Se afișează postările cu eticheta serial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta serial. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 49-50 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 49-50 tr rezumat

Züleyha continuă s-o denigreze pe Hunkar în fața lui Fekeli și după atitudinea ei acesta înțelege că tânăra nu minte. Așa că Züleyha își atinge scopul și cei doi nu mai merg să se cunune astăzi. La conac Demir o aduce acasă pe Haminne, care se agită să n-o vede pe Hunkar. Züleyha, deprimată, se duce la Sebahattin să se confeseze, însă discuția lor este ascultată involuntar de către Mujgan care se află în spatele unui paravan în aceeași cameră. Acum Mujgan aude că Adnan este copilul lui Yilmaz și că Züleyha a fost obligată să se căsătorească cu Demir. În urma acestor secrete dezvăluite, Mujgan este foarte tulburată și nu știe încotro s-o apuce și cum să procedeze mai departe. Cum are obiceiul, scrie într-un jurnal despre toate aceste probleme care o frământă, dar Behice va găsi jurnalul și va citi despre asta, apoi va încerca să lase jurnalul doctoriței în așa fel încât Yilmaz să-l vadă.

Fekeli, văzând că Hunkar poate fi capabilă de atâta cruzime, se împacă cu Yilmaz și revine la planul inițial de a-i distruge pe Yamani. La conac, Demir se ceartă cu Hunkar pentru că a venit acasă și discută pe tema vânzării casei. Hunkar nu vrea să-i vândă lui Demir casa rămasă ei de la soț, apoi îi povestește ce a făcut Züleyha și cum i-a ruinat viața. Această dezvăluire îl determină pe Demir să se certe cu soția sa și din nou ea îi cere să se ducă să doarmă în camera de oaspeți pentru că ea nu-l mai vrea deloc. Demir o amenință cu violența.

Pregătirile de logodnă dintre Gulten și Rustem continuă, cu toată împotrivirea de la început a lui Saniye. Gaffur abia așteaptă să vadă banii în schimbul surorii lui. Cetin află de la Fadik despre ceea ce se întâmplă cu Gulten și intră în panică, mai ales pentru că nu mai înțelege de ce l-a refuzat pe el dar îl acceptă pe Rustem. Nervos, se duce înarmat acasă la Gulten chiar în momentul logodnei și le spune tuturor că el și Gulten se iubesc și îi cere fetei să vină cu el. Se scot pistoalele, ca de obicei la turci, și Cetin îl împușcă pe Rustem. Mujgan vine degrabă să dea primul ajutor. Cetin ajunge în arest deși spune că a tras doar ca autoapărare.

Gulten se simte vinovată că din cauza ei s-au întâmplat toate acestea și se duce să-l vadă pe Cetin spunându-i că într-adevăr îl iubește, dar Cetin ar putea să ia 10 ani de pușcărie dacă Rustem moare din cauza rănii. Hunkar îl susține pe Demir să candideze ca șef al Camerei de Comerț și Industrie din Adana, drept contracandidat al lui Hatip, însă pierde în fața acestuia. Acum Yilmaz și Fekeli cred că Hatip, Demir și Hunkar se vor distruge reciproc în goana pentru putere în Cukurova.

Trec trei luni. Züleyha și Mujgan mai au puțin până să nască. Demir are o afacere la club și găzduiește evenimente pentru oamenii de afaceri din zonă, iar Yilmaz are un parteneriat cu niște italieni pentru o companie producătoare de apă. Fekeli și Hunkar nu mai sunt împreună de când Züleyha a reușit să-i despartă.

La cina organizată de Demir apare neinvitată Sermin care vrea să strice petrecerea. Soția lui Hatip fiind acolo, abia așteaptă s-o păruiască pe fosta amantă a soțului ei, așa că se iscă o bătaie iar Sermin este dată afară cu bodyguarzii. De nervi, Sermin se duce la birou la Hatip și pentru că acesta nu a plătit chiria apartamentului în care locuiește ea, îl amenință că dacă nu divorțează, se duce la procuror să spună cine este adevăratul criminal al lui Cengo. Hatip îi dă niște bani apoi se gândește cum să iasă din încurcătura în care singur s-a băgat.

Saniye și Hunkar stau la un ceai în grădina de iarnă, servitoarea ar vrea să afle de ce stăpâna o favorizează pe Gulten dar nu știe cum să abordeze subiectul, fiind foarte directă. Hunkar acceptă provocarea și îi povestește totul servitoarei ei, inclusiv cine l-a ucis pe Ercument ca s-o salveze pe Gulten. Acum Saniye înțelege de ce Gulten a fost împotriva căsătoriei cu Rustem. În acest timp, Gulten este la vorbitor la închisoare și află că Cetin va fi eliberat în curând și atunci vor face imediat nunta. Când fata ajunge acasă, Saniye o primește cu lacrimi în ochi și are loc o scenă lacrimogenă.

Sermin citește foarte târziu, după o lună de la expediere, o scrisoare de la fiica ei care se află la Paris și care o invita la nunta ei. Imediat Sermin îl sună pe Sebahattin care însă era într-o întâlnire romantică cu Julide, procuroarea, cu care în episodul 50 se va căsători. De la el află că nunta a avut loc deja, pe când ea și Hatip se întâlneau pe ascuns. De asemenea, Sebahattin a fost la nuntă și l-a cunoscut pe mire.

Demir pleacă la Istanbul să perfecteze o afacere care i-ar aduce un profit de un milion de lire pe an. La Yamani în curte este adus un landou, Zuleyha crede că este pentru ea, dar Demir o lămurește că nu e al lor ci al lui Mujgan. Însă doctorița nu-l mai vrea după ce rivala ei deschisese pachetul și îl pusese pe Adnan în cărucior ca să-l încerce. A doua zi Saniye duce landoul la colibe iar Yilmaz observă acest lucru. Bineînțeles, nici Zuleyha nu l-a mai vrut după ce a aflat că nu era al ei.

Demir are acum un promisiunea unui contract gras pe care îl va primi semnat în următoarele zile și își pregătește hambarele pentru a depozita fasole, năut și grâne. Aduce 75 de tone de fasole și 40 de grâu înainte de a primi contractul ca să fie sigur că poate livra marfa. Hatip află ceva și o informează pe Sermin că Yamanii ar fi vândut terenurile și că fac stocuri de grâne în Cukurova. Sermin crede că pământul vândut ar fi aparținut tatălui ei și vrea să-și ceară partea de bani de la Demir. Când iese din biroul acestuia, curierul aducea un plic pentru Demir, dar Sermin semnează de primire și își însușește corespondența.

Vicleana de Sermin duce plicul la Hatip care îl deschide și după aceea se duce imediat la fabrica de bumbac. Acestora le arată contractul lui Demir, semnat de Ministerul Educației, pentru livrarea de grâne, fasole, linte, năut alături de o listă de școli. Dar cum în Turcia astfel de contracte sunt publice, oricine poate face o ofertă mai bună. Dar Demir, lacom, nu a publicat contractul ca să fie văzut de  afaceriștii din agricultură ai Cukurovei, astfel că nu se poate face licitația, iar ceea ce vrea el să obțină fără licitație (sau printr-un fals) nu este legal.

Yilmaz și Fekeli se decid să facă și ei o ofertă ministerului ca să concureze cu Demir. Dacă vor câștiga, șansele de a-i ruina pe Yamani vor fi foarte mari. Demir nu află nimic, el așteaptă contractul care nu mai vine. La Cameră Hatip întreabă pe toată lumea dacă știe ceva de licitația ministerului educației, și bineînțeles că răspunsul este nu și urmează ca Yilmaz și Fekeli să accepte să liciteze. În acest moment nimeni nu a mai aflat că Demir aranjase lucrurile ca să ia el contractul, fără licitație publică. Fekeli și Yilmaz obțin avizul Camerei. Hatip urmează să primească și el 10% din profit ca partea lui din înțelegerea cu cei doi. După ce are toate avizele necesare, Yilmaz pleacă la Ankara și obține acordul Ministerului, și implicit contractul.

Demir află despre asta doar când la cameră se organizează un banchet în cinstea acestui lucru și se înfurie pentru că nu-i vine să creadă ce se întâmplă. Lui i s-a promis că va obține contractul și acum rivalul său i-l suflă de sub nas. Se duce la club și acolo Yilmaz, ironic, se oferă să-i cumpere marfa, dacă are pe stoc. Demir sună la biroul de contractări de la Ankara să-i întrebe de ce nu au trimis contractul semnat conform înțelegerii anterioare, iar aceștia îi spun că deja a fost trimis cu o săptămână în urmă. Acasă, când Demir povestește ce-a pățit, Hunkar deja o bănuiește pe Sermin că a interceptat corespondența. Acum Yamanii nu au ce face cu marfa deja achiziționată pentru că Yilmaz cumpără de la furnizorii lui.

Mă numesc Zuleyha episoadele 49-50 tr rezumat

Relația dintre Zuleyha și Mujgan este tensionată, Dacă Zuleyha încearcă să fie cooperantă, Mujgan dimpotrivă, îi spune să nu mai vină la ușa ei și este foarte geloasă, dar are și probleme cu sarcina care este în luna a opta. După această întâlnire Mujgan intră în travaliu prematur. Îl sună pe Yilmaz care nu răspunde pentru că stătea de vorbă cu Zuleyha care îi cere să se întâlnească. Mujgan se duce la spital unde i se fac proceduri pentru menținerea sarcinii, dar ea se află în stare gravă. Se pregătește sala de operație, iar lucrurile nu merg bine. Medicii trebuie să hotărască pe cine salvează - mama sau copilul. Yilmaz nu răspunde la telefon iar Sebahattin este nevoit să decidă.

Zuleyha și Yilmaz s-au întâlnit și stau de vorbă, dar și ea intră în travaliu...



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 47-48 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 51-52 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 7 iunie 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 47-48 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 47-48 tr rezumat

Sermin începe răzbunarea plănuită și trimite la ziarul local poze cu Hunkar și Fekeli. Züleyha plecase să-l vaccineze pe Adnan dar pe drum i se strică mașina și întâmplator, Yilmaz ajunge în zonă și o aduce acasă. Astfel au ocazia să mai stea de vorbă încă vreo câteva minute, în care Yilmaz se plânge ce greu îi este să locuiască având-o alături ca vecină, dar fără să poată fi a lui cu adevărat. Züleyha este de părere că acum amândoi au copii, familii și că ceea ce a fost cândva nu mai poate fi din nou. Când ajung la conac, nici Mujgan și nici Demir nu se bucură să-i vadă împreună.

Sebahattin reușește până la urmă să divorțeze de Sermin. Hunkar este geloasă pe atenția de care se bucură Fekeli din partea lui Behice, deși el nu o bagă în seamă pe mătușa doctoriței, ci mai degrabă este trist că cei doi tineri soți nu mai locuiesc împreună cu el. Noaptea, Yilmaz o visează pe Züleyha că-i spune că îl va iubi toată viața.

A doua zi apare ziarul cu articolul și pozele comandate de Sermin. Chiar ea cumpără mai multe exemplare și le distribuie pe la fundația de femei, la prietenele ei și la persoane care începuseră să o bârfească pentru incidentul cu Hatip și cele câteva zile de pușcărie. Până la urmă se duce și la piață să împartă ziarul în gura mare, jignind-o pe Hunkar în toate felurile, accentuând faptul că se întâlnește cu bărbatul care i-a omorât soțul.

Ziarul ajunge și la fermă, bineînțeles, dar acum servitorimea nu știe cum să facă, pentru că trebuie să aducă la micul dejun și ziarul local. Demir nu are timp să-l răsfoiască, dar după ce iese din casă, Yilmaz îl așteaptă cu foaia în mână. Ca de obicei, se iau la ceartă, Yilmaz este luat pe sus și scos afară din curtea conacului Yamanilor, iar Demir se duce în casă după pistol, de furie. Acum familia Yaman este divizată. Züleyha jubilează în fața lui Hunkar considerându-se oarecum răzbunată pentru zilele mizerabile pe care le-a avut din cauza ei.

Foarte revoltată, Hunkar vrea să afle cine a trimis pozele, dar redacția știe doar că au fost trimise anonim. Toată povestea pune pe jar familia Yaman, și cel mai mult Demir este împotriva mamei sale și a relației discrete cu Fekeli, pentru că acum reputația familie este zdruncinată, iar el nu poate să uite că maică-sa a mințit în repetate rânduri cu privire la această legătură. Debusolat și nervos, Demir o dă afară din casă pe Hunkar, considerând că nu are ce să caute în casa tatălui său mort datorită lui Fekeli.

Acesta din urmă nu citise ziarul dar află și el de la frizer, iar acum plănuiește să-l caute pe Hasan, omul care este singurul martor ocular că soțul lui Hunkar a fost împușcat din autoapărare, pentru că scosese pistolul să-l omoare pe Ali Rahmet. Haminne are o criză și este dusă la spital în stare gravă. Mujgan bănuiește un atac cerebral și o anunță pe Hunkar care vine într-un suflet acolo, ca să afle că a fost într-adevăr un AVC dar minor. Acum toată lumea este la spital, la ușa rezervei unde se află Haminne, iar Fekeli găsește momentul să le spună Yamanilor, de față cu medici, asistente, servitorime și oameni obișnuiți din Adana, că indiferent dacă cererea lui vine cu 40 de ani întârziere, el o cere de nevastă pe Hunkar.

Mă numesc Zuleyha episoadele 47-48 tr rezumat


Cu toții cei prezenți rămân perplecși să audă așa ceva. Unii se și înfurie, precum Demir care voia să-l scoată afară pe Fekeli. Dar cuvintele acestuia au căzut ca o bombă asupra tuturor. Demir o consideră o insultă, însă surprinzător pentru ceilalți, Hunkar acceptă. Demir își pierde controlul pentru o clipă și scoate pistolul să-l împuște, apoi îi spune lui Hunkar că dacă face acest pas, nu mai are ce căuta în viața lui. Însă cererea de căsătorie nu l-a supărat doar pe Demir ci și pe Yilmaz, care nu știa despre această parte secretă a vieții binefăcătorului său. Acum, dacă cei doi se căsătoresc, cum ar mai putea el să se răzbune pe Yamani?

Ajunși acasă, Demir scoate hainele lui Hunkar în curte și le dă foc. Dar cei doi foarte buni prieteni și iubiți se simt bine unul cu celălalt chiar dacă au aprins focuri în inimile celor dragi. Behice primește drept în plex știrea, mai ales că avea impresia că este stăpână la conacul lui Fekeli. Drept pedeapsă, Demir o mută pe Haminne la alt spital fără să-i spună maică-sii, lucru care o mulțumește din nou pe Zuleyha, satisfăcută s-o vadă pe soacră-sa îndurerată.

Yilmaz este foarte afectat. Îi dă cheile fabricii de bumbac înapoi lui Fekeli spunându-i că și-a încălcat promisiunea și că se însoară cu dușmanul, precizând că-l va răsplăti pentru toți banii cu care l-a ajutat de când a ieșit din închisoare. O surpriză din partea vieții este când într-o zi micul Adnan vine la el de-a bușilea și îl numește tată.

Demir o forțează pe Saniye să nu fie de partea lui Hunkar, dar aceasta îi duce pe ascuns mâncare bună și o informează cu tot ceea ce se petrece. Cetin nu are altă alternativă decât s-o răpească pe Gulten care l-a tot refuzat din cauza violului petrecut cu Ercument. O duce undeva într-o zonă izolată și îi cere să-i spună ce are pe suflet de o ține departe de el. La început ea nu poate să povestească nimic, dar în cele din urmă îi dezvăluie adevărul, fără să-i spună cine era bărbatul, doar că este mort deja, așa că el nu are pe cine să se răzbune. Cetin își dă seama imediat că despre Ercument era vorba, și ura lui față de Yamani crește.

Fekeli începe pregătirile de nuntă, iar Hunkar se duce acasă să-și ia actele de identitate. Acolo este siderată să vadă că Demir a distrus totul în camera ei. Un anume Rustem și familia lui vine s-o ceară pe Gulten de soție și oferă pentru ea 50.000 de lire turcești. Gaffur este gata să accepte s-o dea pe soră-sa pentru acești bani gândindu-se la datoria față de Hatip, dar Saniye refuză oferta.

Sermin continuă s-o denigreze pe Hunkar și acum, împreună cu Behice, stârnesc bârfa că, de fapt, între Fekeli și Behice ar fi ceva. Cetin îi povestește lui Yilmaz despre cele relevate de Gulten și află că acesta l-a ucis pe Ergument. În scurt timp se aude că Gulten va fi dată lui Rustem, un tip mult mai în vârstă ca ea și care a stat la pușcărie de mai multe ori. Cetin este devastat când aude așa ceva.

Între timp, la conac Zuleyha începe să fie invidioasă că Hunkar se căsătorește cu omul iubit în tmp ce pe ea a forțat-o să se mărite cu Demir pe care nu-l iubește. În ziua când are loc cununia civilă, înainte de ceremonie ea stă de vorbă cu amândoi, și îi spune lui Fekeli că Hunkar a mințit dacă i-a spus că nu a știut că îl iubește pe Yilmaz când a forțat-o să se mărite cu Demir. Veștile într-adevăr, au darul să-l uluiască pe Fekeli care încă odată vede că femeia pe care o iubește are încă multe ascunzișuri în minte și suflet. Așa că înainte de a merge să spună DA, în fața ofițerului stării civile, Ali Rahmet o întreabă pe Hunkar dacă a știut adevărul despre Yilmaz și Zuleyha sau nu.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 45-46 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 49-50 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 5 iunie 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 45-46 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 45-46 tr rezumat

Împăcarea dintre cei doi eșuează. Demir este pus să jure pe Coran că nu va folosi arma, dar el adaugă că n-o va folosi cu excepția cazului de autoapărare. Yilmaz, la rândul lui, îi promite lui Mujgan că nu va folosi arma împotriva lui Demir dar că se va răzbuna pe el în oricare alt mod posibil. Cel mai furios este Fekeli, pentru că planul de a ieși la lumină cu relația dintre el și Hunkar întâmpină probleme de la bun început. După seara ratată, Fekeli se afișează la club împreună cu Behice, ceea ce poate alimenta niște bârfe.

Hatip face presiuni asupra lui Gaffur să-și plătească datoria de 99 de mii de lire, virând 5000 de lire în două zile, iar acesta nu are de unde să-i dea acești bani. Disperat, se va gândi să fure câte ceva din aurul lui Saniye ca să-l vândă și după ce-și ia banii pe bijuterii, se duce la Hatip să-i dea, dar îi cere un fel de factură drept dovadă.

Zuleyha și Mujgan se întâlnesc la cabinetul ginecologic pentru consultul prenatal și se înțeapă reciproc cu replici acide. Însă Zuleyha plânge în sufletul ei pentru că Mujgan o minte că Yilmaz s-a bucurat foarte mult când a auzit că vor avea un copil. Tristă, se duce la cabinet la Sebahattin ca să-i destăinuie că o vreme a sperat că Yilmaz o va smulge din ghearele Yamanilor dar că acum nu mai poate visa la așa ceva. Apoi îi povestește despre cum au vrut să fugă și soarta s-a opus.

Yilmaz se ține de cuvânt și începe să pună în aplicare un plan de răzbunare care, cel puțin pentru o vreme, va da roade fără ca Demir să-și dea seama. El se întâlnește cu niște oameni de afaceri din Germania cărora le vinde acțiunile lui Cengo și după aceea îl înștiințează pe Demir despre tranzacție. Acum Demir a devenit partener cu nemții fără să vrea, dar el ia asta ca pe o oportunitate. Nemții vin să negocieze cu Demir un proiect și mai mare și vor ca noua fabrică să fie construită imediat, dar este nevoie de mult mai mulți bani. Suma pe care ar trebui s-o pună Demir ar fi de 25 de milioane de lire turcești. Demir se cam panichează dar este atras de ideea nemților, fără să știe că Yilmaz cunoștea planurile lor și știa și că Demir nu are de unde plăti așa o sumă în timp scurt.

Saniye, administratora fermei, o vede pe Sermin stând de vorbă cu Hatip și înțelege că cei doi sunt implicați într-o relație chiar sub nasul nevestei lui Hatip. Bărbatul îi promite lui Sermin că o va muta într-o altă casă, pentru a se putea bucura de intimitate în voie. Saniye pleacă direct la Hunkar și îi relatează scena la care a fost martoră. Când ajunge la acasă, Saniye și Gaffur găsesc locul devastat (Gaffur a făcut deranjul ca să pară un jaf). Saniye vede că bijuteriile ei lipsesc și începe să țipe. Gaffur își joacă rolul și minte că și ceasul de la tatăl său lipsește (în realitate el l-a pus bine undeva). Dar acum Gaffur gafează, cum îi este obiceiul. Dă vina pe Cetin că ar fi organizat jaful. Bineînțeles că nimeni nu-l crede iar Yilmaz îi trage o palmă trimițându-l înapoi la ferma Yamanilor.

Demir este fiert. Nu știe cum să facă rost de 25 de milioane de lire în 2 săptămâni și stă de vorbă cu Hunkar despre ceea ce lui i se pare o oportunitate. Hatip află printr-o cunoștință despre înțelegerea cu terenul dintre Hunkar și Fekeli, și știe că acum terenul respectiv este din nou în posesia Yamanilor. Cum nu are stare, se duce la fabrica de bumbac să tulbure apele, dar acolo este doar Yilmaz, așa că îi spune lui despre noutatea zilei, insinuând că Fekeli este jucăria lui Hunkar. Yilmaz se confruntă cu Fekeli, care nu are de ales și îi spune adevărul, dar acum Yilmaz este furios și i se pare că Fekeli a trădat. Totul degenerează și cei doi se ceartă, iar Yilmaz și cu Mujgan se mută la micul conac care este renovat pe deplin.

Demir are de gând să vândă proprietățile din Istanbul ca să facă rost de bani pentru noua fabrică de lactate. Hunkar îl avertizează că nu va strânge toată suma, și de altfel ea nu este de acord cu ceea ce vrea Demir să facă și vede care sunt planurile nemților, dar deocamdată nu acționează. Pe de altă parte, Zuleyha îi sugerează soțului său că dacă vinde Cukurova, va avea banii necesari și va rămâne cu proprietățile din Istanbul neatinse.

A doua zi Yilmaz dărâmă zidul dintre conacul Yamanilor și casa lui Sermin unde acum locuiește el, iar Demir vede că Mujgan și soțul ei iau prânzul împreună pentru că s-au mutat acolo. Demir și Hunkar nu se simt în largul lor să vadă că Mujgan și Yilmaz le-au devenit vecini și că s-au mutat acolo, sub nasul lor și mai ales al Zuleihăi, și că au dat jos zidul construit când a început râca și zâzania dintre Yamani și Sermin. După ce Demir se interesează despre terenul vândut de maică-sa lui Fekeli, începe să bănuiască ce este între ei și face presiuni să spună adevărul.

Hunkar se vede nevoită să-i dezvăluie povestea de iubire dintre ei de acum 40 de ani. Demir se înfurie, pentru că el îl consideră pe Fekeli ucigașul tatălui său. Mai apoi el se ocupă de găsirea banilor necesari pentru afacerea cu nemții, dar 25 de milioane de mărci nu sunt ușor de adunat. Hunkar este împotriva vânzării terenurilor și proprietăților, însă Demir a și făcut primii pași în acest sens, cu toate că își dă seama și el că totul îl va duce într-o fundătură până la urmă. Inclusiv soția lui îl avertizează că nemții sunt atât de puternici încât e posibil să înghită afacerea lor de familie.

Ruptura dintre Fekeli și Yilmaz și plecarea tinerei familii la micul conac îl determină pe Ali Rahmet să nu mai dorească să-l ajute pe Yilmaz împotriva lui Demir. Behice devine tot mai băgăcioasă și se poartă urât cu toată lumea din vila lui Fekeli, crezând că va deveni stăpână acolo, și o sfătuiește pe Mujgan să-l lase pe Yilmaz din moment ce n-o poate uita pe Zuleyha. În urma discuțiilor, între Zuleyha și Mijgan începe un război surd al unor atenții protocolare: Zuleyha duce o farfurie cu mâncare vecinilor, iar Mujgan întoarce farfuria pregătind mâncarea preferată a lui Yilmaz ca să-i atragă atenția Zuleihăi că acum ea este stăpâna inimii lui.

Behice încearcă din răsputeri să se stabilească în casa lui Fekeli pentru că nu are unde să se ducă, iar Ali Rahmet o lasă să rămână la el. Asta o determină pe Hunkar să fie geloasă, mai ales când într-o zi ea îl sună și răspunde Behice. Sermin se mută singură într-o casă găsită de Hatip în Cukurova astfel că se pot întâlni fără probleme. Dar Hunkar, care a aflat de la Saniye despre relația celor doi, are grijă s-o informeze pe nevasta lui Hatip. Așa că într-o zi Neciye vine cu poliția peste cei doi, care vor sta la închisoare câteva zile. Sermin este fricoasă și femeile din celula ei o iau în râs. Hatip, pe de altă parte, vorbește urât despre Sermin și o numește târfă.

Mujgan și Yilmaz dau o mică petrecere afară și Zuleyha este invidioasă pe râsetele care se aud de la vecini. Iese pe balcon și se uită spre micul conac, văzându-l pe Yilmaz că gătește pentru musafiri și având grijă de soția lui. Mujgan o vede pe rivala ei că-i privește de sus și se apropie și mai mult de Yilmaz, aproape îmbrățișându-l.
În aceeași după amiază Demir se întâlnise cu nemții și le spusese că nu poate face față propunerii lor, așa că are de gând să le vândă acțiunile ca ei să continue afacerea singuri. Când revine acasă și vede ce fac vecinii, se uită cu ură către Yilmaz.

A doua zi Yilmaz trece pe la procuroare să se mai intereseze de criminalul lui Cengo, iar aceasta îi spune că pe arma crimei sunt două amprente, dar sunt ale cuiva care nu are cazier, deci nu le poate identifica. Însă pe masă procuroarea are mai multe dosare din care unul este cu moartea lui Ercument, amănunt care îl neliniștește pe Yilmaz.

Hunkar se duce la Sermin la închisoare și o amenință subtil. Când revine în celulă, Sermin află despre întâlnirile secrete dintre Hunkar și Fekeli și acum crede că are și ea o armă împotriva dușmancei ei. Seara, Zuleyha și Yilmaz se întâlnesc în grădină dar Demir îi vede și o ia pe soția lui în casă.

Hatip și Sermin sunt eliberați, dar acum Sermin va trebui să țină capul plecat când va ieși în lume. Cu toate acestea ea abia așteaptă să se folosească de cele auzite la închisoare. Hunkar și Fekeli se întâlnesc ca de obicei la cafeneaua din munți și discută despre eșuata tentativă de împăcare a familiilor lor. Sermin, de la distanță, le face fotografii, iar când acestea sunt gata, le pune într-un plic și le expediază... răzbunarea ei abia începe ...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 43-44 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 47-48 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 3 iunie 2020

Medici: conducătorii Florenței - episoade sezonul 2 rezumate

Medici: conducătorii Florenței - episoade sezonul 2 rezumate

Anul 1469. După ani de putere stabilă și funcțională de pe vremeas lui Cosimo, Banca Medici, condusă acum de Piero de Medici, în vârstă de 50 de ani, are probleme. Piero este ținta unei ambuscade îngrozitoare; rănit, el este salvat de fiii săi de 20 de ani, Lorenzo și Giuliano, care-l acuză pe dușmanul familiei, Jacopo de Pazzi, de tentativă de omor. Odată cu creșterea tensiunilor din oraș, Piero solicită intervenția armatei unuia dintre debitorii săi principali, Galeazzo Maria Sforza, Ducele de Milano.

Acum șef al familiei, Lorenzo călătorește la Roma cu mama sa Lucrezia pentru a obține sprijinul financiar al Papei sau a risca să piardă totul. Dar vărul lui Jacopo Pazzi, Francesco Salviati, este membru al curiei romane și lucrează împotriva lor. Sandro Botticelli își întâlnește muza în Simonetta Vespucci. Pentru a rezolva situația din Roma, Lucrezia lucrează din umbră pentru a asigura o alianță de căsătorie între Lorenzo și Clarice Orsini, nepoata unui cardinal extrem de influent, în schimbul numirii fratelui ei pe postul de cardinal al Florenței. Piero, bolnav de gută, moare. Un turnir amical are loc între Pazzi și Medici.

După moartea papei Paul al II-lea, noul pontif Sixtus al IV-lea îl numește pe Salviati arhiepiscop de Pisa, lucrând împotriva intereselor familiei Medici. Lorenzo și fratele său călătoresc la Milano pentru a forma legături mai strânse cu Sforza și pentru a asigura un comerț sigur pentru Florența. Jacopo Pazzi încearcă să exploateze fuga scandaloasă a nepotului său Guglielmo cu sora Biancăi lui Lorenzo, pentru a submina aprobarea semnată de Signorie a alianței cu Milano. Lorenzo negociază niște avantaje pentru a-i permite surorii sale să se căsătorească din dragoste. Nunta are loc după sosirea soției lui Lorenzo, Clarice, de la Roma. Giuliano începe o relație cu Simonetta Vespucci.

Nunta Biancăi are loc. Clarice se confruntă cu amanta lui Lorenzo și apoi cu Lorenzo. Un zăcământ de alaun (piatră vânătă) este descoperit lângă Volterra, practic pe tărâm florentin. Lorenzo face o înțelegere cu Steffano Maffei, prietenul său din Volterran, pentru a exploata și comercializa descoperirea. Insistența lui Jacopo de a-i nimici pe Medici interferează cu acordul lui Lorenzo cu Francesco de Pazzi pentru a împărtăși averea lui Volterra. Lorenzo propune o căsătorie pentru fratele său pentru a permite o alianță cu Veneția, cu toate acestea Veneția ajunge să se uite în altă parte după ce intervine Clarice. Politica volterrană se interferează cu planurile lui Lorenzo când Maffei este ucis. Giuliano și un contingent militar atacă Volterra, dar până la urmă are loc un măcel. În timp ce Florența jubilează, Lorenzo și Giuliano sunt îndurerați de mersul evenimentelor. Lorenzo recunoaște aliatul pe care îl are în Clarice.

Trece un an. Lorenzo și Clarice, cu relația mult îmbunătățită, sărbătoresc nașterea copilului lor, Piero, cu Francesco ca naș. Bianca este însărcinată. Alianța lui Lorenzo cu prietenul lui Francesco Pazzi dă roade, totuși acest lucru provoacă mult conflict între Francesco și unchiul său. Milano achiziționează orașul Imola. Seniorul Pazzi vede acest lucru ca o oportunitate de a pune bețe în roate în relația dintre Papă și Lorenzo. Sforza este de acord să vândă Imola lui Lorenzo, iar Lorenzo își dorește mai întâi pe fratele său și apoi pe Francesco drept guvernatori ai Florenței acolo.

Cu toate acestea, complotul seniorului Pazzi prin vărul său Salviati duce la amenințarea cu excomunicarea Milanului dacă nu vinde Imola statelor papale. Giuliano mărturisește că relația sa cu Simonetta a fost motivul refuzului său de a accepta postul de la Imola. Seniorul Pazzi încearcă să o folosească pe soția lui Francesco pentru a stârni zâzanie între Francesco și Lorenzo, iar când Francesco cercetează mai departe circumstanțele sosirii lui Novella în oraș, el vede sosirea ei ca făcând parte dintr-un complot Medici și o alungă din casa sa. Vespucci bănuiește că soția lui are o aventură.

Pazzi a favorizat insurecția din apropiere de Città di Castello. Giuliano este neliniștit la finalul aventurii sale și călătorește la Citta di Castello pentru a încerca să potolească revoltele împotriva liderului Castello. Papa vede situația de acolo ca o reprezentare a tot ceea ce este rău în legătură cu alianțele cu familia Medici și încearcă să facă ordine în oraș. Atât Pazzi cât și Lorenzo încearcă să câștige sprijin larg pentru candidatul lor pentru a fi noul Gonfaloniere al Florenței. Lupta pentru voturi se transformă în violență - Luca Soderini este ucis după ce se răzgândise în privința votului său, la presiunile lui Pazzi.

Trimisul Veneției este supărat după ce fiica sa Novella este alungată de Francesco Pazzi, iar acest lucru amenință încercările lui Lorenzo de a intermedia o alianță între Milano, Florența și Veneția pentru a asigura rutele comerciale și a interfera cu planurile Papei. Clarice încearcă să facă lobby pentru candidatul soțului ei, apropiindu-se din nou de amanta lui. Vespucci descoperă cine este iubitul soției sale și, în ciuda faptului că este foarte bolnavă, o bagă la închisoare când refuză să renunțe la dragostea ei pentru Giuliano. Giuliano se confruntă cu Vespucci în privința absenței soției sale și stă cu ea în timp ce moare din cauza bolii. Fiul lui Luca, Bastiano, este instalat în consiliu, iar Lorenzo câștigă votul. Sprijinul pentru alianță are consecințe atunci când la Milano, Sforza este ucis brutal.

Noul Ducele de Milano, în vârstă de 9 ani, și regenta, mama sa, ajung să reafirme alianța Milanului. Giuliano este distrus după moartea iubitei sale și nu mai dorește să trăiască. Salviati si Pazzi stabilesc că trebuie să scape lumea de familia Medici și angajează mercenari pentru asta. Planurile lor s-au auzit la Roma și, prin urmare, unchiul lui Lorenzo, Carlo de Medici, este închis. Papa Sixtus al IV-lea îl invită pe Lorenzo la Roma pentru negocieri de pace, dar el, oricum temându-se pentru siguranța sa, o trimite pe Clarice. Carlo este obligat să mintă că totul este bine, atunci când Clarice insistă să-l întâlnească. Pazzi își dau seama că ambii frați Medici trebuie uciși deodată și sunt nevoiți să-și schimbe continuu planurile datorită faptului că cei doi nu sunt împreună. În timp ce a subliniat că nu poate ține cont de crimă, Papa este de acord să sancționeze îndepărtarea lui Medici din Florența și îl trimite pe nepotul său, Cardinalul Riario, în vârstă de 17 ani, ca trimis împreună cu 600 de soldați din armata papală.

Conspiratia Pazzi pică. Nereușind să aducă la bun sfârșit niciunul dintre planuri, la liturghia de Paște din Dom, duminică, 26 aprilie 1478, în fața unei mulțimi de 10.000 de oameni, Giuliano este înjunghiat de 19 ori de diverși mercenari și de Francesco Pazzi. El sângerează până la moarte, în timp ce fratele său Lorenzo este rănit grav, iar mercenarii continuă atacul. Lorenzo, Clarice și mama sa sunt duși în siguranță în sacristie. Între timp, Salviati, ținându-l ostatic pe Gonfalionere în Palazzo della Signoria, vorbește cu mulțimile, indicând că Papa a sancționat îndepărtarea familiei Medici. În piață, Pazzi și nepotul său spun mulțimii că tirania Medici s-a terminat, și că sunt închiși în Signorie. Lorenzo lasă siguranța sacristiei și îl jelește pe Giuliano. El merge în piață și mulțimea se întoarce împotriva lui Pazzi, mulți oameni subliniind beneficiile comerciale când Medici erau la putere. Lovitura de stat eșuează, iar seniorul Pazzi încearcă să iasă din oraș pentru siguranța armatei papale care voia să se îndrepte spre porți, dar ele sunt închise și Pazzi trebuie să caute adăpost.

Nepotul său, Riario, este vânat. Lorenzo, aflat acum la cârma orașului, ordonă distrugerea a tot ce are legătură cu Pazzi. El își dorește familia, bunurile, simbolurile sale și istoria sa expulzată din oraș. Are loc o orgie de violență și jafuri, ceea ce-l duce pe Botticelli la disperare. Între timp, Bianca cere garanții de la soțul ei, care este un Pazzi, cu privire la rolul său în conspirație. Amintirile din copilărie ale lui Lorenzo despre prietenia sa cu Francesco și cuvintele bunicii sale pe moarte în urmă cu ani, îi întunecă părerile despre ce să facă cu conspiratorii. Salviati și Francesco sunt spânzurați de pereții Palatului. Jacopo Pazzi este găsit de Lorenzo și este, de asemenea, spânzurat. Clarice face apel la Lorenzo să denunțe și să pună capăt violenței. Botticelli solicită lui Lorenzo să recunoască faptul că bunătatea și nu răzbunarea lui a condus orașul la a-l sprijini împotriva lui Pazzi. Lorenzo îi exilează pe Bianca, cu soțul ei și copilul lor. La Roma, Papa este revoltat de cele întâmplate.



a fost: Medici - conducătorii Florenței, sezonul 1 tr                                     urmează: Medici - sezonul 3

sursa foto: capturi video de pe imdb.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate sezoane Medici - conducătorii Florenței.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 29 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 43-44 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 43-44 tr rezumat

Yilmaz este într-o situație dificilă. Știe că Zuleyha îl așteaptă pe drum să plece la aeroport, dar nu are cum să mai plece el acum, când Mujgan i-a spus că vor avea un copil. Zuleyha se enervează foarte tare, se întoarce înapoi, nu fără a lăsa un semn pe un copac, și își promite să nu mai aibă niciodată încredere în Yilmaz de acum încolo. El ajunge în cele din urmă la locul unde trebuia să se întâlnească, dar nu mai găsește decât semnul lăsat de Zuleyha - un medalion. Ajuns la vilă, Fekeli îl sfătuiește din nou să-și vadă de soție și de familie și să nu mai viseze la un trecut care nu mai poate reînvia.

La conac, Gulten trebuie să afle de ce Yilmaz nu s-a ținut de cuvânt, iar Zuleyha plânge în dormitor. Demir află că toți caii s-au îmbolnăvit din cauza la ceva ce au mâncat și dă vina pe Hunkar care se presupune că știe tot ce mișcă în casă și pe lângă ea. Sermin vrea să plece din țară dar află de la bancă faptul că are contul blocat și nu poate scoate bani. Auzind așa, se duce la Hunkar crezând că este vina ei pentru blocrea contului. Când ajunge acolo, Gaffur tocmai striga cât îl ținea gura că o molimă bântuie printre lucrători, la colibe.

Zuleyha pleacă cu mașina către Adana, însă Yilmaz, care o tot spiona să vadă când iese din casă, îi taie calea și o forțează să stea de vorbă cu el. Apoi, auzind motivul pentru care nu au putut pleca așa cum plănuiseră, Zuleyha se întristează și mai tare, considerând că soarta le-a dat câte un copil în familie tocmai ca să-i facă să înțeleagă că nimic nu mai poate fi ca înainte. Așa că amândoi trebuie să se întoarcă la o viață pe care nu și-o doresc, lângă persoane pe care nu le iubesc cu adevărat.

În curând în Cukurova va avea loc un eveniment monden și Mujgan se pregătește pentru asta, când găsește în dulap pandantivul lăsat de Zuleyha la copac și crede că soțul ei vrea să-i facă o surpriză, așa că și-l pune la gât în seara respectivă. Yilmaz este deranjat dar nu zice nimic, iar Zuleyha, la club, vede medalionul ei la gâtul lui Mujgan, crezând că el i l-a dăruit.

La fermă în zilele următoare se pregătește petrecerea de circumcizie pentru 100 de băieți din familii sărace, eveniment pe care an de an îl organizează Yamanii. Saniye cunoaște o fetiță, Uzum, care îi cere să vină la mama ei care este bolnavă. Saniye, doritoare de a avea copii, găsește o oportunitate măcar să aibă grijă de fetiță cât este mama ei în suferință.

Fekeli și Hunkar discută despre terenul cumpărat de el și pe care acum vrea să-l returneze, lucruri despre care Demir nu trebuie să afle. Gaffur cumpără niște pui de la Hatip pentru petrecerea de circumcizie, fără să știe că acesta îi vinde carne expirată și alterată, doar pentru că Hatip îl convinge că în acest fel își plătește o parte din datorie. După aceea vicleanul de Hatip se întâlnește cu Demir în Adana și îi spune că Hunkar a vândut o bucată de pământ. Demir se duce acasă și începe s-o ia la întrebări pe maică-sa ca să afle cui a vândut terenul. Zuleyha, care din dormitor aude discuția, iese la lumină și răspunde că lui Fekeli. Demir este uluit.

Acum Zuleyha are din nou o problemă cu Hunkar care-i reproșează că de ce și-a băgat nasul în vorbă dacă nu era treaba ei. Demir se află la birou și controlează actele contabile aflând că doar 600.000 de lire erau în plus, nu un milion cât a spus maică-sa. Apoi vinde o proprietate din Istanbul și se duce să-i dea înapoi banii lui Fekeli, fără să aibă habar de învoiala dintre cei doi. Pleacă la fabrica de bumbac, îi aruncă lui Fekeli o geantă cu un milion de lire și îi cere pământul înapoi. Fekeli este calm, mai apoi Yilmaz îl trimite pe Cetin cu banii înapoi la Demir, la birou cu mesajul că ei nu vor să revândă terenul achiziționat.

Vine ziua petrecerii de circumcizie.totul începe foarte frumos, toată lumea este veselă, când, în timp ce Demir ține un discurs, mai mulți săteni încep să vomite.... Petrecerea este deja compromisă. Majoritatea celor de la mese au mâncat carne de pui stricat și acum sunt la spital. Gaffur se vede nevoit să recunoască ce a făcut în fața lui Demir care se duce să-i ceară socoteală lui Hatip. Acesta din urmă, viclean și mincinos, nu recunoaște nimic și aruncă vina tot pe bietul Gaffur care de data asta nu mai scapă. Este demis din funcție și trimis să fie cioban. În locul lui majordomul fermei va fi Saniye. Deși este femeie și nu s-a mai pomenit o femeie majordom prin părțile locului, Saniye va fi acceptată de toată lumea și se va achita foarte bine de îndatoriri.

Gulten este la spital cu toxiinfecție alimentară, iar Cetin vine s-o vadă, deși ea este deocamdată inconștientă.
Mujgan, văzând că Yilmaz nu a primit vestea despre copil cu maximă bucurie, așa cum ar fi fost de așteptat, nu mai dorește copilul și se programează la un coleg de breaslă din Istanbul să facă avort. După ce ajunge la cabinet, doctorul o tot întreabă dacă s-a gândit bine la consecințe și dacă își dorește cu adevărat să scape de copil, iar Mujgan pare decisă. Până la urmă Yilmaz află unde este, ajunge la cabinet și se împacă cu Mujgan care s-a răzgândit chiar înainte ca medicul să-i facă anestezia.

Hatip, după cele întâmplate, începe să bârfească familia Yaman prin toată Adana ca să-i stârnească pe oameni împotriva lor. Ba chiar comandă un articol defăimător în ziarul local. Sermin se alătură și ea acestui atac în presă, determinând-o pe Hunkar să se răzbune în felul ei. Zuleyha este de partea familiei și va acționa și ea ca să restaureze onoarea deteriorată a Yamanilor.

Yilmaz ia pandantivul Zuleyhăi și i-l dă lui Cetin să-l ducă lui Gulten ca să-l înapoieze aparținătorului. Cetin când se întâlnește cu Gulten îi mai dă și un bilet în care-i cere o întâlnire. Zuleyha va lua medalionul dar îl va arunca pe geamul mașinii cu prima ocazie. La întâlnire Cetin îi mărturisește lui Gulten sentimentele sale și îi spune că are intenții serioase. Gulten refuză plângând și adaugă că ea nu se va putea căsători niciodată. Se pare că Cetin intuiește ce s-a întâmplat cu ea, dar nu va pune întrebări, ci doar îi declară că el o va iubi mereu indiferent de ceea ce i s-ar fi întâmplat în trecut. Gulten pleacă înlăcrimată, lăsându-l pe Cetin trist.

Sermin nu mai poate rămâne la Sebahattin și pentru că nu poate face nimic fără bani - conturile sunt blocate de către bancă - se duce înapoi la Hatip bănuind că acesta îi va mai da o șansă pentru că știe că nu l-a pârât la poliție. Într-adevăr, Hatip o acceptă din nou în casa lui.

Fekeli încearcă să fie apropiat cu Mujgan și să se comporte ca un tată pentru ea, sfătuind-o cu privire la mariajul ei relativ ratat. Și Behice, după ce află ce s-a întâmplat la Istanbul cu nepoata ei, o sfătuiește să lupte pentru căsnicia pe care o are, chiar dacă Yilmaz pare că nu o poate uita pe Zuleyha. Într-o seară, Yilmaz îi dă cadou soției sale un colier, în locul medalionului Zuleyhăi. La ferma Yamanilor, Demir se poartă și el frumos cu soția lui, tot acest val de simpatie fiind datorat copiilor lor nenăscuți încă.

Demir donează bani pentru un proiect al primăriei din Adana ca să deschidă o clinică de pediatrie lângă spital. Clinica se va numi Zuleyha Yaman, lucru care este anunțat doar la deschiderea oficială. Yilmaz se află între oamenii adunați ca să vadă evenimentul și este surprins de acest lucru. Între Mujgan și Zuleyha are loc un schimb rapid de priviri.

Fekeli și Hunkar, într-una din întâlnirile lor de la cafeneaua din munți, fac planuri să își reunească familiile. Astfel, Fekeli urmează să organizeze o cină la care să-i invite pe Yamani, ceea ce ar fi un prim pas spre o relație socială normală. Yilmaz nu este de acord dar nu are încotro, Mujgan este de partea lui Fekeli. Cina începe mai încordat, iar Demir tensionează și mai mult lucrurile amintind despre terenul vândut de Hunkar. Lucrurile par să degenereze rapid iar Yilmaz ajunge să-l amenințe pe Demir că unul din ei doi va ajunge în mormânt...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 41-42 tr tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 45-46 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 27 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 41-42 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 41-42 tr rezumat

La proces este venită doar Hunkar. Züleyha, ca soție, nu are voie să participe, iar acum Hunkar își pune speranța în apariția lui Sermin care și-a schimbat declarația, dar aceasta nu apare, așa că judecătorul decide să-l trimită pe Demir înapoi la pușcărie. Cu puțin timp înainte de proces, Sermin îl mințise pe Hatip că Hunkar nu i-a dat niciun ban, pentru că nu poate să riște cu un asemenea om care ucide fără să clipească pe cineva nevinovat, plus că ea avea alte planuri.

Pe de altă parte, Hatip calculează greșit niște lucruri, și, crezând că Fekeli este dușmanul lui Hunkar, anunță toți oamenii de afaceri din Adana să nu cumpere nimic de la ea, crezând că în acest fel o va forța pe femeie să revină la el. Dar nu știe că terenul este vândut de mult deja. Acum vedem de ce Sermin nu a apărut la tribunal - pentru că temându-se de răzbunarea lui Hunkar, decide să plece din țară pe ascuns și se află în drum spre aeroport cu un bilet de avion cumpărat dinainte, dar Hatip află adevărul de la Yilmaz și pune oamenii pe urmele ei. Aceștia îi provoacă un accident de mașină iar Sermin zace rănită în drum.

Yilmaz nu știa despre înțelegerea dintre Hunkar și Fekeli deși a văzut ceva învârteli în actele contabile, dar tot ceea ce poate bănui este că Hunkar o mituiește pe Sermin să-și schimbe declarația. El se duce la Hatip să-i spună despre acest lucru, inclusiv că Sermin a primit o jumătate de milion de lire turcești drept răsplată. Hatip este perplex să audă așa ceva, pentru că avea încredere în Sermin că nu-l păcălește, iar dacă lucrurile îi scapă din mână, poliția se va afla pe urmele lui. Astfel, el decide s-o găsească pe Sermin cu orice preț și poate chiar s-o omoare.

Behice se simte depășită de situație și decide să plece la Istanbul, la avocatul fratelui său, împreună cu Fekeli care avea și el treburi pe acolo. Avocatul o informează că doctorul avea datorii mari pe care acum ea le-a preluat ca moștenitoare și că inclusiv casa ei a fost vândută pentru plata datoriilor, și că ei nu i-a mai rămas niciun ban. Fekeli o asigură de tot sprijinul lui.

La fermă, Züleyha este iarăși închisă în casă iar de Adnan are grijă o bonă, dar ea nu este de acord cu metodele acestei femei și izbucnește o ceartă între ele două și Saniye, totul terminându-se prost pentru Saniye care cade din capul scărilor. Acum toată lumea crede că Züleyha a împins-o pe Saniye intenționat, dar de fapt, noua bonă a determinat-o pe Saniye să cadă.

Yilmaz tocmai a venit la conacul Yamanilor strigând la Hunkar să iasă afară, în dorința de a o întreba despre cele 500.000 de lire (lipsă din contabilitatea firmei lui), ca să vadă ce reacție va avea când va afla că știe despre banii dați lui Sermin. Dar în loc de Hunkar, care este la spital cu Saniye, afară iese Züleyha. Amândoi se duc în conacul mic, recent renovat și îi spune femeii iubite că nu mai poate trăi fără ea, că va face tot posibilul s-o despartă de Demir și că va fi un tată bun pentru copiii ei.

Hunkar merge la avocatul familiei și îi dă hârtia scrisă de Sermin, și acum aflăm că acolo ea a recunoscut că a luat mită ca să-și schimbe declarația, mai întâi o sută de mii bani gheață, un cec de 400.000 și încă o jumătate de milion după ce Demir avea să fie eliberat. Hunkar își amintește vizita lui Sermin. În ziua procesului, ea a primit în cont și cealaltă jumătate de milion de lire, de la Fekeli, deși nu a apărut la tribunal (pt că avusese accidentul de mașină). Yilmaz o găsește pe drum, după spusele unui servitor.

Saniye își revine la spital și afirmă că Züleyha a împins-o pe scări, la fel cum zice toată servitorimea casei. Yilmaz ajunge și el cu Sermin și are loc o confruntare cu Hunkar, care jură că Demir nu este vinovat dar Yilmaz n-o crede. Când Sermin își revine, în rezerva de spital se află Hunkar cu procurorul de caz alături. Acum ea nu are încotro și spune că de fapt, nu l-a văzut pe Demir că l-ar fi omorât pe Cengo, dar că a vrut să se răzbune pe el pentru că i-a dat foc la casă. După această vizită, Sermin contgstaă că geanta în care avea toți banii nu este acolo și presupune că a rămas în mașina abandonată în drum.

La Istanbul Behice este atacată de doi tipi și Fekeli sare s-o ajute. Hatip află că Sermin a fost audiată de procuror chiar la spital. Demir este eliberat în urma depoziției. Pe drum spre conac este aclamat de oamenii Adanei, iar acasă află că Züleyha ar fi împins-o pe Sanyie pe scări. Astfel, plus minciuna spusă de Hatip și de Hunkar că Züleyha și Yilmaz s-au vorbit să se întâlnească, el se poartă rece cu soția lui și își pregătește patul în altă cameră.

Lucrurile încep să se limpezească atunci când o lucrătoare vine să se intereseze de Haminne, spunând că a găsit-o în podgorie cu niște struguri în mână acum câteva zile și că nu știa ce-i cu ea, dar a adus-o acasă. Auzind povestea, Hunkar și Demir își dau seama că Züleyha nu a mințit. Zuleyha se închide în dormitor iar Demir își cere iertare pentru că nu a avut încredere în ea.

Yilmaz, de când a aflat că iubirea vieții lui a fost forțată să se căsătorească cu Demir fiind șantajată că el nu va fi executat în închisoare, nu mai are liniște. Relația cu Mujgan este de fațadă, iar el nu ar vrea s-o facă să sufere toată viața. Gulten, care acum și-a dat seama despre anumite lucruri și înțelege că Adnan este băiatul lui Yilmaz, se duce la acesta să-i spună despre scrisorile scrise de Zuleyha pe care ea, din gelozie, le-a ars și nu le-a expediat așa cum ar fi trebuit, dar motivează că i-a fost teamă să nu afle Demir.

La conac, Demir încearcă să afle adevărul despre cum a fost Saniye împinsă pe scări și mai ales de către cine, pentru că acum nu mai crede ce spun cei din jur despre soția sa. Așadar, convoacă toată servitorimea din fermă și o întreabă mai întâi pe Saniye despre cele întâmplate, ea acuzând-o fără echivoc pe Zuleyha. Gaffur, face la fel. Bona minte că nu era acolo și n-a văzut exact ce s-a întâmplat, doar Gulten spune adevărul, că bona lui Adnan a făcut-o pe Saniye să-și piardă echilibrul. Demir o concediază pe loc, iar Gaffur și Saniye sunt acum furioși pe Gulten că de ce nu i-a susținut în minciună, pentru că astfel erau bine văzuți de către Hunkar, iar acum vor avea de suferit. Într-adevăr, Demir le cere celor doi soți mincinoși să plece unde-or ști.

Demir se duce la Adana la bărbier și acolo se întâlnește cu Yilmaz, care știind anumite lucruri, este nervos, fiind convins că el l-a ucis pe Cengo și că Sermin a fost mituită să mintă ca să poată ieși Demir din închisoare. Tensiunea crește, Demir scoate pistolul, și la fel face și Yilmaz. Demir se potolește, însă Behice era în preajmă și a văzut scena, despre care îi relatează lui Mujgan, care are o discuție cu soțul ei pe tema armelor de foc. Yilmaz pleacă la conacul cel mic supărat de vorbele doctoriței, ca s-o vadă pe Zuleyha și să se potolească. În momentul în care se întâlnesc, se îmbrățișează și el din nou îi cere să fugă împreună și să lase totul la o parte pentru fericirea lor, iar Zuleyha îi spune să plece pentru că Demir poate să apară din moment în moment. Într-adevăr Demir începe s-o caute pe Zuleyha și o vede, dar când se apropie, dincolo de zid este Gulten.
Pentru că a salvat-o de furia lui Demir, Gulten îi cere Zuleihăi în schimb să intervină pentru fratele ei și nevasta lui să fie primiți înapoi la fermă. Zuleyha îi promite că va discuta cu Demir și vor vedea ce răspuns va primi.

Yilmaz se duce acasă și Fekeli îl sfătuiește să se gândească bine pentru că nu poate să se joace cu sentimentele lui Mujgan. Geanta lui Sermin este găsită la locul accidentului dar este adusă la birou la Demir. Astfel el găsește acolo biletele de avion și pașaportul, alături de un cec de 400.000 de lire semnat de Hunkar.
Pe de altă parte Hatip află că Sermin nu l-a trădat și deci este liniștit că poliția nu va veni după el. Ca să fie totul curat, îi ordonă unuia dintre oamenii lui să arunce pistolul crimei în mare, dar acela aruncă pistolul în altă parte.

Gulten se duce cu Zuleyha la cumpărături și din întâmplare Cetin le vede și se duce să mai stea de vorbă cu Gulten, dar ea se poartă rece cu el, pentru că nu poate să uite că a fost violată. Zuleyha încearcă s-o convingă pe fată că trebuie să-și schimbe atitudinea și că indiferent ce ar fi pățit (ea nu știe despre viol), poate să-și schimbe destinul, apoi îi dezvăluie că are de gând să fugă cu Yilmaz. După aceea Zuleyha stă de vorbă cu Demir despre Gaffur și Saniye iar el se învoiește să-i reprimească, dar asta o face pe Hunkar furioasă pentru că Zuleyha i-a subminat autoritatea.

Demir ajunge acasă cu geanta lui Sermin și se confruntă cu Hunkar, care recunoaște că altfel nu ar fi ieșit din închisoare. Pistolul crimei este găsit și analiza amprentelor îl scoate pe Demir din culpă definitiv, pentru că amprentele nu sunt ale lui, ci ale unei persoane necunoscute care nu are cazier. Hatip se impacientează când aude așa ceva și află că omul lui a aruncat pistolul în pădure, unde a și fost găsit. Sermin se duce la Sebahattin să stea acolo, dar el o acceptă doar pentru o săptămână până va găsi o locuință.

Yilmaz și Zuleyha se pregătesc să fugă în Germania. Se întâlnesc din nou la micul conac și el îi dă biletele de avion spunându-i că tot ceea ce mai are de făcut este să discute cu Mujgan și apoi pot să trăiască așa cum vor.

A doua zi are loc o festivitate organizată la Yamani pentru toată Cukurova iar Demir vrea să spună tuturor despre afacerea pe care o va pune pe picioare legată de fabrica de produse lactate care va crea noi locuri de muncă. Zuleyha se pregătește să dispară împreună cu Adnan, fiind sigură că lipsa ei va fi observată prea târziu. Ea pleacă cu mașina cea nouă cumpărată de Demir și oprește pe drum undeva să-l aștepte pe Yilmaz. Dar timpul trece...

Yilmaz s-a dus la spital să vorbească cu Mujgan însă aceasta îi dă vestea că este însărcinată.....


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 39-40 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 43 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 21 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 39-40 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 39-40 tr rezumat

Când Yilmaz pleacă din grădina de iarnă, după ce vorbise cu Zuleyha, Fekeli l-a sunat să-l anunțe că tatăl lui Mujgan a avut o tentativă de sinucidere din cauza problemelor cu persoana care îl șantaja. Cei doi soți se îndreaptă acum spre Istanbul. Starea tatălui lui Mujgan este critică. În serial apare un nou personaj - deocamdată pentru câteva episoade - și anume Behice, mătușa lui Mujgan. Până la urmă doctorul moare, dar nu înainte de a-i smulge lui Yilmaz pe patul de moarte, promisiunea că va avea grijă de fiica lui. Acum Yilmaz este legat de această promisiune-jurământ.

La fermă, Hunkar își dă seama, după rapoartele contabile, că averea lor este tocată și că se află într-o situație foarte delicată, financiar vorbind. Ea îl trimite pe Gaffur să recupereze niște datorii, împreună cu alți doi oameni, și îi dă bani să-i plătească pe cei doi. Însă Gaffur, lacom din fire, păstrează toată suma pentru el, așa că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Pe drum îl vede pe Hatip și îi spune că se duce să recupereze o sută de mii de lire turcești, iar Hatip îl joacă așa cum vrea și îl îmbată pe Gaffur care își dezleagă limba și spune lucruri pe care Hatip nu ar fi trebuit să le știe. După ce se duce la datornici să ia banii, Hatip trimite pe niște indivizi să-l fure pe Gaffur iar acesta, neștiind în ce capcană l-a prins Hatip, se duce tocmai la el să-i dea niște bani ca să nu pățească ceva cu Hunkar. Acum Gaffur este dator vândut lui Hatip.

Mujgan și Yilmaz se întorc la Adana împreună cu Behice după înmormântarea doctorului. Sermin încă mai stă la Hatip, care nu ar vrea s-o scape din ochi știind că a fost martora crimei comise asupra lui Cengo. Hunkar pune iscoade s-o găsească pe Sermin. Behice locuiește acum la vila Fekeli și se apropie de Mujgan, dar parcă vrea să afle anumite lucruri de la ea. Apoi o vedem cum încearcă să se bage pe sub pielea lui Fekeli, fără să știe sau să se gândească dacă el nu cumva iubește deja pe cineva. Fekeli observă interesul lui Behice pentru el, dar este indiferent la avansurile ei.
Zuleyha găsește un scorpion pus în camera copilului și acum toată casa e întoarsă cu fundul în sus în căutare de alte potențiale pericole de același gen.

Hunkar află unde este Sermin și se duce să aibă o discuție față în față, ca s-o determine să-și retragă declarația de la poliție împotriva lui Demir, amenințând-o cu moartea. La fermă nu mai este aproape nimeni acasă, iar Zuleyha o vede pe Haminne într-o criză de demență și trebuie s-o ducă de urgență la spital, luându-l și pe Adnan în mașină. Pe drum, i se face rău și oprește la o pompă de pe marginea drumului să bea niște apă, dar când se întoarce la mașină, Haminne dispăruse. Din cauza stresului, Zuleyha are simptome de avort spontan, când apare Yilmaz care o ia de acolo, lăsând mașina Yamanilor, cu tot cu Adnan pe banchetă, în drum. Când se trezește din leșin, Zuleyha îl pune pe Yilmaz să se întoarcă, la timp ca să-l salveze pe micuț.

Hunkar ajunge acasă și văzând că Zuleyha și Adnan lipsesc, din nou crede că nora ei a profitat de ocazie ca să fugă de acasă. Acum îi trimite pe toți ai casei s-o caute în Adana. Gaffur pleacă și iar se întâlnește cu Hatip pe care cu mult zel îl informează în detaliu despre ce mai este nou pe la fermă. Hatip plănuiește să meargă la închisoare să-i spună lui Demir, ca să-l enerveze.
Yilmaz ajunge cu Zuleyha la spital, dar și Hunkar ajunge, în cele din urmă, acolo, și află ce s-a întâmplat, dar crede că întâlnirea a fost aranjată între cei doi foști iubiți, și că e o minciună că Haminne ar fi avut o criză de demență senilă. Pe de altă parte, nici Fekeli nu crede că totul a fost jocul sorții.

Zuleyha ajunge acasă, sarcina decurge bine și nu s-a întâmplat nimic grav, dar Hunkar a înlocuit-o pe Gulten cu altcineva și toată lumea are din nou consemn să n-o lase pe femeie să iasă din casă.
În Adana se răspândește rapid bârfa despre problemele financiare ale Yamanilor, iar ca să închidă gura lumii, Hunkar pregătește o petrecere de circumcizie a o sută de băieți din familii fără posibilități.
Sermin o vizitează pe Hunkar și o întreabă ce-i dă ca să-și schimbe declarația, iar aceasta se oferă să-i șteargă datoria de 700.000 de lire.. Sermin nu este mulțumită, ci mai vrea un milion de lire în plus. Hunkar acceptă doar dacă Sermin îi dă în scris o confirmare a celor întâmplate. Hunkar merge apoi cu acea hârtie la avocat să-l întrebe ce se întâmplă dacă Sermin își schimbă declarația, și avocatul îi răspunde că Demir ar fi eliberat pe loc.

Ca s-o poată plăti pe Sermin, Hunkar se hotărăște să vândă o bucată de teren, dar fără să facă asta public, ca să nu alimenteze noi bârfe. Hatip o vizitează pe Hunkar bănuind că va vinde ceva ca s-o plătească pe Sermin (de unde știe cele discutate cu Sermin??) și se oferă să cumpere, dar bineînțeles că vrea să-și bată joc și îi oferă doar 700.000 de lire bani gheață, în loc de un milion. După încă o întrevedere la care Hatip scade suma oferită cu încă o sută de mii de lire, Hunkar refuză nervoasă, spre surprinderea lui Hatip. Mai târziu, Fekeli o ajută pe femeie cumpărând terenul temporar, pentru că după o vreme i-l va înapoia. Hunkar doar trebuie să aibă grijă să nu afle Demir acest lucru.

Demir primește vizita mamei lui la închisoare și aceasta îi spune că într-adevăr Zuleyha a vrut să fugă cu Yilmaz, făcându-l și mai disperat împotriva ei. Zuleyha, pe de altă parte, începe s-o urmărească pe Hunkar văzând cât este de înverșunată acum să-l determine pe Demir s-o urască și când vine ziua procesului în care se va anunța că Sermin și-a schimbat declarația, Zuleyha bănuiește că Fekeli i-a dat banii cu care Hunkar avea s-o mituiască pe cumnata sa.

Procesul începe. Hunkar este nerăbdătoare să vadă dacă Sermin va veni la tribunal....timpul trece ....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 38 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 41-42 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 20 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episodul 38 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episodul 38 tr rezumat

Demir ajunge la locul unde se întâlniseră Züleyha cu Yilmaz ajutat de Hunkar. Dar el are o mare problemă - este căutat de poliție și dacă nu poate dovedi că nu e vinovat de moartea lui Cengo, îl așteaptă execuția. Așa că are loc o confruntare, el dorind să-și ia soția și să plece acasă cu ea, motiv pentru care ațintește pistolul asupra lui Yilmaz. Züleyha se bagă între ei ca să se evite vărsarea de sânge, dar o vede pe Hunkar ceva mai încolo, cu Adnan în brațe. L-au adus din nou pe copil ca s-o șantajeze. Züleyha se conformează și intră în mașină, apoi Demir pleacă, nu înainte să împuște cauciucurile mașinii lui Yilmaz ca să nu-i urmărească. Demir are de gând s-o lase pe Hunkar în urmă și el cu familia să fugă în Europa o vreme, până când se va găsi adevăratul criminal sau până când fapta se va prescrie. Dar asta nu este ceva ușor de îndeplinit pentru că Züleyha nu este de acord să fugă din țară și să înceapă o viață nouă într-un loc necunoscut. Totuși de dragul copilului ei, acceptă propunerea lui Demir.

Yilmaz este răvășit și Fekeli, pentru prima oară, îl sfătuiește să lase lucrurile așa cum sunt și să-și vadă de viața lui, pentru că va pierde în final. Când Yamanii pleacă, Hunkar se străduiește să-i distragă atenția lui Yilmaz știind că acesta va încerca să împiedice fuga celor doi, ceea ce exact se va întâmpla. Dar Yilmaz aleargă degeaba după mașina în care se află doar Hunkar. La graniță toată lumea are consemn să nu-l lase pe Demir să scape. Yilmaz depune o declarație la poliție cu detaliile ultimei întâlniri dintre el și Demir. Hunkar este chemată la secție, dar minte în stilul specific și spune că Demir a evadat din cauza lui Yilmaz și a rivalității dintre ei, îndemnând-o pe procuroarea de caz, nou sosită în secție, să răsfoiască dosarul lor și să vadă că au mai fost probleme și în trecut. Procuroarea bănuiește că Hunkar trage de timp pentru ca fiul ei să poată trece granița, dar în realitate, Hunkar a organizat totul în cel mai mic detaliu pentru ca fiul ei să poată scăpa.

Züleyha și Demir merg prin deșert și au de gând să treacă granița pe uscat, probabil spre Siria. Însă condițiile climatice aspre vor avea puterea de a întoarce mersul lucrurilor. Adnan se îmbolnăvește și chiar înainte de a ajunge la graniță, un medic local le spune că trebuie să meargă neapărat la un spital. Astfel, Demir și Züleyha se întorc în Adana de urgență. Demir este arestat la spital și Züleyha, impresionată că el nu a lăsat-o singură și l-a salvat pe băiat, când ar fi putut să meargă mai departe spre libertate, îi promite că-l va aștepta la fermă până va ieși din pușcărie.

Relația dintre Yilmaz și Mujgan este din nou tensionată, în special datorită faptului că el a încălcat promisiunea de a nu mai purta pistolul în preajma lui Demir.
La fermă Seher la început se învoiește să dea copilul lui Sanyie să-l crească dar mai apoi ea avortează (ori copilul se naște mort). În aceste condiții, Sanyie acceptă să divorțeze, pentru ca Gaffur să poată să se recăsătorească și să aibă copii.
La companie, Hunkar conduce afacerile din biroul lui Demir și află despre datoriile de aproape jumătate de milion de lire turcești făcute între timp. Ulterior, Hatip mai pune de-o intrigă și îi strecoară lui Hunkar informația că noua procuroare acceptă mită ca să elibereze deținuți. Hunkar îi face acesteia o vizită și îi dăruiește o cutie de bomboane, insinuând că darul ar putea fi mult mai consistent, dar femeia este atât de oripilată de gest, încât Hunkar imediat se retrage și își dă seama de greșeala făcută.

Hatip o duce pe Sermin într-o altă casă, din cauza tensiunilor pe care le provoacă ea între Hatip și urâta soție a acestuia, dar și pentru că ea bănuiește că Hunkar o va vâna și ar vrea să i se facă pierdută urma, cel puțin o vreme.
Tatăl lui Mujgan este șantajat de o persoană necunoscută care știe că în trecut o fată a murit în urma unui avort făcut de el, iar doctorul este în stare să vândă clinica particulară pe care o deține ca să plătească tăcerea șantajistului.

Yilmaz se află într-un moment delicat și ar vrea să stea de vorbă cu Mujgan, considerând că el nu poate să și-o scoată din inimă pe Züleyha și nici s-o țină pe soția lui încurcată. Așa că se duce la fermă și stă de vorbă cu ea în grădina de iarnă. Züleyha ar vrea să-i spună că Adnan este copilul lui, dar amintindu-și de promisiunea făcută lui Demir, spune că totul între ei a rămas în trecut și nimic nu mai poate fi ca altă dată. Yilmaz supralicitează zicând că va crește amândoi copiii ca și cum ar fi ai lui, dar Züleyha pune capăt discuției și pleacă în casă. Fekeli se duce la Istanbul la tatăl lui Mujgan, care nici acum nu vrea să fie de acord cu mariajul fiicei sale, dar Fekeli a venit să-i cumpere clinica. Atunci doctorul dezvăluie despre șantajul la care este supus de persoana necunoscută.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 37 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 39-40 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 15 mai 2020

Mă numesc Zuleyha episodul 37 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episodul 37 tr rezumat

Fekeli este încă inconștient iar Yilmaz își face procese de conștiință și îi povestește parțial lui Mujgan, că el l-a împușcat din greșeală pe mentorul și ocrotitorul său. Însă nu suflă o vorbă despre implicarea lui Hunkar în toată treaba asta. După ce își revine, Ali-Rahmet este supărat că Hunkar s-a jucat cu atâtea vieți și aproape că nu-i vine să creadă că femeia pe care o iubește are atâtea laturi ascunse despre care el nu știa.

Demir află că Hatip împreună cu Sermin au uneltit împotriva lui și nu Cengo, așa cum i se spusese. Acum Sermin este puternică datorită noului ei protector, Hatip, care o găzduiește în casa lui și cu care flirtează chiar față de nevastă-sa. Șermin profită de acest avantaj ca să-i ceară tot ceea ce-și dorește, ba chiar la un moment dat va avea tupeul să-l pună să o ducă într-o casă de vacanță unde să fie numai ea.

Yilmaz începe să regrete că a crezut-o pe Zuleyha când îl mințea că s-a măritat din iubire iar tulburările trecutului în sufletul său aruncă o umbră între el și Mujgan care nu înțelege de ce soțul ei s-a răcit dintr-odată.

Fiul lui Cengo a împlinit vârsta circumciziei și se organizează petrecerea tradițională cu ocazia acestui eveniment. În aceeași zi Cengo află despre minciuna spusă de Hatip către Demir și când se duce să-i ceară socoteală, în livada de portocali, unde Hatip stă de vorbă cu Șermin, izbucnește o ceartă între cei doi oameni de afaceri iar Hatip, fără nicio remușcare, îl împușcă pe Cengo. Acesta, foarte grav rănit, se duce târâindu-se până acasă, să-și felicite fiul, pe când petrecerea era în toi, și moare la picioarele băiatului. Între timp, Hatip și Șermin fug de acolo, crezând că Cengo este mort, Hatip plănuind imediat o minciună care să-l scoată de sub acuzare și o pune pe Șermin să fie martoră că Demir și-ar fi împușcat din rivalitate, vechiul prieten. Șermin, speriată de criminalul cu sânge rece care s-a dovedit a fi Hatip, acceptă fără să crâcnească.

Demir este arestat, dat fiind că și fără declarația verișoarei sale, toată lumea îl bănuia pe el de crimă asupra lui Cengaver. Pe de altă parte, Yilmaz își recunoaște vina de a-l fi împușcat pe Fekeli și este și el dus în arest, în aceeași celulă cu Demir. Lucrurile scapă foarte ușor de sub control și cei doi ajung să se bată. Amândoi sunt duși la carceră, dar chiar și acolo, se ceartă vorbind fiecare în celula sa, auzindu-se prin pereți. Yilmaz îi spune lui Demir despre implicarea lui Hunkar dar și a lui Gaffur care a știut adevărul de mult timp și a tăinuit.

În Cukurova se răspândește vestea că Demir și Yilmaz sunt în aceeași celulă la pușcărie iar Hunkar acționează. Saniye primește ordin să n-o lase pe Zuleyha să iasă din conac, iar femeia chiar taie cauciucurile mașinii pentru a respecta porunca stăpânei. La închisoare, Hunkar se întâlnește cu Fekeli în ziua în care aveau voie la vizită. Fekeli este mai distant acum, știind că ea a distrus cel puțin viețile a doi îndrăgostiți, și mai mult, simțindu-se mințit și trădat pentru că ea nu i-a spus nimic de când au început să se revadă.

Yilmaz este eliberat, pentru că Fekeli declară că totul a fost din greșeală și astfel tânărul e absolvit de arest, deși așteaptă procesul care va urma. Când să iasă din celulă, acesta îi promite lui Demir că se va duce să stea de vorbă cu Zuleyha cu prima ocazie. Demir amenință cu moartea. Yilmaz iese, dar nu poate să vorbească cu fosta lui iubită deși o întâlnește în afara închisorii. Demir o somează pe maică-sa s-o încuie pe Zuleyha în conac, în dormitor. Dar cel mai mare șoc vine de la avocatul familiei care le spune că Demir ar putea fi executat din cauza faptei sale cu premeditare și din cauză că există un martor ocular, Șermin. Hunkar este devastată cu toate că Demir a susținut mereu că nu el l-a ucis pe Cengo.

Hatip și Sermin știu că Demir poate fi executat și se bucură că vor scăpa de el. Dar Sermin mai știe și că Hunkar se va răzbuna cumplit pe ea dacă lucrurile nu vor fi duse într-o altă direcție. Yilmaz pune să se renoveze micul conac pentru că are de gând să se mute acolo împreună cu Mujgan. Hunkar îl avertizează să plece din Adana sau își va blestema zilele. Gaffur se duce să-l viziteze pe Demir și îi spune ce are de gând Yilmaz, astfel că primește sarcina să-l împuște.

Demir, înnebunit de gândul că Yilmaz ar putea să se apropie de Zuleyha, imaginează un plan de evadare și se rănește, astfel fiind trimis la un spital. Între timp Yilmaz și Zuleyha se vorbesc să se întâlnească într-un loc izolat, seara, unde să nu fie văzuți de nimeni și îi spune că a aflat târziu adevărul, rugând-o să-l ierte. Din apropiere, Demir, care a evadat din spital, o strigă....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 36 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 38 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet