luni, 21 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 75 (77 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 75

(după televiziunea turcă)

În care tatuajul lui Firuze este descoperit și Suleyman află cine este ea de fapt.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3:ep.  76


Mihrimah îi cere lui Suleyman să mai stea la Manisa, iar acesta, la rândul său îi cere părerea lui Hurrem care încuviințează. Între timp se află despre faptul că Mehmet este rănit și toată lumea se grăbește să vadă ce s-a petrecut. Hurrem izbucnește în plâns, Mahidevran e uluită. Medicul spune că starea prințului este gravă, iar sultanul îi cere să-l vindece, că dacă nu, îi va lua capul. Hurrem este convinsă că Mustafa nu e străin de acest atentat și jură răzbunare cruntă. Ceva mai târziu cel care a tras săgeata este adus mort. Yayha suspectează că negustorul care dorea să se însoare cu Helena ar fi pus la cale totul. Oricum, Hurrem îl suspectează pe Mustafa, Suleyman nu știe nici el ce să creadă, iar toată lumea se află în confuzie în această întâmplare. Dar Yayha îi informează că negustorul nu e de găsit și că acasă la el nu mai e nimeni.

Cum Hurrem plânge lângă Mehmet, o lacrimă îi cade pe fața acestuia și el se trezește, apoi povestește cum stând de vorbă cu Mustafa a văzut un arcaș țintind către prinț și el doar a sărit să-și salveze fratele. Toți rămân uimiți iar Mustafa îi mulțumește pentru că i-a salvat viața.




Mahidevran devine furioasă când aude că Mustafa vrea să se cunune cu Helena, așa cum a făcut tatăl lui cu Hurrem și vrea să-l convingă s-o trimită înapoi la părinții ei, pretextând că doar un sultan se poate cununa, nu un prinț. Cu toate acestea el poruncește să se în deplinească pregătirile de cununie, ceea ce o înfurie la culme pe Mahidevran.

Matrakcî i-o arată pe Kader lui Nigar spunându-i că este fiica ei. Cum lucrurile se aranjează de la sine și toată lumea pare fericită în jurul lui Hatice, Gulfem îi cere s-o lase să meargă și ea la conacul unde este Kader. Nigar și Hatice se întâlnesc față în față și are loc o mică ceartă între ele. Ulterior, Ibrahim își va reboteza fiica Esma. La un moment dat Nigar își revendică fiica dar Ibrahim îi spune că i-ar fi dat-o dacă nu era măritată. Atunci ea îi dă replica spunând că ar putea să divorțeze. Însă odată ajunsă acasă Rustem o ceartă pt că s-a întâlnit cu Ibrahim.



Mihrimah primește un colier de la Yayha și mai zăbovește la vorbă cu el. Hurrem o vede de la distanță și își dă seama că se întâmplă ceva între ei doi.





Rustem o aduce pe Firuze la palat. Ibrahim află că femeia a căzut de pe cal și se îndoiește că totul ar fi fost o întâmplare și nu crede că acel cal i-a fost dăruit de Majestatea Sa. Când îl vede pe Suleyman, Firuze nu-i dă detalii despre cum a căzut, ci spune că dacă-l vede pe el, totul devine luminos. Însă ulterior află că, de fapt, Suleyman nu i-a făcut cadou nici un cal. Hurrem este uimită s-o vadă pe Firuze vie și nevătămată și își varsă nervii pe Sumbul.

(aici se termină episodul 77 conform Kanal D)

Apoi îl ceartă pe Rustem că nu i-a îndeplinit porunca, dar el îi povestește despre tatuajul de pe spatele lui Firuze care aparține dinastiei safavizilor, dușmanii Imperiului Otoman. După aceea Ibrahim, care și-a dat seama de jocul lui Rustem cu calul dăruit kadînei Firuze, îl informează că a fost transferat la Manisa.
Hurrem furioasă  se răstește la Firuze, care nu înțelege de ce e sultana supărată pe ea, așa încât s-o închidă în temniță.
Când Nigar află că Rustem e transferat la Manisa, leșină la gândul că iar se va despărți de fiica sa.


Miniprix.ro



Episodul se termină cum Hurrem îi dezvăluie lui Suleyman motivul pentru care Firuze este în temniță. O aduce în fața lui și îi arată tatuajul safavizilor de pe spatele ei.



Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".




duminică, 20 octombrie 2013

Bun venit in lumea ceasurilor Casio

Când eram puștoaică îmi doream să am unul. Era japonez, fabricat în Tokio, și asta era de ajuns ca să-mi dau seama că îmi doream unul dintre cele mai bune produse de pe piață. Era o marcă de renume încă de pe vremea aceea, o marcă apărută în 1946. În industria mecanicii fine, să reziști câteva zeci de ani în top însemna ceva și atunci, ca și astăzi. Mai exact, vorbesc despre colecția de ceasuri Casio.

Ceasurile Casio sunt fabricate sub sloganul creativitate și contribuție. Ele au diverse funcții, multe dintre ele sunt din acelea pe care alte mărci nu le posedă, de aceea, cine cumpără un asemenea ceas va primi și un manual de utilizare, pe lângă certificatul de garanție și factura fiscală. Din câte știu, nu este un lucru obișnuit să primești manual de utilizare pentru un ceas de mână, pentru că majoritatea lor nu au nevoie de așa ceva, fiind doar niște simple ceasuri.


Ceasurile Casio sunt inovative, pot fi folosite oriunde, oricând; ele arată cu exactitate ora, au funcționalități variate ceea ce le oferă posesorilor oportunitatea de a afla nu doar ora ci și numeroase alte informații. Au funcție cronometru pentru sportivi, pot fi folosite în condiții variate de presiune atmosferică, de exemplu de către alpiniști, se pot folosi sub apă, rezistă la ploaie sau la duș, ca și în orice fel de condiții de temperatură, umiditate și presiune atmosferică diferite de cele normale. Captează undele radio ale locului în care vă aflați la un moment dat și astfel aveți siguranța că ceasul dv. Casio indică ora exactă, pentru că această oră este dată de ceasuri atomice; Casio afișează în mod automat ora locală captată prin unde radio, fără să fie nevoie de un reset ori de o setare prealabilă a ceasului dv.

Printre multiplele sale funcții, aflăm că ceasurile Casio rezistă la șocuri, arată date altimetrice, iar unele ceasuri au termometru și barometru inclus. Unele modele au funcție bluetooth, pe ecran se poate vedea o busolă încorporată, la modele pentru copii și tineri ecranul arată fazele lunii sau afișează informații despre flux și reflux în orice zonă de țărm oceanic în care se întâmplă să te afli la un moment dat.

Ce altceva ți-ai mai putea dori de la un ceas de mână? Să nu te lase bateria, de exemplu. Casio a remediat și această problemă, prin faptul că dacă bateria este pe terminate, intră în funcțiune un acumulator solar de energie și astfel autonomia ceasului se prelungește.

Iată deci, cum un ceas poate deveni, prin creativitatea și ingeniozitatea creatorilor și producătorilor săi, un instrument complex de măsurare și de afișare de date utile. Așadar nu degeaba sunt ele în top de atâția ani. Ceasurile Casio se găsesc și pe piața din România, într-o varietate de modele, de damă sau bărbătești, cu design sport sau clasic, modern sau elegant, în culori diverse, cu funcții diverse, așa, ca pentru toate gusturile și buzunarele.

Cum în curând vin sărbătorile de iarnă, un ceas deosebit poate fi un cadou potrivit pentru o persoană dragă. Dar și în orice altă ocazie un astfel de ceas este o alegere foarte bună pentru un cadou business, de exemplu. Nu mai departe de zilele trecute mă gândeam deja ce să le cumpăr partenerilor noștri de proiect din străinătate, și astfel am dat peste site-ul topwatch.ro de unde puteți alege orice marcă de ceasuri doriți (eu m-am oprit asupra mărcii Casio pentru că îmi este cunoscută de peste 30 de ani). Toate sunt produse originale, însoțite de documentația necesară. Iar dacă persoanei nu-i place, din întâmplare, cadoul făcut, puteți returna produsul în decurs de zece zile. Asta este ceva mai rar la produsele cumpărate online și, după mine, reprezintă un atu pentru topwatch.ro ca și o garanție că produsele lor sunt de calitate. Și încă ceva: transportul este gratuit!

Așa că o să mai zăbovesc pe paginile site-ului topwatch până când mă voi hotărî ce să aleg, pentru că unele cadouri le faci odată în viață, și ceea ce oferi (sau porți) te reprezintă, până la urmă, pe tine însuți.


Articol scris pentru site-ul topwatch.ro. Fotografiile aparțin sponsorului.








sâmbătă, 19 octombrie 2013

Feriha, prezentare

Feriha si Emir
Feriha este o tânără frumoasă care trăiește într-un cartier de bogătași, dar ea provine dintr-o familie săracă. Tatăl ei este administratorul (portarul) unui bloc de apartamente de lux al cărui manageriat le oferă un mic spațiu de locuit în acel imobil. Mama fetei - rol jucat de Vahide Godrum - își ajută soțul lucrând ca femeie de serviciu în acel bloc. Feriha locuiește împreună cu părinții săi și cu frații ei și își ajută uneori părinții la treabă cărând gunoiul sau măturând scara blocului.

Pentru distribuția serialului și linkurile rezumatelor la episoade derulați pagina.

Ea este singura speranță a familiei și când este acceptată la o universitate particulară cu o bursă, atrage atenția tuturor studenților foarte sociabili asupra ei. Acolo îi face pe toți să creadă că ea face parte dintr-o familie bogată, pentru că din exterior pare a fi înstărită: poartă haine dăruite de vecinii ei bogați, locuiește într-un bloc luxos și într-un cartier rezidențial de lux. La un moment dat tatăl ei vine pe la facultate să o caute, și pe moment Feriha minte către colegi în legătură cu identitatea acestuia. Lor le spune că tatăl ei a trimis pe cineva din echipa de întreținere ca să-i dea ceva de acasă.

Apoi, de la această minciună pornesc alte minciuni și Feriha țese în jurul ei o poveste total neadevărată și opusă realității în care trăiește de fapt. Pe holurile facultății se întâlnește cu Emir, playboy-ul zilei, de care se îndrăgostește la prima vedere și cu care intră într-o relație, dar ea nu-i dezvăluie iubitului său adevărul.

Feriha si Emir


Emir și Feriha sunt făcuți unul pentru celălalt, dar totuși aparțin la două lumi foarte diferite. Cum va reacționa Emir când va afla adevărul despre Feriha? Ce va crede despre iubita sa știind că a fost mințit? Cum va evolua iubirea lor când toate ițele minciunilor se vor fi dezlegat?




Vom afla urmărind serialul Feriha la Kanal D.
Distribuția:

Actor Rol
Vahide Gördüm Zehra Yılmaz
Hazal Kaya Feriha Yılmaz
Metin Çekmez Rıza Yılmaz
Çağatay Ulusoy Emir Sarrafoğlu
Deniz Uğur Sanem İlhanlı
Ceyda Ateş Hande Gezgin
Melih Selçuk Mehmet Yılmaz
Sedef Şahin Cansu İlhanlı
Yusuf Akgün Koray Onat
Eray Özbal Ünal Sarrafoğlu
Cihan Okan
Barış Kılıç Levant
Feyza Civelek Lara
Gülşah Fırıncıoğlu Günce
Ahu Sungur Aysun Sarrafoğlu
Kaan Olcay Ömer Yılmaz


Lista rezumatelor la episoadele acestui serial:


Feriha, prezentare,
Feriha, episodul 2
Feriha, episodul 3
Feriha, episodul 4
Feriha, episodul 5,
Feriha, episodul 6,
Feriha, episodul 7,
Feriha, episodul 8, 
Feriha, episodul 9,
Feriha, episodul 10,
Feriha, episodul 11,
Feriha, episodul 12,
Feriha, episodul 13,
Feriha, episodul 14,
Feriha, episodul 15,
Feriha, episodul 16,
Feriha, episodul 17, 
Feriha, episodul 18,
Feriha, episodul 19,
Feriha, episodul 20,
Feriha, episodul 21,
Feriha, episodul 22,
Feriha, episodul 23, 
Feriha, episodul 24, sfârșitul sezonului 1,
Feriha, episodul 25, 
Feriha, episodul 26,
Feriha, episodul 27,
Feriha, episodul 28,
Feriha, episodul 29,
Feriha, episodul 30,
Feriha, episodul 31,
Feriha, episodul 32,
Feriha, episodul 33, 
Feriha, episodul 34,
Feriha, episodul 35,
Feriha, episodul 36
Feriha, episodul 37
Feriha, episodul 38
Feriha, episodul 39
Feriha, episodul 40
Feriha, episodul 41
Feriha, episodul 42
Feriha, episodul 43
Feriha, episodul 44
Feriha, episodul 45
Feriha, episodul 46
Feriha, episodul 47
Feriha, episodul 48
Feriha, episodul 49
Feriha, episodul 50
Feriha, episodul 51
Feriha, episodul 52
Feriha, episodul 53
Feriha, episodul 54
Feriha, episodul 55
Feriha, episodul 56
Feriha, episodul 57
Feriha, episodul 58
Feriha, episodul 59
Feriha, episodul 60
Feriha, episodul 61
Feriha, episodul 62
Feriha, episodul 63
Feriha, episodul 64
Feriha, episodul 65
Feriha, episodul 66
Feriha, episodul 67

Feriha Emir'In Yolu/Drumul lui Emir: 
Feriha/Drumul lui Emir episodul 68
Feriha/Drumul lui Emir episodul 69
Feriha/Drumul lui Emir episodul 70
Feriha/Drumul lui Emir episodul 71
Feriha/Drumul lui Emir episodul 72

Drumul lui Emir/Emir'in Yolu: 
Drumul lui Emir episodul 1
Drumul lui Emir episodul 2
Drumul lui Emir episodul 3
Drumul lui Emir episodul 4
Drumul lui Emir episodul 5
Drumul lui Emir episodul 6
Drumul lui Emir episodul 7
Drumul lui Emir episodul 8





luni, 14 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 74 (76 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 74 

(după televiziunea turcă)

În care Ibrahim o aduce înapoi pe Firuze, Nigar o întâlnește pe fiica sa și Rustem încearcă pentru a treia oară s-o omoare pe Firuze.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: 75

Cei doi, Ibrahim și Hurrem se bucură fiecare de victoria personală obținută. Ibrahim că-și poate vedea fiica, Hurrem că a scăpat de Firuze. Sau cel puțin, așa crede. Firuze se trezește și își dă seama că se află departe de Suleyman. La palat, sultanul îi cere lui Afife să i-o aducă pe favorită, iar ea e nevoită să mintă că femeia a plecat la palatul sultanei Hatice ca să îngrijească de unul din copii care ar fi bolnav. După aceea Firuze este iar adusă la palat din ordinul lui Ibrahim, iar Hurrem este uluită s-o vadă acolo. Kadîna îi spune că ar fi trebuit să bea otrava joia trecută, iar Hurrem îi replică acid, că mai sunt zile de joi și că oricum, a mai scăpat de o altă femeie îndrăgostită de Suleyman cândva. Mai apoi Firuze îl roagă pe sultan s-o ia cu el la Manisa.

Ibrahim își vizitează fiica și, acolo lângă ea, tot ceea ce contase pentru el până atunci, avere și funcții, pier în fața dragostei părintești. Peste un timp, Suleyman află de faptul că fata lui trăiește și se arată surprins că Hatice a ascuns copilul. Rustem o informează pe Hurrem că după ce și-a văzut țelul împlinit, Marele Vizir a adus-o înapoi pe Firuze. Atunci sultana îi cere să scape de favorită când se va afla în Manisa. De data asta n-o să-i mai pese dacă tot ea va fi acuzată de îndepărtarea lui Firuze de lângă sultan.

Mehmet o botează pe Clara, kadâna lui favorită, Nurbahar, convertind-o la religia musulmană.
La Manisa Mustafa îi destăinuie poetului Yayha că va trebui să ia o decizie în privința Helenei, fie să o ia de soție, fie s-o trimită înapoi la părinții ei.
Într-o plimbare prin pădurile Manisei, Suleyman îi explică lui Mehmet toate tradițiile familiei imperiale, dar el spune că Mustafa n-o să-și omoare frații (la otomani devenea sultan cel care, după lupte fratricide, supraviețuia fraților lui - notă personală) pentru că îi iubește. Dar nu peste mult timp, Mustafa și Yayha îl aud pe Mehmet povestindu-le despre visul sultanului în care-l văzuse pe el, pe Mehmet, dormind pe tronul lui. Amândoi înțeleg sensul visului și importanța lui. Yayha și Mihrimah se întâlnesc în grădină pentru ca poetul să-și primească înapoi volumul de poezii.

Mahidevran și Hurrem schimbă din nou replici pe tema iubirii lor trecute sau prezente pentru sultan. Apoi Rustem îi arată lui Firuze un cal dăruit de Suleyman și ea își dă seama cât de mult înseamnă pentru el. Însă Afife îi mai taie elanul spunându-i că dragostea dintre sultan și Hurrem este extraordinară și că ea și-ar da viața pentru iubirea lui fără să se gândească deloc la cei 5 copii și că ea, Firuze, ar trebui să respecte această iubire specială.

Hurrem o amenință pe Fatma că nașterea copilului n-o s-o salveze de răzbunarea ei, iar Helenei îi spune să facă tot posibilul să se căsătorească cu Mustafa.

La hammam Nigar mai face o încercare de a-l cuceri pe Rustem, figură care nu-i iese. Ulterior, Matrakcî o duce la casa unde locuiește fiica sa și i-o arată.
Rustem lărgește șaua pusă pe calul pregătit pentru Firuze și apoi tot el o găsește inconștientă prin pădure. Când tocmai se pregătea să-i sucească gâtul, îi observă tatuajul de la ceafă și se răzgândește.
Mustafa și Mehmet se plimbă prin pădure și discută despre ce s-ar întâmpla dacă unul din ei ar deveni sultan, la care Mustafa îl asigură pe fratele său că nu și-ar putea omorî frații pentru că îi iubește. În acel moment Mehmet cade răpus de o săgeată înfiptă în spatele său ....


Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".




duminică, 6 octombrie 2013

Iffet, ultimul episod, ep. 40

După bătaie vin doi polițiști. Halil își revine și după o discuție sumară, cei doi pleacă, la fel și Cemil. Cicek nu se simte în largul ei alături de noua familie și, după ce aude o conversație dintre Cemil și Iffet, profită de un moment de neatenție al tuturor și iese afară voind să meargă acasă. Dar e noapte, ea se rătăcește și nu mai nimerește drumul. Tatăl și bunicul ei își fac niște bagaje și pleacă într-un taxi, apoi întâmplător o văd alergând pe o stradă din cartier și opresc, încercând să o liniștească și, eventual, s-o ducă înapoi, dar Cicek nu vrea. Cemil și Iffet observă lipsa fetiței și pleacă s-o caute acasă la Halil unde găsesc totul încuiat și presupun că ar fi luat fetița și ar fi plecat cu toții.

for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries

Până la urmă Halil își convinge fata să meargă la Iffet înapoi, și când ajung acolo, cei doi soți tocmai ajunseseră acasă după o căutare fără rezultat. Cemil, lipsit de tact, pare să îi spune abrupt fetei că ei sunt părinții ei adevărați și când ea rămâne în brațe la Iffet iar Halil dă să plece, începe să strige după el, scoțându-i la geam pe Betul și Mehmet. A doua zi Cicek se simte rău și nu vrea să mănânce nimic, pe motiv că îi e dor de tatăl său.  Pentru a încerca s-o obișnuiască cu noul mediu, Iffet o cheamă pe Betul cu Mehmet pe la ei, și îi lasă pe copii să se uite la desene animate.

Dilek își strânge niște lucruri și pleacă cu o furgonetă. Mai încolo, o vedem pe ea cu Erhan la o terasă, vorbind în contradictoriu la telefon cu Asuman care tocmai sunase. După aceea Dilek merge la Arif pe micul iaht și se ceartă încă odată cu el. La un moment dat merge la spital să se intereseze de soarta lui Arif, dar dă peste Nimet și medicul care este acum prietenul ei, tocmai încercând să se sărute. Bineînțeles că nu scapă ocazia s-o jignească pe Nimet, înainte ca aceasta să părăsească biroul. Îi telefonează lui Arif, dar acesta se simte foarte rău și face o criză chiar la telefon, în timp ce Dilek aruncă vorbe fără șir. Arif cade semi-inconștient, iar Dilek crede că nu vrea să-i răspundă la cele spuse mai înainte și închide telefonul fără să realizeze ce s-a întâmplat de fapt.

Feyyaz și Serpil se ceartă și ei, foarte tare, din cauza mamei mincinoase și intrigante a lui Feyyaz, pe care el o crede orbește. Serpil se pare că la replica lui Feyyaz că poate să plece din casă, exact asta se și hotărăște să facă, spre disperarea soacrei sale care abia acum își dă seama că a stricat căsnicia fiului său. Serpil își face valiza și cu greu acceptă să se răzgândească, numai după ce soacra sa îl ceartă pe Feyyaz și acesta îi spune soției sale să-l ierte și că o iubește.

Cicek aruncă cu lucrușoarele ei prin cameră și se poartă isteric cu Iffet, apoi se închide în dormitor strigând că-l vrea înapoi pe tatăl ei. Iffet îl sună pe Halil, care are o discuție în contradictoriu cu tatăl lui (Deci, în episodul ăsta toată lumea se ceartă cu toată lumea :) ).

Cemil îl vizitează pe Arif care se află în spital. Apare și Dilek căruia Cemil îi dă verigheta lui Arif. Când apare medicul le spune (probabil) că Arif a murit. Acasă la Cemil Iffet descoperă că Cicek a plecat iarăși de acasă, luată de Halil cu un taxi, la noua lui locuință. Iffet merge la casa închiriată de Halil unde nu se află decât bătrânul, care nu știe despre ce este vorba. Ulterior, Halil își sună tatăl de la un telefon public și după ce îi spune câteva cuvinte, închide. Iffet o găsește pe Cicek acasă la Halil și vrea să o ia de acolo, însă Halil, care de la o vreme poartă pistolul la el, o amenință. Între timp apare Cemil, care îl dezarmează pe Halil și se iau la bătaie. Iffet atunci ia pistolul căzut și trage în Cemil, tocmai când Halil scosese un pumnal din buzunar.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube