sâmbătă, 7 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 15 rezumatAzize trece de la uluială la o stare de uşurare când aude că soţul ei divorţează, în loc să redevină omul care a fost în trecut. Se preface bucuroasă că a scăpat de o povară pe care n-o mai putea îndura şi îi dă înapoi verigheta lui Cevdet, care o priveşte circumspect şi foarte trist. Azize pleacă în dormitor şi plânge amar, în timp ce Hasibe îi spune fiului ei că nu-l mai recunoaşte şi că nu mai au nimic în comun el şi fosta sa familie. Colonelul pleacă din casă cu inima grea şi se duce la general să-l informeze că i-a îndeplinit dorinţa. Însă tocmai pentru că Vasili ştia că a plusat prea mult şi că i-a cerut colonelului un lucru extrem de greu de acceptat în condiţii normale, acum el îl bănuieşte pe faţă pe Cevdet că este spion şi că datorită misiunii sale face orice sacrificiu.

Din cauza noii situaţii şi a schimbărilor din teritoriul turcesc ocupat, Vasili profită şi îl pune pe Leon să anunţe că se vor evacua turcii din locuinţele din vecinătatea comandamentului grecesc. Acest ordin o vizează şi pe Azize cu familia ei. Lumea începe să se adune în stradă şi să comenteze. Yakup, deghizat, se află printre oameni. Cevdet se apropie de unul din grupuri şi spionul britanic din nou îi strecoară în buzunar un bileţel cu ora şi locul unei noi întâlniri. Când se văd, colonelul îi povesteşte, amărât, despre ceea ce a fost nevoit să facă, iar Yakup îl asigură că lucrurile nu vor rămâne aşa pentru el şi familia lui şi îi transmite în partea pașei Mustafa Kemal că acum misiunea sa devine şi mai periculoasă, pentru că are de luptat şi împotriva facţiunii conduse de Eșref. În acel timp, Azize, care tocmai încerca să se relaxeze după un moment de tulburare (se pare că e însărcinată), stă de vorbă cu Tevfik şi îi spune că Cevdet a divorţat de ea.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

Eșref îl convoacă pe Miralay la o discuţie, prin metoda biletului pus în cizme. Tevfik este legat la ochi şi dus la locul întâlnirii şi îl informează pe paşă despre divorţul lui Cevdet. Esref îşi dă seama că de acum colonelul a ales cealaltă tabără şi va plănui o răzbunare pentru că nu i-a fost loial până la capăt. Eșref îi dă lui Tevfik un pistol şi îi transmite ce misiune are de îndeplinit, înainte că întrevederea lor să se încheie. Mai târziu, în aceeaşi zi, Paşa se întâlneşte cu Cevdet într-o trăsură acoperită. Bătrânul îi cere socoteală de ce nu a făcut aşa cum i-a spus, adică să renunţe la uniforma grecească, dar colonelul îi răspunde că nu l-a ascultat pentru că a văzut are încredere în Tevfik, şi pentru că el consideră că nu şi-a încheiat misiunea.

Eftalia îşi revine încetul cu încetul, însă nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat. Femeia care o îngrijeşte se bucură s-o vadă că s-a trezit, dar soţul ei vrea să scape de ea cât mai repede cu putinţă. Ali Kemal o caută acasă pe cântăreaţă iar Hristo, care pândea ușa fiicei sale să vadă dacă revine, îl vede şi îi arată poza ei pe care o ţine la piept, însă nici unul nici celălalt nu ştiu unde poate fi. Ali Kemal îl ia pe bătrân la tavernă şi îi dă de mâncare. Hilal se duce pe la casele turcilor din Izmir şi cere bucăţi de pânză roşie şi albă. Hasibe şi Yîldîz cos bucăţile ca să alcătuiască un steag turcesc imens, iar într-o seară, când bătrâna adoarme de oboseală chiar pe scaunul unde cosea, Yîldîz profită de moment şi se duce să-i scrie o scrisoare lui Leon. Dar el nu mai are aceleaşi sentimente de când a cunoscut-o mai bine pe Hilal, şi nici nu poate să-i mai dea speranţe deşarte.

Veronika este îndurerată din cauza trecutului care apasă asupra ei şi îl tot învinovăţeşte pe Vasili că nu a putut avea grijă de fiul lor, care, aparent, a fost omorât într-un incendiu cauzat de Eșref paşa. Ea îl numeşte pe acesta criminalul fiului meu, şi, pentru că reproşurile din casă nu mai contenesc, Cevdet aude vorbele ei şi vrea să afle ce s-a întâmplat de Veronica îl urăşte aşa. Însă ea se va destăinui în faţa lui Leon, chiar după ce acesta îi scrisese răspuns lui Yîldîz. Fata primeşte mesajul bucuroasă, dar începe să plângă pe măsură ce citeşte scrisoarea. Ali Kemal o vede şi o ia din mâna ei, iar după ce o citeşte i se aprinde speranţa că poate Yîldîz va vedea într-o zi că el o iubeşte. Însă răspunsul ei imediat este dezamăgitor.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

La biroul lui Yinon amicii lui Hilal în frunte cu Mehmet vin cu un pistol să-l jefuiască pe cămătar. Ghinionul lor că Ali Kemal este acolo şi le zădărniceşte planurile, iar Mehmet îşi dă jos masca de pe faţă şi stă de vorbă cu Ali Kemal spunându-i de ce au recurs la acest gest şi încearcă să-l coopteze de partea cauzei lor.
Hilal îi conduce în noapte pe prietenii ei, care au venit să ia steagul cusut de la ea de acasă, să-l ducă la tipografie, dar pe drum îi întâmpină Leon cu un pistol. Hilal se arată foarte curajoasă şi îl înfruntă pe Leon, fiind convinsă că nu va trage în ea, iar el renunţă să-i mai percheziţioneze.
Miralay trimite la Eșref paşa un batalion de soldați turci. Vasili află şi îl cheamă în biroul lui de faţă cu Cevdet, să dea explicaţii. În oraş lumea stă adunată în stradă cu steguleţe turceşti în mâini. Leon trebuie să facă faţă momentului. Azize le întreabă pe Hasibe şi pe Yîldîz unde-o fi Hilal. Dar ea este cu prietenii ei de la ziarul clandestin la Eleni acasă şi îi cere fetei să le dea haine europene. În câteva minute cu toţii sunt îmbrăcaţi la fel cu grecii şi participă la o adunare unde ofiţerii greci, în frunte cu generalul Vasili, sunt ovaţionaţi. Yakup se află şi el acolo, deghizat în ofiţer.

Hilal dă semnale din ochi prietenilor ei şi la momentul culminant al adunării, steagul grecesc, imens, din spatele ofiţerilor este acoperit de steagul turcesc cusut din bucăţi. Lumea continuă să aplaude dar când se observă ce s-a întâmplat, Stavros scoate pistolul şi trage în sforile care susţin steagul roşu cu semilună. Unul dintre ziariştii lui Hilal se apropie să prindă pânza cu mâinile, iar Stavros îl împuşcă în piept. Hilal se repede la el ţipând, dar Yakup o ia de acolo urgent. În altă parte a oraşului, Cevdet, Tevfik şi Azize se întâlnesc şi Azize pare să-i dea undă verde comandantului, acum, că e divorţată. Cevdet îl înfruntă pe Miralay din priviri. La comandament are loc o întrevedere cu Vasili, Cevdet şi un nou personaj venit de la centru să supervizeze activitatea din Izmir, vice-președintele Kostas....

acest rezumat este alcătuit după episodul original în limba turcă


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Patria mea esti tu, 14                                  urmează: Patria mea esti tu, 16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








joi, 5 octombrie 2017

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann




Pantofi Dandy 5th Avenue. De la DeichmannAşadar, este vorba de nişte pantofi de damă tip Dandy (rudă cu Oxford :) ), de la 5th Avenue, comercializaţi de magazinele Deichmann. I-am comandat acum câteva zile, ocazie cu care am aflat că există și la noi în oraș magazin Deichmann, în Shopping City, la o azvârlitură de băţ de mine, deși pantofii ăștia nu erau în magazin. Data viitoare, că am ochit şi nişte cizme scurte, merg mai întâi la magazin să le probez, pentru că ... există un dar... Îmi plac foarte mult pantofii Dandy cumpăraţi, dar au câteva mici şi foarte vizibile defecte. Totuşi să încep cu avantajele lor, nu? Aşa-i corect.

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann
- sunt de lac, ceea ce-mi place foarte mult.
- sunt crem, şi am la ce să-i asortez, costume crem sau pantalonul kaki din imagini (e kaki, nush de ce se vede un fel de gri). Ăsta e, de fapt, primul motiv pt care i-am cumpărat.
- la modul general arată foarte bine, au finisaje bunicele, însă nu peste tot.
- au tocul jos, ceea ce pentru mine e singura variantă posibilă în ultimii mulți ani.
- sunt eleganţi - cel puţin aşa îi văd eu.
- later edit - 9 oct.2017 - sunt foarte comozi la purtat!

Din aceste patru motive i-am luat şi n-o să-i returnez, deşi poate femeile mai cusurgițe şi mai năzuroase aşa ar face. Dar dacă-i returnez şi aştept altă pereche, nu trece toamna fără să am pantofi crem, de lac, asortaţi la hainele mele? :)

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann
când au sosit, în cutie

Dar... pentru că există un dar:
- deşi am luat nr. 39, aşa cum iau de obicei, cu cca 2 numere mai mult decât port, pt că mă ştiu pufulină şi altfel nu-mi încape piciorul, ăştia sunt un fel de 37-38, adică exact cât talpa mea. Motiv pentru care nu se încheie bine, adică vedeţi şi voi ce căscată stă zona şireturilor. Asta este... pantalonul vine peste pantof, deci, una peste alta, e bine. Când o să iau ghetuţele, trebuie să caut un 40 sau chiar 41 ca să le pot purta cu şosete mai groase la iarnă.

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann
defectele

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann
mărimea 39 de fapt e un fel de 37,5

- au câteva cute inestetice, din fabricaţie; pielea n-a fost întinsă cum trebuia pe calapod. Sau mă rog, nu ştiu de unde provine defectul, dar dacă în lateral spre călcai, să zicem că acele pliuri nu sunt foarte vizibile, cel din lateral faţă la pantoful stâng, este, ba chiar sare în ochi.

Pantofi Dandy 5th Avenue. De la Deichmann
pagina lor de pe site-ul Deichmann

După cum se observă, numărul avantajelor e mai mare, aşa că, pantofii Dandy de la 5th Avenue via Deichmann, rămân. Acuma nu ştiu cât or să mă ţină. Măcar toamna asta, sper... :) Cât despre cumpăratul online, tot nu mă las, doar nu vă imaginați că pierd vremea prin magazine ca să am ce căra după aceea. Da, e bine să-i încerc, dar mă doare capul numai gândindu-mă că poate nu găsesc ce vreau în primul magazin la care m-aș duce, că mă enervează vânzătoarele care îți bagă pe gât marfa pe care o vor ele - ori măcar încearcă, și că pierd ore în șir prin oraș în loc să fac ceva util, precum bloggingul, de pildă :D

Voi i-aţi fi returnat dacă aveau defectele astea? La urma urmei, nici banii mei nu erau rupţi pe la colţuri, zic, dacă stau bine să mă gândesc...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









miercuri, 4 octombrie 2017

Esti tatic pentru prima oara? Cum iti intampini copilul!




Esti tatic pentru prima oara? Cum iti intampini copilul!Bucuria de a fi părinte este greu de reprodus în cuvinte. Mămicile mărturisesc că fericirea aceasta nu se poate măsura cu nimic şi că nu şi-au putut închipui niciodată ce înseamnă cu adevărat iubirea decât în momentul în care l-au ţinut în braţe pe bebe pentru prima dată. Bărbaţii, puţin daţi la o parte în clipa naşterii sau, din contra, participanţi direct, filmând sosirea pe lume a pruncului, sunt de părere că viaţa le oferă o nouă experienţă şi aşteaptă cu sufletul la gură intrarea lor în rândul tăticilor.

În ziua de astăzi, bărbatul modern îşi acceptă mult mai bine poziţia de tată, implicându-se în creşterea şi educarea copilului. Pentru că mamele rămân implicate 100% în procesul naşterii, tăticilor le revine rolul de a rămâne pe fază şi a răspunde tuturor nevoilor acestora. Cum bebe are nevoie de o mulţime de lucruri pentru a fi întâmpinat cum se cuvine, este nevoie de o scurtă listă cu produse absolut obligatorii, din momentul în care micuţul s-a născut.

Iată 5 lucruri de care va avea nevoie urgentă:


1. Hăinuţele sunt printre primele lucruri de care bebe are nevoie după naştere. Chiar dacă mămica are deja în bagajul adus câteva lucruşoare, tăticul trebuie să fie atent, pentru că întotdeauna va fi nevoie de ceva în plus: o căciuliţă mai pufoasă, un body cu un imprimeu vesel, o păturică călduroasă, o pereche de şosețele în formă de broscuţă etc.

2. Acasă, în intimitatea dormitorului matrimonial sau în camera specială pentru bebe, va fi instalat pătuţul confortabil, cel care îl va purta pe micuţ în lumea lui Moş Ene. Există o gamă variată de produse din care tăticul poate alege ceea ce îşi doreşte pentru bebeluşul său. Pătuţul trebuie să fie însoţit şi de o lenjerie de pat potrivită, pe care o poate comanda pe FREEteks.ro. Pielea copilului va fi răsfăţată de calitatea materialului moale!

Esti tatic pentru prima oara? Cum iti intampini copilul!3. Scaunul auto nu poate fi uitat de niciun părinte responsabil. Chiar şi atunci când este adus acasă de la maternitate, bebe trebuie să fie aşezat într-un astfel de produs pentru siguranţă, dar şi pentru că altfel şoferul ar putea fi amendat usturător de către Poliţia Română. Astăzi există scaune auto extrem de performante, mai ales datorită sistemului anti-escape, care împiedică evadarea din centură a micuţilor. În acest sens, vezi aici scaune auto pentru copii şi alege-l pe cel potrivit pentru juniorul tău!

4. Caruselul muzical este prima jucărie a copilului. Chiar dacă unii părinţi vor considera că nu e necesară pentru prima luna de viaţă, totuşi, specialiştii recomandă folosirea lui explicând că nu reprezintă doar o piesă de decor şi nu e folosită doar pentru amuzamentul micuţului, ci devine un partener perfect în dezvoltarea fizică, psihică şi creativă. Este util când bebe devine agitat sau când plânge şi îi trezeşte curiozitatea în câteva clipe datorită muzicii şi a mişcării jucăriilor.

5. Bebe are nevoie de băiţa aproape în fiecare zi şi nu este deloc indicat să fie spălat în cada mare a părinţilor şi nici la chiuveta de la baie. El are nevoie de o cădiţă specială, pe care să o folosească numai el, în acest fel părinţii protejându-l de o serie de bacterii sau alte microorganisme care i-ar putea dăuna. Când mama se întoarce din maternitate, acasă trebuie să o aştepte cădiţa pentru bebe. În concluzie, a fi părinte înseamnă a iubi necondiţionat mica făptură, nou sosită în familie, şi a-i oferi tot ceea ce are nevoie pentru a se simţi confortabil şi protejată.







Patria mea esti tu, ep. 14 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatEsref paşa trage un glonte în aer, apoi Cevdet îi dă una după ceafă lui Tevfik. Eșref îi povesteşte colonelului că nu-l poate omorî pe Miralay pentru că el este patriot şi pentru că într-o împrejurare recentă, în pădure fiind la o întâlnire cu Ivan, care de fapt era un emisar al lui Mustafa Kemal, Miralay i-a salvat viaţa împuşcându-l pe falsul Ivan. Cevdet se opune totuşi, cunoscându-l bine pe fostul lui prieten, dar Esref susţine că importante sunt armele şi nu vânarea lui Tevfik. În tot acest timp are loc un asalt în Nazili şi pentru că armele au fost preluate de turci, grecii deşi ripostează masiv, sunt depăşiţi de situaţie şi pierd definitiv controlul asupra oraşului. Eșref îl împuşcă pe Cevdet în umăr ca să nu fie bănuit de greci şi colonelul este dus cu ceilalţi răniţi la spitalui din Izmir. Esref îi spune că de a doua zi poate să renunţe la uniforma grecească, aceea fiind ultima lui misiune ca spion turc infiltrat în armata greacă. Cevdet se bucură pentru asta, deşi are multe întrebări fără răspuns.

Yîldîz regretă enorm fapta ei şi se duce la mormântul lui Mustafa Sami plângând în hohote, învinuindu-se pentru ceea ce s-a întâmplat. În oraş nişte agitatori adună o ceată de bărbaţi cu minţile înfierbântate de ură şi pornesc cu toţii s-o caute pe Yîldîz şi s-o omoare prin lapidare. Ei o găsesc la cimitir, Hasibe încearcă să-i oprească, în timp ce Yildiz fuge spre moschee unde cere ajutorul imamului. Nici acesta nu poate ţine piept mulţimii prea mult timp. Eleni o vede întâmplător şi aleargă să-l găsească pe Ali Kemal şi să-i spună ce se petrece. Ali Kemal îşi salvează sora, care deja era lovită la frunte de câteva pietre. Hilal, află şi ea nenorocirea care stă să se abată asupra surorii ei şi îl consideră pe Leon vinovat de toate astea, spunându-i verde-n faţă că el e de vină pentru toate cele petrecute recent. Leon îi dă replica şi răspunde că dacă n-ar fi măritat-o pe Yîldîz cu forţa, nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Leon o aduce pe fată în vila generalului cu toată împotrivirea mamei lui, dar Vasili nu este de acord ca ea să rămână acolo şi o trimite acasă. Între Leon şi Ali Kemal are loc o nouă confruntare de faţă cu Yildiz, care în mod clar îl alege pe Leon. Ali Kemal se enervează, este şi Eleni acolo, iar ea îl întreabă de ce nu recunoaşte că e îndrăgostit de sora lui. Ali Kemal susţine că o urăşte pe Yîldîz şi începe s-o sărute pe Eleni ca să-şi potolească furia.

Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatCevdet este îngrijit chiar de Azize şi el îi spune că foarte curând coşmarul se va termina. După ce-i scoate glontele din carne şi îl pansează, el pleacă din spital şi se duce direct la general la birou. Stavros tocmai îi spusese lui Vasili că el îl consideră pe colonel trădătorul din interior şi cerea permisiunea să îl demaşte. Vasili este foarte transparent cu Cevdet şi îi spune că în mod clar Nazili a fost pierdut pentru că cineva a trădat, iar acel cineva ar putea fi chiar el, colonelul. Cevdet bineînţeles că neagă, amintindu-i fapte importante din trecut prin care şi-a arătat loialitatea faţă de armata greacă, dar Vasili îl supune unui ultim test: îi propune ca, dacă vrea să mai poarte uniforma de colonel grec, trebuie să divorţeze de Azize şi să renunţe la familia lui. Cevdet îl asigură că a doua zi îi va da răspunsul, dar el crede că va rămâne alături de soţie şi de copiii lui, îmbrăcând iarăşi uniforma turcească.

Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatÎn seara aceea se sfătuieşte cu Eșref asupra acestui amănunt şi din discuţia lor reiese că paşa este împotriva lui Mustafa Kemal şi că el, în realitate, formează o facţiune contrară care se opune rezistenţei din Anatolia. Cevdet îl informează că Vasili a primit nişte documente în care era scris că un anume Yakup, celebru spion al inteligenţei britanice, se îndreaptă către Izmir. Eșref e de părere că Yakup nu vine să-i ajute, ci să-i investigheze şi că fiind omul lui Mustafa Kemal, nu prezintă încredere. Paşa îl pune pe colonel să facă o alegere, între el şi Mustafa Kemal, despre care crede că va fi eliminat. Cevdet nu mai ştie ce să creadă şi a doua zi în timp ce se îndrepta spre casă, unde toată familia îl aştepta bucuroasă, crezând că el va redeveni ofiţer turc, întâlneşte pe stradă trei bărbaţi beţi - unul este în civil şi cu multă abilitate îi strecoară în buzunar un bilet, în care îi dă o întâlnire la o anumită oră, într-un anume loc. Cevdet se duce şi acolo civilul îşi dă jos mustaţa falsă şi se prezintă drept Yakup. După ce-i spune că doar doi oameni în armata turcă ştiu că el este spion - Esref şi Mustafa Kemal - şi îi mai dă nişte informaţii ca să fie crezut că este cine spune că este, Yakup îl întreabă pe colonel de partea cui se situează. Cevdet se gândeşte puţin şi îl alege pe Mustafa Kemal. Atunci Yakup îi spune că în continuare misiunea lui este să rămână colonel grec şi să aștepte noile ordine care vor sosi.

În ultimele secvențe ale episodului 14 din serialul Patria mea ești tu, Cevdet este trist, dar nu are încotro. Merge agale spre casă... Eftalia trăieşte deşi este rănită; a fost găsită de o familie nevoiaşă care o îngrijeşte... Cevdet ajunge la Azize, acolo toată familia lui aştepta vestea cea mare, iar în loc de asta el le spune că divorţează de Azize şi rosteşte de trei ori "divorţez, divorţez, divorţez" ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 13                                           urmează: Patria mea esti tu, 15

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 3 octombrie 2017

Iubire si razbunare episoadele 21-22 tr, 62-67, Happy




Iubire si razbunare episoadele 21-22 tr, 62-67, HappyCesur îl pune pe Korhan directorul administrativ al companiei şi apoi Suhan vine la birou şi îl întreabă ce caută el acolo. Când află ce s-a întâmplat, Suhan devine foarte nervoasă şi îi spune lui Cesur că dacă a câştigat războiul cu Tahsin, pe ea a pierdut-o definitiv. Afară, Suhan leşină, şi de nervi dar şi din cauza sarcinii. Cesur şi Korhan o duc la spital, dar ea nu vrea să i se facă teste suplimentare, însă medicul insistă să vadă de ce a leşinat aşa deodată. Korhan află că sora lui e însărcinată, dar Cesur afirmă că medicul nu i-a zis nimic.

La vila Korludag, Tahsin caută înfrigurat ceva ascuns în podea şi este furios. Servitoarele nu ştiu cum să-i spună de copilul lăsat la uşă. Până la urmă, Suhan este prima din familie care vede copilul acolo şi citeşte mesajul scris lăsat de Hulya în pătuţ. Suhan îl culcă pe băieţel în pat lângă ea, iar Tahsin o cheamă pe Cahide şi o pune s-o găsească pe Hulya. Între timp, Rîza îi cere lui Cesur să-i dea şi lui nişte acţiuni pentru ajutorul pe care i l-a oferit, dar Cesur spune că el n-a luat acţiunile pt bani, ci ca să le dea lui Suhan şi Korhan mai târziu. Îl răsplăteşte pe Riza cu bani, el îi ia însă nu este mulţumit de situaţia lui. După aceea ni se arată că Rîza, când a găsit-o pe Şirin în cameră cu nişte dosare în mână, a bruscat-o şi fata s-a lovit la cap în cădere și şi-a pierdut cunoştinţa. El a sunat la Salih după ajutor. Acum Şirin nu e de găsit, iar poliţia nu începe căutările până când nu trec 48 de ore de la dispariție.

Hulya vine la Korludag acasă şi îi explică bătrânului că dacă nu îi cerea Cahide, nu ar fi născut băieţelul. Tahsin se lasă înduioșat şi acceptă să crească bebeluşul, dar o trimite imediat afară pe Hulya zicând că scuipă pe asemenea mame. Cesur, Kemal şi Suhan o caută pe Şirin în pădure, dar ea a fost dusă la spital de Salih. Ea le povesteşte ce s-a întâmplat, dar minte că se plimbă prin pădure şi că s-a lovit, pentru că la spital, tatăl ei i-a pus în vedere să nu spună adevărul, că sunt lucruri din trecut despre Rîza pe care ea nu le ştie. Cahide se duce la firmă şi atunci află că soţul ei a ajuns şef. Se duce la biroul lui Korhan cu testul ADN al copilului din pântecul ei în mână, dar Korhan chiar şi aşa, o dă afară din birou, spunându-i că el nu mai are nimic de-a face cu ea şi că este doar o profitoare.

Atunci, Cahide se duce la Tahsin şi îi arată şi lui testul, dar şi el o dă afară, însă Cahide insistă iar Tahsin îi spune că poate rămâne acolo cu condiţia să-l crească pe micul Zafer. Korhan pune la cale o lucrătură de-a lui ca să-i facă pe Suhan şi pe Cesur să petreacă o noapte împreună într-o cameră de hotel, încuiaţi. Cesur, care auzise la birou ceva cum că Suhan i-ar ascunde un anume lucru, insistă la ea să-i spună ce este acela. Când Cesur vede cât de înverşunată este Suhan, forţează uşa şi ea pleacă. Cesur se duce şi el acasă şi din nou în prinde pe Rîza în biroul lui, la calculator, iar omul minte că voia nişte hârtie şi creion. De fapt, Rîza încearcă să se alieze cu Hulya, şi coace în mintea lui nişte planuri să facă rost de bani, mulţi, cât mai repede.

Iubire si razbunare episoadele 21-22 tr, 62-67, HappyCesur pare să intre într-o situaţie neplăcută după ce primeşte un mesaj de şantaj care vine din partea unui fost angajat, Orhan. Cesur se sfătuieşte cu Rîfat, care preia frâiele acţiunii, iar Rîza urmăreşte tot ceea ce se întâmplă. La un moment dat îl vede pe Orhan intrând într-o casă, şi Riza va pătrunde şi el acolo când nu este nimeni. Caută prin dosare şi găseşte unul cu numele lui Cesur. Apoi aduce dosarul acasă, dându-i-l lui Rîfat şi lui Alemdaroglu, ca şi cum el a făcut o faptă bună, ca să-l scoată pe Cesur din încurcătură. A doua zi se duce şi-l contactează pe Orhan şi îi propune să devină parteneri ca să poată profită amândoi de pe urma lui Cesur. De fapt, totul este o punere în scenă făcută de Cesur şi ajutat de Rîfat şi de Orhan ca să vadă ce face Rîza, şi dacă se poate avea încredere în el. Rîza cade în capcană şi Cesur îl alungă de la fermă.

Tahsin, la insistenţele lui Cahide, o aduce pe Hulya din nou la vilă, ca să locuiască acolo şi să-şi crească copilul. Pe de altă parte, el plănuiește să se răzbune pe Cesur și îl cooptează pe Bulent într-o nouă companie, dar îl roagă să țină secret totul, o vreme. Dat fiind toate schimbările importante din viaţa ei, Suhan se hotărăşte să avorteze şi Korhan o aude când face programarea la medic, apoi încearcă s-o facă să se răzgândească. Suhan totuşi se duce la clinică şi e cât pe ce să i se facă injecţia de anestezie, când o oprește pe asistentă spunându-i că nu poate să facă asta. Iese din cabinet, iar Cesur tocmai ajunsese şi o vede, întrebând-o dacă a făcut-o sau nu. Suhan îl minte că da şi pleacă mai departe. Cesur strigă după ea că n-o s-o ierte toată viaţa pentru asta...

Cesur adoarme şi o visează pe Fugen care-l sfătuieşte să lase totul în urmă şi să se gândească la viitor, să nu o lase pe Suhan. În vis, el răspunde că nu poate uita, că Suhan a renunţat la el pentru că nu i-a dat voie să devină tată. Fugen zâmbeşte şi visul se încheie. Cesur se duce în acea zi la mormântul maică-sii dar şi Suhan vine acolo cu un buchet de crini. Este ziua unei noi audieri în procesul lui Tahsin pentru uciderea mamei lui Cesur şi toată lumea aşteaptă ora începerii. Rîza îl cheamă pe Salih la o scurtă întâlnire şi când află de proces, decide să meargă şi el, dar de fapt, l-a chemat pe Salih ca să-l şantajeze, că dacă nu-i dă 50.000 de lire, va scoate la iveală înregistrările în care se vede că el a fost cel care a omorât-o pe Fugen. Salih se înfurie, dar nu are de ales.

Turan o sună pe Hulya din închisoare ca să-i spună că în curând va ieşi şi va veni după ea, la Korludag. Hulya vorbeşte cu Cahide, însă pe moment, nu ştiu ce ar fi de făcut să scape de răzbunarea lui Turan. La proces se aduc dovezi că acea cutie din care a căzut Fugen s-a deschis automat, acţionată de la distanţă. Printre altele, s-a descoperit şi că materialul din care era făcută cuşca provenea din fabrica lui Suhan şi asta complică lucrurile, pentru că, aparent, Suhan ar fi implicată în acea crimă. Dar pentru că mai sunt necesare unele probe, verdictul se amână. Cesur se enervează iarăşi pentru că i se pare că Tahsin îi scapă printre degete.

Salih se duce pe furiş în vila lui Korludag şi fură nişte teancuri de bani din seif, dar când iese, Şirin îl vede, iar el, de emoţie, face o mişcare greşită şi îi cad banii jos. Şirin îi ridică uluită, iar Salih tace vinovat. Apoi se duc amândoi pe malul lacului şi Salih îi spune fetei lui despre ce este vorba şi în ce pericol s-a băgat. Seara, Cahide se duce la Korhan şi îi cere ajutorul, spunându-i că n-o mai suportă pe Hulya, că a ameninţat-o că o va face să piardă sarcina şi că Turan va ieşi din închisoare. Când vede că Korhan ezită, încearcă să-l emoţioneze prefăcându-se că vorbeşte cu copilul din burta ei. Însă Korhan o priveşte tăcut o vreme, apoi îi propune să se mute la el. Cahide rămâne să calce nişte cămăşi, în timp ce Korhan se duce la bar şi se întâlneşte cu Rîza. Când se întoarce acasă, Cahide, care s-a tot gândit unde şi cu cine s-a dus Korhan, se bagă în patul lui iar el se preface că o îmbrăţişează dar rosteşte numele Selen, ca s-o facă geloasă.

Suhan şi Cesur, care s-a ţinut de ea şi a insistat să meargă împreună să descopere cine a furat fierul din fabrică, s-au dus la fata care a dat declaraţie la poliţie despre tatăl ei, fost angajat de-a lui Suhan, dar mare lucru nu scot nici de la ea, doar că nu ştie nimic de taică-său. Cesur o întreabă de amanta lui, dacă o cunoaşte, iar tânăra le dă unele detalii. Cesur şi Suhan pornesc s-o caute pe Selma, chelneriţă într-un hotel. Ajung la un hotel şi se cazează acolo sub pretextul că vor participa la o nuntă care avea loc în acea seară. La nuntă, ca să nu atragă atenţia, dansează şi se poartă ca un cuplu obişnuit, urmărind-o mereu pe Selma, care serveşte mesenii. După ce ascultă în toaletă o conversaţie telefonică a Selmei, şi află la ce oră iese din hotel, Suhan se duce în cameră să se culce, iar Cesur mai rămâne la masă. Când revine în cameră, Suhan îi propune să fie o familie, să uite de răzbunare şi toate alea, dar Cesur nu acceptă şi spune că nu poate să mai fie cel de dinainte de mortea mamei lui.

Salih şi Rîza se întâlnesc din nou iar Rîza, pentru că nu primeşte ceea ce a vrut, ameninţă. Salih observă că ameninţările sunt în van, pentru că dacă se descoperă ceva legat de el, şi Rîza este complice, pentru că au lucrat împreună la cuşca pentru Fugen şi la planul de a-l prinde pe Tahsin în capcana aceea. A doua zi Tahsin şi Riza se întâlnesc la vorbitorul închisorii cu Adalet, în acelaşi timp. Tahsin se enerveză să-l vadă acolo, dar Adalet îl potoleşte. Rîza nu stă mult, doar cât să vorbească aluziv despre ceea ce doreşte. Korhan şi Cahide se tot împung şi se tachinează, dar Cahide chiar crede că soţul ei are o relaţie şi enervată, îşi face valiza şi pleacă înapoi la fermă, spunând că preferă problemele de acolo decât să sufere alături de Korhan.

Dimineaţă, Cesur şi Suhan o urmăresc pe chelneriţa Selma şi ajung la cel care a furat bucăţile de fier din fabrică. Cesur îl constrânge s spună cine l-a pus să facă aşa ceva. (Aici începe episodul 68 Happy Channel) Bărbatul recunoaşte că a vorbit cu Salih iar Cesur concluzionează că Tahsin este în spatele lucrăturii. Între timp, Tahsin, care se preocupă mult de viitoarea sa companie alături de Bulent şi de relaţiile pe care le are, primeşte un plic cu înregistrarea unui moment de când Rîza şi Salih făceau probe să vadă dacă acea cutie funcţionează. Tahsin îl convoacă imediat pe Salih în pădure la Korludag şi îl ia de gât. Riza, priveşte totul din apropiere. Tahsin îi spune omului său de încredere că-l dă pe mâna poliţiei, dar Salih scoate pistolul şi cere CD-ul. Rîza înregistrează cu telefonul mobil. Korludag plusează şi se duce spre Salih cu curaj, apoi vrea să-l dezarmeze. Are loc o încăierare scurtă, corp la corp, şi se aud două detunături. Cesur îl caută pe Salih la fermă, însă Şirin nu l-a văzut. Apoi telefonul lui Salih sună, în timp ce el zace jos, împuşcat. Riza iese la vedere şi îl şantajează pe Korludag cu filmul tocmai înregistrat, ca să-i dea banii de care are nevoie.

Cesur îl caută pe Salih şi se duce la şura părăsită, dar acolo găseşte doar un telefon mobil care sună. Şi sună şi al lui. Nu ştie la care din ele să răspundă. Noaptea, pe drum, maşina lui este oprită de poliţie şi el este percheziţionat, dar acum vede, odată cu poliţiştii, că în maşina lui se află cadavrul lui Salih ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep.19-20 tr                                    urmează: Iubire si razbunare episoadele 23-24/ 68-72 Happy

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.









Patria mea esti tu, ep. 13 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 13 rezumatTevfik profită de un moment în care HasiBe se duce la bucătărie şi o ia pe Eftalia de acolo, plecând împreună cu o trăsură spre o pădure. Când se opresc, Miralay îl împuşcă pe birjar iar Eftalia fuge mâncând pământul până ajunge pe marginea unei faleze înalte. Comandantul vine după ea cu pistolul pregătit să tragă. După câteva reproşuri de ambele părţi, Eftalia se aruncă în gol, deși comandantul nu o vede nici pe stânci și nici în apă. Cevdet se gândeşte la cele întâmplate, după ce adevăratul Ivan îi spusese că Tevfik cumpărase armele şi îi ordonă lui Dimitri să plece să-l caute pe comandant şi să-l aducă la el.

Leon primeşte o nouă misiune de la general, să-l pedepsească pe Mustafa, medicul şef, pentru că l-a atras în capcană şi l-a dat pe mâna lui Eșref. Mustafa Sami se află acum la imam căruia îi cere să-l cunune cu Yîldîz în secret, în noaptea aceea. Imamul comentează că e vorba despre fata trădătorului de neam, dar doctorul îi taie vorba menţionând că trădarea nu e păcatul fetei. Azize îi pregăteşte fiicei ei rochia de mireasă pe care a purtat-o la nunta cu Cevdet, dar Yîldîz se frământă să găsească o cale de a nu se cununa cu Mustafa Sami. Hilal o ajută să iasă din casă, şi să plece, spune ea, la Cevdet s-o ajute să nu se mărite. Ali Kemal, care cumpărase o brăţară de la Steiner, vine să i-o dea cadou de nuntă şi atunci observă toată lumea că Yîldîz a dispărut. Ea s-a dus, de fapt, la vila generalului să-l caute pe Leon.

Colonelul îl determină pe Tevfik să-şi petreacă ziua cu el, ca să-i zădărnicească întâlnirea cu Ivan. Se duc împreună la taverna lui Mihalis unde colonelul bea și comandă ceva de mâncare, şi la un moment dat, după zeci de baliverne îndrugate şi amintiri depănate, Cevdet îi spune comandantului că ştie unde sunt armele, pe corabia Eftalia, şi că a doua zi se va duce să le ia. Miralay se preface că habar nu avea de aşa ceva, Cevdet îi spune că ăsta să fie secretul lor, dar comandantul se grăbeşte şi se ridică de la masă scuzându-se că este târziu. Mai apoi se întâlneşte pe stradă cu Ivan cel adevărat care-i spune că celălalt nu era decât un spion şi îi propune să nu primească armele, că-i dă bani, şi îi dezvăluie locul unde sunt banii ascunşi. Tevfik, bănuitor, se duce apoi la cămătar și îl somează să-i spună cine-i adevăratul Ivan și să afle tot ce se poate despre el.

În acest timp soldaţii lui Vasili, în frunte cu Stavros şi Leon, îl caută pe medicul Mustafa. El ştie că este căutat, şi vine acasă la Azize să se cunune mai repede cu Yîldîz şi să plece din Izmir. Ali Kemal o găseşte pe sora lui la Veronika, şi o aduce acasă. Azize tocmai stătea de vorbă cu medicul şef şi acesta recunoaşte că este urmărit de greci pt că i-a întins o capcană lui Leon, dar că a făcut asta pentru patrie. În scurt timp Yildiz este adusă acasă, vine şi imamul şi se săvârşeşte ceremonia cununiei, deşi fata plânge acceptând, de nevoie, căsătoria. Stavros şi Leon bat la uşă şi intră cu forţa în casă. Medicul şef se află la etaj, în dormitor, şi nu ştie cum să se ascundă să nu fie găsit, dar apare Cevdet şi îl dă afară pe Stavros cu oamenii lui spunându-i că Mustafa Sami nu poate fi acolo pentru că nu are voie să stea sub acelaşi acoperiş cu mireasa lui până la cununie. Grecii pleacă, dar mai apoi Azize îl observă pe doctor furișându-se afară din casă.

Patria mea esti tu, ep. 13 rezumatA doua zi Cevdet îl obligă pe Ivan să-l atragă pe Tevfik într-o cursă, apoi îl împuşcă direct în cap. Yîldîz trebuie să plece cu soţul ei în Anatolia, dar o roagă pe Azize să-i dea voie să o mai vadă odată pe Eleni şi să-şi ia rămas bun de la ea, dar, ca de obicei, se duce la vila generalului să întrebe de Leon. Acolo Vasili află că medicul şef este nepotul lui Eșref, apoi o trage de limbă pe Yildiz care-i spune că ştie unde va fi Mustafa în scurt timp. Leon se întâlneşte pe stradă cu Hilal şi o opreşte să stea puţin de vorbă cu ea, amândoi având o atracţie specială unul faţă de celălalt. Hilal se ţine băţoasă, dar Leon o simte că este emoţionată de întâlnire.

Yîldîz este pregătită să plece în Anatolia cu soţul ei. Pe drum, însă, o trăsură este răsturnată în noroi şi o femeie strigă după ajutor pentru soţul ei. Medicul iese şi se duce la ei să-i ajute, dar imediat este împuşcat mortal de soldaţii greci aflaţi în zonă, camuflați de copaci. Yildiz ţipă disperată, că n-a ştiut că o să-l omoare. Fata este adusă înapoi în Izmir, la spital, iar Azize şi Hilal vin acolo aflând ce s-a întâmplat. Când Yîldîz recunoaşte că ea l-a trădat pe medic, dar nu a ştiut că va fi omorât, Azize o bate. În tot acest timp Cevdet şi-a pregătit capcana pentru Tevfik şi l-a prins pe acesta, legându-l la ochi, exact în corabia plină de arme. Colonelul nu spune nimic, iar Miralay tot rosteşte numele lui Ivan crezând că rusul i-a jucat o festă. Când Cevdet se apropie de el cu pistolul îndreptat spre piept, comandantul îşi dă seama cine îl ameninţă. Însă Eșref apare din spate şi îi pune pistolul la ceafă lui Cevdet ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 12                                        urmează: Patria mea esti tu, episodul 14

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








luni, 2 octombrie 2017

Kosem episodul 34 turcesc rezumat




Kosem episodul 34 turcesc rezumatAceea care a pus capul de porc pe tronul Imperiului este chiar Farya, care a făcut asta învăţată de unchiul ei, crezând că aşa o va salva pe mama ei. Prinţesa reuşeşte să fugă din palat, deşi este rănită de unul dintre gardienii care o văd şi trag în ea. Dar se grăbeşte să ajungă la palatul unde este adăpostită,  împreună cu Margaret, şi să se schimbe de haine. Sultanul, care îşi făcuse cu adevărat griji pentru ea, vine într-un suflet s-o vadă că este nevătămată, însă o atinge exact pe braţul bandajat în grabă de Margaret şi, simţind bandajul, devine bănuitor. Pleacă şi după câţiva paşi se răzgândeşte. Intră înapoi în dormitorul prinţesei, îi rupe mâneca şi după ce le ceartă pe amândouă femeile, le trimite la închisoare acuzând-o pe Farya de trădare.

Kosem episodul 34 turcesc rezumatNemaiavând nici un fel de încredere în ea, Murat nu vrea s-o mai vadă, dar când află că prinţesa primise informaţii despre mama ei, se duce s-o interogheze personal. Acum toate suspiciunile cad asupra lui Sinan Paşa, şi el îşi dă seama că se află în pericol, aşa că decide să-i spună sultanului că nişte iscoade au aflat locul unde era ascunsă mama prinţesei şi că au luat-o ostatică, insinuând că scrisoarea trimisă de el a fost interceptată. După ce se asigură că a risipit îndoielile stăpânului, Sinan se ocupă din nou să işte dezordine în imperiu ca să-i slăbească puterea lui Murat.

Sultana Gulbahar, mama lui Baiazid, revine după ani de zile la palat ca să tulbure apele, deşi susţine că i-a fost dor de fiul ei. Din momentul în care vine, mesajele ascunse pe sub tipsii ori în mâncare curg în ambele sensuri, în harem şi în afară, către Sinan, şi ea caută să-şi facă aliaţi ca să-l pună pe tron pe fiul ei. Mehmet, fiul celui ucis de Kosem, şi care acum e crescut de ea, vrea să se răzbune şi răspândeşte vestea că tatăl lui nu a fost trimis în Egipt, ci omorât. În acest sens, este adus într-un fel de cameră secretă de către unul din oamenii lui Sinan, la o adunare conspirativă, să spună ce are de spus în faţa lor. Regele Istvan o forţează pe mama Faryei să-i fie soţie dar ea îi promite că fata ei îi va da pedeapsa cuvenită pentru faptele lui. Murat nu se răzgândeşte în privinţa războiului cu Istvan, cu toate avertismentele din partea celor apropiaţi. În scurt timp decide să plece la vânătoare, la Bursa pentru mai multe zile.

Kosem episodul 34 turcesc rezumatMurat regretă că a fost nevoit s-o întemniţeze pe Farya şi porunceşte să fie luată de la închisoare şi dusă într-o pădure, în zona unde se află el. Farya nu ştie ce se întâmplă cu ea. Este legată la ochi şi scoasă afară, iar Margaret se tânguie amar crezând că va fi executată. De fapt, nici nu este foarte departe de adevăr. După ce ajuns într-un loc izolat din pădure, gardienii o pun pe prinţesă să stea în genunchi. Ea aşteaptă înfrigurată să i se taie capul. Se aud tropote de cai şi apoi paşi. Murat îi dă la o parte gluga mantiei cu sabia şi îi dezleagă legătoarea de la ochi. Ea rămâne uluită să-l vadă în faţa ei.

În ziua în care Kosem împărţea de mâncare săracilor, ca faptă de caritate, îl ia pe Mehmet lângă ea şi dublează paza, ştiind că Murat este plecat din capitală. Cu toate că se aşteaptă la mişcări sociale, nu ştie că trădătorul se află lângă ea şi că este cel pe care vrea să-l protejeze. Într-o căruţă cu coviltir apar oamenii lui Sinan, căpeteniile spahiilor, şi încep să tragă în gardieni, după care începe o luptă corp la corp cu iataganele. Mehmet scoate un pumnal de sub cămaşă şi o înjunghie pe Kosem în burtă...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem 33 turcesc                                     urmează: Kosem 35 turcesc

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








duminică, 1 octombrie 2017

Kosem episodul 33 turcesc rezumat




Kosem episodul 33 turcesc rezumatDupă ce Farya este trimisă de la palat, trăsura ei e oprită pe drum şi ea este atacată şi ameninţată, ca urmare a urzelilor lui Ayse, favorita lui Murat, care nu suportă ca sultanul să fie atras de o altă femeie. Sultanul află întâmplător că prinţesa nu mai este la Topkapî şi se apucă s-o caute în afara palatului. Farya, însă, este în mâinile oamenilor papei, dar pe drum se luptă cu ei şi scapă cu fuga. Margaret se întâlneşte cu sultanul şi îi spune ce s-a întâmplat, dar şi că prinţesa e de negăsit. Farya, ca să scape de tot de urmăritorii ei, s-a ascuns după nişte lăzi cu marfă, mai apoi cerând ajutorul unui paşă care o adăposteşte într-o încăpere, însă acesta este membru al unei reţele secrete de spionaj şi caută s-o omoare pe prinţesă. Pe când era în spatele ei, pregăteşte o frânghie cu care s-o sugrume. Murat şi oamenii lui se luptă cu oamenii papei şi în ultimul moment, sultanul o găseşte pe prinţesă în camera unde era cât pe ce să fie omorâtă. Farya este adusă din nou la palat, spre disperarea lui Ayse. Murat o ceartă pe maică-sa pentru că trimis-o pe prinţesă din palat fără ştirea lui, acuzând-o de trădare.

Kosem episodul 33 turcesc rezumatÎnsă jocurile de putere dintre Murat şi Kosem nu se opresc aici. Kosem va continua să uneltească pentru ca să preia puterea, dar în aşa fel încât să-l în depărteze de la tron pe Murat, şi să-l urce pe Baiazid. Ca să facă de aşa manieră încât Murat să nu-şi dea seama cu ce are de-a face, Kosem aranjează lucrurile să nu pară că revoltele ienicerilor sunt manevrate de ea. La palat, Farya se împrieteneşte cu Atike, care l-a ajutat pe sultan s-o găsească, şi cadîna ar vrea ca prinţesa s-o înveţe să mânuiască sabia. În acest timp, Kosem, care doar voise s-o îndepărteze pe Farya, dar nu s-o elimine fizic, o cheamă pe Ayse în apartamentele sale şi o plesneşte pentru îndrăzneala de a pune urmăritori pe urmele prinţesei şi de a încerca să fie ucisă. Chiar în această situaţie, Ayse se aruncă la picioarele sultanei şi o roagă să nu cumva să-i spună lui Murat, pentru că ar executa-o. Kosem nu se lasă înduplecată, dar pentru că micul Ahmet, nepotul ei, intră în cameră, amână momentul confruntării cu Murat.

Kosem episodul 33 turcesc rezumatPrinţesa, într-una din convorbirile sale cu sultanul, care vine să vadă de sănătatea ei - a fost rănită de oamenii papei - îl roagă pe acesta să o contacteze pe mama ei. Murat trimite oameni în Bosnia s-o găsească. După aceea se duce să-şi vadă fiul, şi află de la el că Ayse a fost lovită de Kosem. Când prinţesa are o întrevedere cu sultana Valide, ea îşi exprimă speranţa că cei care au uneltit împotriva ei vor fi pedepsiţi, dar Kosem îi aminteşte că uciderea unui cardinal nu poate rămâne fără consecinţe şi că trebuia să se gândească la asta de la bun început. În ciuda acestor replici, Ayse va fi aspru dojenită de Ahmet şi i se va promite răsplată pentru faptele sale. Kosem, când află despre ceea ce are de gând Murat, îl sfătuieşte s-o ierte pe favorită şi să dea totul uitării, pentru că Ayse a fost doar geloasă pe Farye. Sultanul nici nu vrea să audă de iertare, însă Kosem stăruie şi îl întreabă cum se vor descurca copiii lui fără mamă la o vârstă aşa de fragedă, apoi îl roagă să se gândească bine ce face, că nu e uşor să execuţi o favorită. După aceea îi distrage atenţia vorbindu-i despre cei care au furat bijuteriile lui Ester.

Sinan, care a fost trimis de sultan s-o caute pe mama prinţesei Farya, îl informează pe Cornelius, şeful lui din reţeaua de spioni, despre acest lucru, iar Cornelius îl pune să transmită mai departe regelui Istvan să demareze ceea ce ştie că are de făcut. Istvan este fratele regelui ucis al Ungariei şi a uneltit împotriva lui considerând că tronul îi aparține de drept. Kosem o vede pe Ayse şi îi spune că sultanul s-a răzgândit, că o lasă în viaţă, dar că totuşi o pedepseşte prin aceea că nu vrea s-o mai vadă niciodată. Drept urmare, în loc să se potolească şi să se bucure că este vie, Ayse va dori să-l vadă pe sultan, deşi cea mai apropiată dintre servitoare o sfătuieşte să nu facă asta.

Kosem episodul 33 turcesc rezumatIstvan ajunge la mama Faryei şi o ţine ostatică. Între timp o femeie mesager ajunge la prinţesă şi o înştiinţează că mama ei este în mâinile lui Istvan. De fapt, această uneltire a fost pusă la cale de Sinan şi de şeful lui, Cornelius. Dar Murad e pregătit de război contra lui Istvan şi Kosem va fi informată despre acest fapt, ca şi despre ordinul de execuţie emis pe numele lui, datorat unei scrisori insultătoare pe care a trimis-o sultanului. Kosem este de acord cu decizia fiului ei, dar consideră că este preferabil să nu meargă el personal, pentru că s-ar putea să fie atras într-o capcană.

Finalul episodului 33 din serialul Kosem, îi surprinde din nou pe mamă şi fiu discutând despre lupta lor pentru putere. Murat îi reproşează lui Kosem că nu vrea să-şi înceteze influenţa şi îi spune că, de fapt, ea îşi trage puterea de la el, chiar de când era copil. Kosem se întristează şi îi răspunde că nu ar putea exista unul fără celălalt. În tot acest timp o femeie îmbrăcată bărbăteşte, acoperită pe faţă până la ochi, pătrunde pe furiş în palat şi pune în patul sultanului capul unui porc...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem, 31 turcesc                                     urmează: Kosem, 34 turcesc

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








sâmbătă, 30 septembrie 2017

Iubire si razbunare episoadele 19-20 tr, 56-61, Happy




Iubire si razbunare episoadele 19-20 tr, 56-61, HappyÎn ziua confruntării dintre Cesur şi Tahsin, în care adevărul iese la iveală, Suhan se vede că nu mai are nimic de zis ci doar este un spectator la dezvăluirea adevăratei identităţi a tatălui ei. Adalet s-a predat şi chiar dacă nu Tahsin este cel care l-a împuşcat pe Hasan, Cesur nu se poate linişti pentru restul faptelor bătrânului şi tot nu renunţă la ideea de a-l trage la răspundere. Korludag mai scapă încă odată. Suhan insistă să divorţeze de Cesur, crezând că odată cu despărţirea lor lucrurile se vor restabili în familia ei.

Adalet intră la închisoare iar Rîza este eliberat, şi se duce la Cesur să ceară ajutor. Acesta îl primeşte în casă dar, având în vedere antecedentele, îl urmăreşte, atât personal cât şi prin Kemal. Riza, într-adevăr, depăşeşte nişte limite şi când Cesur îl găseşte, în camera lui, uitându-se pe calculator, Riza se hotărăşte să plece, iritat că lumea nu are încredere în el. Tahsin, când aude despre această ciudată amiciţie, îşi întăreşte protecţia şi mai mult.

Suhan, nici ea nu are încredere în Riza, dar vrea să dovedească nevinovăţia lui Tahsin, şi involuntar se bagă într-o situaţie potenţial periculoasă. Cesur acceptă divorţul ca s-o protejeze, dar Suhan este dezamăgită de reacţia soţului ei, ea sperând, de fapt, ca el să se împotrivească. Oricum, chiar dacă lucrurile au evoluat aşa, Cesur va lupta în continuare să câştige dragostea lui Suhan.

Iubire si razbunare episoadele 19-20 tr, 56-61, HappySecretele lui Cahide au fost scoase la iveală de Hulya, care nu înţelege de ce acum ea nu mai vrea copilul. Hulya se duce cu nişte înregistrări la Korhan şi îi arată că, în realitate, nevasta lui l-a minţit cu nonşalanţă timp de câteva luni. Korhan se supără, o dă afară pe Cahide cu toate că acum ea poartă copilul lui şi se îmbată. Când caută consolare la Suhan, îi spune că nu mai ştie ce să creadă despre Cahide, dar mai mult, i se pare că taică-său are dreptate când îl numeşte idiot. Ca să nu fie amândoi în situaţia separării de partenerul de viaţă, Korhan se hotărăşte să-i aducă din nou împreună pe Suhan cu Cesur. Tahsin se consideră victorios că a reuşit s-o despartă pe fiică-sa de Cesur, dar se pare că până la urmă tot el va fi cel care va plăti dureros de mult. Suhan este deprimată în sinea ei şi crede că nu mai are nici o speranţă.

Hulya află despre sarcina lui Cahide şi o ameninţă urât de tot că va fi coşmarul vieţii ei dacă nu vrea să-şi ia copilul pe care l-a născut numai datorită înţelegerii lor. Korhan, văzând că totul se prăbuşeşte în jurul lui, ia pastile într-o tentativă de sinucidere, dar îi scrie o scrisoare de adio lui Suhan care îl salvează. La spital, Cesur, care văzuse totul pentru că pusese camere spion în vila lui Korludag, îi propune să vină să locuiască la el la fermă, iar Korhan acceptă. După aceea Cesur îi dezvăluie mai multe lucruri pe care Korhan nu le ştia despre tatăl lui şi îi cere să-l susţină şi să iasă din umbra bătrânului. Însă colac peste pupăză, Suhan se simte rău de la o vreme şi testul de sarcină iese pozitiv. Ea îi spune lui Şirin despre asta dar nu ştie dacă ar trebui să-i spună şi lui Cesur sau nu. (Aici începe episodul 62 Happy)

Iubire si razbunare episoadele 19-20 tr, 56-61, HappyAlemdaroglu şi Banu caută să urzească un plan prin care Tahsin să fie descoperit şi strâns cu uşa să accepte condiţiile lor. Pentru asta, Cesur încearcă să-l coopteze şi pe Korhan, ca să-l determine pe bătrân să recunoască ce s-a întâmplat în noaptea de acum 30 de ani. Rîza se duce să pună în aplicare planul, împreună cu Salih, cel cu care se aliase de ceva vreme. Când Tahsin vede că Cesur a înregistrat, în casa lui, scena în care spune că a pus la cale totul ca să pară sinucidere moartea lui Hasan, acceptă ce-i propune Cesur, dar nu fără a-l ameninţa că-l va distruge. În acest timp Suhan speră că dacă îi va spune soţului ei despre copil, el o să înceteze să mai caute adevărul despre Korludag.

Şirin vine să dea cu aspiratorul în camera lui Rîza şi începe să-i cotrobăie prin lucruri găsind un dosar cu tăieturi din ziare și poze cu Suhan. Rîza o surprinde când vine acasă, pe neaşteptate. Afară, Hulya aduce copilul într-un leagăn şi îl lasă în faţa uşii unde îl găseşte mama lui Şirin. Cesur o informează pe Suhan că acum toate acţiunile deţinute de Tahsin la companie sunt trecute pe numele său...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 18 tr                          urmează: Iubire si razbunare ep. 21-22 tr, 62-66 Happy

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.









vineri, 29 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatGeneralul nu are încotro şi opreşte execuţia. Leon se află într-o clădire abandonată alături de Eșref, legat de un scaun. Paşa primeşte vestea că tinerii n-au fost executaţi şi se bucură, apoi mănâncă o bucată de pâine şi îi dă şi lui Leon, care refuză mâncarea, dar zâmbeşte relaxat când aude de ce era el ţinut acolo. Vasili, învins, scoate scrisoarea de la minister, i-o dă lui Cevdet şi îi spune să anunţe el cele scrise acolo. Cevdet se miră că fata lui şi cu Mehmet fuseseră graţiaţi iar generalul nu voia să îi ierte.

Mehmet şi Hilal sunt înapoi la închisoare. Cevdet vine şi îl eliberează mai întâi pe Mehmet, dar îi pune în vedere ca el şi prietenii lui să nu se mai întâlnească niciodată cu Hilal. Apoi se duce s-o elibereze şi pe ea, care, când aude că a fost graţiată, mândră şi curajoasă, spune că n-are nevoie de mila nimănui. Veronika se duce să-l întrebe pe soţul ei cum de au fost graţiaţi tinerii, iar el minte că ministrul s-a răzgândit. Când află că Leon este în mâinile lui Esref, face o criză de nervi şi îl numeşte pe paşă, diavolul care i-a luat amândoi fii. Întâmplător, Cevdet o aude ce spune şi rămâne gânditor.

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatAzize, Hasibe şi fetele se întorc la vila lui Vasili, fericite că s-a terminat coşmarul. Miralay merge acasă la Eftalia şi acolo îl găseşte pe Ivan, care se preface că negociază cu el şi că vrea să-i mai dea arme, dar după ce comandantul iese afară, Ivan îşi promite că-l va face să plătească pentru trădarea lui. Cevdet primeşte misiune de la Vasili să meargă împreună cu el şi cu un pluton de soldaţi să-şi recupereze fiul, iar el, colonelul, să-l împuşte pe Esref. Cevdet trebuie să accepte, dar se pregăteşte să-i trimită un bilet pus în cizme, că de obicei, în care să-l avertizeze pe pasă ce urmează să se întâmple. Din nefericire, unul din soldaţii greci când vede cizmele pregătite lângă birou, vorbeşte aluziv, în aşa fel încât colonelul înţelege că grecii au descoperit metodă prin care el comunica cu turcii.

Pe de altă parte, Vasili, bănuind că Cevdet este spion, suspectează că răpirea lui Leon n-a fost pusă la cale numai de Esref singur, astfel, discuta cu Stavros şi îi da ordin că, în cazul în care Cevdet îl ratează pe pasă, să-i împuşte el pe amândoi. Medicul şef o cheamă pe Azize la el acasă seara, să-i spună că vrea să plece în Anatolia să se alăture luptei de rezistenţă, dar că o va lua şi pe Yîldîz cu el şi aşteaptă consimţământul ei, ca mamă, a doua zi. Cevdet se duce la taverna lui Mihalis, care acum este a lui Ali Kemal, şi îi povesteşte fiului său de ce s-a alăturat grecilor, menţionând despre o avere pe care cineva (Tevfik) i-ar fi luat-o după ce l-a împușcat mișelește şi pe care vrea să se răzbune. Eftalia este ascunsă după o draperie şi aude totul, înţelegând că acel colier dăruit de comandant, aparţinea de fapt, lui Cevdet.

Eftalia se duce acasă unde Tevfik, beat, flirtează cu o prietenă de-ai ei, apoi aceea pleacă şi ea îl duce pe comandant în dormitor încercând să-l tragă de limbă să-i spună unde este Hristo, dar Miralay nu vrea să vorbească nimic pe tema asta. În timp ce cântăreaţa îl tot întreabă pe Miralay de colier, iar el mormăie numele lui Azize, pe jumătate adormit, Ivan plănuieşte să-l omoare, împreună cu oamenii lui. Dimineaţa, Eftalia îl legase cu mâinile de pat, şi apoi îi pune şi un căluş, ameninţând că se duce la Azize să-i spună cum l-a trădat pe Cevdet. Colonelul află de la Azize că ea i-a spus lui Vasili că în noaptea în care a explodat hangarul cu tunuri ei doi n-au fost împreună de la bun început, iar colonelul se înfurie, dându-şi seama că soţia lui iubită l-a pus într-o situaţie extrem de periculoasă.

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatCevdet şi ceilalţi oameni ai generalului se pregătesc să plece să-l salveze pe Leon, dar Stavros îi întinde o capcană şi îi spune să nu-l împuşte pe Eșref ci pe un tânăr, Riza (fiul paşei), ca să poată să-i împuşte pe cei doi după aceea, şi astfel să-şi potolească setea de glorie şi invidia care-l macină. Când ajung la locul unde se află Eșref, Stavros e nerăbdător şi îl pune pe Cevdet să-l împuşte pe paşă - ceea ce nu se poate pentru că în bătaia puștii este și Vasili. Colonelul, însă, ştie că cel adus cu un sac pe cap nu este Leon şi îl forţează pe Stavros să ordone celorlalţi soldaţi să lase armele jos. Esref negociază cu generalul să elibereze localitatea Nazili, însă acesta nu vrea, apoi paşa îl împuşcă pe aşa-zisul Leon, care era de fapt, un spion grec. Vasili acceptă propunerea lui Eșref după care Cevdet îi spune generalului ce urmează să facă, în aşa fel încât el să nu fie considerat trădător, pentru că a acceptat eliberarea Nazili-ului şi Esref nu e mort.

Leon ajunge cu bine acasă unde este primit cu braţele deschise atât de Veronika cât şi de Vasili. Eftalia o tot caută pe Azize şi ajunge în vila generalului, dar între timp Miralay se dezleagă şi tocmai vine şi el la Hasibe. Eftalia se sperie, Tevfik scoate pistolul ţinându-l lângă picior, să nu-l vadă Hasibe, dar îndreptat către cântăreaţă, iar ea, cu vocea tremurândă, spune că are ceva de transmis în legătură cu colonelul Cevdet. Acesta este plecat să se întâlnească cu Ivan, dar găseşte pe altcineva în loc şi îl somează pe acesta să spună cine este şi ce se întâmplă. Omul susţine că doar s-au folosit de numele lui, că el în acea zi a venit la Izmir, şi că toate astea şi toată povestea armelor e sub controlul lui Tevfik...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 11                                     urmează: Patria mea esti tu, 13

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








Cosmetica dentara: 4 pasi pentru a obtine zambetul PERFECT





Oricine îşi doreşte să aibă un zâmbet cât mai frumos şi cât mai atrăgător şi care, totodată, să fie compatibil cu trăsăturile faciale. Foarte puţine persoane au dantură naturală perfectă, motiv pentru care, de-a lungul timpului, medicii stomatologi au descoperit mai multe soluţii pentru a le oferi pacienţilor ceea ce îşi doresc. Vrei să ai un zâmbet atrăgător? Îţi doreşti că dintîi tăi să fie albi şi strălucitori? Descoperă care sunt paşii esenţiali pe care trebuie să îi urmezi, astfel încât să obţii zâmbetul perfect.

Cosmetica dentara: 4 pasi pentru a obtine zambetul PERFECT

4 paşi ESENŢIALI pentru că zâmbetul tău să fie unul PERFECT:


Cosmetica dentara: 4 pasi pentru a obtine zambetul PERFECT1.Consultul

Cu siguranţă, ai încercat până acum toate metodele pentru a avea zâmbetul pe care ţi-l doreşti. Cu toate astea, dacă vrei ca dantură ta să arate impecabil, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să mergi la un consult stomatologic. Astfel, împreună cu medicul tău, vei descoperi care sunt aspectele ce necesită modificări şi, totodată, care sunt cele mai potrivite soluţii pentru problemele tale. În mod cert, doar cu recomandările potrivite, din partea unui medic specialist, vei reuşi să obţii un zâmbet perfect.


2.Aspectul dinţilor

Următorul pas pe care trebuie să îl parcurgi este îmbunătăţirea aspectului danturii tale. În acest sens, există o mulţime de proceduri care te pot ajuta, unele mai simple, altele mai complicate. Pentru a avea parte de dinţi mai albi, mai drepţi şi mai sănătoşi fără dureri, optează pentru faţetele dentare. Despre această metodă de tratament poţi afla mai multe informaţii pe site-ul ClinicaDrMelnic şi tot aici îţi poţi face o programare, dacă vrei să beneficiezi de servicii de o calitate superioară. Aşadar, dacă îţi doreşti să modifici culoarea, poziţia, forma şi chiar lungimea dinţilor tăi, nu ezită să alegi această variantă.

Cosmetica dentara: 4 pasi pentru a obtine zambetul PERFECT3.Buzele

Pentru a avea un zâmbet perfect, nu este suficient ca dinţii tăi să arate impecabil. Buzele joacă şi ele un rol foarte important, întrucât acestea nu trebuie doar să arate excepţional, ci trebuie şi să fie în concordanţă cu dantura. Din acest motiv, un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este reprezentat de mărirea buzelor cu Acid Hialuronic. Această intervenţie îţi conferă un aspect natural, elimină ridurile din jurul gurii, asigură un contur definit şi un volum general compact. În cazul în care nu eşti convinsă încă de necesitatea unei astfel de proceduri, accesează https://www.clinicadrmelnic.ro/acid-hialuronic-buze/ şi descoperă mai multe detalii relevante. Cu certitudine, mărirea buzelor prin injectarea cu acid hialuronic te va ajuta să obţii zâmbetul mult dorit.

4.Ritualul de îngrijire

În mod evident, pentru ca zâmbetul tău să fie perfect şi să rămână aşa pentru o perioadă îndelungată de timp, trebuie să îţi stabileşti un ritual de îngrijire. Astfel, odată ce ai luat măsurile potrivite în legătură cu aspectul danturii şi al buzelor, ai grijă şi la acest aspect. Mai precis, asigură-te că foloseşti periuţa potrivită, că o schimbi cel puţin o dată la trei luni şi, de asemenea, ai grijă să îţi speli dantura de minimum două ori pe zi. Mai mult decât atât, nu uita de controlul periodic şi fă-ţi o programare la medicul stomatolog la fiecare şase luni.

Iată, deci, care sunt cei mai importanţi paşi pe care trebuie să îi ai în vedere, dacă îţi doreşti să ai un zâmbet de invidiat.