21-25 

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați articolul Kadin - Infruntarea destinului prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











vineri, 3 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumat



Ca să aibă o relație curată, Elif îi mărturisește totul lui Omer, dar pentru cp el nu reacționează, consternat fiind, ea crede că totul s-a terminat și pleacă de pe plajă. Acasă, Hussein ia diamantele roz din cuibarul porumbiței și le schimbă ascunzătoarea. Acum vedem că el mai are o familie, are o altă femeie și un băiat, într-un apartament modern, diferit de casa oarecum sărăcăcioasă unde locuiește cu ai săi. Pune diamantele într-o geantă de voiaj de pe un dulap, unde crede că nu se umblă decât foarte rar.

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumatOmer se învinovățește că din nou a pățit în dragoste aceeași dezamăgire, și îi pare rău că de la bun început a avut încredere în Elif. Pe de altă parte, Elif, totuși, i s-a destăinuit înainte de a fi prea târziu, ceea ce nu fusese deloc cazul cu Sibel, care ducea o viață dublă. Elif, deși este frământată de viitorul relației ei, trebuie să se dedice familiei, pentru că moartea mamei ei, Zerrin, și starea lui Aslî cer atenția ei. Tayyar organizează totul în spital în așa fel încât Aslî să fie sedată cu anumite medicamente, pentru că în momentul în care și-a dat seama că și-a omorât mama, a vrut să se arunce de la etaj. Tayyar o pune sub observație specială pe Aslî, care, atunci când se trezește, are o ușoară amnezie, astfel că nu-și amintește ce s-a petrecut în ultimul timp. Tot Tayyar șterge înregistrările de pe camere, mai ales de pe aceea din salonul lui Aslî, care dovedește fără putință de tăgadă ce s-a întâmplat, dar păstrează pentru el originalele. Acum, el minte pe toată lumea că Zerrin a murit dintr-un accident stupid, că a alunecat și s-a lovit cu capul de calorifer.

Elif, cu atâtea evenimente în viața ei, decide să stea deoparte de Omer și crede că totul s-a schimbat de a cum înainte. Polițistul, și el păstrează o anume distanță față de ea, deși încă lucrează la cazul dublei crime, pentru că multe întrebări sunt fără răspuns. El se duce la Taner, la închisoare, care îl roagă să-l ajute să iasă de acolo, că în schimb îi va spune la cine sunt diamantele. Însă Tayyar nu are de gând să-l lase din mână pe Taner ca să ciripească, și aranjează să-i fie adus un coleg de celulă care îl omoară prin sugrumare. Apoi se descoperă că Tanner a lăsat o scrisoare de adio - totul e înscenat să pară sinucidere - prin care recunoaște că el i-ar fi omorât pe Ahmet Denizer și pe Sibel și că, măcinat de remușcări, a recurs la acest gest.

Relația dintre Metin/Fatih și Nilufer evoluează, iar fata află, într-o serie de circumstanțe cam cât de implicat în mafie este iubitul ei, dar cu toate acestea, îl iubește sincer și îi cere să se schimbe. Metin, măgulit de această iubire, chiar vrea să se schimbe și are gâînduri serioase cu Nilu. Tayyar, când aude așa ceva, vrea să-i bage lui fiu-său mințile în cap și îi zdrobește două degete, ca nu cumva să o mai atingă pe Nilufer, interzicându-i s-o mai vadă. Însă Metin, și mai abitir încalcă regulile impuse și o dorește pe iubita lui. Însă când Tayyar se prinde că ei doi se întâlnesc în secret, deși Mert e un fel de bodyguard al lui Nilufer, o ia pe fată să locuiască la el acasă.

După ce află că sora lui Sibel n-a reușit să ducă bijuteriile la Roma, fugind de la aeroport, de frică, Metin o șantajează din nou pe Elif să mai facă un transport pentru el, dar ea, cu atâtea decese în familie și cu problemele pe plan personal, urlă la el că n-are decât să facă ce vrea, că ea se duce să spună totul poliției. În acest moment, Metin dă un pas înapoi și așteaptă să vadă ce se mai petrece. Omer, care nici el nu stă degeaba, o răpește pe Elif punându-i o pungă pe cap - gest inutil, părerea mea - și o duce la o casă părăsită, unde, împreună cu un polițist experimentat, Sami, îi propune să lucreze pentru ei, să fie omul lor infiltrat în rețaua mafiotă, chipurile, ca să nu facă pușcărie pentru spălare de bani. Elif acceptă târgul, deși observă că Omer, de data asta, nu mai amestecă lucrurile și ei doi rămân cu relația lor în același stadiu. Cu toate acestea, Sami vede că e ceva între ei, și îl avertizează pe Omer să nu se lase condus de sentimente pentru că ar putea deturna involuntar cursul anchetei și al viitoarelor acțiuni. Omer promite că totul va fi în regulă și că nu va face greșeli.

Când află despre moartea lui Taner, Omer nicidecum nu crede așa ceva, mai ales când aude că acel caz va fi clasat. El ia o copie a scrisorii de adio, care într-adevăr avea scrisul lui Taner, pentru că criminalul l-a obligat s-o scrie, și merge la un grafolog pe care îl cunoaște, să-i analizeze scrisul și să-i spună dacă Taner a scris acel bilet de bună voie, ori sub influența vreunei presiuni. Grafologul îi confirmă a doua variantă, iar Omer îl roagă să se prezinte în instanță dacă i-o va cere. Tayyar stă de vorbă cu Metin despre Elif și ajunge la concluzia că nu e în regulă că s-a răzgândit să meargă să se auto denunțe, așa cum amenințase inițial. Metin nu vede nimic anormal, dar Tayyar, vulpoi bătrân, miroase că schimbarea asta de atitudine trebuie să aibă o cauză mai ocultă și îi cere fiului său să fie cu ochii pe Elif.

Metin încropește un plan și se duce acasă la Elif pătrunzând prin efracție, apoi o sperie. Omer se afla prin zonă și începe să bată la ușa vilei destul de insistent. Elif, amenințată de Metin, îi face jocul acestuia, dar spune ceva care-i dă de înțeles lui Omer că treaba nu e bună. Omer se preface că pleacă și că sunt în continuare certați, dar în realitate intră în casă pe ușa din spate. Metin reușește să iasă fără să fie prins de Omer.

Sami, la rândul său, îl urmărește și el pe Omer și vede că face greșeală după greșeală pentru că o iubește pe Elif, și îl amenință că dacă va continua așa, îl îndepărtează din echipă. Omer din nou îl reasigură că nu va scăpa frâiele situației, dar Sami nu-l crede. Omer, însă, ia în considerare spusele prietenului său mai în vârstă și începe să stea mai la distanță de Elif. Ea, sătulă să tot cerșească iubirea lui, acceptă că asta e situația și nu mai face niciun pas înainte. La un moment dat Arda și Pelin pun la cale o stratagemă prin care îi aduc din nou împreună pe cei doi (vin toți 4 să văruiască o casă nouă), dar în acest fel nu-și dau seama că periclitează operațiunea.

Pînar, care a fost lăsată să moară de către Tayyar, pe un iaht în derivă, legată de patul din cabină, este găsită de niște pescari și dusă la spital. Tayyar află că Pînar este în viață și o găsește apoi o ia din spital și o duce la casa ei, ținând-o sub sechestru. Ea se preface amnezică în fața lui, dându-și seama că n-ar ezita s-o omoare de-a dreptul. Omer, care e sigur că Tayyar l-a ucis pe Taner, aude despre situația lui Pînar și o caută. Ca să poată avea succes în planurile sale, Omer va trebui să-l surprindă pe Tayyar și să-i întindă o capcană.

Hussein se duce acasă la cea de-a doua familie să mai vadă dacă diamantele sunt la locul lor și nu le mai găsește unde le pusese. Acum trebuie să vadă cine le-a luat și unde se află. Hussein are o confruntare cu Tayyar, care știa și de primul loc unde erau ascunse diamantele și care acum le luase, considerând că sunt ale sale și că i se cuvin. Hussein își joacă bine cartea ca să-și salveze pielea, dar încă nu are pietrele, așa că acceptă să formeze o echipă cu fratele său, cu Arda și Pelin ca să-l înfunde pe Tayyar pentru crimă în cazul Taner. Cei 4 trebuie să-l găsească pe colegul de celulă care a îndeplinit ordinul.

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumatOmer face două mișcări interesante - mai întâi îi mărturisește lui Elif că o iubește și că a iertat-o, dar Elif are o reacție neașteptată, și atunci el îi pune cătușele, aruncă cheia în lac și n-o lasă până când nu-i spune de ce s-a răzgândit. Ea nu poate să-i povestească despre vizita lui Sami la ea, în care acesta o convinge să se despartă de Omer, pentru că ea ar fi persoana nepotrivită pentru el, ca polițist, din cauza tatălui ei care făcea spălare de bani și asta se va afla public. Apoi, a doua mișcare, Omer îi spune verde în față lui Tayyar că știe că este un criminal și că e mafiot și îl are în vizor. Tayyar se enervează foarte tare pe îndrăzneala lui Omer și caută pe toate căile să scape de polițist și le cere ajutorul lui Ali și Hussein, care nu se învoiește să-l ajute în planul de a-i distruge viitorul fratelui său. Prin aceasta, el își atrage dușmănia lui Tayyar care nu va accepta ușor nesupunerea lui. Va face presiuni asupra lui Hussein, și chiar îl va amenința cu o înregistrare din care reiese că el a împușcat-o pe Sibel, înregistrare pe care i-o va pune lui Omer. Tayyar vrea astfel să spună că Omer își va renega oricum fratele. Hussein se vede constrâns măcar să se prefacă a accepta propunerea de a acționa în așa fel încât să-l înlăture pe Omer din poliție, pentru că investigațiile lui sunt foarte aproape de cercul celor implicați.

Nilufer este derutată de acțiunile lui Metin care face tot posibilul să o scoată din casă și să îi ceară iertare. Pentru asta, îi pregătește o surpriză care va avea darul de a-i schimba viața lui Nilu. Omer lasă lucrurile în voia sorții în privința lui Tayyar așteptând ca acesta să facă o greșeală și continuă să investigheze în stilul său. La un moment dat, descoperă ceva și îi cere procurorului mandat de arestare pe numele lui Tayyar. Dar să-l aduci pe un asemenea om influent și potent în instanță, nu se va dovedi un lucru ușor.

Metin o duce pe Nilufer la mama lui și o cere în căsătorie, dorind să împlinească ceremonia religioasă. Nilufer, fără să-l cunoască prea bine pe iubitul ei, nu-i acceptă cererea, la început, dar după ce acesta îi mai dezvăluie amănunte din viața lui, ea acceptă cununia religioasă. Relația lui Arda cu Pelin este și ea sub bune auspicii, deși Pelin este greu de cucerit și îl ține în șah pe Arda cât de mult poate. 

Acest rezumat acoperă cca 12 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 34-46 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 10-13                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 19-20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin