Se afișează postările cu eticheta sultan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sultan. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Kosem episodul 2 rezumat





Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Micul Mustafa doarme în timp ce Halime, mama lui, îi taie o șuviță de păr ca să facă niște farmece de protecție. Anastasia se trezește lângă sultan, apoi se plimbă prin cameră și vede tabloul cu imaginea ei ținând în brațe o mielușea. Ahmed se ridică și el din pat și o întreabă dacă-i place, dar Anastasia este supărată că a văzut-o într-o pictură și a cerut să fie găsită și adusă, ca un animal sau ca o măslină și spune despre Ahmet că este un tiran și că de ce nu s-a gândit că are și ea o familie, așa cum are și el. Apoi spune că va fugi din acest palat, deși Ahmet îi răspunde că de aici n-a scăpat nimeni cu fuga. Ca pentru a-l contrazice, în sala mare Safiye este anunțată că Halime și Mustafa au dispărut din palat în cursul nopții. Derviș (este numele unui consilier, nu e un derviș adevărat) este mustrat și pus să o găsească pe sultană și pe prinț, să întărească paza la porțile palatului.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Cennet Kalfa o arată pe Anastasia fetelor din harem și o dă exemplu, ce repede se poate ajunge în patul sultanului, apoi o pune pe Mahfiruz să o ajute la decorarea camerei pentru favorite ca să se mute acolo. Astfel, cele două deși sunt rivale, au ocazia să se cunoască și să stea de vorbă despre familiile lor. Dar Anastasia scapă informația că nu s-a petrecut nimic între ea și sultan. Derviș cere să se facă o anchetă în harem, să vadă dacă vreo fată a văzut sau auzit ceva în legătură cu fuga lui Halime. În acest timp, fiul unui lider celali spune că o să-i captureze pe Halime și pe prinț, apoi îi vor trimite pe mare și după aceea vor veni în capitală să-l omoare pe Ahmet. Sultana Safiye este foarte supărată că Halime a fugit și spune tuturor că aceasta l-a răpit pe prinț. Apoi îi cere unui agă, Nasuh, să descopere cine i-ar fi putut ajuta, iar acesta gândește cu voce tare că trebuie să fie cineva care se opune tradiției uciderii fraților sultanului, apoi își dă seama că și Safiye este împotriva acestei tradiții.

Mahfiruz stârnește în harem bârfa că sultanul nu s-a culcat cu Anastasia, deci n-are de ce să stea în camera favoritelor. După ce sunt și ele anunțate de dispariția sultanei Halime și află că vor fi anchetate, Anastasia își amintește că noaptea trecută a văzut-o pe sultană cu copiii ei dispărând printr-o ușă secretă în perete, dar nu scoate o vorbuliță despre asta, pentru că și ea dorea să găsească o modalitate de ieși afară din palat. Frații Giray aud și ei despre fuga sultanei. Șahin împăiază leul mort în timp ce discută cu Mehmet despre cum o să o găsească el pe Halime și apoi va cere la schimb tronul Crimeei. Mehmet nu este de aceeași părere și încearcă să-l aducă pe fratele său cu picioarele pe pământ, dar Șahin comentează că el are visuri mărețe și le va afla și Mehmet când va veni vremea. Când Anastasia este anchetată separat, ea spune că a văzut-o pe Menekse, servitoarea sultanei Halime, în ziua respectivă, dar nu știe nimic despre ce s-a petrecut în timpul nopții. Reyhan aga conchide că Anastasia probabil nu știe nimic în plus.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
În curte, corpul noilor ieniceri a ieșit la antrenament și testare a capacităților fizice. Andro, cel pe care l-a întâlnit Anastasia când a fugit în pădure de răpitorii ei, este întrebat cum îl cheamă acum și el răspunde că Iskender (Alexandru). După aceea se face o întrecere de alergare și Andro se ceartă cu alt ienicer, Davut (actorul care l-a jucat pe Aras în serialul Un destin la răscruce), pentru că el și-a aruncat fesul înainte peste linia de sosire (șeful a zis că purtătorul primului fes pe care-l vede trecând linia de sosire, e declarat învingător). Iskender este, însă declarat câștigătorul cursei și comandant al detașamentului de ieniceri, pentru că șeful ienicerilor într-adevăr s-a referit la fes și nu la persoana care alerga, și le-a spus celorlalți că în luptă trebuie să dai dovadă de inteligență. După câteva momente, însă, Andro are parte de prima intrigă din partea unui coleg, care pretinde că-l cunoaște pe Andro, cu care era bun prieten, iar el nu este Andro, ci probabil un bastard (tatăl lui Andro cel adevărat l-a dat pe fiul lui nelegitim să se facă ienicer, mințindu-i pe otomani) și astfel, el nu are ce să caute în corpul ienicerilor.

Anastasia a scris o scrisoare părinților ei și o caută pe Cennet să i-o dea, dar pentru că tot se află singură pe coridor, caută ușa din perete prin care a ieșit Halime. Cennet, însă, se află în compania gardianului, iubitul ei secret, undeva într-o firidă, și iese auzind foșnetul rochiei Anastasiei și o întreabă de ce o urmărește. Anastasia răspunde că vrea să o ajute să trimită scrisoarea acasă la părinții ei, iar odalisca spune că acest lucru este interzis, dar tânăra răspunde impertinent că a te întâlni cu un bărbat nu este interzis? Cennet o agresează, apoi Anastasia îi spune că nu trebuie să se teamă de ea, că vrea să fie prietene și îi dă scrisoarea rugând-o să o trimită acasă la părinții ei.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet este înștiințat de către Derviș că a fost adusă o ghicitoare ca să afle dacă-l va găsi pe Mustafa. Bătrâna cere voie să ia mâna sultanului între palmele ei, apoi spune că prințul se va întoarce, cu siguranță se va întoarce, dar nori negri se vor abate asupra tronului lui Ahmet, iar Mustafa într-o zi va domni. Derviș pune gardienii s-o scoată imediat afară pe ghicitoare sfătuindu-l pe Ahmet să nu creadă minciunile ei. În scurt timp Șahin o reperează pe Halime într-o piață, cu pașa care a ajutat-o, cu Mustafa și cu fiica ei. Toți sunt aduși la palat sub escortă, în fața lui Ahmet, și Halime cu Mustafa sunt închiși. Acel pașă credincios sultanei Halime este executat, în ciuda rugăminților lui de a fi iertat. Mai târziu Ahmet îl pune pe Șahin să spună ce dorește de la el pentru că a găsit-o pe Halime, dar acesta este precaut și spune că va avea la un moment dat ceva de cerut, și dacă sultanului i se va părea potrivit, o să-i dea, iar dacă nu, nu.

Anastasia este chemată la Safyie care o întreabă de ce halvetul ei cu Ahmet nu s-a îndeplinit. Sultana o avertizează pe Anastasia că scopul nu este iubirea, ci moștenitorii. Anastasia îi povestește că au stat de vorbă până când au adormit unul lângă celălalt. [Într-adevăr, Ahmet i-a citit poezii în italiană Anastasiei și au stat de vorbă, apoi i-a spus că nu se atinge de ea decât atunci când va fi pregătită și își va dori și ea lucrul ăsta.] Sultana conchide că nepotul ei e cam necopt pentru a avea copii. Anastasia din nou îi vorbește în italiană și îi cere s-o elibereze și s-o lase să meargă acasă. În seara următoare este trimisă din nou Mahfiruz la halvet, dar ca și data trecută, Ahmet n-o place și o trimite înapoi în harem, unde iarăși plânge pe ascuns. Dimineața, ea se laudă că este obosită, pentru că sultanul, fiind tânăr, au făcut dragoste toată noaptea, apoi se uită triumfătoare la Anastasia care este geloasă. După câteva momente de gândire, Anastasia spune că Mahfiruz minte, pentru că ea a văzut-o venind devreme și apoi plângând în pernă. Cele două încep să se bată, iar Anastasia, naivă, spune despre Ahmet că este un tiran și un om crud. Când apar acolo șefa haremului, Dudu, și Bulbul aga, le iau pe fete și le duc la Handan, iar Mahfiruz o pârăște pe Anastasia cu ceea ce a spus despre sultan, astfel că este trimisă la închisoare, într-o celulă fără ferestre, doar cu o torță în mână.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ahmet hotărăște să-l execute pe Mustafa, dar crede că are nevoie de acordul șeicului de Islam pentru asta. Apoi citește și el în Sharia că asta e tradiția și că singurul factor de decizie în privința execuției fraților lui este el însuși. Însă primește de la șeic mesajul că nu este bine să-și execute fratele, dat fiind că nu are moștenitori, deocamdată. În acest răspuns el vede influența bunicii lui, Safiye, care nu vrea ca Mustafa să fie executat. Drept urmare, o cheamă pe Safiye la el și îi comunică decizia de a o exila la palatul vechi, după care poruncește ca Mustafa să fie executat după rugăciunea de noapte. Seara, după ce plantase iasomie în grădina în care se întâlnise cu Anastasia prima dată, cere să-i fie adusă la halvet. Dar Anastasia pune o fâșie din rochia ei în torță, pentru că se stingea, însă procedând astfel, bucata de material scoate fum și Anastasia cade jos, rămânând fără oxigen. I se pare că vede o lumină din cer mărindu-se și apoi parcă plutește spre acea lumină, iar la urmă se profilează chipul lui Ahmet în fața ei și se trezește în grădina lui, pe pietre, tușind. Sultanul o ține în brațe și o ajută să-și revină.

Kosem episodul 2 rezumat pulbere de stele
Ora rugăciunii de noapte se apropie, iar cerul se întunecă deodată și prinde a tuna. Ahmet o lasă pe Anastasia lângă iasomie și face câțiva pași către bolta care dă spre mare. La subsol, Halime vede sfoara din mâinile călăilor veniți să îndeplinească porunca sultanului și începe să țipe. Ahmet se uită către norii întunecați și vede spiritul fratelui său Mahmut care se uită cu reproș la el. Rugăciunea este pe sfârșite, Halime plânge iar călăul pune sfoara la gâtul lui Mustafa. Ahmet o lasă pe Anastasia singură și aleargă spre celulele unde se află Mustafa și Halime, strigând să se oprească execuția, apoi își îmbrățișează fratele care plânge speriat. După ce este eliberată și Halime, sultanul o amenință că este ultima oară când se răzgândește, dar dacă mai face vreo greșeală, pe ea o va executa.

Safiye se pregătește să plece la palatul vechi, promițând răzbunare pentru această îndrăzneală.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



urmează: Kosem episodul 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






duminică, 15 noiembrie 2015

Kosem episodul 1 rezumat





Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Sultanul Ahmet își amintește de vremurile când era copil, la Manisa, și se juca împreună cu Mahmud fratele său mai mare. Acesta, într-o zi, îi promite că el n-o să facă niciodată așa cum a făcut tatăl lor, care în ziua aceea și-a îngropat pe toți cei 19 frați, omorâți de el conform tradiției, ca nu cumva să încerce într-o zi să-i uzurpe tronul. După niște ani, când ambii frați devin adolescenți, Mahmut îi spune lui Ahmet că i-a cerut tatălui lor o armată ca să meargă singur să dejoace planurile unor bandiți din Imperiu. Ahmet se îngrozește și îi spune fratelui său că va fi omorât pentru așa o îndrăzneală. Că nu te poți aștepta la altceva din partea unui om care a pus să fie omorâți toți frații lui fără să clipească. Atunci a fost ultima oară când Ahmet l-a văzut viu pe fratele lui, pentru că în noaptea care a urmat tatăl lor, sultanul Mehmet al III-lea, și-a omorât fiul cel mai mare cu propriile mâini, sugrumându-l cu sfoara pe coridoarele palatului Topkapî.

Ahmet cade în depresie și timp de 3 luni nu-și poate reveni din durerea sufletească simțită în urma pierderii fratelui drag. Într-o zi, bunica lui, sultana Safiye, îi face mai multe cadouri aduse din toată lumea. Printre tablourile dăruite, Ahmet vede unul cu portretul unei fete, Anastasia, de care se îndrăgostește și când ajunge sultan, Safiye pune să fie căutată și adusă la palat. Noaptea visează că din inima lui răsare o plantă care crește până se face un copac falnic. Într-o dimineață foarte devreme, sultana Safiye pune să fie chemat nepotul ei în sala de consiliu. Ahmet este trezit de servitorul său credincios, Reyhan aga, căruia îi pune cuțitul la gât, crezând că este un rău-făcător. Acesta îl liniștește și îi spune doar că trebuie să vină în sala mare. Ahmet crede că va fi executat de tatăl său, deși nu-și cunoaște vreo vină.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Când ajunge în sala de consiliu, Safiye se află la balcon și îl cheamă lângă ea spunându-i că tatăl lui, sultanul, a murit în noaptea respectivă și că de-acum el urmează la tron. În ziua în care este prezentat pașalelor și gărzilor imperiale drept noul sultan, el se gândește la ceea ce i-a spus bunica sa mai demult, că atunci când va accede la tron va fi nevoit să-și omoare fratele mai mic, pe Mustafa, care este un copil de câțiva anișori. Sultana Safiye și încă două femei de la curte privesc de la un geam ceremonia. Afară, demnitarii și ienicerii așteaptă să se deschidă porțile palatului ca să iasă tânărul sultan și să se așeze pe tron. Șahin și Mehmet Giray, conducători ai Crimeei, comentează că sultanul cel bătrân ar fi fost avertizat că în a 56-a zi de la moartea fiului său cel mare va plăti scump această crimă, și că a murit exact în a 56-a zi.

După ce mai înainte se emoționase foarte tare și nu putuse să iasă de prima dată în curte, trebuind să fie încurajat, Ahmet se ridică de pe tron, deși nu i se prezentaseră toți demnitarii, și rostește un scurt discurs. El spune că în această zi, a urcării sale pe tron, îl cruță pe fratele său Mustafa, pentru că nu se cuvine să mânjească de sânge frățesc această ceremonie. Cei de față se uită pieziș unii la alții, pentru că legea otomană cere ca acela care devine sultan să-și omoare frații, dar nu comentează nimic. În piețe se anunță că legea veche a fost abolită de noul sultan și că de-acum înainte suveranul nu va mai comite fratricid în ziua încoronării sale. Sultana Safiye se uită la Halime, mama lui Mustafa, și la micul șehzade care nu înțelege de ce îl strânge așa de tare maică-sa în brațe. Femeile cred că Mustafa a fost cruțat astăzi, dar că până la urmă va trebui ucis. Safiye, însă, stabilește că Ahmet va fi circumcis foarte curând (sultanul Ahmet a urcat pe tron la 13 ani) apoi i se vor aduce kadîne ca să aibă copii și după ce va avea primul băiat, linia succesorală va fi asigurată deci fratele lui mai mic n-o să mai reprezinte o amenințare.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Anastasia, o fată blondă, grecoaică, trăiește într-un sat dintr-o insulă în Marea Egee și zdrobește strugurii cu tălpile, alături de alte fete ca să se facă vinul. După aceea merge cu oile la păscut. Tatăl ei primește veste să meargă la Veneția, și, cu toate că mama și sora ei mai mică se bucură pentru asta, ea este supărată că n-o ia cu el în călătorie. Anastasia stă de vorbă cu taică-său sub un măslin, când se dă alarma în sat. Oamenii de prin piețe fug să se ascundă, dar ea aleargă să vadă care este amenințarea. Două corăbii otomane au debarcat în satul lor. Oamenii sultanului merg din casă în casă căutând-o pe Anastasia. Când ajung la casa ei, deși stă ascunsă în beci, este găsită și luată pe sus. Taică-său întreabă unde va fi dusă, iar mai marele otomanilor zice că la stăpânul lumii. Degeaba strigă părinții și sora ei, otomanii le aruncă o pungă de galbeni, o iau pe Anastasia și pleacă. Pe drum, la un han, ea refuză mâncarea și o aruncă pe jos, apoi țipă la cei de la mese că a fost răpită. Când vede că nimeni nu reacționează, le spune oamenilor că răpitorii ei sunt de la palat și atunci cu toții scot săbiile. În iureșul creat, Anastasia scapă cu fuga și intră într-o pădure.

În apropiere se afla un detașament de ieniceri și unul dintre ei o aude țipând când era gata-gata să fie prinsă de cei de la han. Andro iese din formație și o scapă de cei doi urmăritori însă apar negresa și bărbatul care au răpit-o de acasă. În ciuda eforturilor ei de a fugi din nou către casă, se află din ce în ce mai aproape de palatul otoman. Acolo este adusă la odalisca șefă, Cennet, care o încuie într-o cameră.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Halime vorbește cu un agă și îi spune că deși Ahmet i-a cruțat copilul, totuși Handan, mama lui Ahmet e pară și foc din cauza asta și va căuta să-l ucidă pe micul Mustafa. Așa că nu-i rămâne decât să se resemneze în fața morții, sau să-l omoare pe Ahmet ca să-l pună pe tron pe fiul ei. Boierul tace uluit de gravitatea planului sultanei, care îi mai dezvăluie că-i va face aliați împotriva lui Ahmet pe bandiții celali din Antalia care de mulți ani creau probleme în teritoriu și chiar îl trimite pe el în misiune la aceștia. Pe de altă parte Handan își sfătuiește fiul să facă trei lucruri dacă vrea să fie puternic: să-și ucidă fratele, s-o exileze pe Safiye la palatul vechi și să devină tată ca să-și asigure succesiunea.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
După câteva zile Handan primește un mesaj din Egipt în care se scrie despre faptul că Mehmet al III-lea n-a murit de moarte bună, ci a fost otrăvit, apoi iarăși bate monedă pe uciderea lui Mustafa. În curând Ahmet primește cadou de la Șahin Giray un leu, pe care îl înlănțuie într-o celulă a închisorii de la subsolul palatului și la care merge zilnic să-i arunce câte ceva de mâncare și să învețe să devină mai curajos. Anastasia se arată rebelă la început, ba chiar atunci când ajunge în fața sultanei Safiye, pe care ea o cunoștea din auzite drept Sofia, din Veneția, îi vorbește în italiană și cere să plece acasă. Sultana îi răspunde tot în italiană, că va trebui să se obișnuiască cu ideea că nu va mai ieși vreodată din acest palat. Anastasia este trimisă de către Handan în harem, iar acolo, auzind că este un cadou pentru sultan, fetele o sperie că acesta este gras și bătrân și că mănâncă inima fetelor care vin în fiecare seară la el. Anastasia le crede și speră să nu fie nevoită să meargă la halvet.

A doua zi fetele o iau din nou peste picior pe Anastasia, dar apare Cennet, odalisca, și o ia de acolo lăsându-i în grijă pisica sultanei Safiye. Pisica scapă din brațele ei și Anastasia fuge după ea pe coridoare, dar acționând din întâmplare un mecanism secret, deschide o ușă din perete către un coridor ascuns și ajunge într-o mică grădină. Apoi vrea să se urce pe plantele agățătoare, însă Ahmet intră și o vede. Când îi vorbește, ea se sperie și alunecă, ajungând amândoi jos, pe pietre. Ahmet își dă seama că ea este fata din tablou și, după ce află câte ceva despre ea, își dă un nume fals și o trimite înapoi în harem.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Din cauza rivalității dintre sultanele Handan și Safiye (mama și bunica lui Ahmet), seara îi este trimisă în dormitor preferata lui Handan în loc să vină Anastasia, iar Ahmet o trimite înapoi de unde a venit. După aceea, enervat, merge din nou în celula leului să-și exerseze curajul, dar de data asta leul are lanțul rupt și îl rănește la piept, imediat fiind împușcat de unul dintre gardieni. Acum înțelege tânărul sultan că mama lui a avut dreptate când i-a spus că Halime va face tot ce poate ca să-l elimine și să-l pună pe Mustafa pe tron. Cu inima grea, cere permisiune de la cadiu să-și schimbe decizia și să-l poată executa pe fratele lui. Halime află și se pregătește să fugă în cursul nopții.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Reyhan îi avertizează pe frații Giray că datorită faptului că leul era cadoul lor, vor fi bănuiți de tentativă de asasinat asupra sultanului. Șahin răspunde că ei au promis să-l apere și pe Mehmet al III-lea, și a murit, acum sunt Ahmet și Mustafa, care vor muri, apoi ei vor urma la tron, ca descendenți ai lui Ginghis Han. Ahmet o cere în mod explicit pe Anastasia la halvet. Ea intră speriată, plângând, și se așează în genunchi așteptând. Când Ahmet vine de pe terasă și vrea să-i ridice bărbia, ea îl mușcă de mână și atunci vede că sultanul nu e gras și bătrân, ci era tânărul pe care-l întâlnise în grădină...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




urmează: Kosem episodul 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






Kosem - prezentarea serialului si distributia



Kosem - prezentarea serialului si distributia
Titlul original - Muhteșem Yuzyil: Kosem
Producție - Turcia, Tims, 2015

Serialul Kosem este o continuare a seriei de mare succes Suleyman Magnificul. Acțiunea are loc la cca 35 de ani după moartea lui Suleyman și urmărește viața unei sclave grecoaice, Anastasia, după ce ajunge la palatul TopKapî și devine favorita sultanului Ahmet I. În această nouă calitate va fi botezată cu nume turcesc, Kosem, și va cunoaște o ascensiune asemănătoare cu aceea a înaintașei ei, Hurrem. Kosem, dintr-o sclavă, devine una dintre cele mai puternice și influente femei care au condus practic Imperiul Otoman.


rezumatul sezonului 1: partea intai, partea a doua

Distribuția serialului


- Beren Saat, Nurgul Yesilcay - Kösem Sultan (adultă, matură)
- Anastasia Tsilimpiou - Kösem Sultan (adolescentă)
- Ekin Koç - Sultan Ahmed I
- Hülya Avşar - Safiye Valide Sultan, bunica lui Ahmet I
- Tülin Özen - Handan Valide Sultan, mama lui Ahmet I
- Aslıhan Gürbüz - Halime Sultan, mama lui Șehzade Mustafa, a prințesei Dilruba și a lui Mehmet, cel care a fost omorât de sultanul Mehmet III
- Gülcan Arslan - Fahriye Sultan, fiica lui Safiye, cea care moare pentru ca a adus variola in palat ca să-l îmbolnăvească pe Ahmet. Soția lui Derviș.
- Berk Cankat - Alex (İskender), fiul cel mic al lui Safiye.
- Ceyda Olguner - Mahfiruz Hatice Sultan
- Erkan Kolçak Köstendil - Şahin Giray Han
- Kadir Doğulu - Mehmed Giray
- Mete Horozoğlu - Zülfikar Efendi
- Sahra Şaş - Dilber Hatun
- Tolga Tuncer - Nasuh Efendi
- Levent Yılmaz - Şeyhülislam Mustafa
- Nurinisa Yıldırım - Dudu Hatun
- Zeljko Erkıç - Enzo, tatăl Anastasiei
- Eylem Yıldız - Menekşe, servitoarea loială lui Halime
- Esra Dermancıoğlu - Cennet Hatun
- Mehmet Kurtuluş - Derviş Mustafa Paşa
- Melisa İlayda Özcanik - Dilruba Sultan
- Alihan Türkdemir - Şehzade Mustafa (copil)
- Emre Erçil - Reyhan Ağa
- Nadir Sarıbacak - Bülbül Ağa, loial lui Safiye, apoi lui Kosem
- Metin Akdülger, Çağan Efe Ak - sultanul Murat al IV-lea, al doilea fiu al lui Kosem
- Farah Zeynep Abdullah - Farya, soția lui Murat al IV-lea, fiica voievodului Transilvaniei Gabriel Bethlen
- Yiğit Uçan, Berk Pamir - șehzade Baiazid, fiu al lui Kosem
- Vildan Atasever - Hümaşah Sultan, fiica lui Safiye
- Mustafa Üstündağ - Kara Davud Pașa, sotul lui Dilruba
- Taner Ölmez - Sultanul Osman II
- Boran Kuzum, Alihan Türkdemir - Sultanul Mustafa I



urmează: Kosem episodul 1

sursa foto: capturi video de pe youtube

prezentarea serialului12345678910111213141516171819202122232425262728293031, 32, 3334, 35, 36, 37-38-3940-41-4243-44-4546-47-48,  49-53 , 54-60.





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!







duminică, 26 iulie 2015

Dila episodul 52 - rezumat





Dila episodul 52 - rezumat
Când află că Dila a fost cu Suat o noapte la hotel, Rîza se înfurie pentru că este convins că ea l-a înșelat. După ce îi telefonează, se întâlnesc într-un loc izolat, pe un pod, și încep să se certe pe tema căsătoriei ei cu Suat. Ea susține că-l iubește și că nu s-a întâmplat nimic între ea și soțul ei, dar Rîza nu vrea s-o creadă. Relația lor intră din nou într-un con de umbră. După ce se despart, Rîza se duce la Suat în birou, intră și îl amenință cu pistolul vrând să-l omoare și îi cere să divorțeze de Dila. Însă înainte de a trage, cei doi stau de vorbă și procurorul îi spune că el nu va renunța la soția lui de bună voie, astfel că Rîza îl tot lovește, violent, cu pistolul peste față pe Suat, însângerându-l. Rîza se potolește și pune pistolul pe birou (pistol care nu era încărcat, de altfel), apoi îl bate pe Suat până îi trec nervii.

vineri, 24 iulie 2015

Dila episodul 62 - rezumat





Dila episodul 62 - rezumat
Suat și Dogan sunt pe marginea unui lac, la adăpost de priviri indiscrete (cred ei), discutând despre cum să scape de Rîza și de Azer. Însă omul lui Azer este pe urmele lor la orice întâlnire și îi fotografiază. În acest timp Rîza îl forțează pe Azer, amenințând-ul cu pistolul, să-i spună că a vrut s-o omoare pe Dila, dar a făcut asta la îndemnul boieroaicei Melike. Pozele omului de încredere al lui Azer ajung pe mâna lui Canan, pentru că Azer vrea s-o determine pe Fatma să vadă ce fel de om este Dogan și să împiedice căsătoria lor.

joi, 16 iulie 2015

Dila episodul 56 - rezumat





Dila episodul 56 - rezumat
Rıza coboară panta și vede că Dila este vie, o scoate din mașină și pleacă cu ea în brațe la timp, înainte ca mașina să ia foc. La spital se constată că starea ei este destul de gravă. În același timp, Azer este chemat de Fuat la o plimbare cu noul său Mercedes, și cei doi trec pe lângă locul accidentului și pe lângă salvarea în care se află Dila. Azer se arată foarte emoționat astfel că Fuat își dă seama că el are o legătură cu accidentul și de la el află și Suat despre asta.

marți, 14 iulie 2015

Dila episodul 55 - rezumat





Dila episodul 55 - rezumat
După euforia primelor clipe, Azer revine la sentimentele sale din trecut, convins fiind că sterilitatea lui este de actualitate, și crede că familia Selamoglu i-a mituit pe medicii de la laboratorul de analize să scrie că este copilul lui. Mai târziu se duce la medicul care a făcut analiza ADN (care este chiar Hakan) și află că testul este real, nimeni n-a mituit pe nimeni, el este tatăl copilului.

sâmbătă, 11 iulie 2015

Dila episodul 54 - rezumat





Dila episodul 54 - rezumat
Azer rămâne cu impresia că Fuat dorește intenționat ca el să fie acuzat de uciderea bandei lui Kadîr. Fuat se apucă să-i îngroape pe cei omorâți, iar Azer, înainte să-l ajute la săpat, face o poză cu telefonul mobil, ca să aibă dovada că nu el a fost autorul crimelor, iar când îl sună Arzu, să-l întrebe dacă i-a dat banii lui Kadîr, el îi trimite mesaj cu poza lui Kadîr mort.

joi, 9 iulie 2015

Dila episodul 53 - rezumat





Dila episodul 53 - rezumat
Fuat sosește la casa fratelui său și discută despre procentele pe care le-a cerut Dilei, dar numai ei știu că, de fapt Suat îi ia toată averea soției sale în schimbul divorțului. Yasemin și Hakan evoluează în relația lor. Yasemin rămâne peste noapte la Hakan, bea vin apoi se trezește dimineața în pat alături de el, goală. Începe să plângă după care el se trezește și încearcă s-o liniștească pt că are gânduri serioase cu ea, dar de fapt o minte și n-o va mai căuta. După ce observă că Yasemin are o relație, Fuat îi face avansuri.

marți, 7 iulie 2015

Dila episodul 51 - rezumat





Dila episodul 51 - rezumat
Dila se duce în cameră la Suat să-i spună că acceptă să fie a lui dacă-l lasă în pace pe Rîza. Înainte de a-i da un răspuns, Suat râde de Rîza, întristând-o și mai mult pe avocată. Dar el nu dorește o simplă noapte împreună cu soția lui, ci vrea ca Rîza să afle despre asta. Vrea ca această noapte de iubire să se consume într-o cameră de hotel.
Melike îl așteaptă în drum, cu valijoara alături, pe Haydar. Acesta nu apare și minutele trec. Ea îl sună, dar telefonul lui Haydar este închis. După un timp ia un taxi și se duce la casa unde locuia el, găsește ușa descuiată, iar înăuntru, pe o măsuță, o scrisoare pentru ea. Melike își dă seama că Rîza l-a determinat pe Haydar să se răzgândească și rămâne în casă gânditoare. Așa o găsește fiul ei, când ajunge seara acolo.

vineri, 3 iulie 2015

Dila episodul 50 - rezumat





În care Suat o joacă pe degete pe Dila hărțuindu-l pe Rîza. Arzu din nou profită de naivitatea fostului său iubit.


Dila episodul 50 - rezumat
Suat îi spune Dilei că el nu divorțează și că ar trebui și ea să se obișnuiască cu acestă idee. După o discuție lămuritoare, în care el se oferă să-l uite pe Rza dacă ea devine și în fapt soția lui, Suat iese din camera Dilei lăsând-o pradă nervilor și lacrimilor de deznădejde. La hotel, Kadîr își varsă nervii pe cei 4 bărbați angajați de ei s-o păzească pe Arzu, și care n-au fost în stare s-o vadă plecând din hotel.

joi, 2 iulie 2015

Dila episodul 49 - rezumat





În care Canan ajunge la concluzia că Suat și Azer au complotat împreună împotriva lui Rîza și caută probe ca să-i incrimineze.


Dila episodul 49 - rezumat
Suat, furios, îl sună pe Azer care tocmai își bea ceaiul de dimineață și îi spune că Rîza este viu. Fatma se uită cu drag la o poză de la nunta ei, dar vine Melike și îi spulberă reveria, ba mai mult, îi și rupe poza în bucățele mici. Suat și Azer își dau întâlnire să-și refacă planurile. Cu toate acestea, Suat nu-i va spune Dilei că știe adevărul. Fatma și Rıza discută din nou despre sarcina ei, dacă să lase copilul sau nu, având în vedere că e al nebunului de Azer pe care ei îl consideră cu adevărat bolnav psihic. După ce iese din cameră fratele ei, Fatma are o criză de nervi considerând că este un păcat să renunțe la sarcină.

miercuri, 1 iulie 2015

Dila episodul 48 - rezumat





În care toată lumea e distrusă aflând despre moartea lui Rîza iar Melike din nou dă vina pe Dila pentru asta. Canan vrea să afle adevărul.


Dila episodul 48 - rezumat
La poarta închisorii toate rudele lui Rîza stau în genunchi și bocesc, iar Melike se enervează iar când o vede pe Dila și crede că ea este la baza morții fiului ei. Acasă, Azer se duce să vadă copilul lui Sultan și începe să vorbească singur, cum îi este obiceiul, fără să știe că ea era la ușă și auzea ce spunea el. La un moment dat îi sună telefonul și Sultan intră în cameră certându-l că-l trezește pe micuț. Azer află că Rîza a murit și se duce să-i vorbească lui Suat, pe care conchide în gândul lui că nu-l cunoaște cu adevărat. Conversația dintre ei se mută din living în curte, iar Suat îl face pe Azer să înțeleagă că-l are la mână și pe el și pe oricine dorește. Azer se înfurie și se repede la procuror, dar acesta nu se lasă intimidat.

marți, 30 iunie 2015

Dila episodul 47 - rezumat





În care Suat trebuie să se țină de cuvânt și Rîza iese din închisoare, dar mort...


Dila episodul 47 - rezumat
Dila și toți ceilalți îl aud pe Rîza vorbind cu Azer, iar ea aleargă să-l oprească pe cumnatul său să tragă. Suat, dimpotrivă, se roagă ca Azer să apese mai repede pe trăgaci. Până la urmă Azer nu-l împușcă pe Rîza, dar acum Suat trebuie să se țină de cuvânt și să-l elibereze pe iubitul Dilei. Canan cu Suat și cu Rîza se duc la locul unde Hasan așteaptă cu mașina să-l ducă înapoi la închisoare pe deținut. Rîza, ca o mică răzbunare, se repede la Suat pe neașteptate și îl dă cu capul de capota mașinii de câteva ori.

luni, 29 iunie 2015

Dila episodul 46 - rezumat





În care Azer află despre slăbiciunea lui Sultan iar Canan începe să caute indicii în trecutul lui Suat cu care să-l poată avea la mână.

Dila episodul 46 - rezumat
Lui Rîza nu-i vine să creadă ce-i spune Dila, e uluit dar se resemnează iar după ce el pleacă, Dila plânge în hohote. Canan începe să dea niște telefoane pe la toți colegii cunoscuți de ea să întrebe despre Suat și trecutul lui. Azer vine în dormitorul băiețelului lui Sultan, iar ea nu scapă ocazia să-i spună că a observat că e distant cu Fatma. Dila merge pe malul mării și se gândește la situația creată fără vrerea ei, apoi se duce în birou la Suat. Rîza, în închisoare, e agitat și totuși abătut.

duminică, 28 iunie 2015

Dila episodul 45 - rezumat





În care Dila se vede nevoită să se mărite cu Suat ca să-l elibereze pe Rîza.

Dila episodul 45 - rezumat
Când aude propunerea lui Suat Dilei nu-i vine să creadă, ba chiar pentru câteva secunde are impresia că nu despre ea vorbește amicul ei. După ce înțelege situația, pleacă precipitat. Din locul de unde văzuse toată scena, Haydar face niște poze și privește gânditor în urma avocatei. Dila, în mașină, își amintește câteva momente și replici ale lui Suat și reevaluează semnificația lor.

vineri, 26 iunie 2015

Dila episodul 44 - rezumat





În care Suat o șantajează pe Dila să se căsătorească cu el dacă vrea să renunțe la a-l hăitui pe Rîza.


Dila episodul 44 - rezumat
Azer este citat ca martor secret al acuzării. Rîza se enervează după ce acesta depune mărturie și sare la el la bătaie. Dila înjură iar Fatma, aflată pe un scaun pe coridor, se întreabă pentru ce face Azer toate acestea. Când se termină ședința, Azer deja tulburase toate apele. Melike o ceartă pe Fatma pentru că nu a ascultat-o și l-a luat pe Azer de bărbat apoi se ia de Dila, avocata trebuie să-și regândească apărarea, Rîza mai are de așteptat până se va pronunța sentința care nu-i este favorabilă. Fatma se repede și ea la Azer și se ceartă chiar acolo, în tribunal. Colateral și fără legătură cu procesul, apar tensiuni între tânărul vechil și Sultan. Rîza iese încătușat și escortat de jandarmi. De undeva de după o coloană îi privește Haydar. Melike îl observă și el îi face un semn discret să vină să stea de vorbă. Ea se scuză față de Fatma și pleacă înăuntru.

joi, 25 iunie 2015

Dila episodul 43 - rezumat





În care Azer se supără pe toată lumea pentru că nu crede că Fatma e însărcinată cu copilul lui.

Dila episodul 43 - rezumat
Azer nu știe ce să mai creadă. Se uită dușmănos la Fatma gândindu-se că l-a înșelat cu altul. Fatma îl întreabă ce-i cu el, dar nu-i răspunde foarte clar și în nici un caz nu-i spune despre problema lui medicală. Azer se urcă în mașină și pleacă să-și adune gândurile, iar Melike stă de vorbă cu Fatma care nu înțelege reacția ciudată a soțului ei la auzul veștii că vor avea un copil.

Azer ajunge la malul mării, vorbește singur apoi intră îmbrăcat în apă râzând de situație, după care se urcă pe digul de pietre și din nou vorbește oglindindu-se în apă și țipând la el însuși. Melike, de dorul lui Haydar, îi mai dă câte un telefon, dar după aceea vede că Fatma o auzise. Azer vorbește singur tot drumul înapoi către casă, apoi se duce la magazie unde ia o lopată și distruge ghivecele cu flori și tot ce mai găsește pe acolo. Noul vechil îl vede, apoi îi spune lui Yasemin ce-a făcut și ce a vorbit Azer în timpul crizei de furie, dar servitoarea îl pălmuiește pe vechil și nu-l crede.
Dila episodul 43 - rezumat
Sultan se bucură de băiețelul ei, dar coșmarul trecutului nu-i dă pace și imaginea lui Rașit îi apare în cameră, vorbindu-i. La Yasemin vine prietenul ei, doctorul casei, și merg împreună către ușa camerei lui Sultan, ca să intre doctorul să consulte copilul. Cei doi o aud pe Sultan vorbind cu spiritul lui Rașit care îi arată o pată de sânge pe fustă. Yasemin deschide ușa, medicul se apropie de copil, dar amândoi sunt circumspecți pentru că Sultan spune că vorbea cu băiețelul ei. Amândoi se uită bănuitor la ea, pentru că ei nu văd pe nimeni în cameră, dar era evident că Sultan vorbise cu cineva. De fapt, imaginea lui Rașit este acolo, dar numai Sultan o vede.

Rıza mituiește un gardian ca să-l lase s-o sune pe Melike. Arzu și Kadîr stau la o terasă în apropierea serviciului Dilei, așa cum era planul lui, ca să fie văzuți de aceasta. Dila oprește mașina și se duce la ei la masă. Într-o altă zi Arzu și Kadîr merg la școala unde învață Melis înainte ca ea să iasă de la ore. Arzu vrea să se apropie de fată, dar cei doi bodyguarzi n-o lasă, iar Melis fuge de mama sa când își dă seama că lucrurile pot lua o întorsătură neplăcută pentru ea.

Azer se poartă tot mai distant cu Fatma, deși vorbește cu ea la telefon, dar pe de altă parte îi ia hainele din dulap și le dă foc într-un cazan. După aceea, având impresia că totul este un fel de batjocură generală la adresa lui, hotărât să se răzbune pe cei vinovați, se duce la Suat și se oferă să-i dea o mână de ajutor în cazul Rîza. În partea cealaltă, Rîza îi cere Dilei să-i fie avocat dar ea nu știe cum să facă asta, pentru că nu are voie să se implice profesional într-un proces în care este vorba despre soțul ei decedat. După ce Suat și Azer stau de vorbă apare și Dila în biroul procurorului, mirată să-și găsească acolo cumnatul.

Dila episodul 43 - rezumat

Fatma își caută bijuteriile din camera ei și constată că toate cutiile unde le ținea sunt golite. Nedumerită, nu știe cine i le-ar fi putut lua, dar o bănuiește pe Sultan și merge în camera ei sub pretextul că vrea să-i vadă copilul. Sultan se preface foarte bine, și după ce Fatma iese din cameră, ia bijuteriile furate și le duce în cameră la Yasemin, care se afla la plimbare cu doctorul familiei. Când Fatma găsește la Yasemin bijuteriile și rochia roșie luată tot de Sultan din dulapul ei, o ceartă pe fată în curte, în văzul lui Azer și al altor servitori. Deși Yasemin se disculpă, Fatma n-o crede și o alungă de la conac, dar Azer, care își dă seama cine și-a băgat coada, o ajută pe fată și dovedește foarte ușor că nu ea este vinovată. Întâmplarea asta prilejuiește o discuție față în față între Azer și Fatma, care vrea să știe de ce nu se bucură și el de sarcina ei așa cum s-ar bucura orice bărbat normal.

Rîza, care se împrietenise cu gardianul care primea bani, îl roagă pe acesta să-l lase într-o zi să meargă la Suat în birou preț de câteva minute. Rîza îl imobilizează pe procuror apoi îl pălmuiește bine cu o mână în timp ce cealaltă i-o pune peste gură să nu strige după gărzi. Când îi dă drumul, Suat bineînțeles că strigă la gardian, dar Rîza se așează rapid într-un scaun ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Fatma îi spune Dilei că este însărcinată și că Azer se comportă ciudat, iar în acest timp Azer se află pe malul mării, vorbind singur, ca de obicei. A doua zi are loc o înfățișare din cadrul procesului. Dila a găsit modalitatea de a-l apăra pe Rîza. Suat citează pe martorul secret, Azer Barazoglu. Toată audiența rămâne mută de uimire....


episodul precedent: Dila ep. 42                                         urmează: Dila episodul 44

Notă: stop cadrele sunt preluate din episodul 43 al serialului, postat pe youtube

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv






marți, 23 iunie 2015

Dila episodul 42 - rezumat





În care aflăm că Fatma este însărcinată. Rîza este arestat datorită sforăriilor lui Suat, iar Dila este în imposibilitatea de a face ceva. Sultan naște. 

Dila episodul 42 - rezumat
Rıza este arestat sub privirile uluite ale familiei. În timp ce el este luat de poliție, Suat rămâne s-o lămurească pe Melike ce și cum, dar ea nu este dispusă să-i facă jocul. După ce Suat pleacă, Melike o sună pe Dila să-i spună noutatea, în același timp crezând că ea nu este străină de această arestare. În arest, Rîza și el începe să creadă că tot acest joc provine de la Dila. Fatma este la spital unde Sultan naște, și tot de la Melike află despre arestarea fratelui său.

luni, 22 iunie 2015

Dila episodul 41 - rezumat





În care Melike se supără pe Haydar și vrea să-l vadă plecat de la conac. Rîza poate fi arestat de Suat iar Sultan are probleme din cauza lui Azer.


Dila episodul 41 - rezumat
Fatma îi spune lui Rîza despre relația dintre mama lor și vechil. Rîza se enervează și țipă la ea, neacceptând ca adevărat ceea ce ea văzuse și auzise. El coboară scările urmat de Fatma care tot încearcă să-i explice că este adevărat totul, dar Rıza o somează să tacă și demarează. În acest timp Suat îi aduce noi dovezi că Rîza este ucigașul lui Ihsan, iar Azer stă de vorbă cu Sultan când este sunat de Fatma ca să-o ajute în impasul în care se află acum Melike și Haydar față de fratele ei.