luni, 4 iunie 2018

Dragoste de contrabanda - prezentare si distributie



Dragoste de contrabanda - prezentare si distributieTitlul original: Kara para așk
Traducere - Dragoste de contrabandă
Gen: dramă, romantic, thriller
Episoade: 54, de cca 150 minute
Producător: Ay Yapim Turcia, 2014
Rețeaua de distribuție: ATV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Ahmet Katiksiz
Scenariul: Sema Ergenekon, Eylem Canpolat

Serialul se difuzează pe PRO 2 după data de 21 iunie 2018.

Omer este un tânăr polițist care lucrează în cadrul departamentului împotriva crimei organizate din orașul Van (estul Turciei). Este un tip idealist, care și-a ales meseria după ce tatăl său a fost ucis cu ani în urmă iar cazul a fost clasat. Omer vrea să facă tot ceea ce poate ca nici un alt caz de crimă să nu mai rămână nerezolvat. În acest scop, chiar își amână logodna ca să fie prezent la datorie. Pentru că reușește să salveze niște copii în cadrul unei operațiuni, Omer primește drept recompensă o lună de zile de concediu. Imediat, pleacă la Istanbul unde se află familia lui și Sibel, logodnica lui.

Elif Denizer este o femeie care a cunoscut succesul în industria bijuteriilor și locuiește în Italia, departe de bogata ei familie din Istanbul (mama - Zerrin, tatăl - Ahmet, surorile Nilufer și Aslî). Dar revine la un moment dat în orașul natal ca să-și serbeze aniversarea.

Viețile celor doi, Omer și Elif,se intersectează datorită unei crime. Omer o pierde pe iubita lui, iar Elif își pierde tatăl, amândoi aflându-se într-o aceeași mașină în care sunt gășiți morți. Toată lumea vrea să afle acum ce căutau cei doi împreună și de unde se cunoșteau și mai ales de ce au fost uciși. Foarte curând află că această dublă crimă avea legătură cu traficul de diamante, pentru că Omer găsește un diamant în mașină și altul în camera lui Sibel. Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, mafia o răpește pe Nilufer și o șantajează pe Elif să aducă diamantele datorate de Ahmet înapoi. În aceste condiții, Omer și Elif trebuie să acționeze împreună.

Ce se va întâmpla pe parcursul serialului, dacă Elif va găsi vinovații și va scăpa familia de mâna lungă a mafiei, sau dacă Omer va dezlega crima așa cum și-a propus când a devenit polițist, veți vedea urmărind serialul Dragoste de contrabandă pe postul PRO 2.

Distribuția

Dragoste de contrabanda - prezentare si distributie

Engin Akyürek - Ömer Demir, polițist în orașulVan, logodnica lui, Sibel, moare într-un ciudat accident.
Tuba Büyüküstün - Elif Denizer, designer de bijuterii de lux. Tatăl ei, Ahmet, moare în același accident, alături de Sibel.
Nebahat Çehre - Zerrin Denizer, mama lui Elif.
Erkan Can - Tayyar Dündar, rudă (ori prieten) cu familia lui Elif.
Hazal Türesan - Aslı Denizer, soră cu Elif.
Burak Tamdoğan - Hüseyin Demir, fratele lui Omer.
Tuvana Türkay - Bahar Çınar, prietena trădătoare a lui Elif.
Saygın Soysal - Metin/Fatih Dündar, fiul lui Tayyar.
Bestemsu Özdemir - Nilüfer Denizer, sora cea mică a lui Elif.
Işıl Yücesoy - Nedret
Emre Kızılırmak - Levent İnanç, iubitul lui Bahar.
Serkan Kuru - Taner, soțul lui Aslî.
Güler Ökten - Elvan Demir
Öykü Karayel - İpek
Bedia Ener - Fatma Andaç
İlkin Tüfekçi - Pelin Serter, polițistă, de partea lui Omer.
Ali Yörenç - Mert Dündar, iubitul lui Nilufer.
Aytaç Arman - Ahmet Denizer, tatăl lui Elif.
Selin Ortaçlı - Sibel Andaç, logodnica lui Omer.
Kerimhan Duman - Can
Ahmet Tansu Taşanlar - Arda Çakır, prietenul lui Omer, polițist.
Elif İnci - Melike Demir
Bülent Çankaya - șeful poliției din Van
Hatice Andaç - Hatice
Deniz Barut - Pinar
Damla Çolbay - Demet Demir



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin





Dragoste de contrabanda ep. 1
Dragoste de contrabanda ep. 2
Dragoste de contrabanda ep. 3
Dragoste de contrabanda ep. 4
Dragoste de contrabanda ep. 5
Dragoste de contrabanda ep. 6
Dragoste de contrabanda ep. 7
Dragoste de contrabanda ep. 8
Dragoste de contrabanda ep. 9
Dragoste de contrabanda ep. 10-13

sezonul 2:

Dragoste de contrabanda ep. 14-18
Dragoste de contrabanda ep. 19-25
Dragoste de contrabanda ep. 26-28
Dragoste de contrabanda ep. 29-30
Dragoste de contrabanda ep. 31-32
Dragoste de contrabanda ep. 33-34
Dragoste de contrabanda ep. 35-36
Dragoste de contrabanda ep. 37-38
Dragoste de contrabanda ep. 39-40
....







duminică, 3 iunie 2018

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie



Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. RecenzieTitlu - Afaris Umbre pe Aora
Autor - Tudor George Ciubotaru
Editura - Prestige
Preţ - 30 lei, 390 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-8863-27-6
Gen - Fantasy, supernatural, Young Adult

Afaris este prima serie românească de cărți fantasy, în care se urmărește evoluția personajului principal, Afaris, născut și crescut pe Aora - o lume utopică, evoluată din punct de vedere spiritual, în care un singur gând poate manipula energia din jur. În prima carte a seriei, Umbre pe Aora, el ajunge să joace un rol decisiv în primul război al speciei sale.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

Pe Aora trăiesc nimfele (păsări) și aorienii (umani), într-un fel de pace liber consimțită de ambele părți, în care fiecare respectă cu strictețe cealaltă specie. Dar într-o zi Afaris și tatăl lui, Saraf, descoperă din întâmplare o nimfă omorâtă. Cum a omorî o nimfă era un fel de sacrilegiu, cei doi încearcă să fugă de la locul faptei, pentru a nu fi descoperiți și bănuiți de crimă. Însă alte nimfe ajung rapid la surata lor mutilată și lucrurile sunt pe cale să degenereze. Saraf are o viziune cu un câmp de bătălie plin de aorieni morți, măcelăriți. Afaris știe că este vorba despre o viziune premonitorie despre un război între ei și nimfe, dar Saraf spune că împlinirea ei depinde de modul de abordare a situației, că o viziune nu este decât o posibilitate, nu o certitudine, și că viitorul înfățișat în premoniție poate fi schimbat.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

De aici încolo pe Aora lucrurile evoluează. Cele două specii sunt pe cale să se înfrunte, deși investigarea crimei aduce la lumină niște canale energetice - autorul le numește puțuri - nou apărute pe planetă, care eliberează o energie negativă ce induce psihoză aorienilor. În curând Saraf își dă seama că aorienii și nimfele sunt nevoite să ajungă la o alianță pentru a evita războiul. Cu toate acestea, aorienii atacați de energiile malefice devin violenți și lucrurile scapă de sub control. Înfruntarea nu mai poate fi evitată, iar premoniția pare că se împlinește întocmai. Finalul surprinde și lasă loc următorului volum din serie.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie

Cartea mi s-a părut scrisă într-un stil foarte alert, deși cu multe stângăcii, inerente unui debut, ca și cum autorul ar fi descris un film. Scenele se succed rapid, cinematografic, prin fața ochilor, cu personaje schițate doar, care se perindă și ele la fel de rapid. Lumea de pe Aora este un melanj fantastic de oameni, păsări telepate, portaluri energetice, linii de forță, forme energetice desenate în aer. Afaris Umbre pe Aora are puțin din Game of Thrones (armata de schelete), ceva mai mult din Shadowhunters (liniile de forță, puțurile energetice, energo-formi desenați în aer, la fel ca runele lui Clary Fairchild), plus alte elemente des întâlnite în mai toate serialele fantasy apărute în ultimele decade - săbii de lumină, răni care se închid cvasi-instantaneu, personaje care mor și sunt înviate la loc, proiectile energetice făurite cu palmele (unde ești, tu, o, Magnus Bane!! :) ) și dragonii, fără-de-care-nu-se-putea. Am remarcat și prezența a două elemente science-fiction, că Aora este o altă planetă și nava spațială de la final, ceea ce nu poate face cartea să fie încadrată la SF, cum mi s-a părut că au scris unii. Dacă până la final seria va semăna cu un Star Wars ori cu vreunul din romanele celebrului Isaac Asimov, rămâne de văzut.

Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. RecenzieAm înțeles că tânărul autor Tudor George Ciubotaru și echipa de promo își propun ca seria Afaris să ajungă la același nivel cu bestseller-uri precum Harry Potter, Eragon, Maze Runner. Eu le doresc mult succes, dar la cât de cinematografic este scrisă cartea, aștept cu interes să fie serializată, eventual în engleză. Și tot eventual, cu Alan van Sprang (Valentine Morgernstern în Shadowhunters, regele Henric în Reign) în rolul Saraf și Orlando Bloom (Legolas, în Stăpânul Inelelor) în rolul Afaris. Glumesc :) dar orice glumă e pe jumătate adevăr, nu-i așa?

Cine dorește să cumpere cartea Afaris Umbre pe Aora o poate face din librării, online de pe AfarisWorld unde se găsește și în engleză, de pe Amazon, varianta electronică, sau o poate lua direct, la lansarea oficială a cărții în România, care va avea loc în București pe 7 iunie, ora 18:30 la librăria Humanitas Kretzulescu și unde autorul va da autografe și dedicații personalizate.


Afaris Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru. Recenzie


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 2 iunie 2018

Meryem - episodul 2-3 rezumat



Meryem - episodul 2-3 rezumatMeryem este la închisoare și totuși speră ca Oktay s-o salveze. Pe de altă parte, Savas nu crede că ea, care nu e în stare să facă rău nici unei muște, a comis accidentul, dar deocamdată nu poate face nimic. După ce a intrat la închisoare Meryem, Arif, tatăl ei a făcut un atac de cord și se află la spital. Meryem vine într-o zi să-l viziteze și discuția lor este auzită de Savaș, care înțelege că fata nu este vinovată de moarte lui Sevinc.

Meryem - episodul 2-3 rezumatMeryem este acum pe cont propriu, cu mintea plină de întrebări. Yurdal Sargun va face tot ce poate pentru a se asigura că detenția ei va fi una extrem de incomodă. Ea este devastată când află că tatăl ei este la terapie intensivă și Oktay nu pierde ocazia de a recâștiga încrederea lui Meryem când o asigură că va fi alături de tatăl său. Când prietenul lui Arif, Turan Ersoy, aude despre ce s-a întâmplat, se îndreaptă imediat către Istanbul. Pentru a împiedica presa să afle totul și să expună public, Oktay încearcă să-l împiedice pe tatăl lui Meryem să vorbească. Turan Ersoy va face tot ce poate pentru a o elibera pe Meryem din închisoare, însă dacă Meryem este liberă, viața nu va fi la fel de ușoară cum se așteaptă Oktay.

Oktay, sub influența lui Beliz, nu știe ce să facă, mai ales că pune mai presus de toate cariera. Are momente delicate în fața tatălui lui Meryem, pentru că nu știe cum să-i spună acestuia că nu-i poate ajuta fiica, mai ales că Arif știa cum s-au petrecut faptele în seara accidentului. Dar se pare că Oktay, care a fost respins, nu ezită să-și murdărească mâinile inclusiv cu o sinucidere.

Meryem - episodul 2-3 rezumatSavas își propune să afle totul de la Meryem și speră că dacă îl va întâlni pe comisarul Burcu, adevărurile ascunse vor ieși ușor la lumină. La un moment dat are loc un incendiu și Savaș o scoate pe Meryem, inconștientă, de acolo. Când se trezește la spital, ea îl vede pe Oktay și crede că el a salvat-o, amănunt de care acesta profită și vrea s-o convingă să depună mărturie împotriva lui Savaș. Meryem nu face asta, în schimb obține o interdicție ca Savas să se apropie de ea.

Când Savas află că Turan și Meryem se cunosc, își dă seama că și tatăl său e implicat, astfel că decide să n-o slăbească pe Meryem din ochi și să facă tot posibilul să alfe toate răspunsurile la întrebările care-i frământă mintea. Când vede că Meryem tace, o răpește și o duce la o casă de vacanță în pădure. Oktay începe să se teamă că totul va ieși la iveală și se decide să acționeze, inclusiv prin forță, pentru a împiedica acest lucru să se întâmple.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin





a fost: Meryem, prezentare                                     urmează: Meryem, ep. 4-5-6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







vineri, 1 iunie 2018

Meryem - prezentare si distributie



Meryem - prezentare si distributieTitlul original: Meryem
Traducere -
Gen: dramă, romantic
Episoade: 30, de cca 150 minute
Producător: Kanal D, Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: TMC, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Mustafa Dogan
Scenariul original: Yoo Bo Ra, Choi Ho Chul
Adaptare: Meryem Gultabak, Ilke Gursoy

Serialul se difuzează pe Kanal D din iunie 2018.

Savaș este un tânăr care provine dintr-o familie bogată și are totul la picioare. Arată bine, e deștept, în schimb are un suflet întunecat. După moartea mamei sale, el pleacă de acasă lăsându-și tatăl în urmă și dorind să ducă o viață simplă. Are o prietenă chelneriță pe care o iubește nespus și cu care intenționează să se căsătorească, simțind că ea este femeia vieții lui.

Meryem e o tânără frumoasă care lucrează la băcănia tatălui ei. Are o fire altruistă și îl cunoaște pe Otkay de multă vreme, sperând să devină mireasa lui într-o zi. Dar Otkay trebuie să meargă la facultate, la drept, iar Meryem îl ajută, chiar și financiar când are nevoie, pentru că i se pare normal să se sacrifice pentru iubitul ei. Când Otkay termină facultatea și devine procuror, Meryem se așteaptă ca el să-i ceară mâna, cu atât mai mult cu cât a făcut multe sacrificii pentru el. Însă lucrurile nu se vor întâmpla așa cum speră ea. Otkay are, de fapt, pe altcineva, o iubește pe Beliz, o avocată de succes, și plănuiește să se despartă de Meryem.

Otkay și-a schimbat părerea despre femeia cu care vrea să-și împartă viața după ce a cunoscut succesul, și consideră că Meryem nu e de nasul lui, chiar dacă ea l-a ajutat atât de mult. Pentru a-și duce la capăt intențiile de despărțire, o invită pe Meryem la o cină chiar în prima lui zi de serviciu ca procuror. Bineînțeles, Meryem crede că în acea seară va fi cerută de nevastă. Otkay nu se poate hotărî să-i spună în față ceea ce dorește, și lucrurile rămân confuze.

În drum spre casă, Otkay face un accident și rănește o tânără, dar pentru că plouă foarte tare, el continuă să ruleze, mințind-o pe Meryem că era un butoi. Ea nu-și dă seama ce se întâmplă și ia de bună minciuna lui Otkay. Între timp, fata de pe asfalt, care este iubita lui Savas, este dusă la spital, însă va fi prea târziu pentru ea. Viața lui Savas este dată peste cap. Împreună cu tatăl sau vrea să se facă dreptate și începe să-l caute pe făptaș, sperând că după aceea acesta să primească pedeapsa maximă pentru ceea ce a făcut.

A doua zi, Meryem preia vina incidentului asupra ei la firma de asigurări, ca să nu-l supere pe Otkay chiar de la debutul său profesional, în continuare ea crezând că într-adevăr s-au lovit de un obiect pe stradă. Meryem ajunge la închisoare pentru fapta comisă de Otkay, căruia acum îi convine situația, și care minte în continuare că n-a știut că a lovit o femeie. Ascunzând relația dintre ei, Otkay devine procurorul care instrumentează cazul, asigurând-o că va face tot posibilul să stea cât mai puțin la închisoare. Pe de altă parte, Otkay nu va rezista presiunilor lui Savaș și ale tatălui său și o va trăda pe Meryem, cerând pedeaspa maximă de 8 ani pentru ea.

Ce va face Meryem când își va da seama că Otkay a trădat-o? Va spune ea adevărul sau nu? Savaș se va îndrăgosti de ea chiar dacă o crede ucigașa iubitei lui?
Veți afla urmărind serialul Meryem la Kanal D în această vară.

Distribuția:

Furkan Andıç (Savaş), Ayça Ayşin Turan (Meryem), Cemal Toktaş (Oktay), Açelya Topaloğlu (Derin), Bestemsu Özdemir (Beliz), Uğur Çavuşoğlu (Yurdal), Serenay Aktaş (Burcu), Kenan Acar (Güçlü), Sema Öztürk (Tülin), Ayten Uncuoğlu (Nurten), Özge Özaçar (Naz Sargun) , Uğur Demirpehlivan (Gülümser), Necmi Yapıcı (Ertan), Gülden Avşaroğlu (Selma), Sonat Dursun (Rıza), Serhan Onat (Berk).


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin





 urmează: Meryem episodul 2-3 , ep. 4-6, ep. 7-13ep.14-20ep. 21-30  

sursa foto: turkishdrama.com








joi, 31 mai 2018

Top 5 utilaje horeca necesare intr-o bucatarie de restaurant

Top 5 utilaje horeca necesare intr-o bucatarie de restaurant

De niște ani îmi place să gătesc și mai ales să prăjituresc. Iar lumea care vede și gustă ceea ce fac eu mă îndeamnă să-mi deschid o cofetărie, o patiserie sau chiar un restaurant. Însă această este o decizie mai greu de luat, iar dacă ar fi să reușesc acest lucru, printre primele lucruri la care ar trebui să mă gândesc ar fi cum să-mi amenajez bucătăria.

Când intenționezi să-ți deschizi un restaurant, una dintre cele mai importante decizii pe care trebuie să le iei este despre cum să-ți configurezi bucătăria. Aceasta va fi centrul afacerii tale și locul în care meniul prinde viață. Așadar, ai nevoie de echipamente de înaltă calitate, care să reziste la presiunile de utilizare zilnică.

Ce este strict necesar într-o bucătărie de restaurant?


1. Congelatoare și frigidere


Toate bucătăriile comerciale necesită o unitate de refrigerare de un anumit tip. Frigiderele industriale sunt concepute pentru a satisface nevoile industriei alimentare. Există multe varietăți de frigidere și congelatoare disponibile, însă de obicei se cumpără, în general, două tipuri: unități de intrare sau accesare.

2. Plite cu inducție, aragaze și cuptoare


Majoritatea aragazelor, dacă nu toate, sunt echipate cu un cuptor, iar într-o bucătărie de restaurant cuptoarele se recomandă să fie cu convecție. Însă pentru prăjituri și aluaturi de patiserie este indicat un cuptor obișnuit. La fel, și plita aragazului se recomandă să fie de mai multe tipuri, atât plite cu arzătoare pe gaz cât și plite cu inducție.

3. Chiuvete și mașină de spălat vase


Chiuvetele împreună cu mașina de spălat vase sunt vitale pentru orice bucătărie, deoarece un spațiu de spălare pentru mâncare și veselă este mai mult decât obligatoriu în orice bucătărie, nu doar în aceea comercială.

4. Tacâmuri și veselă


Aici intră nu doar tacâmurile și farfuriile de servire ci și tot ceea ce înseamnă feliatoare, cuțite, râzători, tacâmuri speciale, tocătoare, toporișcă de spart oasele, vase de diferite mărimi, oale, cratițe, tăvi, blaturi de lucru, planșete etc. Este un domeniu foarte vast în ceea ce numim utilaje horeca, iar alegerea se face în funcție de mărimea și de tipul restaurantului.

5. Mixere și roboți de bucătărie


Pentru prepararea aluaturilor un mixer comercial este o achiziție obligatorie, la fel cum pentru aluaturi pentru covrigi sau pizza, aveți nevoie de un mixer spiralat. Malaxoarele spirale amestecă la viteză mare ingredientele și sunt capabile să manipuleze până la cincizeci de kilograme de aluat. Pentru alte tipuri de amestec, alegeți un mixer planetar. Acestea au viteze mai mici, dar vă permit să faceți diverse lucruri cum ar fi frișca sau cartofii piure.


Acum, știind ce este obligatoriu de avut într-o bucătărie comercială, mai rămâne doar să facem primul pas spre realizarea unei astfel de afaceri.
Voi ați avea curajul de a vă deschide un restaurant?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!