luni, 16 noiembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 14





acest episod va fi difuzat pe 17 noiembrie la Kanal D


Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 14 pulbere de stele
Cansu își îmbrățișează tatăl apoi pleacă cu el în mașină. Pe drum discută despre ce știe Cansu în legătură cu el, iar ea spune că nu știe prea multe pentru că mama Gulseren n-a vorbit despre el, în schimb ea îl întreabă de ce n-a luat legătura cu Hazal și dacă nu îi este dor de ea. După aceea ajung la o terasă și iau masa împreună, iar pentru că Cansu pune întrebări delicate, Ozkan încearcă să schimbe subiectul, ca să nu fie nevoit să vorbească despre viața lui, apoi merg la o ceainărie. Cihan o sună și află că este cu tatăl ei adevărat, ea spunându-i că totul este în regulă, moment în care se îngrijorează brusc și după ce închide telefonul, pleacă imediat către ei doi. Cihan o ia pe Cansu, doar face cunoștință cu Ozkan și pleacă de la ceainărie. O sună din nou pe Gulseren, care de mai devreme nu voia să răspundă, și el crede că ea este jenantă de faptul că nu a reușit să-i spună despre sosirea soțului ei.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 14 pulbere de stele
Pe drum o dojenește pe Cansu că a acceptat să meargă la un local cu un necunoscut, dar ea i-a spus că este Ozkan și că l-a recunoscut pentru că văzuse o poză de-a lui în casă la Keriman. Gulseren se află la Derya și discută amândouă despre faptul că Cihan i-a spus ultima oară când s-au văzut că el n-o poate forța să se întâlnească cu el, iar Derya crede că el pare să renunțe prea ușor. În continuare Gulseren îi povestește prietenei ei că Cihan nu știe despre revenirea lui Ozkan pentru că ea tot nu i-a spus. După ce o duce pe Cansu acasă, Cihan merge la Ozkan și îi oferă bani ca să stea departe de fata lui. Ozkan nu-i acceptă și atunci Cihan îl ia la bătaie, dar e nevoit să-l lase în pace și să plece, pentru că apare Keriman, care se și enervează când aude că fratele ei a refuzat banii oferiți. Cihan ajunge la mașină dar își verifică pansamentul și vede că sângerează, așadar se duce la spital să-și îngrijească rana încă nevindecată.

Dilara se vede cu Candan și îi spune că Alper este fratele ei vitreg și că el l-a împușcat pe Cihan. Atunci, avocata îi propune să meargă împreună la un unchi de-al ei, cu mai multă experiență în finanțe, și acesta o sfătuiește pe Dilara să se gândească bine ce face, pentru că dacă divorțează, acțiunile se vor împărți dar vor scădea la bursă și vor avea de concurat cu alți investitori mult mai puternici. Candan se interesează și dacă Dilara poate să conducă toată compania, în situația în care Cihan ar renunța la partea lui de acțiuni ca să obțină divorțul. Dilara recunoaște că Cihan este mai bun manager, dar crede că n-o să renunțe la companie ca să obțină libertatea. Unchiul lui Candan o sfătuiește pe Dilara să nu divorțeze pentru că Cihan este un foarte bun om de afaceri. Ulterior avocata îi spune Dilarei că scoaterea lui Ozkan din închisoare este o greșeală pentru că Gulseren are ocazia să dea divorț și propune să se intereseze cine este avocatul acesteia ca să poată încerca zădărnicirea divorțului lui Gulseren.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 14 pulbere de stele
Cihan merge acasă și o așteaptă pe Dilara ca să-i povestească despre întâlnirea lui Ozkan cu Cansu și să decidă ce este de făcut, având în vedere că nu-i corect ca ei să le aibă pe amândouă fetele și el să nu poată să-și vadă nici una dintre fiice. Dilara, fără să clipească, spune că o dă pe Hazal înapoi cu condiția să stea departe de Cansu. Din nefericire, Hazal îi auzise discutând și ascultă la ușă toată conversația, fiind uimită s-o audă pe propria mamă vorbind așa despre ea. Cihan îi răspunde că nici așa nu se poate, că deși ea a adus-o pe Hazal la vilă doar ca s-o enerveze pe Gulseren, acum fata s-a obișnuit cu noua sa viață și n-o să mai vrea să plece înapoi la sărăcie. Hazal se duce supărată în camera ei, vorbind singură și dând vina pe Cansu pentru toate câte le pățește ea. După aceea Cihan o avertizează pe Cansu că nu este în regulă să-l vadă pe Ozkan, un tată care nu și-a sunat fiica, pe Hazal, timp de zece ani, apoi se hârjonește cu fata lui dragă, fără să știe că Dilara îl pândește din hol. După ce ea pleacă, apare Hazal, care devine foarte invidioasă văzând cum o mângâie Cihan pe Cansu, și se repede la bucătărie, ia niste gheață, apoi merge în dormitor și deschide larg geamul, udându-se cu apa foarte rece ca să răcească și să vadă ce reacție vor avea ai ei în acest caz.

Yildîrîm află despre implicarea unchiului lui Candan în chestiunea divorțului lui Cihan și îl informează pe prietenul său. Cihan răspunde că dacă va fi nevoit, renunță la avere ca să obțină divorțul, dar știe că Dilara nu va conduce bine compania, dar el va putea să ia totul de la zero. Mai apoi reușește să vorbească cu Gulseren și discuția lor ia o turnură nedorită din cauza lui Ozkan. La un moment dat Gulseren spune că el nu le-ar face nici un rău fetelor, iar Cihan interpretează altfel această replică, și o întreabă dacă nu cumva îl apără și dacă nu cumva vrea să rămână cu el, cu soțul ei? Gulseren insistă că nu, dar îl cunoaște pe Ozkan, e mincinos și profitor, dar nu este un criminal. Până la urmă fiecare rămâne cu părerea lui, adică Cihan are impresia că Gulseren ar vrea să-i mai dea o șansă soțului ei, și că de aceea nu i-a spus despre el și i-a propus să nu se mai întâlnească.

Dilara și Rahmi se gândesc la o soluție pentru problemele pe care le face Ozkan. Rahmi o sună pe Keriman și stabilesc că va trece pe la ea. Când ajunge acolo, bătrânul îi propune femeii să-i dea bani lui Ozkan ca să plece din țară, și s-o lase în pace pe Cansu. Încep să se țigănească asupra sumei dar Ozkan vine acasă (de la amicul său, mecanicul, care-l sfătuiește să se adreseze poliției în legătură cu fiica lui) și cei doi nu mai pot discuta. Hazal nu vrea să mai meargă la școală pentru că a răcit, dar stă pe chat cu Șeyda. Dilara mai trece să vadă cum îi este, însă nimic mai mult. Cihan, în schimb, se poartă tandru și apropiat cu ea, la fel ca și cu Cansu. Derya îi face o surpriză de ziua lui Gulseren cu un tort. După câteva minute un curier sună la ușă și aduce un buchet de flori și un CD, iar ele cred că este din partea lui Cihan, însă după ce pun CD-ul în laptop, văd că este din partea lui Ozkan. Rahmi seară de seară se duce la cazino, dar de data asta pierde și trebuie să semneze un cec. Ajuns acasă stă de vorbă cu Cihan, ca de la tată la fiu.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 14 pulbere de stele
Derya îl sună pe Cihan și îi spune că Gulseren a fost dată afară de la job și acum se gândește să se ducă să stea din nou cu Keriman și Ozkan. Cihan este sigur că Dilara a făcut asta și o întreabă, iar ea bineînțeles că nu recunoaște, mințind că nici nu știe unde lucra Gulseren. Mai târziu Gulseren se întâlnește cu Cihan ca să discute despre transferul lui Hazal la școala unde învață Cansu. Alper află de la un apropiat de-al lui care-l informa despre mișcările lui Cihan, că a fost dat afară din companie de către acesta și se enervează începând să spargă tot ce-i pică în mână. Când se liniștește, Solmaz sugerează să-l dea în judecată, soluție care este extrem de riscantă, dat fiind că Alper l-a împușcat pe Cihan.

Cansu vrea să mai rămână cu colegii după ore dar șoferul are ordin de la Cihan s-o aducă acasă imediat acasă. Atunci, se conformează, dar este supărată și când trece către camera ei, aproape că nici nu stă de vorbă cu Dilara și Rahmi. Cei doi aveau mai multe de discutat și Dilara îi spune socrului ei că l-a dat afară pe Alper din firmă pentru că el l-a împușcat pe Cihan. Rahmi nu mai stă pe gânduri, ci ia o rangă din garaj, se duce la Alper și îl lovește de câteva ori în cap. Alper cade, sângerând, în zăpadă.

Keriman pleacă de acasă iar Gulseren rămâne cu Ozkan. Îi pune de mâncare, apoi pleacă în dormitor și se încuie pentru că el din nou vrea să se apropie de ea și se preface că e soțul iubitor. Ozkan se înfurie când vede asta și sparge sticla de la ușă, o descuie și merge către Gulseren care îl așteaptă înfruntându-l cu o privire plină de ură...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv






duminică, 15 noiembrie 2015

Kosem episodul 1 rezumat





Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Sultanul Ahmet își amintește de vremurile când era copil, la Manisa, și se juca împreună cu Mahmud fratele său mai mare. Acesta, într-o zi, îi promite că el n-o să facă niciodată așa cum a făcut tatăl lor, care în ziua aceea și-a îngropat pe toți cei 19 frați, omorâți de el conform tradiției, ca nu cumva să încerce într-o zi să-i uzurpe tronul. După niște ani, când ambii frați devin adolescenți, Mahmut îi spune lui Ahmet că i-a cerut tatălui lor o armată ca să meargă singur să dejoace planurile unor bandiți din Imperiu. Ahmet se îngrozește și îi spune fratelui său că va fi omorât pentru așa o îndrăzneală. Că nu te poți aștepta la altceva din partea unui om care a pus să fie omorâți toți frații lui fără să clipească. Atunci a fost ultima oară când Ahmet l-a văzut viu pe fratele lui, pentru că în noaptea care a urmat tatăl lor, sultanul Mehmet al III-lea, și-a omorât fiul cel mai mare cu propriile mâini, sugrumându-l cu sfoara pe coridoarele palatului Topkapî.

Ahmet cade în depresie și timp de 3 luni nu-și poate reveni din durerea sufletească simțită în urma pierderii fratelui drag. Într-o zi, bunica lui, sultana Safiye, îi face mai multe cadouri aduse din toată lumea. Printre tablourile dăruite, Ahmet vede unul cu portretul unei fete, Anastasia, de care se îndrăgostește și când ajunge sultan, Safiye pune să fie căutată și adusă la palat. Noaptea visează că din inima lui răsare o plantă care crește până se face un copac falnic. Într-o dimineață foarte devreme, sultana Safiye pune să fie chemat nepotul ei în sala de consiliu. Ahmet este trezit de servitorul său credincios, Reyhan aga, căruia îi pune cuțitul la gât, crezând că este un rău-făcător. Acesta îl liniștește și îi spune doar că trebuie să vină în sala mare. Ahmet crede că va fi executat de tatăl său, deși nu-și cunoaște vreo vină.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Când ajunge în sala de consiliu, Safiye se află la balcon și îl cheamă lângă ea spunându-i că tatăl lui, sultanul, a murit în noaptea respectivă și că de-acum el urmează la tron. În ziua în care este prezentat pașalelor și gărzilor imperiale drept noul sultan, el se gândește la ceea ce i-a spus bunica sa mai demult, că atunci când va accede la tron va fi nevoit să-și omoare fratele mai mic, pe Mustafa, care este un copil de câțiva anișori. Sultana Safiye și încă două femei de la curte privesc de la un geam ceremonia. Afară, demnitarii și ienicerii așteaptă să se deschidă porțile palatului ca să iasă tânărul sultan și să se așeze pe tron. Șahin și Mehmet Giray, conducători ai Crimeei, comentează că sultanul cel bătrân ar fi fost avertizat că în a 56-a zi de la moartea fiului său cel mare va plăti scump această crimă, și că a murit exact în a 56-a zi.

După ce mai înainte se emoționase foarte tare și nu putuse să iasă de prima dată în curte, trebuind să fie încurajat, Ahmet se ridică de pe tron, deși nu i se prezentaseră toți demnitarii, și rostește un scurt discurs. El spune că în această zi, a urcării sale pe tron, îl cruță pe fratele său Mustafa, pentru că nu se cuvine să mânjească de sânge frățesc această ceremonie. Cei de față se uită pieziș unii la alții, pentru că legea otomană cere ca acela care devine sultan să-și omoare frații, dar nu comentează nimic. În piețe se anunță că legea veche a fost abolită de noul sultan și că de-acum înainte suveranul nu va mai comite fratricid în ziua încoronării sale. Sultana Safiye se uită la Halime, mama lui Mustafa, și la micul șehzade care nu înțelege de ce îl strânge așa de tare maică-sa în brațe. Femeile cred că Mustafa a fost cruțat astăzi, dar că până la urmă va trebui ucis. Safiye, însă, stabilește că Ahmet va fi circumcis foarte curând (sultanul Ahmet a urcat pe tron la 13 ani) apoi i se vor aduce kadîne ca să aibă copii și după ce va avea primul băiat, linia succesorală va fi asigurată deci fratele lui mai mic n-o să mai reprezinte o amenințare.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Anastasia, o fată blondă, grecoaică, trăiește într-un sat dintr-o insulă în Marea Egee și zdrobește strugurii cu tălpile, alături de alte fete ca să se facă vinul. După aceea merge cu oile la păscut. Tatăl ei primește veste să meargă la Veneția, și, cu toate că mama și sora ei mai mică se bucură pentru asta, ea este supărată că n-o ia cu el în călătorie. Anastasia stă de vorbă cu taică-său sub un măslin, când se dă alarma în sat. Oamenii de prin piețe fug să se ascundă, dar ea aleargă să vadă care este amenințarea. Două corăbii otomane au debarcat în satul lor. Oamenii sultanului merg din casă în casă căutând-o pe Anastasia. Când ajung la casa ei, deși stă ascunsă în beci, este găsită și luată pe sus. Taică-său întreabă unde va fi dusă, iar mai marele otomanilor zice că la stăpânul lumii. Degeaba strigă părinții și sora ei, otomanii le aruncă o pungă de galbeni, o iau pe Anastasia și pleacă. Pe drum, la un han, ea refuză mâncarea și o aruncă pe jos, apoi țipă la cei de la mese că a fost răpită. Când vede că nimeni nu reacționează, le spune oamenilor că răpitorii ei sunt de la palat și atunci cu toții scot săbiile. În iureșul creat, Anastasia scapă cu fuga și intră într-o pădure.

În apropiere se afla un detașament de ieniceri și unul dintre ei o aude țipând când era gata-gata să fie prinsă de cei de la han. Andro iese din formație și o scapă de cei doi urmăritori însă apar negresa și bărbatul care au răpit-o de acasă. În ciuda eforturilor ei de a fugi din nou către casă, se află din ce în ce mai aproape de palatul otoman. Acolo este adusă la odalisca șefă, Cennet, care o încuie într-o cameră.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Halime vorbește cu un agă și îi spune că deși Ahmet i-a cruțat copilul, totuși Handan, mama lui Ahmet e pară și foc din cauza asta și va căuta să-l ucidă pe micul Mustafa. Așa că nu-i rămâne decât să se resemneze în fața morții, sau să-l omoare pe Ahmet ca să-l pună pe tron pe fiul ei. Boierul tace uluit de gravitatea planului sultanei, care îi mai dezvăluie că-i va face aliați împotriva lui Ahmet pe bandiții celali din Antalia care de mulți ani creau probleme în teritoriu și chiar îl trimite pe el în misiune la aceștia. Pe de altă parte Handan își sfătuiește fiul să facă trei lucruri dacă vrea să fie puternic: să-și ucidă fratele, s-o exileze pe Safiye la palatul vechi și să devină tată ca să-și asigure succesiunea.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
După câteva zile Handan primește un mesaj din Egipt în care se scrie despre faptul că Mehmet al III-lea n-a murit de moarte bună, ci a fost otrăvit, apoi iarăși bate monedă pe uciderea lui Mustafa. În curând Ahmet primește cadou de la Șahin Giray un leu, pe care îl înlănțuie într-o celulă a închisorii de la subsolul palatului și la care merge zilnic să-i arunce câte ceva de mâncare și să învețe să devină mai curajos. Anastasia se arată rebelă la început, ba chiar atunci când ajunge în fața sultanei Safiye, pe care ea o cunoștea din auzite drept Sofia, din Veneția, îi vorbește în italiană și cere să plece acasă. Sultana îi răspunde tot în italiană, că va trebui să se obișnuiască cu ideea că nu va mai ieși vreodată din acest palat. Anastasia este trimisă de către Handan în harem, iar acolo, auzind că este un cadou pentru sultan, fetele o sperie că acesta este gras și bătrân și că mănâncă inima fetelor care vin în fiecare seară la el. Anastasia le crede și speră să nu fie nevoită să meargă la halvet.

A doua zi fetele o iau din nou peste picior pe Anastasia, dar apare Cennet, odalisca, și o ia de acolo lăsându-i în grijă pisica sultanei Safiye. Pisica scapă din brațele ei și Anastasia fuge după ea pe coridoare, dar acționând din întâmplare un mecanism secret, deschide o ușă din perete către un coridor ascuns și ajunge într-o mică grădină. Apoi vrea să se urce pe plantele agățătoare, însă Ahmet intră și o vede. Când îi vorbește, ea se sperie și alunecă, ajungând amândoi jos, pe pietre. Ahmet își dă seama că ea este fata din tablou și, după ce află câte ceva despre ea, își dă un nume fals și o trimite înapoi în harem.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Din cauza rivalității dintre sultanele Handan și Safiye (mama și bunica lui Ahmet), seara îi este trimisă în dormitor preferata lui Handan în loc să vină Anastasia, iar Ahmet o trimite înapoi de unde a venit. După aceea, enervat, merge din nou în celula leului să-și exerseze curajul, dar de data asta leul are lanțul rupt și îl rănește la piept, imediat fiind împușcat de unul dintre gardieni. Acum înțelege tânărul sultan că mama lui a avut dreptate când i-a spus că Halime va face tot ce poate ca să-l elimine și să-l pună pe Mustafa pe tron. Cu inima grea, cere permisiune de la cadiu să-și schimbe decizia și să-l poată executa pe fratele lui. Halime află și se pregătește să fugă în cursul nopții.

Kosem episodul 1 rezumat pulbere de stele
Reyhan îi avertizează pe frații Giray că datorită faptului că leul era cadoul lor, vor fi bănuiți de tentativă de asasinat asupra sultanului. Șahin răspunde că ei au promis să-l apere și pe Mehmet al III-lea, și a murit, acum sunt Ahmet și Mustafa, care vor muri, apoi ei vor urma la tron, ca descendenți ai lui Ginghis Han. Ahmet o cere în mod explicit pe Anastasia la halvet. Ea intră speriată, plângând, și se așează în genunchi așteptând. Când Ahmet vine de pe terasă și vrea să-i ridice bărbia, ea îl mușcă de mână și atunci vede că sultanul nu e gras și bătrân, ci era tânărul pe care-l întâlnise în grădină...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




urmează: Kosem episodul 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






Kosem - prezentarea serialului si distributia



Kosem - prezentarea serialului si distributia
Titlul original - Muhteșem Yuzyil: Kosem
Producție - Turcia, Tims, 2015

Serialul Kosem este o continuare a seriei de mare succes Suleyman Magnificul. Acțiunea are loc la cca 35 de ani după moartea lui Suleyman și urmărește viața unei sclave grecoaice, Anastasia, după ce ajunge la palatul TopKapî și devine favorita sultanului Ahmet I. În această nouă calitate va fi botezată cu nume turcesc, Kosem, și va cunoaște o ascensiune asemănătoare cu aceea a înaintașei ei, Hurrem. Kosem, dintr-o sclavă, devine una dintre cele mai puternice și influente femei care au condus practic Imperiul Otoman.


rezumatul sezonului 1: partea intai, partea a doua

Distribuția serialului


- Beren Saat, Nurgul Yesilcay - Kösem Sultan (adultă, matură)
- Anastasia Tsilimpiou - Kösem Sultan (adolescentă)
- Ekin Koç - Sultan Ahmed I
- Hülya Avşar - Safiye Valide Sultan, bunica lui Ahmet I
- Tülin Özen - Handan Valide Sultan, mama lui Ahmet I
- Aslıhan Gürbüz - Halime Sultan, mama lui Șehzade Mustafa, a prințesei Dilruba și a lui Mehmet, cel care a fost omorât de sultanul Mehmet III
- Gülcan Arslan - Fahriye Sultan, fiica lui Safiye, cea care moare pentru ca a adus variola in palat ca să-l îmbolnăvească pe Ahmet. Soția lui Derviș.
- Berk Cankat - Alex (İskender), fiul cel mic al lui Safiye.
- Ceyda Olguner - Mahfiruz Hatice Sultan
- Erkan Kolçak Köstendil - Şahin Giray Han
- Kadir Doğulu - Mehmed Giray
- Mete Horozoğlu - Zülfikar Efendi
- Sahra Şaş - Dilber Hatun
- Tolga Tuncer - Nasuh Efendi
- Levent Yılmaz - Şeyhülislam Mustafa
- Nurinisa Yıldırım - Dudu Hatun
- Zeljko Erkıç - Enzo, tatăl Anastasiei
- Eylem Yıldız - Menekşe, servitoarea loială lui Halime
- Esra Dermancıoğlu - Cennet Hatun
- Mehmet Kurtuluş - Derviş Mustafa Paşa
- Melisa İlayda Özcanik - Dilruba Sultan
- Alihan Türkdemir - Şehzade Mustafa (copil)
- Emre Erçil - Reyhan Ağa
- Nadir Sarıbacak - Bülbül Ağa, loial lui Safiye, apoi lui Kosem
- Metin Akdülger, Çağan Efe Ak - sultanul Murat al IV-lea, al doilea fiu al lui Kosem
- Farah Zeynep Abdullah - Farya, soția lui Murat al IV-lea, fiica voievodului Transilvaniei Gabriel Bethlen
- Yiğit Uçan, Berk Pamir - șehzade Baiazid, fiu al lui Kosem
- Vildan Atasever - Hümaşah Sultan, fiica lui Safiye
- Mustafa Üstündağ - Kara Davud Pașa, sotul lui Dilruba
- Taner Ölmez - Sultanul Osman II
- Boran Kuzum, Alihan Türkdemir - Sultanul Mustafa I



urmează: Kosem episodul 1

sursa foto: capturi video de pe youtube

prezentarea serialului12345678910111213141516171819202122232425262728293031, 32, 3334, 35, 36, 37-38-3940-41-4243-44-4546-47-48,  49-53 , 54-60.





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!







sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Idei pentru casa - inlocuitor pentru furtunul de dus





Acum ceva vreme vă povesteam despre cum trebuie cumpărată o baterie de duș și la ce ar trebui să fiți atenți.

Acum revin cu experiența mea legată de această chestiune. Probabil că nu sunt singura care am observat că furtunul de la duș se strică foarte repede, se fisurează acel cauciuc - sau ce-o fi, dar mă gândesc eu că ar trebui să fie cauciuc - care reprezintă de fapt, furtunul propriu-zis. Iar învelișul metalic de deasupra este o spirală cu spirele libere, nu lipite între ele, astfel încât, la orice fisură, cât de mică, apa curge pe furtun în loc să ajungă în para dușului.

La mine acea baterie cumpărată atunci (acum o jumătate de an, era prin martie sau aprilie) țin minte că s-a fisurat rău de tot după cca două săptămâni de utilizare frecventă. Nu mi-a convenit, pentru că nu fusese o baterie chiar de doi lei, dar acum nu știam ce să fac: să cumpăr un alt furtun de duș la un preț rezonabil, sau să iau unul din inox din acela la o sută de lei sau mai mult? Sincer, ultima variantă mi se părea cam pipărată dar credeam că era singura de luat în considerare.

Până la urmă am avut norocul să fiu sfătuită de un meșter instalator care mi-a spus că există o variantă mult mai ieftină și mult mai durabilă: un racord de apă de tipul 1/2 cu 1/2 lung de un 1,5 metri. 1/2 reprezintă mărimea filetului de la para dușului, respectiv robinet, și ea trebuie să fie aceeași la ambele capete. Racordul are partea metalică mult mai bine alcătuită, este durabil, chiar foarte mult timp te ține așa ceva, doar că nu este la fel de flexibil ca un furtun de duș obișnuit. Dar asta nu e o problemă așa de mare.

Eu mi-am cumpărat asemenea racorduri de apă la toate bateriile cu duș din casă (4, adică) și am scăpat de furtunurile de duș din care curgea apa de aproape că nu mai avea cum să-mi ajungă pe piele. Iar prețul unui racord de 1,5 metri este de 16 lei.

Idei pentru casa - inlocuitor pentru furtunul de dusIdei pentru casa - inlocuitor pentru furtunul de dus





joi, 12 noiembrie 2015

Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat





Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat pulbere-de-stele
Macit și Inci n-o mai ascultă pe Pelin și ea ezită să-i mai spună lui Macit despre Nadir. Cei doi intră în casă, sunt primiți bine, are loc logodna, iar Inci îi dăruiește lui Neriman inelul cumpărat de Macit mai demult, despre care a spus că-l va purta doar nora ei. Șaika este sunată din nou de tatăl ei care-și cere banii înapoi, dar ea îi spune să nu vină acum acasă la Faiz, că-i va da banii a doua zi și îl asigură că-i are deja. Șinasi, trist, stă pe o bancă pe malul Bosforului și i se alătură Cihan care aduce băutură cu el. A doua zi Faiz se duce să mai scoată niște bani de la bancă pentru a-și ajuta fiica. Neriman îl anunță pe Macit că nu-și dorește altă rochie de mireasă în afară de aceea a mamei ei. La birou, Pelin se duce la Macit să stea de vorbă cu el și îi cere să redevină prietenii care erau în copilărie. El îi răspunde franș că nu mai are încredere în ea.

Neriman și Gulter se duc să cumpere trusoul de nuntă și să-i ajusteze rochia de mireasă și discută amândouă despre locul unde vor sta cei doi viitori soți. Neriman spune că nu știe, că n-au discutat încă așa ceva, dar crede că acum, dacă a murit Kerim, vor locui la el la vilă, ca să n-o lase singură pe Inci. Gulter este de acord, dar o sfătuiește pe Neriman să o ia cu binișorul, să nu-i spună dintr-odată vestea, dacă așa vor hotărî ea și cu Macit.

Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat pulbere-de-stele
Kader, Emre și Ismail vin din oraș și discută pe stradă despre divorțul intentat de Aslî. Kader se ține băț, că ea nu-și dă nepotul pe mâna lor, iar Emre o întreabă cum va face asta? Kader sugerează că va spune ceva la tribunal care ar putea răsturna situația ]n favoarea lor. La tribunal pe Aslî o susțin Șinasi, Zehra, Nezahat și Cihan. Când vine Emre cu ai lui, Kader comentează că vai!,câtă lume e acolo. Începe audierea celor implicați, iar Kader, când îi vine rândul să vorbească, spune că ei s-au purtat cu Aslî ca și cu propria fiică dar ea a zis tuturor că este maltratată. Apoi minte că Aslî își înșeală soțul cu Cihan și spune că are martori și că Cihan chiar l-a bătut pe Emre pentru Aslî, iar ea stă toată ziua în biroul lui. Zehra sare cu gura, la fel și Cihan care-i promite c-o strânge de gât, dar judecătorul le cere să stea jos și să facă liniște. El încheie ședința și apoi stabilește un nou termen. Afară, Kader îl lămurește pe Emre că dacă vor dovedi că Aslî este infidelă, automat copilul îi va fi dat lui de către lege.

Inci se duce la avocatul familiei cu un document și acesta îi confirmă că Kerim a întocmit acte false și a sustras bani, și asta chiar de ani de zile. Inci este siderată și spune că nu-i vine să creadă că a fost mințită în asemenea hal, ani de zile. Avocatul îi confirmă că documentul este valabil și autentic și că exact așa stau lucrurile. Pelin îl convinge pe Macit să meargă cu ea să-i arate un local elegant unde ea se oferă să le organizeze nunta. Macit la început refuză, dar Pelin insistă, mințind că vrea să se împace cu amândoi, mai ales că Neriman este verișoara ei. Macit se vede pus în încurcătură și spune că mai întâi trebuie să discute cu Neriman, dacă este de acord. Pelin merge acasă la Faiz, dar Neriman îi respinge propunerea și este singura care se arată vehementă împotriva lui Pelin, care le-a făcut atât de mult rău. Însă Faiz insistă s-o ierte și Neriman nu are încotro, merge alături de Pelin cu mașina către restaurantul indicat de ea să facă rezervarea. Macit, după ce vorbește cu ea la telefon, pleacă și el înspre restaurant.

Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat pulbere-de-stele
Selim o întreabă pe Șaika de ce s-a purtat așa ciudat aseară. Ea răspunde că nu avea nimic de-a face cu el, ci are ea o problemă personală, apoi o sună tatăl ei și este nevoită să iasă din birou ca să-i răspundă și să-l cheme acolo să-i dea banii. Selim iese din birou, confuz, și o întreabă pe Șaika dacă despre prietenul ei este vorba? Ea nu răspunde nimic concret, dar dă de înțeles că nu, apoi se depărtează. Duygu vine la companie și intră în birou la Bora, care tocmai discuta cu un detectiv care-l informase despre Pelin și Neriman că au ajuns la restaurantul unde vor face nunta. Bora îi spune să o țină în continuare sub observație (pe Pelin), apoi închide și stă de vorbă cu Duygu. Ea îl întreabă ce să facă în legătură cu cineva la care ține foarte mult, dar care a făcut mereu aceeași greșeală? Bora răspunde că mai întâi e bine să ierte, dar apoi persoana trebuie să suporte consecințele.

Pelin discută cu sefa de sală detaliile decorațiunilor pentru nuntă, dar se consultă și cu cei doi miri. Când Macit și Neriman ies, el îi spune că dacă nu vrea acolo, se poate anula totul, dar Neriman îi spune că Faiz a vrut să-i dea o ultimă șansă lui Pelin și că de aceea a fost nevoită să accepte propunerea ei. Seara, când Bora și Nadir se întâlnesc, Bora îl întreabă pe tatăl lui dacă are de gând să se ducă și el la nuntă. Macit se duce sub geamul lui Neriman, o sună să-i deschidă și îi arată niște baloane de care a lipit câte un bilețel. Pe fiecare din ele este câte un mesaj de iubire, că peste peste o zi se va trezi alături de ea, că în ziua asta, peste un an o va iubi la fel de mult, că ea este tot adevărul vieții lui și că o va iubi mereu, până vor ajunge doi bătrânei. Apoi Gulter, care vine de la Zehra, îl vede pe Macit în stradă și îl poftește înăuntru dar el se scuză și pleacă. Gulter îi dă lui Neriman niște lucruri rămase de la Nazan, când ea și pregătește valiza ca să plece la casa ei. Macit discută cu Inci să îi spune că o să-l invite și pe Nadir la nunta lui, dar Inci se împotrivește, iar el îi răspunde că nu poate să nu facă asta, pentru că Nadir l-a ajutat foarte mult. După aceea Inci îi telefonează lui Nadir pentru o întrevedere.

Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat pulbere-de-stele
Neriman se duce la școală și îi dă o invitație lui Șinasi, spunându-i că este cel mai vechi prieten al ei și că au multe amintiri în comun. Șinasi îi urează multă fericire și zice că dacă ea este fericită, asta e și mulțumirea lui. Refuză invitația și îi mărturisește că o iubește și acum, dar din păcate, nu așa cum și-a dorit ea, și nici ea nu l-a iubit așa cum ar fi vrut el. Dar acum drumurile lor se despart. Îi urează mult noroc și iese din birou lăsând-o pe Neriman tristă. Inci merge să-l vadă pe Nadir și să-i interzică să vină la nunta fiului lor. Nadir este, însă, foarte ferm, și răspunde că n-o sărateze acest eveniment, pentru că măcar acum să poată fi prezent, dacă n-a putut să audă primele cuvinte ale lui Macit, să-l vadă copil, apoi adolescent și matur. Inci nu mai zice nimic. Vine ziua nunții, în care toată lumea este emoționată și se pregătește de petrecere. Duygu află că și Pelin va merge, și o întreabă ce să caute ea acolo, dar Pelin răspunde că trebuie să vină ca să vadă o nuntă despre care se va vorbi ani de zile, că nu poate să rateze așa un eveniment pe care sigur cei doi miri nu-l vor uita niciodată. Duygu înțelege că sora ei iarăsi pune ceva la cale, dar nu știe ce.

Inci și Macit vin să ia mireasa de acasă. Faiz spune că așa cum a venit, pură, în această casă, așa pleacă acum, în rochia albă de mireasă, apoi îi urează să i se deschidă drumurile. Afară, Pelin îi așteaptă să-i conducă cu mașina ei. Cei doi miri acceptă și se duc mai întâi la mormântul lui Kerim. După ce Macit rostește câteva cuvinte, Neriman ar vrea să-i spună ceva dar Pelin o tot întrerupe. Ajung la restaurant. În curând apar primii musafiri, apoi sala se umple de lume. Când Inci îl vede pe Nadir, care o salută pe Pelin, vine la el și în întreabă de ce a venit, iar el îi spune că s-ar fi supărat Macit dacă nu venea. Pelin savurează discuția și parcă așteaptă cu nerăbdare un anumit moment prielnic. Ceva mai târziu se duce la Macit să-i spună ceva foarte important, dar el n-o ascultă. Apoi se duce la Neriman și face în așa fel încât o scoate afară din cameră, apoi intră Macit și ea vrea să-i spună adevărul despre Nadir. De pe chei, Cihan și Șinasi privesc de la distanță luminile restaurantului, iar Șinasi desface un desen cu chipul lui, făcut cândva de Neriman.

Un destin la rascruce episodul 50, ultimul episod rezumat pulbere-de-stele
Pelin reușește să-i spună lui Macit că Nadir este tatăl lui și că Neriman știe dar nu i-a spus. El devine foarte serios și nu știe ce să mai spună. Neriman, care-l căuta, intră în cameră și nu înțelege ce se întâmplă. El o ia de mână și pleacă spre sală, înțelegând că Pelin a ales acest moment ca să-l facă să nu se mai însoare cu Neriman. Când ajunge în restaurant, se uită lung la Inci. Nadir și Fahriye sunt martorii cununiei. Neriman spune "da" fără nicio ezitare. Când vine rândul lui Macit, își amintește că Neriman i-a spus despre Nadir cu puțin timp în urmă, ca să nu existe nici un secret între ei. Macit prelungește așteptarea și o privește pe Pelin în ochi, apoi spune "da". Pelin rămâne perplex, apoi dezamăgită total, pleacă, ducându-se la Șinasi și la Cihan, care îi spun că a pierdut, apoi pleacă din calea ei mergând la restaurant s-o vadă pe Neriman. Șinasi întâlnește privirea ei, zâmbește, deși are lacrimi în ochi, o salută ușor din cap apoi iese fără să fie observat de ceilalți. Apropiații mirilor se adună și fac o poză de familie.

*** s f â r ș i t ***


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






miercuri, 11 noiembrie 2015

Putere si glorie episodul 1 si 2 rezumat





Datorită faptului că Prima TV difuzează episoade de 60 de minute cu tot cu reclame, acest rezumat conține episoadele 1 si 2 de la Prima TV.  


Putere si glorie episodul 1 rezumat pulbere de stele
Suntem în anul 1225. Între Marea Japoniei și Marea Caspică se formase deja Imperiul Mongol al lui Gingis Han. La sud de acesta se cristalizase Imperiul Selgiuc, condus la acea vreme de sultanul Alaeddin. Dar Asia mai era încă brăzdată de triburi nomade care-și căutau teritorii unde să se stabilizeze. Undeva în Anatolia, într-o depresiune largă înconjurată de munți, se află tabăra numerosului trib turcic Kayi. În fierăria lui Deli Demir, Ertugrul, fiul cel mai mic al șahului Suleyman, conducătorul tribului, îl ajută pe fierar să făurească un iatagan. Acesta îi dăruiește mai apoi lui Ertugrul o sabie dintr-un oțel special, care să-i fie de folos în luptă. Ertugrul se întoarce la cortul familie sale, unde Selcan și Gundogdu (cumnata și fratele său) studiază o hartă și plănuiesc să plece din sânul tribului și să-și croiască singuri drum spre tărâmuri mai fertile, pentru că deja se simt efectele lipsei de hrană în trib. Ertugrul își ia prietenii și pleacă la vânătoare.

Putere si glorie episodul 1 rezumat pulbere de stele
Titus, căpetenie a cavalerilor templieri, discută cu marele maestru al ordinului cum să câștige cât mai multe teritorii de la musulmani în cruciade. Apoi se duce la un fort care aparține templierilor, deghizat și cu glugă pe ochi, și spânzură pe unul dintre gardieni, pentru că nu era atent, iar el urcase cu ușurință zidul fortului fără ca acel gardian să-l vadă. După ce se vede înconjurat de ceilalți templieri, gata de luptă, își dă jos mantia și gluga, iar ei, recunoscându-l, îngenunchează. Un grup dintre cavaleri, conduși de către Bisol, fratele lui Titus, se află pe drum către căpetenia selgiucizilor, Kara Toygar, prin pădure, escortând trei prizonieri prețioși: prințul Numan și copiii săi, Yigit și Halime, din Imperiul Selgiuc, exilați și prinși acum de templieri.

Într-o poiană templierii hotărăsc să facă popas. Unul din ei se apropie de cușca prizonierilor și se preface că-i dă apă lui Halime dar o trage lângă zăbrele și o sărută. Tatăl ei îl prinde pe cavaler, îl lovește cu capul de zăbrele apoi îl înjunghie în gât, timp în care Halime reușește să-i ia cheia, cu care descuie poarta cuștii lor și încearcă să scape fugind în pădure. Dar ceilalți templieri văd asta și aleargă după cei trei, săgetându-l în picior pe prinț. Halime și Yigit strigă la tatăl lor, iar glasul le este auzit de Ertugrul și oamenii lui care urmăreau să vâneze o căprioară. Aceștia se îndreaptă către locul de unde veneau glasurile și văzând că trei oameni neînarmați sunt prinși și înconjurați de templieri, cu săbiile scoase, începe să-i atace pe cavaleri omorându-i pe toți. Din nefericire, Bisol este omorât printre primii, chiar de Ertugrul care-i înfige un topor în spate. Cei trei se învoiesc să fie duși de salvatorii lor la tabăra tribului Kayi, după ce Halime și Ertugrul îi dau primele îngrijiri lui Numan. În urma lor câțiva selgiucizi, oameni de-ai căpeteniei Kara Toygar, ajung la locul dezastrului și găsesc pe cei zece templieri uciși. Iau toporul înfipt în spatele lui Bisol drept dovadă și pleacă spre tabăra șefului lor să-i dea de știre.


Putere si glorie episodul 1 rezumat pulbere de stele
Kara Toygar, una dintre căpeteniile selgiucide, așteaptă un negustor de sclave care-i aduce trei copile, în timp ce unul dintre oamenii lui ajunge la el cu toporul găsit înfipt în Bisol și dă de veste că cei trei prizonieri ai templierilor au fost luați de Kayi și templierii omorâți. Kara Toygar se înfurie și îl lovește pe sol, apoi se îndreaptă către fata blondă pe care a ales-o dintre cele trei sclave. Ea, speriată, se apropie mai mult împinsă. Kara Toygar o privește pofticios, apoi o supune unui test plin de viclenie: o pune să-l omoare pe solul care a adus vestea prostă promițându-i în schimb libertatea. Fata, înfricoșată, ezită, dar până la urmă reușește să-l înjunghie pe bietul om. Toygar o strânge în brațe și o spintecă, la rândul lui, spunându-i că dacă un sclav are puterea de a omorî un om în schimbul eliberării sale, într-o zi își va omorî stăpânul.

În tabăra Kayi, Ertugrul îi aduce pe cei trei la el în cort. O întreabă pe Halime cine sunt ei și nu crede când fata îl minte că sunt negustori, că erau bogați și de aceea i-au răpit templierii. El îi spune că templierii sunt oricum extrem de bogați și au multă putere, și că nu le-ar trebui lor un negustor și copiii lui. Apoi îi spune că dacă erau negustori, n-ar fi avut o escortă de zece templieri pe lângă ei, sugerându-i că și-a dat seama că trebuie să fie niște nobili cel puțin. Halime, însă, nu-i spune, deocamdată, adevărul. [Putere si glorie episodul 2 după Prima TV] În scurt timp selgiucizii află unde le sunt exilații și vine o solie la Suleyman Șah, predându-i toporul cu care fusese omorât Bisol, să amenințe că dacă nu-i vor preda pe prizonieri, Imperiul va porni război împotriva lor, ceea ce având în vedere că este foamete și că, oricum sunt depășiți numeric, ar însemna înfrângere sigură. Astfel, Suleyman și familia lui află oarecum cine erau cei trei fugari.

Putere si glorie episodul 1 rezumat pulbere de stele
În urma acestei vești, Numan și Halime hotărăsc să plece, deși rana lui nu este vindecată, ca să nu le pună salvatorilor lor viețile în pericol. Suleyman face un consiliu și găsește bună ideea fiului său mai mare, Gundogu, ca o delegație să plece la emirul din Alep, El-Aziz, cu care să negocieze un ajutor armat împotriva templierilor în schimbul unui teritoriu fertil pe care să se stabilească tribul lor. Gundogu este sigur că tatăl lui îl va desemna pe el drept emisar și este nerăbdător să fie înștiințat când are loc plecarea.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





marți, 10 noiembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13





acest episod va fi difuzat pe 16 noiembrie la Kanal D

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13 pulbere de stele
Dilara îl așteaptă pe Cihan pe o bancă, așa cum au stabilit, dar ea îl sună și el nu răspunde. Ozkan nu știe ce să facă, s-ar apropia dar îi este teamă să nu intre în bucluc. Apoi, brusc, oamenii din restaurant ies și îl înconjoară pe Cihan, chemând ambulanța. Dilara primește un telefon și pleacă de urgență la spital cu Rahmi, iar acolo îi roagă pe medici să nu spună nimic presei despre faptul că Cihan a fost împușcat. Alper vine acasă agitat, și nu știe dacă Cihan este mort sau nu. Solmaz bagă pistolul în geantă, se duce pe malul mării și îl aruncă în Bosfor, sfătuindu-și soțul să nege orice implicare în acest incident, dacă va fi nevoit să dea declarație la poliție. Alper răspunde că n-a vrut să-l împuște pe Cihan, voia doar să-l sperie. Însă, cu toate acestea, el va fi arestat. Ozkan, ajuns acasă și el, îi povestește lui Keriman tot ce a văzut și se roagă pentru sănătatea lui Cihan, sperând din tot sufletul ca el să nu moară.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 13 pulbere de stele
Gulseren nu știe ce să creadă și pleacă de la locul întâlnirii ducându-se la Derya. Amândouă dezbat chestiunea, iar Gulseren ajunge la concluzia că probabil Cihan a aflat că s-a întors Ozkan și acum este supărat pe ea. Yildîrîm ia telefonul lui Cihan și i-l dă Dilarei, care vede apelurile de la Gulseren, apoi se interesează cu cine era Cihan când a fost împușcat, bănuind că Gulseren ar fi făcut asta. Avocatul îi spune că nu știa despre întoarcerea lui Ozkan, dar știe că Cihan a avut o altercație cu Alper înainte de a fi împușcat, iar asta a văzut-o un angajat. Dilara nu-l crede pe Alper în stare de așa ceva și o sună pe Gulseren somând-o să nu mai apeleze niciodată la acel număr. Ea, însă, presimte că s-a întâmplat ceva cu Cihan, dar se tot gândește ce anume, în timp ce-și spală o bluză. Ozkan se ceartă cu Keriman care îi reproșează că n-avea ce să caute după Cihan, el trebuie s-o țină pe Gulseren lângă el.

Putere si glorie - prezentarea serialului si distributia






Putere si glorie prezentarea serialului si distributia
Titlul original: Diriliş: Ertuğrul
Traducere: Învierea: Ertugrul. În românește serialul va fi difuzat sub titlul Putere și Glorie
Nr. episoade: 31 / 2 sezoane
Prducător: Tekden film, Turcia, 2014-2015
Regia: Metin Gunay
Scenariul: Mehmet Bozdağ

Putere și Glorie este un serial de aventuri istoric. Acțiunea se petrece în secolul al XIII-lea și personajul principal este Ertugrul, tatăl celui care a fondat Imperiul Otoman, Osman I.
În timpurile acelea triburile turcice fugeau din calea invaziei mongolilor. Tribul Kayi este unul dintre ele și e alcătuit din circa 400 de corturi mari amplasate în Anatolia. Din cauza foametei, tribul trece prin greutăți mari. Acești nomazi vor să migreze către locuri mai bune unde să poată începe o viață nouă. Tribul Kayi este condus de Suleyman Șah iar fii lui, Gundogu și Ertugrul sunt dintre cei mai de bază oameni ai clanului.

Ertuğrul (Engin Altan Düzyatan) este fiul cel mai mic care adesea merge la vânătoare cu trei dintre cei mai buni prieteni ai săi. Într-una din zile descoperă trei prizonieri ai cavalerilor templieri, care sunt cât pe ce să fie omorâți pentru că au încercat să scape din cușca în care erau ținuți. Ertugrul și prietenii lui îi salvează pe cei trei, un nobil și copiii lui, Halime (Esra Bilgiç) și fratele ei mai mic. Însă pentru că ei vin din Imperiul Selgiuc, unde ar trebui să fie executați, își ascund adevărata identitate și spun că sunt negustori.

Sosirea lor în trib aduce o serie de probleme, atât din partea Imperiului Selgiuc, cu care tribul intră în război dacă nu-i eliberează pe cei trei, cât și din partea cavalerilor templieri care caută să se răzbune pe cei deja omorâți de Ertugrul. Din acest motiv, unii dintre membrii tribului consideră că Suleyman Șah nu mai știe să fie un lider bun, ceea ce convine de minune planului ascuns al lui Kurdoğlu, fratele de cruce al șahului. Suleyman decide să-l trimită pe Ertugrul într-o misiune foarte importantă de a descoperi noi teritorii, astfel că el pornește către Alep pentru a cădea la o înțelegere cu sultanul, să le dea un teritoriu în schimbul apărării față de templieri și alți inamici ne-musulmani. Ertugrul dorește să reușească în misiunea lui și să se întoarcă mai repede la Halima, de care s-a îndrăgostit. Acest lucru generează o serie de evenimente care în final vor conduce la formarea Imperiului Otoman.

Serialul ne propune o aventură eroică în care un singur om va schimba destinul unei lumi întregi. Dacă Ertugrul va reuși pe drumul ales, dacă iubirea dintre el și Halima va putea să înflorească sau dacă se va naște o luptă pentru putere între el și fratele lui, vom afla urmărind la Prima TV serialul Putere și Glorie.


Distribuția și personajele


- Engin Altan Düzyatan în rolul lui Ertuğrul - tatăl lui Osman I, fondatorul Imperiului Otoman, fiul lui Suleyman Șah.
- Hülya Darcan în rolul Hayme - soția lui Suleyman și mama lui Ertugrul. (am mai văzut-o în rolul mamei lui Rîza din serialul "Dila")
- Kaan Taşaner în rolul lui Gündoğdu - fratele lui Ertuğrul.
- Esra Bilgiç în rolul Halime - fiica prințului Numan al Imperiului Selgiuc, mama lui Osman I.
- Barış Bağcı în rolul lui Noyan - unul dintre comandanții mongoli
- Hüseyin Özay în rolul lui Korkut Bey - șeful tribului Dodurga, frate cu Hayme.
- Uğur Güneş în rolul lui Tuğtekin - fiul lui Korkut Bey, văr cu Ertuğrul.
- Kaptan Gürman în rolul lui Geyikli - trăiește în pădure și îl ajută pe Ertuğrul în misiunea sa.
- Osman Soykut în rolul lui Ibn Arabi - lider spiritual din răsărit. Îl ajută pe Ertugrul și prietenii lui.
- Serdar Gökhan în rolul lui Suleyman Șah   
- Serdar Deniz în rolul lui Titus - comandant al cavalerilor templieri. Dorește răzbunare și caută să-l omoare pe Ertugrul.    
- Cengiz Coşkun în rolul lui Turgut Alp - prieten loial lui Ertuğrul.
- Hande Subaşı în rolul Aykız - soția lui Turgut Alp.
- Didem Balçın în rolul Selcan - soția lui Gündoğdu.
- Mehmet Çevik în rolul lui Deli Demir - fierarul tribului Kayi.
- Hakan Vanlı în rolul lui Kurdoğlu - fratele de cruce a lui Suleyman.
- Nurettin Sönmez în rolul lui Bamsi Beyrek - prieten cu Ertugrul.   
- Cavit Çetin Güner    în rolul lui Doğan Bey - prieten cu Ertugrul.
- Turgut Tunçalp în rolul lui Afşin Bey - un comandant al Imperiului Selgiuc.
- Burcu Kıratlı în rolul Gökçe - sora mai mică a lui Selcan, e îndrăgostită de Ertugrul.
- Sedat Savtak în rolul prințului Numan - prințul exilat al Imperiului Selgiuc.
- Levent Öktem în rolul lui Üstad-ı Azam - șef al ordinului templierilor.
- Burak Temiz în rolul fiului lui Numan, Yigit, fratele lui Halime.
- Mehmet Emin İnci în rolul lui Emir El-Aziz - Sultanul din Alep.
- Gökhan Atalay în rolul lui Şahabettin - unchiul sultanului din Alep.
- Hamit Demir în rolul lui Akçakoca - lider Kayi și prieten cu Suleyman.
- Fahri Öztezcan în rolul lui Ilyas Fakih - ucenicul lui Ibn Arabi, prieten cu Ertugrul.
- Can Kahraman în rolul lui Kara Toygar - comandant selgiuc care fără să-l
anunțe pe șahul Alaeddin al Imperiului, va colabora cu templierii.


prezentarea serialului1-23-4-5-67-8-910-11-1213-14-1516-17-18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30,


luni, 9 noiembrie 2015

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 12




acest episod va fi difuzat pe 10 noiembrie la Kanal D


Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 12 pulbere de stele
Ozkan o acuză pe Gulseren că are o relație, iar ea îi reproșează că de zece ani n-a mai dat nici un semn de viață și n-are dreptul s-o întrebe despre viața ei, că nu s-ar implica într-o legătură amoroasă din respect de sine și nu din alt motiv. După ce Keriman pleacă, pentru că și ea se ceartă cu fratele ei și el o dă pe ușă afară, Ozkan se poartă frumos, își cere scuze și îi spune soției sale că i-a fost dor de ea. Gulseren, care este încuiată în camera ei și-și face bagajul scârbită, îl acuză că și-a părăsit familia și deschide ușa, acuzându-l că a abandonat-o pe ea și pe Hazal. Ozkan explică de ce a făcut asta, că era amenințat de mafie, dar că el a trimis bani acasă periodic. Gulseren nu-l crede și îi spune că ea n-a primit nici un ban. Cearta continuă. Ozkan vrea să-i dovedească soției sale că s-a schimbat și îi spune că el va sta la niște prieteni, doar ca ea să nu plece de acolo. Planul lui Ozkan este, însă, altul: să se poarte frumos cu Gulseren până când Cihan îi dă bani în schimbul lui Hazal.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 12 pulbere de stele
Rahmi trebăluiește pe la bucătărie și când Cihan vine acasă și întreabă iritat de Dilara, el îi spune că nu știe unde a plecat. Dar Hazal vine și spune că mama ei se află la un restaurant cu prietenele de la fundație. Rahmi se inflamează și o ceartă pe Hazal că de ce nu poate să țină un secret, apoi, când ea îi răspunde că n-a fost cu rea intenție, el țipă că de când a venit în casa aceea a adus numai rele. Hazal pleacă plângând, iar Rahmi se duce în cameră la Cansu să-i mai povestească despre Rusia. Cihan se duce la restaurant și o ia deoparte pe Dilara întrebând-o ce este între ea și Alper, părând gelos și crezând că este amantul ei. De fapt, el a controlat prin acte și bani și a văzut că Dilara l-a ajutat cu bani din firmă fără știrea lui. Dilara, văzându-se strânsă cu ușa, recunoaște că Alper este fratele ei vitreg, că mama ei a rămas însărcinată dar s-a măritat cu un alt bărbat și ea, Dilara, a aflat toate astea când mama ei a murit, prin niște scrisori pe care i le arată și lui Cihan când ajung acasă. Cihan își cere scuze pentru că a bănuit altceva, apoi o întreabă direct cu ce l-a ajutat pe Alper. Dilara răspunde că fiind amenințată de el cu un proces pe tema asta și nedorind să afle lumea despre așa ceva, i-a cumpărat casa în care stă și că n-a spus până acum ca să nu fie nevoită să împartă averea ei cu el, în calitate de moștenitor al mamei lor.

În acest timp Alper și Solmaz se uită la o scrisoare care arată exact ca acelea pe care Dilara i le-a dat lui Cihan. Solmaz citește câteva rânduri cu voce tare în timp ce Alper stă lângă ea foarte grav. A doua zi dimineața, cei doi soți sunt treziți de bătăile în ușă ale Dilarei care îl ceartă pe Alper, știind că el a furnizat informațiile pentru presă, și îl informează că de acum încolo nu mai vede nici un ban de la ea. Alper din nou amenință cu un proces ca să revendice partea lui de moștenire, dar Dilara îl atenționează că n-are decât, dar să-și caute un job pentru că asemenea procese durează și zece ani și ea nu-l mai susține la firmă.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 12 pulbere de stele
Gulseren îl caută pe Cihan și îi propune să ia micul dejun împreună. Când iese din bloc, tocmai oprește mașina cu Cansu care mergea la școală și cele două stau câteva momente de vorbă, apoi Cansu o ia pe Gulseren cu ea în mașină. În acel moment Ozkan, care venea la ea cu flori, o vede împreună cu Cansu și o strigă dar deja mașina a pornit. Ozkan, înfuriat, se duce la un internet cafe și caută informații despre familia Gurpînar. Cihan se arată surprins că ea l-a căutat de data asta, iar Gulseren îi spune doar că se simte ciudat, că are două fete și nici una nu locuiește cu ea. Apoi Cihan îi propune ca și Hazal să învețe la aceeași scoală cu Cansu și Gulseren este de acord. De fapt, ea ar vrea să-i spună despre revenirea lui Ozkan din Germania, dar nu poate. Pleacă la serviciu și acolo vine Ozkan cu o orhidee la ghiveci. Ea îi spune să plece iar el și trage un scaun ca să stea de vorbă și le spune fetelor din birou că este soțul lui Gulseren, apoi declară că o iubește și o vrea înapoi. Gulseren iese din birou, el se duce după ea și pe stradă se ceartă până când Gulseren ia un taxi și îl lasă pe Ozkan acolo, ducându-se la Derya să-i împărtășească noutățile. Apoi mpreună merg la o doamnă ca să închirieze un apartament, astfel că Gulseren va avea nevoie de ceva bani în plus de la șeful ei.

Ozkan merge la școală la Hazal și o vede ieșind de la ore. O abordează dar fata se sperie și se urcă rapid într-un taxi plângând. Ajunge acasă și plânge încontinuu, iar Ozan o vede și, mișcat, încearcă s-o liniștească. Hazal nu-i spune pentru ce este așa de speriată, spune doar că toată lumea se poartă dur cu ea de când a venit la ei. Când intră Dilara la ea în cameră, Hazal îi spune adevăratul motiv pentru care este răvășită și că tatăl ei i-a spus să revină acasă. Ozkan se duce acasă la Keriman și se sfătuiesc amândoi cum să obțină bani pe Hazal, dar el se răzgândește și spune că își vrea fata înapoi. După aceea seceartă din cauza banilor de ipotecă dați acelui fals avocat. Keriman îl sună pe Rahmi și îi îndrugă din nou despre bani. Ozkan îi ia telefonul surorii sale și spune că el n-o dă pe Hazal apoi închide. Dilara, care se afla lângă Rahmi și a auzit discuția, se duce imediat acasă la Ozkan și îl amenință că dacă nu stă departe de Cansu sau de Hazal și n-o stăpânește pe Gulseren, așa cum ea și Rahmi l-au ajutat să- iasă din închisoare, tot așa o să-l și bage înapoi.

Hazal își convinge colegii să vină acasă la ea, pentru că ei tot n-o cred că acum este bogată și că ea este de fapt, fiica soților Gurpînar. Când vine mașina cu șoferul după ea, fetele intră în mașină iar băieților le spune să ia taxiul. Tinerii intră în casă, iar Emine află de la șofer ce a făcut Hazal. După ce inspectează casa și controlează tot, Hazal îi cheamă la masă. Ozan începe să se dumirească ce-i cu ei, și stă de vorbă cu Șeyda care îi amintește că l-a văzut pe când era la manej și a servit ceva băutură apoi a rămas fără permis. Atunci Ozan își aduce aminte de ziua aceea și o întreabă de unde știe ea că el a rămas fără permis? Șeyda și dă seama că a făcut o gafă, e cât pe ce să spună ceva de Hazal, apoi zice doar că Hazal n-a făcut nimic. Ozan începe să suspecteze că Hazal l-a denunțat la poliție că a băut și se afla la volan. Colegii lui Hazal, după ce mânâncă și beau sucuri încep să se joace cu o vază antică aruncând-o de la unul la altul până când vaza cade jos și se sparge. Rahmi, enervat de zgomot, merge în living și începe să țipe la Hazal dacă a cerut voie cuiva să vină cu prietenii ei și o ceartă în continuare că asta e o casă cu reguli, nu este domeniu public. Apoi țipă și la tineri întrebându-i dacă așa sar și la ei acasă și spunându-le că el vrea să se odihnească, nu să asculte cum ei distrug casa.

Gulseren ia un salariu în avans ca să se poată muta cu chirie și îl cheamă pe Cihan să se vadă din nou. Colegele ei bârfesc că ea are soț, dar ziarele spun că e amanta lui Gurpînar, apoi una dintre ele spune că a aflat că jobul de aici l-a câștigat foarte ușor pentru că cineva a intervenit pentru ea. Ozkan o sună pe soția lui dar se enervează și țipă la ea când află că s-a mutat cu chirie. Apoi el îi arată lui Keriman ce informații a găsit pe google despre restaurantul Dark Blue, care aparține lui Cihan, și seara se duce pe chei până acolo, probabil în speranța de a-l vedea pe patron sau de a o surprinde pe Gulseren cu iubitul ei. dacă ai copiat pune și sursa www.pulbere-de-stele.com
 
Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 12 pulbere de stele
Cihan și Yildîrîm se sfătuiesc să scape de Alper și fac în așa fel încât dacă el nu aduce un milion de dolari, va avea doar 1% din profitul companiei, pentru că în urma unei ședințe a board-ului administrativ, Cihan ridică prețul acțiunilor astfel încât ceea ce-i revine lui Alper este doar un procent. Alper se enervează când află dar pe moment nu are ce să facă și se duce la Dilara să-i ceară bani ca să răscumpere încă 9 procente din companie, dar ea îi zice că n-are și n-o interesează dacă va demara procesul de recunoaștere a lui ca frate. Atunci, Alper în disperare de cauză, merge acasă, ia pistolul și pleacă să se întâlnească cu Cihan, lângă restaurantul lui. Ozkan se apropie de ei și pare să-l recunoască pe Cihan, mai ales că aude discuția celor doi. Alper vrea să-l determine pe Cihan să revină la prețul inițial al acțiunilor dar el refuză categoric, și atunci Alper îi pune pistolul la piept. Cihan crede că e doar un bluf și îi răsucește mâna înarmată, dar Alper trage... Ozkan este martor la tot. Cihan cade pe asfalt, împușcat în abdomen...


urmează: Furtună pe Bosfor, ep. 13

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv






duminică, 8 noiembrie 2015

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat





In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Episodul începe pe timpul Primului Război Mondial. Kurt Seyit și Petro se ceartă, pe frontul german, din cauză că un alt soldat din compania lor a împușcat din greșeală un coleg de arme care la scurtă vreme a murit în brațele lui Seyit. Petro vrea să facă raport, dar Seyit îi interzice, pentru că acel camarad a crezut că soldatul pe care l-a împușcat era inamic și pentru că nu ar avea nimeni de câștigat din asta. A doua zi cei doi merg să-i spună văduvei celui ucis condoleanțe și să-i dea un ajutor financiar.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Petrograd, iarna anului 1916. Se organizează un bal și toți cei cu grade mai importante din armată sunt invitați. Seyit are o scurtă conversație cu baroneasa Lola, cu care el are cel puțin un flirt, și cu care stabilește să se întâlnească după bal. Cemil, prietenul lui Seyit, stă mai tot timpul cu iubita lui Tatiana, prim solistă în corpul de balet al teatrului din Moscova. Julien Verjenski sosit recent în oraș ca să-și rezolve niște probleme de sănătate, vine cu fetele sale Șura și Valentina. Pentru Șura este primul ei bal și e foarte emoționată. Seyit, care deja se afla acolo, o remarcă de prima dată și este vrăjit de frumusețea fetei. Petro, care a renunțat la armată, face pe gazda și merge s-o întâmpine pe Șura, care stă singură în zona ringului de dans și cu toate că mulți ochi sunt îndreptați către ea, nimeni nu îndrăznește să facă primul pas.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
Amicii lui Seyit râd de el și îi spun că nu s-a dus la frumoasa blondă pentru că i se pare prea tânără, apoi fac tot felul de pariuri. Șura îl observă și ea și speră s-o invite la dans. Seyit sparge gheața celor din grup și se îndreaptă, aparent, către Șura, dar trece de ea și o invită pe o altă tânără doamnă. daca ai copiat pune si sursa www.pulbere-de-stele.com
Șura se uită dezamăgită la cei doi, după care Petro o invită la dans. Valentina dansează cu Constantin, un amic de-al lui Seyit și prietenul ei, cu care se știe că se va căsători. Toată seara Seyit dansează cu oricare altă doamnă din bal cu excepția Șurei, ceea ce o întristează pe frumoasa blondă.

Seyit se întoarce acasă la părinții lui împreună cu Petro și cu câțiva camarazi de arme. Colonelul Mîrza Eminov și Zahide sunt foarte bucuroși că fiul lor este nevătămat, la fel ca și frații lui. Colonelul află că Petro s-a lăsat de armată și îl dojenește pentru asta. Șura începe să se intereseze de Seyit și află că tatăl lui e colonel și că este un apropiat al țarului. Într-o seară găsește o poză de-a lui de pe front și o pune într-o carte pe care o ia în dormitor. După ce Valentina adoarme, Șura ia poza și își imaginează că este la bal, că toată lumea stă pe margine și că Seyit dansează cu ea priviți de către toți. Pentru că face pași de dans, cu ochii închiși, prin cameră, lovește veioza și astfel se trezește din reverie. Seyit are o discuție cu tatăl său, care îl sfătuiește să fie curtenitor cu orice femeie dorește, dar când va fi să se însoare, să ia o turcoaică. Discuția este auzită de Petro, care tocmai venise din dormitor, neauzit. Cu o altă ocazie, Petro îi împărtășește lui Seyit motivul pentru care a ieșit din armată: pentru că a împușcat un camarad rus și a vrut să scape de pedeapsă.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
După câteva zile, Seyit și prietenii lui merg în vizită la Petrograd, la familia care le găzduiește pe surorile Verjenskaia și astfel cei doi se revăd la masa de prânz. După aceea el cere permisiunea să meargă cu Șura la plimbare și atunci are ocazia să-i povestească de ce are el supranumele de Kurt (=lup): pentru că așa se botează copiii plângăcioși, ca să fie feriți de rele. În urma vizitei lui Seyit, Șura îi scrie mamei sale despre starea de sănătate a tatălui ei, care se află la spital și îi povestește despre ce bărbat fin este Constantin, prietenul Valentinei. Într-o altă seară Tatiana îi invită pe toți amicii ei la un spectacol special de balet cu Lacul Lebedelor care va avea loc în sala operei. Șura află că Seyit ar trebui să se afle lângă țar, pentru că face parte din garda regală, dar ea se uită cu binoclul prin toată sala și nu-l vede. Baroneasa Lola se află într-o lojă opusă, alături de Petro, și o privește insistent pe Șura. Seyit îi face o surpriză și apare în lojă la un moment dat. Șura se înseninează la față iar baroneasa este foarte geloasă pe ea. Petro, intrigat și el, vine în loja lor. Seyit îi spune Șurei că este foarte pură și frumoasă.

In dragoste si in razboi ep. 1 rezumat pulbere de stele
La următorul bal deja Seyit aproape că n-o lasă pe Șura deloc singură. Însă în momentele în care el trebuie să salute gazdele, baroneasa Lola nu scapă ocazia să vorbească cu Șura și să-i spună că Seyit este bogat, înconjurat de femei bogate și astfel, îi sugerează tinerei că el nu poate fi cu adevărat interesat de ea. Șura, naivă, crede minciunile baronesei, dar este foarte atrasă de Seyit cu care dansează toată seara. El îi promite că nu-i va da drumul niciodată, că de acum este în brațele lui. La un moment dat se duc amândoi pe o terasă unde se cred singuri și Seyit o sărută. Petro îi vede, dar pleacă. Seyit este și mai îndrăgostit de Șura și îi spune că pentru el este foarte important că buzele lor s-au unit câteva clipe. Baroneasa aude și ea aceste vorbe și după ce Seyit pleacă de acolo către grupul lui de amici, Lola o minte pe Șura că Seyit este un cuceritor de meserie, că așa amăgește tinerele fete și că de fapt, a făcut un pariu cu prietenii lui că o va săruta și acum, că a câștigat pariul, sărbătorește. Șura o crede și când reintră în sala de bal, îl vede pe Seyit care într-adevăr ciocnea un pahar cu toți amicii lui. Ea îl privește cu reproș, iar Seyit nu înțelege nimic din această privire ....



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.