vineri, 4 ianuarie 2019

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. Recenzie



Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieTitlu - Mic dejun la Tiffany
Titlul original - Breakfast at Tiffany's
Autor - Truman Capote
Traducerea - Constantin Popescu
Editura - Polirom
Colecția - Top 10
Preţ - 19 lei, 192 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978-973-46-3197-1
Gen - romance
Comercializată pe Libris

Când am pus în coș cărțile de la Libris la ultima mea comandă, prima dintre cărțile alese a fost această nuvelă de Truman Capote, Mic dejun la Tiffany. Văzusem mai demult filmul cu Audrey Hepburn în rolul principal, și nu mai țineam minte mare lucru, decât că, în amintirile mele, era un film alb negru, bine făcut. Acum eram mai mult decât curioasă să citesc cartea (din păcate, filmul se îndepărtează de la firul narativ al nuvelei; voi face într-un alt articol o comparație între carte și film) și țin să spun de la bun început că Mic dejun la Tiffany este printre foarte puținele cărți citite în 2018 pe nerăsuflate, într-o jumătate de zi în care doar în câteva pauze strict necesare mi-am luat ochii de pe ea.
Da, am citit cartea în prima zi de Crăciun, relaxată într-un fotoliu, cu picioarele pe caloriferul fierbinte, lângă o pisică. La fel ca Holly Golightly 😊

Nuvela lui Truman Capote datează din 1958. Iar povestea, localizată în New York-ul anului 1948, este spusă de un scriitor aspirant al cărui nume nu-l cunoaștem, și care a locuit o vreme în același bloc de apartamente ca și Holly Golightly, o tânără de 18-19 ani. El vede într-o zi, la un prieten, o fotografie cu o sculptură africană alături de un bărbat de culoare. Sculptura este a unei femei și aduce uimitor de mult cu fosta sa vecină, Holly. Posesorul pozei îi răspunde că bărbatul a fost fotografiat la el acasă, în Africa, și că venera acea statuetă, sugerând că a cunoscut-o pe femeia respectivă și că o prețuiește nespus.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieAstfel, naratorul își amintește de zilele în care o cunoscuse pe frumoasa Holly, deși se îndoiește că fata ar fi ajuns vreodată în Africa. Dar acest lucru nu este exclus, din cauza problemelor pe care le-a avut înainte să dispară din viața mondenă new-yorkeză, datorită legăturilor ei cu un anume Salvatore Tomato. Holly este o fată de societate care găzduiește petreceri în apartamentul ei mic, aduce un șir de bărbați bogați, care o susțin financiar sau chiar sunt vrăjiți de felul ei de a fi. Observând că are un efect hipnotic asupra bărbaților, Holly își folosește atu-ul ca să ducă o viață de lux, seducând bărbați foarte bogați. Ca atare, nu are un loc de muncă ci trăiește doar prin socializarea cu bogătași care o duc la restaurante pretențioase și îi oferă bani și cadouri scumpe; ea speră să se căsătorească cu unul dintre ei și ajunge aproape să-și împlinească visul alături de un politician din Brazilia.

Potrivit lui Capote, care a dat un amplu interviu pentru revista Playboy după publicarea cărții, Golightly nu este o prostituată, ci o gheișă americană. Consultând niște surse am aflat, nu fără surprindere, că modelul pe care l-a luat Capote în creionarea personajului Holly a fost mama sa.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieNaratorul, însă, nu face parte dintre sponsorii lui Holly, ci este un fel de prieten, cu toate că se atașează de ea la un moment dat și o ajută când dă de bucluc. Tânăra își păstrează secretele, nimeni neștiind despre ea de unde vine și cine este de fapt. Se preface o copilăroasă, acest aspect fiind una dintre armele ei de seducție. Blondă, fragilă, ingenuă, misterioasă și, aparent, inocentă, Holly frânge inimi și stoarce buzunare altminteri doldora de bani. Deși mereu e înconjurată de lume, în realitate este o singuratică și o nefericită. E o fugară. Fuge de soțul cu care s-a cununat prea devreme, apoi fuge când ar trebui să dea socoteală pentru legăturile sale cu un cap mafiot.

O existență aventuroasă, colorată, luxoasă, dar care inevitabil are și o cealaltă față a monedei. Holly e un personaj complex, nevrotic, care fuge de o realitate inconfortabilă. Anul în care se desfășoară acțiunea nu este ales întâmplător. Războiul s-a terminat, iar ea este derutată, ca, de altfel, întreaga Americă a acelor ani. Ea este o versiune feminină a lui Holden Caulfield (De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger), adolescentul dezorientat, psihotic, simbol al generației americane de după război, căutându-și identitatea într-o lume care a făcut implozie.

Dar nuvela este superbă, fără stângăcii, fără cusur, ori are doar cusururile propriilor noastre prejudecăți. O poveste captivantă despre un destin trist, dacă te gândești că Holly își vede spulberate toate visele din cauza naivității ei. De citit, de savurat, de văzut și filmul și de comparat.

Lectură plăcută!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










joi, 3 ianuarie 2019

Cennet rezumat episoadele 1-3 turcesti



Cennet rezumat episoadele 1-3 turcestiSerialul Cennet începe cu Cavidan, care naște o fetiță în casa soacrei ei, Mukaddes, dintr-un cartier modest al Istanbulului. Nou-născuta are un semn pe umărul drept, iar Mukaddes i-a spus asta lui Cavidan pentru că și ea are același semn oval, maroniu. Însă femeia nu și-a dorit niciodată acest copil și, chiar atunci, după naștere, iese prin ploaie bâiguind că nu e copilul ei, apoi dispare în noapte fără urmă. Fetița, botezată de bunică Cennet, crește o vreme la orfelinat, unde se împrietenește cu un băiat, Ali, și își promit unul altuia să se regăsească oriunde s-ar afla.

După 20 de ani, Cennet este absolventă a facultății de arhitectură și trebuie să meargă la ceremonia de final. Ea este colegă cu Melisa Soyer, o fată din înalta societate, în realitate, sora ei vitregă. Cavidan visa să aibă un alt statut social și și-a schimbat numele în Arzu, lăsând în urmă trecutul, apoi s-a măritat cu un bogătaș, Mahir Soyer, proprietarul unei companii de construcții, cu el având-o pe Melisa, o tânără răsfățată, care are impresia că totul i se cuvine. Mahir și Rîza Soyer, tatăl și bunicul Melisei, sunt parteneri cu o altă familie, Arisoy, care la rândul lor au un fiu, Selim. Arzu îl dorește pe Selim drept ginere, iar Melisa chiar este îndrăgostită de el, dar sentimentele nu sunt reciproce.

Cennet rezumat episoadele 1-3 turcestiÎn drum spre universitate, Cennet îl cunoaște întâmplător pe Selim Arisoy și amândoi se plac la prima vedere. După ceremonie, Arzu, care o văzuse pe Cennet, pentru că fata absolvise cu notă maximă, îi propune să lucreze la firma lor. Cennet se bucură, în schimb asta stârnește mânia Melisei care observase interesul lui Selim pentru această tânără. De aici încolo, deși totul pare că se deschide spre bine pentru Cennet, vor urma mai multe situații limită cărora ea va trebui să le facă față.

Cennet, care este luată de Selim în subordinea sa, găsește foarte rapid o soluție pentru construirea în Dubai a unui zgârie-nori cu probleme datorită climei și consiliul de administrație apreciază acest lucru. Însă foarte curând Arzu vede semnul din naștere de pe umărul lui Cennet și începe să se informeze despre cine este ea, nevenindu-i să creadă că e chiar fiica părăsită cu ani în urmă. După câteva investigații sumare, se convinge că ea este fata pe care n-o dorește și va încerca să scape de ea.

În acest timp, Mukaddes găsește un articol într-un ziar monden despre Arzu, cu o poză, aflând astfel ce mai face Cavidan, acum transformată în Arzu. Mukaddes, de revoltă, arde poza din ziar și pleacă la bucătărie, astfel că dormitorul ia foc. Împrejurările fac ca Selim să o aducă pe Cennet acasă cu mașina și să poată ajuta, salvând-o pe Mukaddes din incendiu. Melisa află toate acestea și se convinge din ce în ce mai mult că Selim este chiar foarte atras de Cennet, în detrimentul ei. Melisa îi cere ajutorul mamei ei în relația cu Selim, iar Arzu, nervoasă și speriată să nu cumva să se afle trecutul ei și să piardă luxul în care trăiește acum, o concediază pe Cennet fără un motiv bine întemeiat. Tânăra, simțindu-se nedreptățită, pleacă supărată.

Cennet rezumat episoadele 1-3 turcestiSelim reușește s-o convingă pe Cennet să revină la lucru, dar Arzu, presupunând că toate lucrurile s-au întâmplat intenționat și că fiica ei cea mare dorește bani sau răzbunare, o tot persecută și o alungă de acolo, încercând s-o impună pe Melisa în locul ei. Când vin arabii din Dubai să li se prezinte proiectul construcției, Melisa se poticnește la prima întrebare pusă de arabi și Cennet, care în ultima clipă se hotărâse să vină să facă prezentarea, apare în birou. Toată lumea se relaxează, proiectul este acceptat, iar Rîza și Mahir Soyer insistă pe lângă Cennet să rămână la companie, pentru că acum va trebui să lucreze la proiect. Cu toate acestea, Arzu nu are alt scop decât s-o trimită cât mai departe pe fata ei renegată, astfel că o ia la o plimbare cu mașina să-i explice că nu vrea s-o vadă în firma lor, că Selim este logodit cu Melisa (aici minte ca s-o îndepărteze și mai mult pe Cennet de familia ei) și altele asemenea.

Între timp, seara, Melisa se duce la un club unde bea peste măsură de mult și îl sună pe Selim să vină s-o ia, declarându-i că-l iubește de când erau mici. Selim este vădit deranjat, dar tace, având în vedere situația. La un moment dat, din cauza Melisei, e cât pe ce să facă un accident grav, însă totul se termină cu bine pentru ei. Când Selim ajunge acasă, maică-sa deja făcuse o criză depresivă crezând că fiul ei este mort și astfel secretul familiei Arisoy e pe cale să fie dezvăluit: de fapt, familia a avut un băiat pe nume Selim care a murit când era copil, probabil din vina mamei, Nilgun. Apoi l-au înfiat pe Ali (prietenul din orfelinat al lui Cennet), rebotezându-l Selim, ca pe fiul pierdut. În vila lor există o cameră a acelui Selim mort, unde uneori, când cade în depresie, stă Nilgun, ore în șir. Însă actualul Selim (adică Ali, cel înfiat) nu-și mai aduce aminte de copilărie și nici nu știe adevărul despre cine este el, deși are uneori, flash-uri de memorie pe care nu și le poate explica.

Cennet rezumat episoadele 1-3 turcestiPe parcursul primelor 3 episoade din serial aflăm că Mahir Soyer, soțul lui Arzu, are o relație extraconjugală cu Ozlem, membră a familiei Arisoy, care datează dinainte de căsătorie. Ozlem plecase în America și acum a revenit, fiind falită, și încearcă să-l seducă pe Mahir pentru a scoate bani de la el. El nu cunoaște situația lui Ozlem și cade în plasa ei, întâlnindu-se în secret cu ea prin hoteluri. Într-o seară, Arzu citește un mesaj sms de la Ozlem care îl anunța pe Mahir să vină la un anume hotel să ia cina în cameră. Femeia rămâne înmărmurită de uluială și șterge mesajul, ducându-se la hotel în locul lui Mahir. După ce se consumă o scenă cu amenințări de ambele părți, Ozlem pierde teren și Arzu își cheamă socrul. Rîza știa despre aventurile fiului său, pentru că-i pusese un detectiv pe urme, dar când află despre faptul că Ozlem urma să stoarcă bani de la Mahir, îi dă un plic consistent, inclusiv un bilet dus către Statele Unite și o forțează să plece definitiv acolo.

Selim nu vrea să renunțe la Cennet, deși ea, din cauza presiunilor lui Arzu, face pași înapoi. Datorită situației tensionate, Mukaddes și Arzu au câteva confruntări, de fiecare dată agresive, în care Arzu repetă la nesfârșit că Cennet nu e copilul ei, că e doar o străină. Bătrâna este consternată să audă așa ceva, dar mai încearcă să înmoaie inima de piatră a lui Arzu și îi trimite o scrisoare de-a fetei pe când împlinise 9 ani și ea își tot aștepta mama.

Cennet rezumat episoadele 1-3 turcestiProiectul Dubai trebuie să înceapă, iar Cennet s-a angajat la o pescărie ca să poată să-și ajute bunica, bolnavă grav de inimă, amănunt pe care fata nu-l știe. Selim o tot caută, își petrece timpul cu ea mărturisindu-i că o iubește, pescuind dis-de-dimineață, ori stând seara la mica terasă improvizată pe cheu să mănânce împreună. Orhan Soyer, partenerul și colegul de birou al lui Selim, află toate acestea și, pentru că și el o place pe Cennet, recurge la o stratagemă pentru a o determina să revină la lucru.

În dimineața în care arabii vin pentru demararea proiectului, Orhan îi duce pe toți în pescărie, surprinzându-i pe Selim și Cennet care lăduiau peștele proaspăt prins. Aranjează imediat mesele și toată lumea se așează să ia micul dejun pe malul mării. Cennet îi servește, Arzu ferește privirea din calea lui Suna, vecina și prietena de o viață a lui Mukaddes, iar Orhan face marele anunț - că el și Cennet vor lucra împreună la proiectul Dubai și vor merge acolo în scurt timp. Cu toții rămân perplex să audă asta: Selim, de gelozie, Arzu și Melisa, se bucură pentru că ideea asta e soluția perfectă de a o îndepărta pe Cennet, la care ele nu se gândiseră, iar ceilalți asociați pentru că este într-adevăr o idee excelentă ca fata să fie readusă în echipă. Orhan îi dă fetei două zile de gândire, menționând că n-ar trebui să dea cu piciorul la o asemenea ocazie.

Seara, Arzu se duce la Mukaddes să-i ceară socoteală pentru scrisoarea trimisă, dar bătrâna îi cere doar să aibă grijă de fată, chiar și de la distanță, dezvăluindu-i că ea nu mai are mult de trăit. Aici aflăm că Arzu fusese căsătorită cu fiul lui Mukaddes, soț care murise înainte de nașterea lui Cennet. Dar Arzu o lovește pe bătrână drept în inimă, spunându-i că se căsătorise cu forța cu băiatul ei și că Cennet este copilul altui bărbat....


a fost: Cennet - prezentare                                     urmează: Cennet, episoadele 4-6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina prezentarea serialului Cennet.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












miercuri, 2 ianuarie 2019

Cennet - prezentare si distributie



Cennet - prezentare si distributieTitlul original: Cennet'in Gözyaşları
Traducere - Cennet/Lacrimile cerului
Gen: dramă, romantic
Episoade: 36, de cca 150 minute
Producător: ATV, Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: Surec Film, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Aysun Akyüz, Sadullah Celen, Filiz Kuka - conform IMDB
Scenariul: Yekta Torun (idee adaptată după serialul sud-coreean Tears of Heaven)
Distribuția: Berk Atan (Selim Arisoy), Almila Ada (Cennet Yilmaz), Güler Ökten (Mukaddes Yılmaz). Pentru distribuția completă vizitați pagina imdb.com/cennet/fullcredits . Pentru descrierea personajelor, derulați pagina.


Serialul se difuzează pe Happy Channel din 14 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 18.00.

Cennet a fost abandonată la naștere de mama ei, Cahide Cavidan, o femeie din păturile sociale inferioare, care nu o voia, pentru că aspira la o viață îndestulată alături de un viitor soț bogat. Fetița rămâne în grija bunicii Mukkades, iar Cavidan dispare din viața familiei ei. Își schimbă numele în Arzu și se mărită cu un bogătaș așa cum a visat, devine femeie de afaceri de mare succes și mai naște o fată, pe care o botează Melisa. Bineînțeles, nu suflă o vorbă despre celălalt copil și despre trecutul ei adevărat.

După douăzeci de ani, o vedem pe Cennet drept o tânără frumoasă care se pregătește să meargă la ceremonia de absolvire a facultății de arhitectură. Ca-n filme și seriale, ea era colegă de an cu Melisa, sora ei vitregă, fără să știe acest lucru, și o ajută cu lucrarea de diplomă. În drum spre universitate, Cennet și prietena ei, Beste, sunt cât pe ce să fie lovite de o mașină în care se află Selim, iubitul Melisei. Selim și Cennet se plac de la prima vedere, deși are loc un schimb acid de replici, pentru că fata nu vrea să accepte propunerea lui de a merge la ceremonie cu mașina, pentru că i s-a rupt tocul de la o sandală.

Când Arzu o vede pe Cennet, o privește îndelung, mai ales că seamănă cu Melisa, și prezența fetei o tulbură. După absolvire, familia Melisei merge împreună cu cea a lui Selim (familiile lor sunt parteneri în afaceri) la un restaurant unde se nimerește să fie chiar Cennet chelneriță, iar Arzu, care văzuse că fata absolvise cu nota maximă facultatea, îi oferă chiar de a doua zi un post la firma lor, ceea ce o bucură nespus pe Cennet. Melisa devine invidioasă, în special pentru că observase interesul lui Selim pentru colega ei.

Într-adevăr, Selim nu-și poate lua gândul de la Cennet, pe care o fotografiase de aproape, și se tot uita pe telefon la poza ei. A doua zi, o ia drept asistenta lui la serviciu și este încântat de faptul că ea vrea să muncească, spre deosebire de Melisa care stă pe messenger toată ziua. Arzu îi dă un avans bănesc lui Cennet, ca să-și cumpere haine mai potrivite, stârnind din nou invidia Melisei, care-i destăinuie mamei sale că Selim e posibil să se fi îndrăgostit de ea. Arzu nu crede la început, dar stă cu ochii pe ei doi și văzând că fiică-sa are dreptate, se duce la baie după Cennet să-i propună să devină asistenta Melisei. În acest context, Arzu vede întâmplător pe umărul drept al tinerei un semn din naștere, identic cu acela pe care îl are chiar ea, despre care Mukkades i-a spus în clipa în care a născut bebelușul. Arzu simte că îi fuge pământul de sub picioare, și de aici înainte, va dori cu toată puterea s-o elimine pe Cennet, ca să nu afle nimeni adevărul despre cine este ea....

Cum va fi viața lui Cennet mai departe, dacă Arzu va reuși s-o îndepărteze sau dacă Cennet va rămâne alături de Selim, veți vedea pe Happy Channel din 14 ianuarie 2019.

Personajele

Cennet Yılmaz - o tânără de condiție modestă crescută de bunica paternă. Mama ei, Cavidan, a părăsit-o la naștere. A fost crescută și la orfelinat o vreme, unde a legat o prietenie profundă cu un băiat, Ali Demir.

Famila Yilmaz: Cavidan (Arzu), mama lui Cennet, pe care o renegă, Mehmet - primul soț al lui Cavidan și Mukaddes, mama acestuia.

Mehmet Yilmaz - nu apare în serial. Este primul soț al lui Arzu și fiu al lui Mukaddes, care a vrut s-o scape de Kaya și de rușinea unui copil din flori, motiv pentru care o ia de soție, dar foarte curând după aceea, moare într-un accident.

Mukaddes Yilmaz - soacra lui Cavidan/Arzu și mama lui Mehmet. Nu știe despre violul suferit de nora ei, și o crește pe Cennet ca pe propria nepoată, iar când află că nu este de același sânge cu ea, îl caută pe tatăl ei adevărat.

Familia Soyer: Riza și Sema, soț și soție, care au doi fii - Mahir și Orhan. Mahir e căsătorit cu Arzu și au o fată, Melisa.

Arzu Soyer - este Cavidan Yilmaz, care și-a schimbat numele. Cennet e copilul conceput în urma unui viol, pe care nu și-l dorește. După o primă căsătorie în urma căreia devine curând văduvă, o naște pe Cennet, pleacă și încearcă să rupă toate legăturile cu trecutul schimbându-și numele în Arzu apoi se căsătorește cu Mahir Soyer, fiul unui bogătaș, om de afaceri. Împreună cu Mahir are o fiică, Melisa.

Mahir Soyer - soțul lui Arzu. Are o relație extraconjugală cu Ozlem Arisoy de multă vreme și va avea un băiat cu aceasta.

Orhan Soyer - frate cu Mahir. Se îndrăgostește de Cennet, dar până la urmă nu îi sunt împărtășite sentimentele.

Melisa Soyer - fiica lui Arzu și Mahir Soyer. Soră vitregă cu Cennet. Îl iubește pe Selim din copilărie și face tot posibilul să-l forțeze să se căsătorească cu ea. Unchiul ei, Orhan, o ajută în acest demers.

Rıza Soyer - capul familiei Soyer, căsătorit cu Sema. Are doi fii, pe Mahir (însurat cu Arzu) și pe Orhan. Este partener cu jumătate din acțiuni la compania de construcții a familiei lui și a lui Cenghiz Arisoy. O apreciază și o susține pe nora lui, Arzu, cunoscând anumite lucruri din trecutul ei, pe care ani de zile le ține secret față de familie. Această simpatie pentru nora lui, ca și adulterul lui Mahir îl va determina să-și schimbe testamentul înainte cu puțin timp până la moartea sa bruscă.

Sema Soyer - soția lui Rıza. Ca soacră a lui Arzu, n-o suferă și va dori să-i scormonească trecutul, intuind că acolo sunt secrete nedezvăluite. Pe măsură ce secretele acestea ies la lumină, Sema își va schimba atitudinea față de Arzu.

Familia Arısoy: Cenghiz și Nilgun, soț și soție, Selim, fiu adoptat, Ozlem, sora lui Cenghiz.

Selim Arısoy - este Ali, cel cunocut de Cennet în copilărie. A fost adoptat de familia Arisoy (Nilgun și Cenghiz) care involuntar au provocat un accident de mașină în care au murit părinții lui. Ulterior, Ali a căzut de la înălțime și și-a pierdut memoria. El nu-și amintește cine este cu adevărat, și crede că e fiul natural al părinților lui adoptivi care nu vor să-i spună adevărul de teamă că îl vor pierde. Selim/Ali o iubește cu adevărat pe Cennet.

Cenghiz Arisoy - partener în afaceri cu Rıza Soyer. Căsătorit cu Nilgun, o femeie instabilă psihic. Fiul lor, Selim, a murit într-un accident de mașină provocat de Nilgun, accident în care mor și părinții lui Ali. După acest episod tragic, ei îl adoptă pe Ali și îl botează Selim, în amintirea fiului lor decedat. Are o soră, Ozlem, care îl iubește pe Mahir Soyer. Cenghiz nutrește o prietenie sinceră pentru Arzu, dar pe măsură ce timpul trece, el începe să aibă sentimente pentru ea. Când Arzu devine conștientă că Cenghiz vrea mai mult decât prietenie, va rupe relația cu orice risc.

Alte personaje

Kaya Demiroy - tatăl lui Cennet, cel care a violat-o pe Arzu, în calitate de stăpân (Arzu lucra ca servitoare în casa lui). Face închisoare, iar când iese își cunoaște fata și încearcă s-o ajute să obțină ceea ce vrea.

Khalil - omul de încredere al lui Kaya.

Beste - prietena lui Cennet.

Suna - prietena și vecina lui Mukaddes. Are un fiu, Omer, care este într-o relație cu Beste.

Cihan Kocoglu - dușman al lui Kaya, care va complica acțiunea serialului foarte mult și va căuta răzbunare distrugând și viața lui Arzu. În episodul 35 îl împușcă pe Kaya.


sursa foto: pinterest


rezumate episoade: 1-3 4-6, 7-1011-15, 16-20, 21-25, 26-30, 31-36


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












luni, 31 decembrie 2018

Pompeii, 2014. Recenzie film

Pompeii, 2014. Recenzie film

Titlul original: Pompeii
Traducere - Pompeii
Gen: dramă, romantic
Producție: Canada-Germania, 2014
Distribuția: Kit Harington, Emily Browning, Carrie-Ann Moss, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Jessica Lucas, Jared Harris, Kiefer Sutherland
Regia: Paul W. S. Anderson
Scenariul: Janet Scott Batchler, Lee Batchler
Îl vezi pe: netflix
Etichetă +13

Rezumat: În anul 79, filmul Pompeii spune povestea lui Milo (Kit Harington), un sclav celt devenit gladiator, care se află într-o cursă contra cronometru pentru a-și salva dragostea, pe frumoasa Cassia (Emily Browning), fiica unui comerciant bogat, logodită fără voia ei cu un senator roman corupt. Acțiunea se petrece pe parcursul câtorva zile, în timp ce Vezuviul e pe cale să erupă. Milo împreună cu un alt sclav, Atticus, cu care se împrietenește, trebuie să-și înfrunte destinul în arenă, ca să-l omoare pe senatorul care în copilărie i-a măcelărit familia. Dar trebuie și să supraviețuiască pentru a-și salva iubita, în timp ce Pompeii, odinioară un oraș-port prosper, dispare înghițit de vălătucii de lavă și fum.

Pompeii, 2014. Recenzie film

Pe scurt, filmul urmează aceeași rețetă de succes din Titanic, dar mult mai diluat și mai schematic. Sclavul Milo, poreclit Celtul, nu are dreptul să-și ridice privirea la fata frumoasă cu rang mult mai mare ca al lui, dar ea îl încurajează pentru că s-a îndrăgostit de el. Luptele din arenă se contopesc cu mici cutremure și cu un Vezuviu nervos, pe cale să izbucnească de furie. La momentul culminant, al unui fel de reconstituire a unei bătălii, în care trupele romane din arenă ar trebui să-i măcelărească pe gladiatorii care reprezintă inamicii învinși pe câmpul de luptă, Milo și Atticus se războiesc în așa fel încât soldații romani sunt uciși. Un gest prea temerar de nesupunere față de Roma din partea lui Milo este cât pe ce să-l facă să-și piardă viața, dar Vezuviul scuipă cenușă și bombe vulcanice la foc automat. Lumea, îngrozită, intră în panică. Deja sunt victime destule, părinții Cassiei mor mână în mână, dar Atticus și Milo se luptă mai departe cu senatorul Corvus. Finalul filmului este apoteotic și vă las să-l descoperiți.

Pompeii, 2014. Recenzie film

Pentru a face legătura cu istoria reală, regizorul pune pe genericul filmului, la început, un motto, citat din Pliniu cel Tânăr (consul roman), unul dintre extrem de puținii supraviețuitori ai dezastrului de acum două mii de ani. Deși pelicula se dorește, probabil, una de mare calibru, filmul e doar unul bunicel. Dialogurile nu sunt cine știe ce, personajele nu au timp să se închege și să fie memorabile, însă poate că până la un punct asta o fi fost și ideea: personajul principal nu e altul decât Vezuviul. După ce se termină filmul, rămâi cu imaginea dezastrului și a colosalei erupții în memorie.

Pompeii, 2014. Recenzie film

Nici unul din actori nu are ocazia să facă un rol de excepție: Kit Harington e un palid Jon Snow în haine de gladiator, Kiefer Sutherland e mai bun în filme contemporane iar personajul său, Corvus, este un clișeu slab conturat, în timp ce Emily Browning face și ea ce poate din Cassia, fata frumoasă și deșteaptă care se opune măritișului aranjat de părinți. Mai memorabili sunt aceștia doi, Jared Harris și Carrie-Ann Moss, tatăl și mama Cassiei, care, cel puțin în scena lor finală, au o partitură frumoasă de jucat. Aurelia, rănită grav de o bombă vulcanică și țintuită de o coloană a arenei care se prăbușise peste ea, cu ultimele puteri îi spune lui Severus, care se poate mișca, să-l omoare pe Corvus. Însă Corvus doar se preface leșinat, după care urmează o scurtă luptă în care Severus este ucis. În ultimele clipe de viață, Aurelia îi indică lui Milo locul unde a fost dusă Cassia, sperând că o va salva de la dezastru. În același registru grav și bine interpretat, Adewale Akinnuoye-Agbaje face un joc bun în rolul gladiatorului Atticus, prietenul lui Milo, care-i răzbună în final familia, omorându-l pe Corvus, dacă mai era necesară această acțiune, ținând cont că în minutele care urmau lava avea să acopere orașul.

Pompeii, 2014. Recenzie film

În concluzie, filmul lui Anderson este un pic paradoxal - personajele secundare dau mai bine decât cele principale, povestea de iubire scârțâie, și per ansamblu, deși filmul e bunicel, cum ziceam, cred că dacă faci un film despre o asemenea catastrofă, trebuie să ai și o poveste pe măsura dezastrului natural pe care-l ilustrezi. Oricum, filmul e ok, trece de nota minimă, să zicem un 6 din 10. De văzut în vacanță și în orele de plictis ori de nesomn, noaptea.

Una din marile calități, din punctul meu de vedere, este că îndeamnă lumea mușcată de microbul călătoriilor, ca mine, să viziteze sudul Italiei și implicit ceea ce a mai rămas din, odinioară, falnicul Pompeii.


Pompeii, 2014. Recenzie film

sursa foto: capturi video de pe netflix

Pentru articole asemănătoare vă rog accesați pagina Recenzii de filme.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










duminică, 30 decembrie 2018

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în rolul lui Rudolph Valentino


Titlul original: Rodolfo Valentino: la leggenda
Traducere - Rudolf Valentino: legenda
Gen: dramă, romantic, biografic
Producție: Italia, 2014
Regia: Alessio Inturri și Luigi Parisi
Scenariul: Teodosio Losito, Paola Pascolini, Giuseppe Badalucco, Antonio Consentino, Franca De Angelis și Emanuela Del Monaco
Distribuția: dați scoll paginii, este la sfârșitul articolului

Rudolf Valentino-legenda, miniseria în două (sau patru) părți care va fi transmisă la TVR 2 la începutul lui ianuarie 2019, prezintă viața de dansator și actor a acestuia, cunoscut în istoria cinematografiei ca primul sex simbol de la Hollywood și primul bărbat care a purtat eticheta de latin lover. Protagonistul, Gabriel Garko, a declarat că a fost mândru și entuziasmat de acest rol.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Miniseria respectă doar pe alocuri adevărul despre legendarul Rudolf Valentino, prezentând o versiune romanțată și pozitivă a eroului. Despre Rudolf se știe că n-a fost un elev strălucit, că nu-i plăcea să muncească și că trăia la limita legalității, motiv pentru care a plecat în America. Filmul prezintă o altfel de copilărie și adolescență, și îl arată în Castellaneta, locul său de naștere, ca pe un copil foarte iubit de mamă - fostă dansatoare de cabaret, căsătorită cu un nobil italian. Rebel de mic, Rodolfo este trimis la o școală cu internat de către tatăl său, care nu-l iubește deloc pentru că îl vede prea răsfățat. La școală, din cauza felului său libertin de a fi, primește pedepse frecvent, dar colegii și mai ales colegele sale îl admiră pentru talentul deosebit pe care îl are ca dansator, talent moștenit de la mama sa. Până să ajungă să termine liceul, taică-său moare, iar asta aduce probleme pe capul lui și al mamei sale, pentru că bătrânul nu le lasă lor averea, ci fetelor dintr-o căsătorie anterioară. Oricum, comunitatea n-o considera pe mama lui nobilă, datorită profesiei ei din tinerețe.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Rudy și Betty, dansatoarea profesionistă din New York (secvență de film)

Cei doi încep să fie angajați pentru munci umilitoare, de servitori. Rodolfo ajunge la un moment dat argat în casa marchizului Banzi, tatăl Caterinei, fostă colegă de școală și prietenă din copilărie. Dar până să apară Caterina în scenă, Nina, marchiza, remarcă frumusețea și șarmul băiatului, și, deoarece era constant neglijată de bătrânul ei soț, începe o relație amoroasă cu el. Rodolfo acceptă, fiind conștient de acum încolo de efectul de seducție pe care îl are asupra femeilor. Când Caterina vine acasă, el rupe relația cu Nina și se iubește cu draga lui colegă de școală, undeva, într-o grădină amenajată de el doar pentru ei. Caterina este logodită de taică-său cu un tânăr aristocrat, pe care nu-l iubește, dar este obligată de cutumele vremii să se mărite cu acesta. Cei doi plănuiesc să fugă în America, însă Nina află, și drept răzbunare pentru că a fost părăsită, țese o intrigă urâtă. Astfel, Rodolfo pleacă singur peste ocean.

Tânărul emigrant ajunge la New York, se cazează într-un dormitor comun în cartierul italian și începe să facă diverse munci pe la restaurante. Uneori, doarme în stradă când este concediat, deși poate găsi ușor job-uri de giggolo pentru doamne mature dar cu mulți bani, datorită puterii sale de seducție. Totuși, mereu își spune că Rodolfo Guilelmi nu e de vânzare și nu acceptă un astfel de compromis. Caterina este însărcinată cu fiica lui, îi scrie despre asta, dar scrisoarea nu ajunge la el. Când marchizul descoperă că ginerele lui toacă averea pe amante și jocuri de noroc, Caterina are curaj să spună adevărul despre fetița ei și pleacă, cu tot cu copil, în America să-l caute pe Rodolfo.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie film
Gabriel Garko în timpul turului de prezentare a miniseriei

Între timp, acesta, aflând că mama lui e bolnavă și că mătură curtea unei mănăstiri, lasă mândria la o parte ca s-o poată ajuta cu bani. Își schimbă numele în Rudolf Valentino, Rudy, ajungând să alcătuiască o trupă de dansatori italieni cu care dă spectacole numai pentru femei (probabil ceva asemănător spectacolelor de stripperi de azi) în anumite localuri private, conduse de mafie. Doamnele plăteau bani grei pentru câteva ture de dans cu el, astfel că el și Tony, prietenul său din cartierul italian al New York-ului, care acum îi este agent, ajung destul de rapid să trăiască o viață de lux. De aici începe ascensiunea sa și accesul la lumea filmului mut.

Ceea ce este cel mai departe de adevăr în miniserie, din punctul meu de vedere, este faptul că Rudolf iese, la un moment dat, timp de doi ani din lumina reflectoarelor și se ascunde de public, căutându-i-se un înlocuitor. De altfel, cu această scenă începe filmul, apoi un băiat care vinde ziare îl recunoaște și îl întreabă de ce face asta, iar el începe să-și amintească viața sa... În realitate așa ceva n-a existat, Rudolf îmbolnăvindu-se brusc și murind la 31 de ani în spital (1926), datorită unei infecții abdominale și a unor complicații, pentru care la data respectivă nu erau soluții.

Rudolf Valentino: legenda. Recenzie filmMi-a plăcut mult rolul făcut de Gabriel Garko și asemănarea sa izbitoare cu legendarul actor pe care îl joacă. Aș spune chiar că Garko e mai atrăgător decât era Valentino, deși magnetismul intens și privirea languroasă nu le-a putut copia. Miniseria creionează un Valentino plin de talent și de caracter, fără vicii, deși după ce află despre moartea mamei sale, îl vedem pe Rudy cu pahare de alcool golite, cu toate că America se afla în plină eră a prohibiției. Această latură nu este clar exploatată de film, care se concentrează pe viața lui Rudolf și mai puțin pe ceea ce se întâmplă colateral. Se spune că adevăratul Rudy ajunsese să bea whisky, era fumător, afemeiat și cele două căsnicii ale sale ar fi fost de fațadă, pentru că, cel puțin a doua soție, Natașa Rambova, era lesbiană (amănunt care în prezent naște controverse privind orientarea sexuală a lui Valentino, despre care biografii lui și cei care l-au cunoscut au afirmat fără echivoc că era hetero. De ce astăzi se încearcă introducerea lui și a altor celebrități în tabăra celorlalți, nu-mi este foarte clar). Așadar, dacă Valentino ajunsese consumator de alcool, înseamnă că și relațiile lui cu mafia erau strânse.


Rudolf Valentino: legenda. Recenzie filmSă nu uităm că în 1920 în America se dă legea prohibiției, iar mafia, condusă de Al Capone, controlează tot ceea ce este ilegal în domeniul fabricării băuturilor spirtoase și în domeniul cazinourilor, jocurilor de noroc și a lumii show-biz-ului. Filmul ne arată cumva, acest lucru, dar nu spune explicit că persoanele care i-au asigurat succesul lui Rudolf ca dansator și mai apoi actor erau capi ai mafiei. În acest context socio-istoric, moartea sa prematură și subită, poate căpăta o altă lumină, deși nu există dovezi în acest sens, ori nu le-am căutat eu îndeajuns.

Una peste alta, miniseria Rodolfo Valentino: la leggenda este un succes. Iar farmecul lui Valentino rezistă peste ani și este neștirbit: când Gabriel Garko, machiat și costumat în personajul Rudy, face un tur prin Italia pentru promovarea acestui film biografic, sute de femei îl așteaptă și țipă isteric la vederea lui, ca și acum o sută de ani, la vederea lui Rudolph Valentino....

Pentru împătimiții de cinema și mai ales de începuturile acestuia, recomand filmul ca pe ceva ce nu trebuie ratat.

Distribuția:

        actorii  ------   rolul jucat

Gabriel Garko: Rudolf Valentino
Victoria Larchenko: Caterina Banzi
Cosima Coppola: Betty
Asia Argento: Natacha Rambova
Ángela Molina: Gabrielle Guglielmi
Yari Gugliucci: Tony Vitiello
Giuliana De Sio: Alla Nazimova
Giulia Rebel: Jean Acker
Alessandra Barzaghi: Dolly Papavero
Elena Russo: Rosa Cuccurullo
Orso Maria Guerrini: Conte Banzi
Dalila Di Lazzaro: contessa Nina Banzi
Mario Cordova: Giovanni Guglielmi Di Valentina
Adua Del Vesco: Sally
Federica Sabatini: Dorothy
Maria Letizia Gorga: June Mathis
Gianluca Soli: Marchese Alberto Pavoni
Andrea Gherpelli: Padre Marino
Anita Pititto: Rosina
Isa Gallinelli: Peppina

surse foto: www.davidemaggio.it, tumblr.com, capturi de ecran de pe trailerul miniseriei și de pe canalul youtube al Ares Films (pozele din turul promo al seriei).

surse articol: wikipedia, davidemaggio.it .



Pentru articole asemănătoare accesați pagina Recenzii de filme.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











sâmbătă, 29 decembrie 2018

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Ce este calciul


Calciul este un mineral vital care se găsește în oase și dinți puternici. Calciul este, de asemenea, necesar pentru ca inima și alți mușchi să funcționeze corect. Când nu aveți suficient calciu, crește riscul de a dezvolta tulburări cum ar fi: osteoporoza, osteopenia și hipocalcemia. Copiii care nu au suficient calciu nu cresc normal, înălțimea lor fiind afectată.

Cum apare și ce produce deficiența de calciu


Din păcate, chiar dacă la tinerețe și la vârsta adultă beneficiem de toate mineralele și oligo-elementele necesare, odată cu trecerea anilor apar deficiențe, în special la femei, datorită schimbărilor hormonale care se produc odată cu trecerea la menopauză. Lipsa de calciu poate da și o tulburare hormonală numită hipoparatiroidism, adică glandele paratiroide nu produc suficienți hormoni paratiroidieni, care controlează nivelurile de calciu din sânge. Până la spasmofilie și tetanie nu e decât o chestiune de timp.

Deficiența de calciu poate fi provocată și de niveluri scăzute ale vitaminei D, ceea ce îngreunează absorbția lui de către organism, de anumite medicamente, cum ar fi fenobarbitalul, anti-hipertensivele, medicamentele cu estrogeni, medicația anticolesterol, diureticele, anumite antibiotice (tetraciclinele, de exemplu) sau corticosteroizii împiedică absorbția de calciu la nivelul oaselor. Dar și anumite boli pot duce la decalcifiere, precum pancreatita, tulburările de magneziu, șocurile septice, transfuziile de sânge, insuficiența renală și anumite medicamente pentru chimioterapie.

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Simptomele hipocalcemiei


Simptomele deficienței de calciu afectează diverse părți ale organismului - de la amorțeli și tremurături musculare resimțite la nivelul membrelor, până la afectarea memoriei, unghii friabile, iritabilitate crescută. Mineralul este vital pentru funcția corporală, deci este important să vă asigurați că aveți suficient calciu în alimentație. Alimente bogate în calciu sunt în primul rând lactatele naturale, sucul de portocale, gălbenușul de ou și în special coaja de ou (sunt anumite preparate în casă cu coajă de ou pisată, ca tratament naturist), legumele verzi - brocoli, varză, spanac, urzici, salată - consumate crude sau fierte. Pentru ca remediile să aibă efect, este bine să consumați și alimente care conțin vitamina D, sau să mergeți, vara, zilnic măcar 10-15 minute prin soare (lumina solară crează premisele pentru formarea provitaminei D în piele), pentru că această vitamină fixează calciul în oase.

Riscurile și remediile deficientei de calciu in organism

Remedii


O alimentație vegană, foarte la modă în zilele noastre, crește riscul de decalcifiere al organismului, deoarece persoanele cu o asemenea dietă nu consumă lactate, așadar oricâte legume verzi ar mânca, tot nu pot acoperi cantitatea de cca 800-1000 mg de calciu necesare zilnic. În aceste cazuri, precum dietele vegetariene sau cele menționate mai sus, aportul de calciu se poate face cu ajutorul suplimentelor alimentare cu calciu și magneziu sau vitamina D. Un astfel de supliment este Osteo Power de la Ayurmed. Suplimentele pot furniza substanțe nutritive suplimentare atunci când este necesar, dar nici acestea nu trebuie luate pe timp îndelungat, fără pauze. Osteo Power, alcătuit din plante (coada calului, extract de sâmburi de struguri, cătină, urzică,) se iau maximum 6 tablete în 3 reprize zilnic. Acest supliment alimentar reface cartilajele slăbite și ajută la întărirea oaselor, a unghiilor și a pielii.

Detalii suplimentare despre acest supliment alimentar* găsiți pe site-ul ayurmed.ro.



* - suplimentele alimentare sunt preparate care conțin minerale sau vitamine, pentru a completa necesarul zilnic al acestor substanțe, indispensabile organismului omenesc, care nu poate fi acoperit prin alimentația obișnuită. Aceste suplimente nu îngrașă și nu aduc calorii în plus organismului, așa cum, probabil, cred unele persoane.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










vineri, 28 decembrie 2018

Povestea noastra, episoadele 1-5 rezumat



În primul episod din serialul Povestea noastră, o vedem pe Filiz, care încearcă să fie mama și tatăl celor cinci frați. Totul începe cu o factură neplătită. Acasă, frații trăiesc modest, abia au cu ce-și duce zilele, le este greu să-și plătească facturile și există și riscul să îi ia la ochi cei de la protecția copilului pentru că tatăl lor nu este responsabil, fiind beat mereu. Seara, Tulay o convinge pe Filiz să meargă la nunta unui vecin și pe drum, într-o întâmplare banală, îl cunoaște pe Barîș. Acesta se îndrăgostește de ea la prima vedere și o invită la un ceai. Filiz acceptă, dar când vede că Barîș îi cumpără cadouri scumpe, de exemplu o mașină de spălat nouă, devine reticentă.

Povestea noastra, ep. 1-5 rezumatRahmet, care dă meditații ca să ajute cu bani în casă, se îndrăgostește de noua lui elevă. Fratele său, Hikmet, încearcă să câștige bani lucrând și el, dar o iubește pe soția patronului, în secret. Fikret este un elev problemă la școală, e agresiv și chiar violent, dar chiar și așa, nu poate concura cu tatăl lor, Fikri, care le ia aproape toți banii ca să bea la birt. Singurul lucru la care se gândește el, este cum să facă să bea gratis, cu bani furați sau cu banii fiicei lui. Mai mult, va găsi și calea de a scoate bani de la Barîș profitând de sentimentele lui pentru Filiz. Acesta, văzând că el este o povară grea pentru familie, încearcă să-l ia, beat fiind, și să-l ducă în Grecia. Când Filiz află, nu este de acord și Barîș merge cu ea peste graniță să-l aducă înapoi pe Fikri.

Problemele încep abia când, într-o zi, polițistul Cemil îl aduce acasă pe Fikri, beat pulbere, care adesea doarme pe unde apucă. Cemil o iubește pe Filiz dar văzându-l pe Barîș, își dă seama că are un rival serios. Totuși ea nu se simte pregătită să intre într-o relație, având responsabilitatea familiei pe umerii ei. Barîș și Cemil, însă, încep să lupte pentru inima ei. Drept urmare, Barîș va avea ocazia să se facă iubit de frații mai mici într-o zi când îi ia la un fast food să le dea de mâncare. Cemil are o altă tactică, el se apropie încet de Filiz, deși ea îi respinge pe amândoi în aceeași măsură.

În episodul trei din serialul Povestea noastră vedem că Barîș de fapt este un tip care face parte dintr-o bandă de hoți de mașini care apoi le duc la dezmembrat. Cum acest lucru este ilegal, el și-a dat alt nume decât acela adevărat când a cunoscut-o pe Filiz, numele lui fiind Savaș.

Fikri, care s-a stabilit în casa lui Șeyma, o duce relativ bine și fură mâncare din casa copiilor lui când este trimis la cumpărături, ca să aibă bani de băutură. În curând se ivește o problemă nouă. El are un card care trebuie schimbat, dar cardul nu e al lui, ci al unei mătuși care a decedat fără ca el să anunțe autoritățile, astfel că putea încasa lunar pensia ei. Acum cardul expiră și el nu știe cum să facă să-i păcălească pe cei de la bancă să îi dea cardul cel nou. Mai mult, casa este a acelei mătuși și dacă se află adevărul, copiii ar putea rămâne pe drumuri.

Filiz, care își folosește toată energia pentru a rezolva problemele care nu se termină niciodată în casă, este total depășită de unele situații și nu știe ce să facă atunci când Kiraz mai răpește un copil. Ca de obicei, Barıș i se pune la dispoziție lui Filiz ca s-o ajute, în timp ce o sfătuiește să-și ducă fratele la psiholog.

În timp ce răpirea fetiței provoacă haos în cartier, Fikri dorește să folosească această situație în avantajul său, pentru a-și consolida poziția în casă la Șeyma.

Pe măsură ce zilele trec, sentimentele lui Rahmet pentru Müjde continuă să crească, Hikmet se tot învârte în jurul lui Esra și încearcă să o protejeze de Asîm. Tufan, care nu poate rezista avansurilor lui Neriman, planifică o surpriză neașteptată pentru iubita lui, Tülay, care, din nefericire, va fi doar începutul unui nou val de minciuni.

Filiz se întoarce acasă în șoc, deoarece tocmai a aflat că Barıș nu lucrează la restaurant drept chelner, așa cum o mințise și vrea să rupă relația. Toți frații ei sunt îngrijorați când o văd așa. Totuși, Filiz este discretă. Barıș nu știe ce se întâmplă, se îndreaptă spre casă, apoi se confruntă cu o atitudine foarte rece din partea lui Filiz. Pentru că a mințit-o, ea nu-l va ierta niciodată. Barıș face tot ce poate pentru a o câștiga, iar Kiraz, pentru a-și vedea sora fericită, se alătură misiunii, aranjându-le o întâlnire.

Cu toate acestea minciuna nu este ceva ce Filiz poate ierta atât de ușor, urăște mincinoșii, fiindcă și mama ei a mințit. Pentru a o câștiga pe Filiz, Barıș decide să renunțe la slujbă, dar partenerul său Cenk nu este foarte mulțumit de această decizie și înrăutățește lucrurile printr-o mișcare care îl va pune pe Barıș într-o situație dificilă.

Tufan este zdrobit sub minciuna pe care i-a spus-o lui Tülay. Chiar dacă încearcă să-i spună adevărul, el nu poate să o facă. În cele din urmă, el este forțat să-i spună că este căsătorit, dar că nu are vești de la soția lui de mai mulți ani și că de aceea nu poate să divorțeze. Tülay este acum în stare de șoc.

Fikri din nou găsește o modalitate ușoară de a câștiga bani, totuși lucrurile nu merg așa cum a planificat. Îi este foarte teamă de moarte și merge să se sfătuiască cu un imam, care îi spune că, înainte de a muri, trebuie să primească binecuvântarea copiilor săi. Se întoarce acasă și începe să petreacă mai mult timp cu ei. Pentru Fikri, aceasta este o chestiune foarte serioasă.

Cu toate acestea, Kiraz și Fikret vor fi dezamăgiți. Șeyma, care s-a obișnuit să se afle în preajma lui Fikri, este acum în depresie, iar persoana care o consolează este din nou Müjde. În acest timp, Hikmet se află la market atunci când îl vede pe Asım abuzând-o pe Esra și se înfurie. Aceasta este femeia pe care o iubește și încearcă să fie de ajutor.

Lucrurile nu merg bine la Fikret la școală. Dirigintele vrea să se întâlnească cu părinții săi. Acest lucru îl pune pe Fikret într-o poziție foarte dificilă. Rahmet, dator pentru sprijinul primit de la Müjde, decide să-i ajute un prieten, dar când află că acest prieten este fostul ei iubit, lucrurile încep să se schimbe.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Povestea noastra - prezentare                                     urmează: Povestea noastra, ep. 6-10

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Povestea noastra.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin