marți, 2 august 2016

Cum sa slabesti si sa te mentii supla







Cum sa slabesti si sa te mentii supla
Aşa-i că şi tu ai ţinut o dietă şi după aia te-ai îngrăşat la loc? Că n-ai reuşit să renunţi pentru totdeauna la micile tale plăceri culinare? Că n-ai putut să mănânci iaurt 0% şi răbdări prăjite cu apă plată la infinit? Dacă da, atunci eşti la fel ca mine.

De când mă ştiu am ţinut fel de fel de diete de slăbire. Nu, nu e nici o exagerare, când eram copil, înainte de a merge la grădi, nu primeam mai mult de un singur pătrăţel de ciocolată, dacă aveam în casă o tabletă. Dacă nu, nu primeam nimic dulce, ca să nu mă îngraş. La 11 ani m-a dus maică-mea la primul endocrinolog, dintr-un şir ceva mai lung prin faţa cărora m-am perindat la fiecare câţiva ani. Am început atunci primul tratament cu hormoni şi prima dietă din viaţa mea, fără rezultate evidente, pe care tot maică-mea mi-a întrerupt-o, de milă că mă chinuiam să slăbesc şi într-o lună de zile nu se vedea nici o diferenţă pe cântarul d-lui doctor. Apoi, la fiecare câţiva ani, luam totul de la capăt, uneori sub girul unui medic, alteori de capul meu, ca într-o interminabilă muncă de Sisif.

Slăbeam, mai greu, dar slăbeam, nu asta era problema, în final. Ci faptul că după fiecare dietă, în câteva luni puneam totul la loc, ba chiar mai mult decât atât. Asta e hiba cu care te confrunţi şi tu, şi alte femei care au ţinut diete peste diete la viaţa lor. Că organismul revine mereu şi mereu la ce ştie el, la greutatea lui de dinainte de dietă. Dar oare de ce n-ai reuşit să slăbeşti şi să te menţii suplă?

De data asta am apelat la un specialist în nutriție, deşi mulţi ani am evitat nutriţioniştii. La drept vorbind, acum găsești specialiști și pe net, de exemplu pe webadviser. Am mers la unul pentru că am văzut efectul la fiul unei cunoştinţe. S-a apucat de dietă acum 3 ani şi a mers cam la fiecare două săptămâni la nutriţionistă pentru evaluare. Puştiul a slăbit, fără să fie un fan înfocat al sportului, mai ales că era în clasa a opta şi avea examenele de final de dat. L-am revăzut în vara asta şi arată la fel de bine, deşi nu mai are nevoie de doamna doctor. Nu e slab, dar nici n-a mai pus şunculiţe pe el. Am prins curaj şi i-am urmat exemplul.

Am rămas mirată iniţial de ce mi-a spus nutriţionista mea şi apoi am înţeles-o perfect. Am învăţat de la dânsa că o dietă, cu cât este mai restrictivă şi mai altfel decât regimul tău normal de viaţă, nu te ajută decât atât timp cât o respecţi. Când revii la stilul tău alimentar anterior, revin şi kg în surplus. Aşa că doamna mi-a propus un program alimentar care să semene cu al meu de zi cu zi, cu unele modificări. Adică să nu combin mai multe surse de proteine la o masă, să evit cartoful, absolut sub orice formă ar fi (asta nu înseamnă să-l scot din alimentaţie complet, dar să-l consum mult mai rar şi pe cât posibil fiert sau copt), să mănânc foarte rar dulciuri şi în cantitate limitată, să-mi număr caloriile. În rest, am voie de toate, inclusiv pâine, dar totul este limitat de numărul caloriilor zilnice permise, şi de proporţia proteine-grăsimi-zaharuri care trebuie respectată.

Altfel, nu-mi bagă nimeni pe gât alimente care nu-mi plac, şi nici nu mă obligă să renunţ complet la ceva. Doar multă, multă atenţie la cântarul de bucătărie şi la raportul pomenit mai sus. Un asemenea regim trebuie să dureze cca un an, pentru ca organismul să se obişnuiască să mănânce un pic mai puţin. În timp, ceea ce acum este o dietă, va deveni obişnuinţă. Ceea ce nu este greu, având în vedere că nu mănânc foarte diferit de ceea ce mâncam până acum. Schimbările în meniu sunt minore, doar schimbarea greutăţii mele e majoră, iar lucrul cel mai important este că de cca 5 săptămâni deja m-am obişnuit cu noul fel de a mânca.

Avantajul meu, în schimb, este că nu am maşină, deci fac mişcare vrând-nevrând, că nu poftesc la sucuri şi fast-food (deh! altă generaţie, învăţată cu alt fel de meniuri zilnice) şi că nu am fost învăţată să mănânc mezeluri. Ba dimpotrivă, salamul cu soia comunist, m-a îndepărtat de orice fel de salam, pe viaţă! Însă dacă tu eşti dependentă de cola şi de hamburgeri, atunci am o veste proastă pentru tine, la asta chiar va trebui să renunţi.

Acum îmi pare rău că n-am ascultat de sfatul unui nutriţionist mai devreme şi m-am lăsat îndrumată doar de endocrinologi, care mi-au recomandat şi pastile de slăbire, şi de reglare a glicemiei, şi reglatori hormonali tiroidieni, şi regimuri de 1000 de calorii (adică foarte drastice), şi renunţarea totală la grăsimi şi carbohidraţi. Cu asemenea schimbări corpul meu nu s-a obişnuit şi când am renunţat la ele, kilogramele s-au acumulat din nou.

De data asta însă, dieta este uşoară, nu e o dietă, doar îmi cântăresc zilnic mâncarea şi urmăresc caloriile, pe un site specializat şi respect cele câteva recomandări făcute de nutriţionista mea. Despre evoluţia mea voi mai vorbi. Aici, pe blog. Până atunci, vă doresc o vară frumoasă și plină de relaxare!


sursa foto: pixabay.com




vineri, 29 iulie 2016

Elif - rezumate, episoadele 1-5







Rezumatele de mai jos acoperă episoadele de la 1 la 5 în versiunea lor originală, de cca 60 de minute pe episod, non-comercial.


Elif, episodul 1

Elif - rezumate, episoadele 1-5
Melek şi Elif se află pe stradă, iar Melek tuşeşte rău, fiind bolnavă de plămâni. Elif se duce să-i cumpere medicamente şi ajunge într-un camion cu lădiţe cu flori, unde a văzut o pisică. Şoferul n-o observă şi porneşte maşina. Melek o caută pe Elif îngrijorată, împreună cu Zeynep, fiica soţului ei, Veysel, genul de bărbat care bea şi joacă poker, nu munceşte, dar cere familiei lui să facă bani pentru el. Acasă, Veysel este mahmur şi le bate pe amândouă, apoi este căutat de nişte traficanţi de carne vie cărora le-a promis-o pe Elif în schimbul datoriilor lui la jocurile de noroc. Dar ea nu este acasă, aşa cum crede Veysel, ci a ajuns relativ departe cu camionul, când bătrânul şofer opreşte şi o găseşte între flori, cu motănelul în braţe. Între timp atât Melek cât şi Veysel o caută disperaţi pe fetiţa care nu pare să fie nicăieri. Şoferul o aduce înapoi, trece şi pe la farmacie cu ea ca să-i cumpere medicamente mamei sale. Elif se întâlneşte cu Melek şi apoi cu Veysel care de ciudă calcă în picioare punga cu medicamente.

Ajunsă acasă, Melek se pune în pat şi tuşeşte, apoi scuipă sânge. Veysel se enervează când o vede aşa şi o forţează să se ducă la serviciu, să muncească şi să aducă bani. La fel de dur şi de agresiv se poartă şi cu fiul său, Murat, pe care îl găseşte dormind. Melek se duce la cabinetul unde face curăţenie, dar în scurt timp cade jos inconştientă. După ce îşi revine, merge acasă şi o cheamă, telefonic, la ea pe prietena ei Ayșe, care lucrează ca servitoare în casa familiei Emiroglu, unde şi Melek a lucrat acum câţiva ani. Ayșe vine şi o descuie (Melek era încuiată în casă de Veysel) apoi cele două stau de vorbă, dar Melek face o a doua criză majoră. Ayse împreună cu Elif o duc la spital cu ambulanţa. Traficanţii de carne vie din nou au venit după Elif, iar acum, Veysel află că soţia şi fata ei sunt la spital. Traficanţii îl ameninţă, crezând că îi duce cu vorba şi că nu vrea, de fapt, să le dea fata. Cei doi "bărbaţi în negru" îl iau pe Veysel în maşina lor şi se îndreaptă către spital. Când Ayse îi vede venind pe geam, se agită să găsească o soluţie, iar Melek își încredinţează fiica lui Ayse apoi îi destăinuie marele secret, că Elif este făcută cu Kenan Emiroglu. O roagă pe Ayșe să nu mai spună la nimeni acest lucru, dar s-o ducă pe Elif la tatăl ei. În timp ce Ayse cu fetiţa ies din micul salon, Veysel se află deja pe coridor, Elif îl vede şi îl strigă ...

Elif, episodul 2

Elif - rezumate, episoadele 1-5
Până la urmă Ayșe reuşeşte să fugă cu un taxi împreună cu Elif şi ajunge la conacul familiei Emiroglu, unde se fereşte deocamdată de cei ai casei, şi o duce, neobservată, pe Elif în căsuţa din zona anexelor pentru servitori unde locuieşte ea. Astfel facem cunoştinţă cu familia lui Kenan Emiroglu, cu mama lui, d-na Aliye, elegantă şi autoritară, cu cei doi fraţi mai mici, cu soţia lui, Arzu, o femeie arogantă care se poartă cu nasul pe sus cu toată lumea, şi cu Tugce, fetiţa răsfăţată şi temperamentală, care seamănă cu mama ei la caracter.

Melek este din ce în ce mai grav bolnavă, iar asistenta îi face o injecţie de calmare. Veysel este ameninţat de traficanţi, iar Zeynep observă lipsa celor două, mamă şi fiică, de acasă. Auzindu-l pe taică-său că Melek e la spital, Zeynep se duce s-o viziteze şi rămâne alături de ea peste noapte. Veysel ajunge şi el la spital şi o ameninţă pe recepţioneră cu un cuţit ca să poată să meargă în salon la nevastă-sa. După ce se poartă violent cu Zeynep şi e cât pe ce s-o scoată pe Melek din perfuzii, doi gardieni vin şi-l dau afară pe Veysel, amenințându-l cu reclamația la poliție. Acesta, iese din clădire, şi, văzându-l pe taximetristul cu care a plecat Ayșe, îl ameninţă și pe el cu cuţitul şi îl pune să-l ducă unde a dus-o pe Elif în ziua precedentă. La conac, Ayșe, conştientă că trebuie să ceară imediat permisiunea capului familiei Emiroglu, adică a lui Kenan s-o ţină pe Elif la ea, face câteva încercări eşuate de a-i spune acestuia despre fetiţă. Din păcate este ziua lui Tugce, fiica prea răsfăţată a lui Kenan, şi toată lumea se învârte în jurul ei să-i facă pe plac. În momentul în care taximetristul ajunge la poarta conacului, Elif găseşte un balon şi intră în salonul în care familia Emiroglu îi cânta la mulţi ani lui Tugce care urmează să sufle în lumânările tortului aniversar. Dar Elif sparge balonul din mâinile ei şi astfel toţi ochii sunt aţintiţi asupra ei, care o întreabă ceva pe Ayșe...

Elif, episodul 3

Elif - rezumate, episoadele 1-5
Toată familia este surprinsă de prezenţa micuţei necunoscute, dar cel mai mult Tugce se supără că i-a fost întreruptă petrecerea. Selim, unul din fraţii lui Kenan, se apropie de fetiţă şi stă de vorbă cu ea, în timp ce Ayse îi explică lui Kenan şi dnei Aliye de ce este Elif acolo. Ayse obţine permisiunea stăpânilor în privinţa fetiţei. Veysel o caută pe fată prin curtea conacului, dar observă că taximetristul a plecat şi, nervos că nu are cum să se întoarcă acasă, îl sună pe băiatul lui să-l ajute. Elif încearcă să se joace cu Tugce, dar aceasta o pune la pământ cu o lovitură şi fetița leşină.

Arzu nu agreează atenţia pe care o primeşte dintr-odată această străină în detrimentul fiicei ei, de la Kenan. Astfel, pe parcurs, ea şi Aliye nu vor mai fi de acord cu prezenţa fetiţei la conac, mai ales că, într-o zi, Tugce o machiază pe Elif cu cosmeticele lui Arzu şi apoi îi spune acesteia că singură a umblat prin sertarele măsuţei de toaletă. Arzu este înfuriată când aude aşa ceva şi începe s-o bată pe micuţă, în mod evident, dându-i deplină crezare fetei ei. Seara, Arzu stă la ușa odăii lui Ayșe și ascultă ce rugăciuni face servitoarea înainte de culcare și se întreabă cine o fi tatăl fetiței pentru care se roagă Ayșe ...

Elif, episodul 4

Elif - rezumate, episoadele 1-5
De teama traficanţilor şi a creditorilor, Veysel se ascunde cu Murat, fiul său, într-o casă părăsită, unde să nu poată fi găsit cu uşurinţă, şi nu iese de acolo. Veysel e nevoit să-i povestească lui Murat despre evenimentele recente şi cum a ratat s-o dea pe Elif în schimbul banilor pe care îi datorează. Amândoi pun la cale un plan de a aduna banii necesari pentru plata datoriilor. Zeynep stă tot timpul la spital, lângă Melek, a cărei stare de sănătate nu se îmbunătăţeşte. La somptuoasa reşedinţă a familiei Emiroglu, încep necazurile pentru Elif. Tugce continuă s-o păcălească în aşa fel încât Arzu să capete ură pe ea. Arzu simte că ceva nu este în ordine şi ar vrea să afle amănunte despre familia fetiţei, mai ales despre tatăl ei, dar Ayse nu-i dă mai multe detalii decât a promis lui Melek.

Într-o zi, Ipak, sora băieţilor Emiroglu, care are o suferinţă şi trebuie să ia medicaţie zilnic, se joacă cu Elif şi o învaţă să picteze. Dar Arzu, în complicitate cu Gonce, cealaltă servitoare din casă, complotează ca Gonce să-i ducă lui Ipak în loc de medicamente, un simplu pahar cu apă, pentru că Arzu vrea să devină stăpâna casei. Astfel, împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură, pentru că persoana care este responsabilă cu medicaţia lui Ipak e Ayșe, care va fi învinuită pe nedrept. În timp ce Elif pictează, Ipak se simte tot mai rău şi leşină. Elif alertează pe toată lumea, dar Arzu o alungă din cameră, iar Tugce se duce după ea. Ca să scape de răutăcioasa de Tugce, Elif se bagă într-o magazie, însă Tugce observă şi o încuie pe dinafară apoi o lasă acolo. Datorită lui Ipak, care trebuie dusă la spital, nimeni nu are grija lui Elif şi nu se sesizează că lipseşte de ceva vreme. Arzu, profită de momentul favorabil şi intră în camera lui Ayse să cotrobăie prin sertare, în speranţa că va găsi vreo dovadă despre familia fetiţei. Gonce, însă, o surprinde şi Arzu iese din încăpere deviind discuţia.

Cum era de aşteptat, Aliye se supără pe Ayse şi o ceartă că în loc să aibă grijă de Ipak, se ocupă prea mult de Elif. La spital, Melek se simte tot mai rău şi are tulburări de ritm cardiac, apoi nu mai mişcă.

Elif, episodul 5

Elif - rezumate, episoadele 1-5
Zeynep se sperie şi cheamă medicii care o resuscitează. În acelaşi timp Elif este eliberată din hambar de grădinarul Husnu. După ce se află toată tărăşenia, Ayse îl roagă pe Husnu să nu povestească la nimeni că a găsit-o pe Elif încuiată în magazia aceea. Arzu vrea să-l convingă pe Kenan să meargă într-o vacanţă, dar el nu are timp de asta. Elif şi Husnu îşi ţin companie în grădină, bătrânul udând florile iar Elif jucându-se. La un moment dat grădinarul îi face o coroniţă de margarete şi ea se simte foarte mândră. Tugce îşi pune o coroniţă ca de prinţesă şi de ciudă, vine afară şi smulge câteva margarete din coroana lui Elif călcându-le în picioare. Grădinarul o dojeneşte pe răutăcioasa Tugce, iar mai târziu ea îl pârăşte pe bătrân mamei sale.

Tugce găseşte printre nişte poze mai vechi ale tatălui său una cu el şi Melek, purtând o coroană de flori de câmp, și o duce maică-sii. Arzu se întreabă cine o fi femeia. Elif poartă la piept pe sub rochiţă o poză cu Melek şi o scoate în prezenţa lui Husnu, care nu se arată indiscret şi nu se uită să vadă cine este în poză. Tugce o vede din casă şi se repede la ea să-i ia poza, dar şi Elif trage până când Tugce dă drumul fotografiei. Gunce, pusă de Arzu, se duce să cotrobăie prin lucrurile lui Ayse, dar este surprinsă de aceasta. Kenan o vede pe Elif cu coroniţa de margarete pe cap şi îşi aminteşte de o zi, de acum şapte ani, când se plimba cu Melek prin pădure şi i-a făcut o coroniţă asemănătoare. Se uită lung la Elif, dar apoi alungă gândul că fetiţa ar semăna cu Melek şi pleacă la treburile lui.

În casa părăsită, Veysel vede că apar nişte tipi cu câteva colete pe care le pun în încăperea de la intrare. Veysel se ascunde, dar după ce aceia pleacă, desface coletele şi vede că în ele sunt lucruri de valoare. Însă cei doi revin a doua zi şi îl prind pe Veysel acolo. El, speriat, se bate cu ei şi apoi o ia la fugă urmărit de unul din cei doi indivizi.
Zeynep nu are bani să cumpere medicamentele pentru Melek şi pleacă de la spital ca să facă rost de undeva. Pe stradă îl întâlneşte întâmplător pe Selim, pe care îl ştia de la un prieten comun. Selim venise s-o vadă pe Ipak, internată la acelaşi spital cu Melek. Zeynep împrumută nişte bani de la amicul ei şi o ajută pe Melek cu medicamentele. Tugce, care o vede iarăşi pe Elif în grădină cu poza mamei sale, se duce la Arzu să-i spună că Elif nu vrea să-i dea acea fotografie. Arzu o ia din mâinile fetiţei cu forţa şi când vede cine-i în poză, este descumpănită şi tulburată, pentru că îşi dă seama că e aceeaşi femeie ca şi cea din fotografia cu Kenan. Îşi aminteşte de Melek, dar Arzu este contrariată, pentru că chiar ea a ordonat uciderea femeii şi i se pare imposibil să mai trăiască.

urmează: Elif, ep. 6-10

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








marți, 26 iulie 2016

Elif - prezentare si distributie







Elif - prezentare si distributie
Titlu original - Elif
Număr episoade - peste 500 a câte 60 minute (mai mult de 3 sezoane)
Producător - Ay Yapim, 2014
Regia - Fulya Yavuzoglu


Elif este o fetiţă de 6 ani care locuieşte cu mama sa, Melek, şi cu tatăl vitreg care o agresează şi e violent. Din acest motiv, Melek vrea s-o lase pe fată la prietena ei, Ayșe, care este servitoare într-o casă bogată unde a lucrat şi ea cândva. Secretul lui Elif iese la iveală.

Melek, atunci când era servitoare în casa familiei Emiroglu, s-a îndrăgostit de Kenan, fiul moştenitor al familiei. Mama lui Kenan, dna Aliye nu era deloc de acord cu această relaţie, şi când a aflat că Melek este însărcinată cu fiul ei, a alungat-o din casă. Melek nu ştie povestea cea adevărată, ea crede că a fost părăsită de Kenan, care, de altfel, nu aflase despre sarcină. Atunci, ea acceptă în viaţa ei un bărbat violent şi pasionat de jocuri de noroc, care ar fi în stare s-o vândă pe Elif ca să-şi plătească datoriile.

Acum Kenan este la rândul lui căsătorit cu Arzu, şi are o fiică, pe Tugce, o răsfăţată şi o răutăcioasă. Ayse îi cere permisiunea lui Kenan s-o aducă în casă pe Elif, fără să fie nevoie să readucă în discuţie, deocamdată, secretele din trecut. Dacă Kenan o va accepta pe Elif ca fiică a lui şi dacă el se va reuni cu Melek, iubirea din tinereţe, vom afla urmărind serialul Elif, care se difuzează pe Happy Channel din 1 august în fiecare seară de luni până vineri.


Distribuția


Selin Sezgin în rolul Melek Özer, mama lui Elif.
Altuğ Seçkiner în rolul Kenan Emiroğlu, tatăl biologic al lui Elif, acum căsătorit cu Arzu, cu care o are pe Tugce.
Isabella Damla Güvenilir în rolul Elif Özer/Emiroğlu
Cemre Melis Çınar în rolul Arzu Karapınar Emiroğlu, soția lui Kenan. E o femeie arogantă și rea.
Hasan Ballıktaş în rolul Veysel Şimşek, soțul lui Melek și tatăl vitreg al lui Elif. E un bețiv, un violent și un tip care nu muncește, dar toacă banii familiei pe jocurile de noroc.
Zeynep Öğren în rolul Tuğçe Emiroğlu, fetița lui Kenan cu Arzu.
Emre Kıvılcım în rolul Selim Emiroğlu, unul din frații lui Kenan.
Gülçin Tunçok în rolul Zeynep Şimşek, fata lui Veysel, care este prietenă cu Melek.
Ozanay Alpkan în rolul Ayşe Doğan, servitoarea de la conacul Emiroglu căreia Melek îi încredințează fetița, pe Elif.
Tevfik Yapıcı în rolul Hüsnü Çakır, grădinarul de la conacul Emiroglu.
Aysun Güven în rolul Aliye Emiroğlu, mama lui Kenan, Selim și Ipak.
Batuhan Soncul în rolul Murat Şimşek, fiul lui Veysel, frate cu Zeynep.
İlker Gürsoy în rolul Melih Seçkiner
Gülfer Sarıgül/Esin Benim în rolul Ipek Emiroğlu, soră (?) cu Kenan și Selim.
Pelin Çalışkanoğlu în rolul Pelin
Dilara Yüzer în rolul Gonca Tunç, a doua servitoare din casa Emiroglu.
Taliha Sonağ în rolul Şerife Ercan
Zeynep Buse Kale în rolul Şeyda Coşkun
Ayşegül Yalçıner în rolul Kiraz
Umut Ölçer în rolul Erkut Şahin
Kerem Akdeniz în rolul Sadık
Sinem Akman în rolul Feraye


urmează: Elif, ep.1-5

sursa foto: capturi video de pe youtube

prezentare si distributie1-56-1011-1213-1415-1617-1819-2021-2526-3031-3536-4041-4546-5051-5556-6061-6263-6465-6667-6869-7071-72, 73-74, 75-76, 77-78, 79-80.... 

Cer scuze iubitorilor acestui serial, dar este singura dată când nu am rezumatele complete din plictiseală. Sunt peste 400 de episoade, și pur și simplu nu am putut ține pasul.





sâmbătă, 23 iulie 2016

1001 de nopti - prezentare si distributie








1001 de nopti - prezentare si distributie
Titlul original - Binbir gece
Traducere - 1001 nopţi
Gen - romantic, dramă
Nr. episoade - 90, în versiunea lor originală
Producător - TCM Film, Turcia, 2006-2009
Regia - Kudret Sabanci
Scenariul - Mehmet Bilal, Murat Lutfu, Yildiz Tunc, Ethem Yekta

Sehrazat Eviliyaoglu este o tânără arhitectă, rămasă văduvă cu un copil bolnav de leucemie. Socrul ei, un bogătaş, n-o recunoaşte de noră, iar ea are nevoie urgentă de mulţi bani pentru un transplant de măduvă pentru fiul ei de la o donatoare azeră. În disperare de cauză, cere bani împrumut şefului ei, Onur Aksal, care îi propune să petreacă o noapte cu ea dacă vrea banii. Șehrazat acceptă şi asta schimbă vieţile celor doi, care se îndrăgostesc unul de celălalt, dar acea primă noapte pare să stea mereu ca o amintire neagră în calea iubirii lor. Onur nu renunţă şi după îndelungi peripeţii, cei doi ajung să se căsătorească definitiv pentru a două oară, abia când înţeleg pe deplin că aparţin unul celuilalt şi că sunt făcuţi să fie împreună până la capăt.

pentru lista rezumatelor la episoade vă rog derulați pagina.

Distribuţia

Halit Ergenç în rolul Onur Aksal, om de afaceri, prieten cu Kerem. Se îndrăgostește de Sehrazat.

Bergüzar Korel în rolul Sehrazat Eviliyaoglu, arhitecta văduvă de care se îndrăgostesc Onur și Kerem, patronii companiei la care lucrează.

Ceyda Düvenci în rolul Bennu Ataman - colega de birou și prietena lui Sehrazat. Il iubește în taină pe Kerem și până la urmă va reuși să-l cucerească. Are o problemă cu alcoolul.

Tardu Flordun în rolul Kerem Inceoglu - om de afaceri, prieten și asociat cu Onur.

Mehmet Polat în rolul Erdal Karayolcu
Canan Ergüder în rolul Eda Akinay

Efe Çinar în rolul Kaan Eviliyaoglu - fiul lui Șehrazat, nepotul lui Burhan și Nadide.

Meral Çetinkaya în rolul Peride Aksal - mama lui Onur.

Aytaç Öztuna în rolul Seval Inceoglu - mama lui Kerem.

Mert Firat în rolul Burak Inceoglu - fratele lui Kerem.

Yeliz Akkaya în rolul Melek Ataman - sora lui Bennu. Va avea o relație cu Burak.

Sebnem Köstem în rolul Handan
Nihat Ileri în rolul Semih Özsener
Duygu Çetinkaya în rolul Sezen Özsener

Metin Çekmez în rolul Burhan Eviliyaoglu - socrul lui Șehrazat, căsătorit cu Nadide cu care are doi băieți, Ahmet (tatăl lui Kaan, care a murit intr-un accident de mașină) și Ali Kemal.

Tomris Incer în rolul Nadide Eviliyaoglu - soția lui Burhan.

Ergün Demir în rolul Ali Kemal Eviliyaoglu - al doilea băiat al familiei Eviliyaoglu. Căsătorit cu Fusun, are trei fetite, Burcu, Buket și Burcin.

Yonca Cehver Yenel în rolul Füsun Eviliyaoglu - soția lui Ali Kemal.

Füsun Kostak în rolul Cansel - amanta lui Ali Kemal.

Bartu Küçükçaglayan în rolul Gani - fratele lui Fusun.

Feyzan Çapa / Gizem Günes în rolul Buket Eviliayoglu |
Hazal Gürel în rolul Burcu Eviliyaoglu                        |   fiicele lui Ali Kemal
Nehir Nil Karakaya în rolul Burcin Eviliyaoglu              |

Metin Belgin în rolul Zafer Gündüzalp
Merih Ermakastar în rolul Mert - prietenul si confidentul lui Kerem

Ayla Algan în rolul Betül

Melahat Abbasova în rolul Mihriban - donatoarea de măduvă a lui Kaan și bona lui.

Suphi Tekniker în rolul Yalcin
Zeynep Konan în rolul Zeynep - angajata cu care Kerem are o aventură pe iaht.
Nihan Durukan în rolul Aysen
Ayce Abana în rolul Beyza
Nuray Uslu în rolul Sevgi
Feridun Düzagaç în rolul Özcan
Ismail Düvenci în rolul Ismail
Teoman Kumbaracibasi în rolul Yaman

Sennur Kaya în rolul Firdevs - servitoarea din casa lui Onur.

Ebru Aykaç în rolul Yasemin
Erdal Bilingen în rolul Hakan - prietenul lui Sehrazat

Karina Gükrer în rolul Nihmet - servitoare în casa Eviliyaoglu
Nazli Ceren Argon în rolul Ayse - servitoare în casa Eviliyaoglu

Hazel Çamlidere în rolul Ahu
Ayben Erman în rolul Neriman
Alptekin Serdengeçti în rolul Haldun
Dilara Kavadar în rolul Nilüferv
Nilüfer Silsupur / Ahu Sungur în rolul Jale / Sema
Ege Aydan în rolul Engin
Ezgi Asaroglu în rolul Duru


Lista rezumatelor episoadelor

1001 de nopti episoadele 1-5

1001 de nopti episoadele 6-10

1001 de nopti episoadele 11-15

1001 de nopti episoadele 16-20

1001 de nopti episoadele 21-25

1001 de nopti episoadele 26-30


1001 de nopti episoadele 31-35
1001 de nopti episoadele 36-40
1001 de nopti episoadele 41-45
1001 de nopti episoadele 46-50
1001 de nopti episoadele 51-55
1001 de nopti episoadele 56-60
1001 de nopti episoadele 61-65
...









joi, 21 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Dilara se duce imediat acasă la Harun şi îi cere explicaţii cu privire la jocul pe care ea crede că l-a făcut împreună cu Maide, şi îl anunţă că-l părăseşte definitiv. Harun este confuz, pentru că el acum află că Maide lucrase împotriva lui pe la spate şi se ceartă tare de tot cu mătuşa lui ajungând să ţipe la ea, cine este ea să-i dirijeze viaţa. Hatice înregistrează totul cu telefonul ei mobil. Maide se simte vinovată pentru că din nou i-a distrus nepotului său relaţia cu femeia iubită şi va încerca să repare greşeala.

Ozkan se duce la firmă să-i spună lui Cihan despre atacul asupra cafenelei lui Deniz şi de răfuielile acestuia cu mafioţii. Coroborând acest fapt cu gălăgia făcută anterior de Dilara legat de logodna lui Cansu cu Deniz, Cihan îl convoacă pe Deniz la vilă, la o discuţie foarte scurtă şi la obiect, în care-i spune să stea departe de fata lui. Cansu, care auzise conversaţia, îşi apară iubirea şi protestează faţă de decizia tatălui ei, dar Cihan este neînduplecat. Hazal, care ascultă din capul scărilor, este cât se poate de satisfăcută că Cansu începe să aibă probleme.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Ozan află de la Cihan cui a vândut el, de fapt, acţiunile firmei (lui Harun) şi în ce fel a fost manipulat de Candan. Înțelegând acum că acel raport de la spitalul de boli mintale este important în recuperarea acțiunilor, Ozan se duce personal la acel doctor și îi cere raportul, pe care i-l pune în față lui Cihan. Acesta rupe hârtia spunând că poate să piardă totul, dar nu-și poate declara fiul nebun. După aceea Ozan se întâlneşte cu Candan şi se ceartă cu ea, dar ea minte că-l iubeşte şi îi potoleşte nervii. Ozan, nemaiavând încredere în avocată, urmează să facă un joc al răzbunării faţă de ea.
Maide vine din proprie iniţiativă la vila de pe Bosfor încercând să repare ce a stricat, spunându-i Dilarei că Harun n-a ştiut de ceea ce a făcut ea şi că el chiar o iubeşte și nu merită să plătească pentru ceea ce n-a făptuit. Dilara n-o crede, iar Maide se duce înapoi supărată că nu ştie cum să o convingă pe Dilara de adevărul spuselor ei. Atunci Hatice îi dă înregistrarea, pe care Maide i-o trimite Dilarei. După ce ascultă cearta care avusese loc între Harun şi mătuşa sa, ea se duce pe iaht şi se împacă cu el.

Sevinc, sfătuită de mama ei să facă cumva şi să se împace cu Ozkan pentru că Cansu, fiind bogată, o să-l ajute financiar, îl vizitează pe acesta la atelier, se împacă iar el o invită acasă, la Keriman. Deniz ajunge din nou în situaţia de a se înfrunta cu mafiotul care-i face probleme din cauza terenului cumpărat, ocupându-se personal să-l bată măr.
Hazal îi trimite mesaj lui Cihan, care se află la Ayșe, că Cansu este cu Deniz la cafenea. Imediat el pleacă într-acolo, cu Ayșe, şi face gălăgie, îi dă şi-o palmă lui Deniz, apoi o ia cu forţa pe Cansu acasă unde are loc o discuţie. Hazal urmăreşte totul din umbră şi se bucură, că acum Cihan o sechestrează în casă şi pe favorita Cansu.

Hatice caută într-un birou un dosar cu poze vechi şi articole de ziar despre cum a intrat ea la închisoare şi pleacă cu el la Ayșe, să-i arate că ea este mama ei. Maide observă lipsa acestuia şi se impacientează foarte tare, dar deja Hatice este în cabinetul fiicei sale. Când Maide intră, este prea târziu, Ayșe se uită cu o privire plină de reproş la ea, pentru că i-a ascuns atâta vreme că mama ei trăieşte, şi iese din încăpere.
Cihan află întâmplător despre faptul că Hazal e sponsor al formației lui Ozgur și o cheamă la el în birou, certând-o că aruncă banii aiurea. Înfuriindu-se, el se răzgândește în privința celor 10 procente din acțiunile firmei pe care voia să i le transfere. Hazal se enervează și ea și ripostează, dar Cihan îi amintește că minte mereu și de aceea nu are încredere să-i dea așa de mulți bani. Hazal se supără şi pleacă, ţipând şi insultându-l pe Emrah care o urmărise iarăși și o aştepta pe trotuar. Hazal e acum hotărâtă să se mute cu Ozgur.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Yeliz se află la spital, adusă de Ozgur, ca să facă avort, însă ea nu-şi doreşte asta. Pentru a-l forţa pe chitarist s-o ia de nevasta şi să-şi asume responsabilitatea copilului, ea vine cu taică-său acasă la Ozgur. Tatăl lui Yeliz se poartă violent şi-l ameninţă cu pistolul, iar el, speriat, promite că se va căsători cu fata lui.
Cansu dispare de acasă într-o dimineaţă şi se duce să se cunune cu Deniz. Cihan şi Rahmi află și se confruntă cu Burhan, astfel Rahmi văzând cine-i prietenul lui de la pescuit, iar Cihan află de la Burhan adevărul despre moartea surorii lui şi implicarea lui Rahmi în acel deces. Cihan este din nou lovit, iar Rahmi plânge neştiind ce să mai facă acum că un secret atât de mare al trecutului său a ieşit la iveală.
Hazal ajunge la Ozgur, dar acesta-i spune că totul s-a terminat între ei, reproșându-i că singură l-a sponsorizat și apoi și-a cumpărat inel de logodnă. Ea cere o lămurire şi reacţionează foarte agresiv, iar când vede că Ozgur nu se răzgândeşte, insistă să afle de ce se întâmplă aşa, când totul a fost atât de frumos între ei? Ozgur recunoaşte că fosta lui iubită e însărcinată, iar Hazal auzind aşa ceva, ia un cuţit de pe masă şi îl înjunghie în abdomen.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 72
Candan îl convinge pe Ozan că cea mai bună soluţie pentru ei doi este să plece cu toţi banii de care dispun în străinătate. Se prezintă amândoi la aeroport, Ozan cărând după el şi o valijoară cu bani. Înainte de îmbarcare Ozan pleacă pentru câteva minute, dar Candan este nevoită să între în avion, cu valiza, spunându-i stewardesei că Ozan trebuie să vină imediat. Când se aşează pe scaun şi îl vede în aeroport, zâmbitor, ea vorbeşte cu stewardesa să-l cheme, dar femeia o informează că ușile s-au închis și nu se mai poate face nimic. Avionul e pe cale să decoleze iar Ozan se uită tot mai batjocoritor către Candan, din incinta aeroportului. Ea atunci și dă seama că a fost trasă pe sfoară, deschide valijoara şi găseşte în ea câteva pachete de hârtii tăiate în loc de bani. Ozan face cale întoarsă cu zâmbetul pe buze.

Rahmi, având mustrări de conştiinţă pentru cele făcute în trecut, se duce la Cihan la birou și scoate pistolul în ideea de a se sinucide. Cihan încearcă să-i ia pistolul din mână. Ayse, apare şi ea în încăpere, apoi Maide. Rahmi şi Cihan se încaieră preţ de câteva secunde iar pistolul se descarcă accidental în plin, rănind-o grav pe Ayșe...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv