Se afișează postările cu eticheta serial prezentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta serial prezentare. Afișați toate postările

miercuri, 20 ianuarie 2021

La răscruce prezentare și distribuție

La răscruce prezentare și distribuție

Titlu original: Carpisma
Traducere: La răscruce
Gen: Dramă, acțiune, romantic
Episoade: 24
Rețea de difuzare și drepturile de autor: Show TV (Turcia), Kanal D (România)
Producție: Ay Yapim, 2018
Regia: Uluc Bayraktar
Scenariul: Ali Aydin
Cu: Kivanc Tatlitug și Elcin Sangu

Patru vieți diferite se intersectează după un grav accident de mașină. Viața lui Kadir, Zeynep, Cemre și Kerem nu ar mai fi fost niciodată aceeași dacă nu s-ar fi petrecut accidentul.

Kadir (Kivanc Tatlitug) lucrează la departamentul de crimă organizată a Poliției din Istanbul. Are o viață fericită alături de soția sa Asli (Sevtap Ozaltun) și de fiica lor minunată. Kadir este muncitor și neînfricat și nu se abține să se pună în pericol. Își iubește familia și încearcă să facă tot posibilul pentru a deveni un tată și un soț bun.
El nu are altă avere în această viață în afară de iubita lui soție și fiica. A fost crescut într-un orfelinat și și-a întâlnit soția acolo. În afară de familia sa, singura pasiune a lui Kadir este meseria lui și echipa de fotbal Sariyer. Merge la fiecare meci de fotbal ca să-și susțină echipa. Într-o zi, își aduce și familia la un meci de fotbal, dar se întâmplă ceva neașteptat. Din cauza unui atac terorist în apropierea stadionului, soția și fiica lui Kadir mor și el se trezește lovit de o realitate crudă.
Kadir începe să se învinovățească pentru acest accident și crede că familia sa ar mai fi în viață dacă nu i-ar fi forțat să vină la meciul de fotbal. Devastat și fără speranță, simte că ar fi mai bine dacă ar muri. Așadar, face în așa fel încât să provoace un accident de mașină, însă aceast eveniment îi deschide o nouă perspectivă și îl readuce la viață în loc să-l omoare. Kadir își reîntâlnește prietena din copilărie, cunoscută din orfelinat.

Zeynep (Elcin Sangu) este o femeie de succes la o bancă și este prietena din copilărie a lui Kadir. Ea a fost crescută într-un orfelinat după ce tatăl său, polițist, a murit într-o misiune de serviciu când era mică.
Zeynep are o viață bogată, dar face un mariaj nefericit pentru că din cauza vieții din orfelinat a rămas cu o traumă și nu vrea să stea singură. În timp, descoperă că soțul ei, Galip (Ismail Demirci), are o amantă și duce o viață dublă. De data aceasta, este hotărâtă să divorțeze și să o ia de la capăt alături de fiica ei care este mică. Cu toate acestea, în curând își dă seama că soțul ei are o sumă imensă de datorii facute la jocurile de noroc și că este implicat în activități de contrabandă.
Chiar dacă Zeynep vrea să divorțeze, ea se află într-o poziție dificilă. Galip fuge în străinătate cu toți banii pe care i-a furat de la contrabandiști. După aceea, liderul mafiot Veli (Onur Saylak) dorește ca Zeynep să plătească datoria soțului său și o răpește pe fetiță. Dacă Zeynep ar sustrage bani de la banca la care lucrează și plătește datoria soțului, ar putea să-și revadă fiica.
Așadar viața lui Zeynep este într-un impas. Pentru că nu poate să reclame cazul la poliție, decide să se folosească de banii de la bancă pentru a-și salva fiica. Prin urmare, face tot ce vrea Veli și fură toți banii din seiful băncii. În drum spre locul unde ar trebui să-și întâlnească fiica, Zeynep este oprită de polițiști, dar reușește să fugă. Cu toate acestea, se implică într-un accident de mașină și astfel se reîntâlnește cu prietenul ei din copilărie, Kadir, când are nevoie disperată de ajutor.

Pe de altă parte, Cemre (Melisa Asli Pamuk) este un avocat de succes, logodită cu Demir (Hakan Kurtas). Cemre pare să aibă o viață perfectă: slujbă bună, viață bogată, tată grijuliu și relație romantică. Cu toate acestea, viața ei perfectă este construită pe minciuni. Demir are, de fapt, o relație amoroasă secretă cu mama vitregă a lui Cemre și se folosește de Cemre pentru a-și atinge obiectivele. Fără să știe de aceste lucruri, Cemre crede că iubitul ei abia așteaptă să se căsătorească cu ea. Dar o răscruce a destinului o așteaptă și pe ea. Când Cemre vine acasă într-o zi, ea este înjunghiată de un spărgător. În drum spre spital, se implică într-un accident de mașină și viața ei stabilă și liniștită se schimbă la 180 de grade după coliziune.

În sfârșit, Kerem (Alperen Duymaz) este un tânăr care își petrece 5 ani în închisoare din cauza rănirii tatălui său. El iese de acolo numai cu eliberare condiționată. Nu are nimic în viață decât o iubită minunată și o pasiune pentru echipa de fotbal Sariyer. La fel ca și Kadir, Kerem merge și la fiecare meci de fotbal al echipei sale favorite. Îl cunoaște pe Kadir de la meciuri și îl consideră ca un frate mai mare.
După ce iese din închisoare, Kerem este hotărât să nu se implice în lucruri obscure și, din acest motiv, caută un loc de muncă decent. Dar oricât de mult încearcă, nu găsește un job, astfel se vede nevoit să accepte oferta unui prieten și decide să comită împreună cu acesta o spargere. Chiar dacă lucrul pare ușor de îndeplinit, se întâmplă ceva neașteptat: unul din proprietari vine acasă și Kerem o înjunghie accidental pe Cemre. Imediat cei doi fug din casă, dar Kerem nu poate uita ochii fetei pe care a înjunghiat-o. El crede că fata ar muri din cauza sângerării și din acest motiv decide să se întoarcă și să o salveze ducând-o la spital. Pe drum, Kerem este implicat într-o coliziune care îi va schimba viața.

La Kanal D veți urmări de mâine seară la ora 23.00, cum un accident de mașină aduce laolaltă patru persoane diferite. Se va desprinde Kadir de vina morții familiei sale? Își va salva Zeynep fiica? Va afla Cemre despre infidelitatea logodnicului său? Va reuși Kerem să scape de închisoare? La toate aceste întrebări vom afla răspunsul din serial și din rezumatele episoadelor care vor urma pe blogul pulbere de stele.

Distribuția

Kivanc Tatlitug - Kadir
Elcin Sangu - Zeynep
Onur Saylak - Veli
Melisa Asli Pamuk - Cemre
Alperen Duymaz - Kerem
Mustafa Ugurlu - Selim
Erkan Can - Haydar
Rojda Demirer - Belma
Merve Cagiran - Meral
Hakan Kurtas - Demir
Ismail Demirci - Galip
Sevtap Ozaltun - Asli Adali

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


   urmează La răscruce ep. 1 rezumat; ep. 2, ep. 3, ep. 4, 

sursa foto: https://turkishdizieng.blogspot.com/

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina La răscruce, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin











sâmbătă, 5 decembrie 2020

Prizoniera destinului prezentare și distribuție



Prizoniera destinului prezentare și distribuțieTitlul original: Dogdugun Ev Kaderindir 
Traducere - Prizoniera destinului 
Gen: romantic, dramă 
Episoade: 23, de cca 150 minute (încă se transmite în Turcia) 
Producător: OGM Pictures Turcia 2019 
Rețeaua de distribuție: TV8 Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor 
Regia: Cagri Bayrak 
Scenariul: Eylem Canpolat

Serialul se difuzează pe Kanal D din 9 decembrie 2020.

Scenariul are la bază o întâmplare adevărată și este o adaptare a cărții lui Gulseren Budayicioglu, ”Fata de la fereastră” (Camdaki Kiz).

Zeynep (Demet Ozdemir) este o tânără frumoasă care provine dintr-o familie săracă, dar a fost crescută de o familie bogată. La 7 ani, tatăl ei o dă spre creștere unei familii bogate și primește niște bani în schimb. Mama biologică a lui Zeynep, Sakine (Zuhal Gencer), ia o decizie dificilă și acceptă această ofertă, astfel încât fata să poată avea ocazia să meargă la școală și să aibă o viață decentă.

Chiar dacă părinții biologici ai lui Zeynep trăiesc, ea locuiește împreună cu părinții adoptivi. Sakine lucrează ca menajeră în casa în care locuiește Zeynep. Tatăl ei biologic, Bayram (Sinan Demirer) lucrează ca muncitor în construcții, dar are probleme cu alcoolul. Pe de altă parte, părinții ei adoptivi Nermin (Senan Kara) și Ekrem (Nail Kirmizigul) aparțin înaltei societăți.

Datorită situației sale speciale, Zeynep duce o viață dublă. Ea primește educație de primă clasă, petrece cu prietenii bogați și locuiește într-un conac mare din apropierea Bosforului. Cu toate acestea, ascunde adevărul din spatele vieții sale perfecte. Nimeni din înalta societate nu știe cine sunt adevărații ei părinți și toată lumea crede că Nermin și Ekrem sunt părinții ei.

Zeynep se simte vinovată pentru această situație și pentru că trebuie s-o mențină secretă. Iubitul ei Faruk (Engin Hepileri), care provine dintr-o familie bogată, nu știe adevărul despre Zeynep, deși sunt împreună de 1 an, dar ea încă nu are curajul să-i dezvăluie secretul.

De ziua ei, Faruk organizează o petrecere surpriză la care participă toată lumea din înalta societate. În fața tuturor o cere de soție iar Zeynep acceptă, dar se simte cumva inconfortabil.

Între timp, mama biologică a lui Zeynep, Sakine, vine la petrecere fără a fi invitată doar să-i ofere cadoul de ziua ei. Când Faruk și Sakine se întâlnesc, Zeynep tace iar Faruk resupune că Sakine este doar o servitoare mai apropiată. După această situație neplăcută, Sakine părăsește evenimentul și simte pentru prima dată că fiica ei s-a îndepărtat de părinții ei biologici.

A doua zi, Sakine află despre căsătoria cu Faruk, care este din înalta societate. Mama adoptivă a lui Zeynep nu vrea să fie dezvăluită situația specială a lui Zeynep, nici lui Faruk și nici familiei lui. Ea vrea ca Zeynep să plece în străinătate împreună cu Faruk după căsătorie, astfel încât trecutul să n-o mai chinuie.

Sakine crede că își va pierde fiica pentru totdeauna dacă Zeynep se va căsători cu cineva din înalta societate. Astfel, ea dezaprobă această căsătorie și își dorește fiica înapoi. Când aude că Mehdi (Ibrahim Celikkol), un tânăr frumos din cartier, caută o fată cu care să se însoare, Sakine o convinge pe fiica ei să accepte o întâlnire.

Zeynep merge la locul de întâlnire mai mult ca să n-o supere pe mama ei. Între timp, Mehdi acceptase și el întâlnirea tot pentru a scăpa de cicăleala mamei sale. Când Zeynep și Mehdi se întâlnesc, se plac la prima vedere și, chiar dacă provin din medii diferite, se înțeleg foarte bine unul cu celălalt.

Va accepta Zeynep să se căsătorească cu Mehdi sau va continua relația cu Faruk? Îi va fi ușor lui Zeynep să-și lase părinții adoptivi în urmă și să se întoarcă la viața ei săracă? Se vor înțelege Mehdi și Zeynep? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și în zilele următoare pe blogul de divertisment și lifestyle pulbere-de-stele.com

Distribuția

Demet Ozdemir în rolul lui Zeynep
Ibrahim Celikkol în rolul lui Mehdi
Engin Hepileri în rolul lui Faruk
Zuhal Gencer în rolul lui Sakine
Sinan Demirer în rolul lui Bayram
Senan Kara în rolul lui Nermin
Nail Kirmizigul în rolul lui Ekrem
Nursim Demir în rolul mamei lui Mehdi
Zeynep Kumral în rolul lui Mujgan
Elif Sonmez în rolul lui Cemile
Kyara Zabci în rolul lui Yasemin
Mehmet Korhan Firat în rolul lui Celal
Helin Kandemir în rolul lui Kibrit
Emir Talha în rolul lui Yaldiz Ali
Naz Goktan în rolul lui Emine
Hulya Duyar în rolul lui Sultan

Rezumate episoade: 1-5, 6-10, 11-15, 16-20, 21-25, 26-30, 31-35, 


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet











luni, 12 octombrie 2020

Nemilosul Istanbul - prezentare



Nemilosul Istanbul - afis
Titlul original: Zalim Istanbul
Traducere - Nemilosul Istanbul
Gen: dramă, romantic,
Episoade: 39, de cca 150 minute, 2 sezoane
Producător: Avsar Film, Turcia 2019
Rețeaua de distribuție: Kanal D, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cevdet Mercan
Scenariul: Sirma Yanik

Serialul se difuzează pe KanalD Romania din octombrie 2020.

Agah Karacay (Fikret Kuskan) este un om de afaceri de succes care are o viață plină. Locuiește într-un conac spațios împreună cu frumoasa și ambițioasa sa soție Seniz (Mine Tugay), fiul iresponsabil, Cenk (Ozan Dolunay), fiica lipsită griji, Damla (Simay Barlas) și nepotul său cu dizabilități, Nedim (Berker Guven).

Când fratele mai mare al lui Agah este ucis, faptă petrecută cu ani în urmă, el nu doar că moștenește de o avere imensă, dar preia și responsabilitatea nepotului său de 8 ani, Nedim, care era normal la început. După aceea, se întâmplă ceva neașteptat și Nedim rămâne cu sechele pe viață în urma unei tragedii.

Chiar dacă Agah își iubește nepotul și încearcă să facă tot posibilul pentru a-l îngriji cât mai bine, soția lui Seniz vrea să-l trimită într-o instituție medicală de specialitate. Seniz păstrează un secret legat de trecutul ei și face tot ce este necesar pentru a păstra secretul în continuare, dar îl consideră pe Nedim drept inamic, deoarece este singurul martor a ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Din acest motiv, ea vrea să-l destabilizeze psihic cât mai tare, administrându-i medicamente în surplus fără știrea nimănui.

Drept urmare, Agah crede că tratamentul lui Nedim nu funcționează și se simte disperat pentru că nu-și poate ajuta nepotul în nenorocirea lui. Situația devine mai complicată când Agah află că are o boală de inimă și începe să se gândească la ce s-ar întâmpla cu nepotul său dacă va muri. Agah știe că, după moartea sa, soția, fiul și fiica lui l-ar părăsi imediat pe Nedim în sărăcie și singurătate. Din acest motiv, vrea să găsească o fată care să accepte măritișul cu Nedim și să pună capăt unui viitor sumbru. Mai mult, este conștient că o asemenea persoană care ar fi dispusă să se căsătorească cu Nedim doar de dragul banilor.

Agah o însărcinează pe servitoarea sa Nurten (Gamze Demirbilek) să găsească o fată potrivită din orașul său natal Antakya. Nurten o informează pe prietena ei Neriman (Aysen Sezerel) că Agah Karacay caută o fată de măritiș pentru nepotul său cu dizabilități. Neriman, însă, nu este de încredere și ticluiește un plan ca să pună mâna pe bani. Astfel, își minte nepoata Ceren (Bahar Sahin) și o face să creadă că va fi bogată dacă acceptă să se căsătorească cu Cenk (Ozan Dolunay) care este singurul moștenitor al familiei Karacay.

Ceren nu știe că va fi, de fapt, mireasa unui tânăr cu dizabilități. Ea presupune că se va căsători cu frumosul moștenitor Cenk și din acest motiv acceptă să devină mireasa familiei Karacay după care începe să vorbească despre asta cu mama ei, Seher și cu bunica ei.

Seher (Deniz Ugur) este o femeie de încredere, mândră și conservatoare care face tot posibilul pentru a-și păstra familia unită după ce soțul ei a decedat. Ea și-a crescut singuri cei trei copii. Fiica cea mare, Cemre (Sera Kutlubey), este o fată cumsecade care lucrează ca asistentă medicală, în schimb fata cea mai mică, Ceren (Bahar Sahin), este o ambițioasă care nu se abține să facă ceva rău pentru a-și atinge scopurile. Singurul ei fiu, Civan (Idris Nebi Taskin), este un tânăr care face tot posibilul pentru a-și proteja familia.

Seher nu cunoaște planurile lui Neriman, știe doar că familia Karacay caută servitori care să lucreze la Istanbul. Dar totuși, nu vrea să-și părăsească orașul natal și, din acest motiv, respinge oferta. Cu toate acestea, atât Ceren, cât și Neriman fac tot posibilul să o convingă pe Seher să acționeze în direcția dorită de ele. Drept urmare, în primul rând Ceren va rupe logodna, apoi Ceren dezvăluie că sora ei Cemre lucrează ca și cântăreață într-un club în afară de jobul ei de asistentă medicală la spital; și în cele din urmă, Ceren ajunge să dea foc casei.

După ce casa lor arde, Seher nu mai are de ales decât să meargă la Istanbul unde se instalează într-o locuință situată în apropierea conacului Karacay. Totuși, nimeni nu știe ce vor face în acest conac mare, ci doar presupun că vor lucra ca servitori. În scurt timp, Seher află că motivul real al venirii la conacul Karacay este să-și vândă fiica.

Ce va face Seher când va afla adevărul? Sau cum va reacționa Ceren când va afla că trebuie să se căsătorească cu Nedim în loc de Cenk? Cum se va schimba viața familiei Karacay după sosirea lui Seher și a copiilor ei? Va deveni Nedim din nou sănătos? La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul urmărind serialul Nemilosul Istanbul pe Kanal D.

Distribuția

Fikret Kuskan în rolul Agah Karacay
Mine Tugay în rolul Seniz
Deniz Ugur în rolul Seher
Ozan Dolunay în rolul lui Cenk
Berker Guven în rolul Nedim
Bahar Sahin ca Ceren
Sera Kutlubey în rolul lui Cemre
Simay Barlas ca Damla
Idris Nebi Taskin ca Civan
Aysen Sezerel în rolul Neriman
Gamze Demirbilek în rolul Nurten

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


 urmează Nemilosul Istanbul ep.1-5 , Nemilosul Istanbul ep. 6-10, Nemilosul Istanbul ep. 11-15, Nemilosul Istanbul ep. 16-20, Nemilosul Istanbul ep. 21-25, Nemilosul Istanbul ep. 26-30, Nemilosul Istanbul ep. 31-39  

sursa foto: turkishdrama.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 23 august 2020

Prețul fericirii prezentare



Prețul fericirii prezentareTitlul original: Yasak Elma
Traducere - Prețul fericirii
Gen: dramă, romantic
Episoade: 3 sezoane, +67 episoade de cca 150 minute
Producător: Med Yapim, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Neslihan Yesilyurt
Scenariul: Melis Civelek, Zeynep Soyata

Sezonul 3 al serialului Prețul fericirii se difuzează pe Kanal D din august 2020.

Zeynep (Sevda Erginc) și Yildiz (Eda Ece) sunt surori și locuiesc împreună la Istanbul. Chiar dacă sunt surori, sunt total diferite între ele ca și personalități. Zeynep este o fată frumoasă care respectă valorile etice și lucrează ca asistent manager. Când firma în care lucrează este preluată de o altă companie, va fi colegă de serviciu cu un tânăr om de afaceri Alihan (Onur Tuna). Alihan este un tip arogant, chipeș, serios și bogat, care nu se abține să-i rănească pe cei din jur. Chiar din prima zi, Alihan și Zeynep se împung. Niciunul dintre ei nu cedează. Totuși lui Alihan îi place îndrăzneala lui Zeynep și începe să se îndrăgostească de ea.

Pe de altă parte, Yîldîz visează să aibă o viață înstărită. Pentru a fi aproape de oamenii bogați, lucrează ca și chelneriță într-un restaurant de fițe. Acolo întâlnește cu un bărbat bogat și își pune în gând să se căsătorească cu el pentru a putea scăpa de sărăcie. Cu toate acestea, în cele din urmă înțelege că iubitul ei nu are nicio intenție de a se căsători cu ea.

Viața lui Yildiz se schimbă dramatic atunci când primește o ofertă de muncă de la "regina" înaltei societăți, Ender (Sevval Sam). Ender este o femeie frumoasă de vârstă mijlocie căsătorită cu un respectabil om de afaceri, pe nume Halit (Talat Bulut). Ender este a treia soție a Halit și locuiesc cu toții într-o casă mare și luxoasă împreună cu fiul ei și cu cele două fiice vitrege. Ender și Halit se prefac că sunt un cuplu fericit dar, în realitate, nu se iubesc.

Ender ar vrea să divorțeze dar fără a-și pierde statutul social și financiar în societate. Știe că soțul ei este zgârcit, pentru că anterior, Halit a divorțat de soțiile sale fără să le ofere nicio compensație materială. Ender nu vrea să fie în aceeași situație cu fostele soții ale lui și din acest motiv, își face un plan și o angajează pe Yîldîz.

Conform planului aceasta va lucra ca asistentă al lui Halit la companie. Ea va face tot posibilul să-l seducă și să aibă o relație cu el. În acest fel, Ender își va acuza soțul de infidelitate și va primi o compensație mare în instanță. Yîldîz, în cele din urmă, acceptă oferta lui Ender, dar și ea are propriile planuri. Decizia ei nu numai că îi va afecta viața, ci și pe cea a surorii sale, Zeynep.

În serialul Prețul fericirii veți urmări cum se va schimba viața a două surori. Oare Yildiz își va împlini visele și va reuși să ducă o viață bogată? Va reuși Ender să divorțeze de soțul ei și să obțină o compensație mare? Zeynep va găsi în cele din urmă iubirea adevărată?

Distribuția

Talat Bulut în rolul Halit
Sevval Sam în rolul Ender
Onur Tuna în rolul Alihan
Eda Ece în rolul Yildiz
Sevda Erginci în rolul Zeynep
Safak Pakdemir în rolul Zehra
Baris Aytac în rolul Caner
Kivanc Kasabali în rolul Sinan
Irem Kahyaoglu în rolul Sengul
Nilgun Turksever în rolul Zerrin
Sinan Eroglu în rolul Hakan
Ilber Kaboglu în rolul Erim
Aysegul Cinar în rolul Lila
Tugce Kocak în rolul Lal



    urmează: Prețul fericirii sezonul 1 ,  Prețul fericirii sezonul 2 (I),   Prețul fericirii sezonul 2 (II),   Prețul fericirii sezonul 2 (III),  Prețul fericirii sezonul 3 (I),   Prețul fericirii sezonul 3(II),  Prețul fericirii sezonul 3 (II)  

sursa foto: capturi video de pe youtube


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










marți, 7 iulie 2020

Dragoste și secrete, prezentare



Dragoste și secrete, prezentareTitlul original: Kimse Bilmez
Traducere - Dragoste și secrete
Gen: romantic, dramă
Episoade: 27, de cca 130 minute
Producător: ATV Turcia 2019
Regia: Ufuk Hakan Eren
Scenariul: Hasan Burak Kayaci
Distribuția - Keremcem, Özgü Kaya, Burak Serdar Şenal.

Serialul Dragoste și secrete se difuzează pe KanalD din 15 iulie 2020.

Ali (KeremCem), este expert în electronică și are un trecut de care ar vrea să uite. Astfel, Ali își ascunde identitatea și este angajat la stat după ce și-a pierdut familia la o vârstă mică, iar mai târziu, își pierde femeia și copilul din cauza muncii sale. Prin urmare, Ali se învinovățește constant de pierderile clor dragi din viața sa, dar încearcă să o ia mereu de la capăt. Acum are grijă de tinerii cartierului în care s-a mutat pentru a-și construi o viață nouă, și toată lumea din cartier se numește Ali Hodja.

Sevda (Özgü Kaya) este o fată tânără și frumoasă, care locuiește cu mama ei Hayriye, tatăl ei Koksal și fratele ei Sinan. Ea își dorește să ajungă vedetă. Șeful lui Koksal, Uygar, se îndrăgostește obsesiv de Sevda și îi atrage familia în mai multe încurcături pentru a o obține. Prin urmare, Koksal vrea ca Sevda să se căsătorească cu el. Pe de altă parte, Sevda află că fratele ei este luat ostatic de un șef de bandă de traficanți de droguri poreclit „Pilot”(Burak Serdar Şenal). Trebuie să găsească bani imediat ca să-și răscumpere fratele și se gândește să-i fure de la Uygar. După ce își salvează fratele și fuge de poliție, intră într-o casă prin fereastra deschisă. Este casa lui Ali, care este respectat de întregul cartier pentru binele pe care l-a făcut.

După ce părinții lui Ali au murit, el merge la orfelinat împreună cu fratele lui, Suleyman (cel care va ajunge Pilot), dar acesta fuge și i se pierde urma. Ali, este remarcat de profesorii săi pentru inteligența superioară și abilitățile sale speciale, și este trimis să facă educație specială apoi începe să lucreze pentru stat. Mai târziu își pierde copilul din cauza unei găști. Adevărul pe care Ali nu îl cunoaște este că, persoana care a pus bomba în mașina care a provocat moartea copilului său într-un accident este Koksal. Ali distruge întreaga bandă, renunță la slujba lui și începe să ducă o viață de singuratic.

În noaptea aceea, nu o dă pe Sevda afară din casă, dar ulterior incidentele îi aduc pe Ali și Pilot față în față ca inamici, fără să se recunoască drept frați. După aceea, Ali și Pilot vor începe să se lupte între ei. Ali și Sevda, caractere total diferite, se vor îndrăgosti unul de celălalt în mod irezistibil și vor lupta pentru iubirea lor.

Lista rezumatelor:

Dragoste și secrete ep. 1-5
Dragoste și secrete ep. 6-10
Dragoste și secrete ep. 11-15
Dragoste și secrete ep. 16-20
Dragoste și secrete ep. 21-24
Dragoste și secrete ep. 25-27


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

 urmează: Dragoste și secrete ep. 1-5

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vedeți lista de mai sus.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









duminică, 12 aprilie 2020

Medici: conducătorii Florenței - prezentare și distribuție



Medici: conducătorii Florenței - prezentare și distribuțieTitlul original: Medici: Masters of Florence
Traducere - Medici: conducătorii Florenței
Gen: istoric, politic, dramă
Episoade: 3 sezoane, 24 de episoade de cca 50 minute fără reclame
Producător: Italia și U.K. 2016-2019
Rețeaua de distribuție: RAI 1


Serialul se difuzează pe Kanal D din 16 aprilie 2020.

Serialul se vrea a fi o dramă politică, de familie, care are loc în Florența la începutul secolului al XV-lea. Cosimo de Medici se găsește la cârma familiei sale extrem de bogate, datorită punerii bazelor uneia dintre primele bănci din lume, când tatăl său, Giovanni moare brusc. Cu toate acestea, Cosimo ascunde un secretul pentru că este greu de depistat ucigașul dintre rivalii familiei. Acum, Cosimo și fratele său, Lorenzo, trebuie să descopere făptuitorul pentru a proteja averea și puterea familiei. Dar dușmanii lor sunt puternici ...

SEZONUL 1

Florența, 1429. Giovanni de Medici este un bancher bogat, reprezentantul uneia dintre cele mai importante forțe politice din Senioria Florenței (un fel de guvern local). El are un plan de a crește puterea familiei prin încheierea unui acord cu Biserica Romei, astfel încât Papa să depună banii Vaticanului la banca lui. Alegerea unui nou papă este pe cale să aibă loc și Giovanni îi trimite pe fiii săi, Cosimo și Lorenzo, la Roma pentru a încuraja alegerea unui Papă favorabil familiei Medici. La Roma, Cosimo, fascinat de frumusețea arhitecturii și artei antice, îl întâlnește pe pictorul Donatello și unul dintre modelele sale, Bianca. Cosimo se îndrăgostește de ea, dar este constrâns de familie și de cutumele sociale să o părăsească și să se căsătorească cu Contessina de Bardi, o căsătorie politică aranjată de Giovanni și tatăl Contessinei.

Candidatul familiei Medici este ales bancherul Vaticanului, ceea ce asigură băncii Medici o putere economică inegalabilă. Douăzeci de ani mai târziu, Giovanni este ucis în mod misterios, iar Cosimo și Lorenzo încearcă să investigheze în secret moartea tatălui lor. Între timp, situația politică din oraș este tulburată de comploturi împotriva puterii familiei Medici, iar viziunea lor pentru viitorul Florenței - care va genera Renașterea - este în pericol. Visul lui Cosimo este să termine Domul din Florența, dar niciun arhitect nu pare să aibă o soluție fezabilă datorită formei de la baza cupolei. În cele din urmă, Filippo Brunelleschi se prezintă la Cosimo și îi arată planurile pentru cupolă. Cosimo decide să aibă încredere în Brunelleschi și începe construcția, aducând oameni la muncă în Florența. Între timp, misterul din jurul morții lui Giovanni se complică și Rinaldo Albizzi, principalul adversar al lui Cosimo în Seniorie, încearcă să blocheze construcția și să-i determine pe oameni să se ridice împotriva familiei Medici.

SEZONUL 2

Au trecut douăzeci de ani de la evenimentele din primul sezon. Piero, fiul lui Cosimo, și soția sa, Lucrezia, sunt acum în fruntea familiei. Puterea Medici s-a consolidat de-a lungul timpului, dar o tentativă de asasinat asupra lui Piero scoate la lumină administrarea greșită a băncii. Familia Sforza are cea mai mare datorie față de bancă și reușesc să obțină un acord cu Piero pentru a-și șterge datoriile. Soluția propusă de Sforza ar provoca și invazia Florenței. Lorenzo, fiul lui Piero, pentru a evita căderea Florenței, preia rolul tatălui său atât în ​​guvernul Senioriei, cât și ca șef al familiei, evitând invazia. Deși are o relație cu o femeie căsătorită, Lucrezia Donatti, Lorenzo acceptă în cele din urmă căsătoria cu o nobilă romană bogată, Clarice Orsini. Fratele său, Giuliano, și dragul său prieten Sandro Botticelli se întâlnesc și se îndrăgostesc de Simonetta, deși în moduri diferite. Interesul lui Botticelli este unul artistic și acesta va picta tabloul Venus și Marte în care Simonetta este reprezentată alături de Giuliano. Familia Pazzi, condusă de Jacopo Pazzi și nepotul său Francesco, își unește forțele cu Papa pentru a crește controlul Bisericii asupra teritoriilor și minelor din apropiere, în opoziție cu politica familiei Medici. Acest conflict va duce în cele din urmă la o conspirație împotriva lui Lorenzo, în încercarea de a pune capăt puterii și visului său de o Florență pașnică și vie cultural.

Medici: conducătorii Florenței - prezentare și distribuție

SEZONUL 3

Acest sezon continuă acțiunea de unde a rămas la sfârșitul sezonului 2. În urma conspirației din Pazzi Giuliano moare iar Lorenzo trebuie să se confrunte în continuare cu o coaliție militară din statele pontificale și Regatul Napoli, condusă de ambițiosul Girolamo Riario. El întreprinde o călătorie diplomatică la Napoli și reușește să negocieze o pace separată cu Papa Sixtus IV. Conspirația lui Pazzi îi deschide lui Lorenzo Magnificul noi oportunități pentru reforme care vor regenera Florența și vor consolida puterea familiei Medici. Dar cu ce preț și pentru câtă vreme? ....

Distribuția

Actor                        Personaj

Richard Madden  -  Cosimo de' Medici
Stuart Martin -   Lorenzo de' Medici (bătrân)
Annabel Scholey -   Contessina de' Medici
Guido Caprino   -  Marco Bello
Alessandro Sperduti (sez. 1), Julian Sands (sez. 2) -  Piero de' Medici
Ken Bones  -   Ugo Bencini
Lex Shrapnel  -   Rinaldo degli Albizzi
Daniel Caltagirone  -   Andrea Pazzi
Valentina Bellè, Sarah Parish  -    Lucrezia de' Medici
Alessandro Preziosi  -   Filippo Brunelleschi
Eugenio Franceschini   -   Ormanno Albizzi
Sarah Felberbaum  -   Maddalena
Miriam Leone     -      Bianca
Michael Schermi   -   Ricciardo
Tatjana Inez       -      Nardone Emilia
Valentina Cervi    -   Alessandra Albizzi
Brian Cox   -  Bernardo Guadagni
Dustin Hoffman   -  Giovanni de' Medici
Daniel Sharman   -   Lorenzo de' Medici "Magnificul"
Bradley James   -   Giuliano de' Medici
Alessandra Mastronardi    -   Lucrezia Donati
Matteo Martari   -   Francesco de' Pazzi
Synnøve Karlsen   -   Clarice Orsini
Aurora Ruffino   -   Bianca de' Medici
Matilda Lutz   -   Simonetta Vespucci
Filippo Nigro   -   Luca Soderini
Sean Bean   -   Jacopo de' Pazzi
Raoul Bova, John Lynch   -   Papa Sixtus IV
Francesco Montanari    -   Girolamo Savonarola
Johnny Harris   -   Bruno Bernardi
Sebastian de Souza    -    Sandro Botticelli
Callum Blake    -   Carlo de' Medici
Jack Roth, Marius Bizau     -    Girolamo Riario
Toby Regbo    -    Tommaso Peruzzi


  urmează: Medici - sezonul 1, rezumatul episoadelor , sezonul 2 - rezumate, sezonul 3 - rezumate 

sursa foto:  express.co.uk


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 19 ianuarie 2020

Vis de iubire - prezentare



Vis de iubire - prezentareTitlul original: Erkenci Kuș
Traducere - Vis de iubire
Gen: comedie romantică
Episoade: 51, de cca 150 minute
Producător: Gold Film, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Star TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cagri Bayrak
Scenariul: Ayșe Kutlu Uner

Serialul se difuzează pe Happy Channel din 20 ianuarie 2020.

Povestea din serialul Vis de iubire este despre o fată Sanem Aydın (interpretată de Demet Özdemir) care lucrează în micul magazin al tatălui ei care este bolnav. În fiecare dimineață, ea deschide magazinul și lucrează până la sosirea tatălui ei, apoi începe să viseze și să lucreze la cartea pe care încearcă să o scrie. Viața obișnuită a lui Sanem se schimbă atunci când îl întâlnește pe Can Divit (interpretat de Can Yaman) un tânăr om de afaceri foarte prezentabil care conduce o agenție de publicitate.

Mama fetei încearcă s-o convingă să-și caute un job și să se mărite, dar ea nu vrea, mai ales că nu-l place pe Muzaffer, pretendentul găsit de maică-sa. Ca să-și umple timpul, caută de lucru la compania Countess, unde lucrează sora ei, Leyla. Countess (Kontess) este agenția lui Can. Într-o zi Leyla îi spune lui Sanem că revista de femei pe care o scoate Kontess angajează fete tinere și ea decide să-și depună CV-ul pentru un interviu. Acest lucru va reprezenta un moment de cotitură pentru ea, deoarece Can o place și are încredere în ea, mai ales că cineva (fratele mai mic al lui Can, Emre), căruia nu-i convine poziția de șef a acestuia, îi tot face probleme.

Cum va evolua viața lui Sanem vom afla din serialul Vis de iubire, de pe Happy Channel.

rezumatele episoadelor: 1-5, 6-10, 11-17



urmează: Vis de iubire, ep. 1-5 tr. rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











luni, 6 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha - prezentare



Ma numesc Zuleyha - prezentareTitlul original: Bir zamanlar Cukurova
Traducere - Mă numesc Züleyha
Gen: dramă, romantic
Episoade: +50 de cca 150 minute (încă se difuzează la turci)
Producător: Tims, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: ATV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Murat Saracoglu, Faruk Teber
Scenariul: Su Ersoz, Derem Ciray, Yildiz Tunc
Distribuția - Vahide Perçin, Hilal Altinbilek (Zuleyha), Murat Ünalmis, Ugur Günes, etc.


Serialul se difuzează pe Kanal D din 8 ianuarie 2020.

Serialul începe în anii '70 la Istanbul apoi continuă în Cukurova din regiunea Adana, sudul Turciei.
Zuleyha este o tânără frumoasă care locuiește la Istanbul împreună cu fratele vitreg Veli (Mustafa Acilan) și cumnata ei. Lucrează la o croitorie într-un cartier select al marelui oraș și visează să se mărite cu iubitul ei, Yilmaz (Ugur Guneș). Acesta este un tânăr muncitor care lucrează ca mecanic la un atelier auto. El a fost crescut de meșterul său după ce și-a pierdut familia, cu ani în urmă. Yilmaz nu este bogat, dar ar vrea să facă tot ce-i stă în putere s-o facă pe Zuleyha fericită. Cei doi speră să se căsătorească cât de curând posibil și să-și croiască o viață împreună, dar soarta le rezervă cu totul altceva.

Veli o vinde pe sora lui vitregă unui șef mafiot ca să-și plătească datoriile făcute din cauza jocurilor de noroc. Yilmaz îl ucide pe acel mafiot ca să-și salveze femeia iubită, dar ca să evite consecințele legii, va trebui să fugă din Istanbul, iar Zuleyha, care nu concepe să trăiască fără el, îl urmează. Așa că pentru cei doi îndrăgostiți începe o călătorie și o fugă pentru supraviețuire în libertate, care nu are nimic de-a face cu visele lor de până atunci.

Soarta îi aduce pe Zuleyha și Yilmaz la Adana, unde caută de lucru ascunzându-și identitățile reale. Din întâmplare, Yilmaz se întâlnește cu un fost coleg de armată și ajunge la ferma lui Yaman unde amândoi încep să muncească, dar se dau drept frați, ca să nu fie despărțiți. Yaman este cunoscut în Adana, la fel ca și tânărul proprietar de pământ Demir, care vrea să mecanizeze totul în agricultură, așa cum a învățat la Berlin unde a făcut facultatea, dar și ca să împlinească visul tatălui său care dorea ca Demir să devină cel mai important om din Adana.

Demir locuiește cu mama lui și după un mariaj eșuat, crede că nu există dragoste și căsătorie adevărată. Se adâncește în muncă, dar totul se schimbă după ce o vede pe Zuleyha. Demir se îndrăgostește de ea la prima vedere, fără să știe că ea iubește pe altcineva. Totul începe să se schimbe dramatic la ferma lui Yaman.

Ce se va întâmpla mai departe, dacă Demir va ajunge la inima Zuleyhăi, sau dacă Yilmaz va reuși să-și ascundă crima din trecut vom vedea de pe 8 ianuarie la Kanal D.



 urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 1 tr.

Linkurile rezumatelor:

Ma numesc Zuleyha ep. 2
Ma numesc Zuleyha ep. 3
Ma numesc Zuleyha ep. 4
Ma numesc Zuleyha ep. 5
Ma numesc Zuleyha ep. 6
Ma numesc Zuleyha ep. 7
Ma numesc Zuleyha ep. 8
Ma numesc Zuleyha ep. 9
Ma numesc Zuleyha ep. 10
Ma numesc Zuleyha ep. 11-12
Ma numesc Zuleyha ep. 13-14
Ma numesc Zuleyha ep. 15-16
Ma numesc Zuleyha ep. 17-18
Ma numesc Zuleyha ep. 19-20-21
Ma numesc Zuleyha ep. 22-24
Ma numesc Zuleyha ep. 25-26
Ma numesc Zuleyha ep. 27-28
Ma numesc Zuleyha ep. 29-30
Ma numesc Zuleyha ep. 31-32
------


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 3 ianuarie 2020

Atiye / The Gift - recenzie



Atiye / The Gift - recenzieTitlul original: Atiye
Traducere - The Gift/Darul, sau Atiye, care este nume propriu feminin în turcește
Gen: ocult, aventuri, mister, dramă
Episoade: 1 sezon, 8 episoade, de cca 45 de minute
Producător: Netflix și OG Medya Turcia, 2019
Regia: Gonenc Uyanik, Ozan Açiktan
Scenariul: colectiv
Distribuția: Beren Saat, Mehmet Gunsur, Civan Canova, Metin Akdulger, Melisa Senolsun, Meral Cetinkaya

Serialul Atiye se difuzează pe Netflix din 27 decembrie 2019.

Atiye este un serial de dramă misterioasă, care ne lasă cu o mulțime de întrebări care plutesc în jurul evenimentelor. Ceva-ceva se deslușește până la finalul sezonului întâi, dar nu ni se dezvăluie decât o bucățică de adevăr.

Povestea în sine se învârte în jurul tinerei pictorițe Atiye (jucată de Beren Saat pe care am văzut-o recent în rolul sultanei Kosem la tinerețe), care face parte dintr-o familie înstărită și are o soră adoptată de mică, Cansu, o rebelă căreia îi place băutura și viața dezordonată, spre deosebire de Atiye, care este dedicată picturii și are un cu totul alt caracter. Atiye are un iubit, în persoana lui Ozan (jucat de Metin Akdulger, pe care l-am mai văzut în rolul Orkun din serialul Yaman), fiu al unui potent om de afaceri din Istanbul, cu care urmează să se căsătorească. Ea deschide o primă expoziție de pictură și toate tablourile se vând foarte bine din prima zi. Aici mi se pare o primă scăpare a acestui serial - că tot serialul eu l-am categorisit drept ciudat și relativ slăbuț, deși aștept sezonul doi, ca să văd despre ce-i vorba în partea lui misterioasă - Atiye pictează exclusiv un singur simbol (două cercuri unite printr-un romb), care o obsedează din copilărie, în felurite moduri, culori și tehnici. Deci toate tablourile sunt practic la fel, dar totuși se vând ca pâinea caldă...! Curios lucru, nu? :)

În dimineața în care se deschide expoziția ei, într-un sit arheologic, la Gobeklitepe, arheologul Erhan (jucat de Mehmet Gunsur, pe care l-am văzut în rolul prințului Mustafa din serialul fenomen Suleiman Magnificul) descoperă câteva secrete misterioase într-unul dintre cele mai vechi temple de pe Pământ, în galeriile unei peșteri milenare. Ce descoperă el? Ați ghicit, un desen în relief exact ca desenul pe care Atiye îl pictează obsedant și exclusiv, cu toate că ea nu a văzut niciodată acest simbol nicăieri în viața ei. Simbolul antic, care se află în ruinele templului, și Atiye sunt cumva legate. Trecutul ei este legat de misterul pe care îl deține simbolul, iar Atiye vrea să afle ce înseamnă, ce este cu ea, care are unele viziuni datorită cărora părinții ei o consideră nebună și o duc la spitalul de psihiatrie. Întreaga ei viață care pare perfectă, este dată peste cap, în așa fel încât nimic nu mai este așa cum credea.

Pe parcursul desfășurării poveștii, Atiye vede niște persoane, o bătrână și o fetiță care vorbește limba kurdă, dar care în realitate nu sunt observate de nimeni altcineva, totuși fetița este găsită sub formă de desen tot în templul din peșteră. Bătrâna este bunica pictoriței, deși toată familia știa că este moartă de mult. Însă mama lui Atiye ascunde și ea secretele ei... Cansu se dovedește a fi sora pierdută a lui Erhan, care și-a pierdut familia într-un accident (acesta dovedindu-se că este o crimă comandată de tatăl lui Ozan), și așa mai departe, multe dintre ițele poveștii semănând foarte bine cu intrigile din serialele turcești. Tușa occidentală adăugată este destul de vagă și o recunosc în personajul aproape frivol Cansu.

Atiye / The Gift - recenzie
sursa - gossiphunters.com

Serialul șerpuiește molcom de-a lungul celor 8 episoade, cu unele acțiuni secundare lipsite de sens - aventura dintre Ozan și Cansu, care se termină extrem de prost pentru fată, și dezvăluind foarte lent câte ceva din secretul templului subpământean, simbolul ciudat, constelații și puterile de care Atiye devine tot mai conștientă cu ajutorul bunicii sale și al spiritului ei.

Înțeleg că al doilea sezon a fost deja filmat, și va fi lansat în acest an. Însă deocamdată îmi exprim rezerva că ar mai exista și un sezon 3 sau 4. Cu toate că în Turcia serialul Atiye a prins foarte bine, rămâne de văzut cât de îndrăgit va fi el în alte țări. Personal, nu i-aș da mai mult de un maxim 6, cu multă indulgență, din 10, chiar dacă pe imdb ajunge acum la aproape 8. După mine, un 8 e mult prea mult pentru acest serial. Dar să nu mă grăbesc, am mai văzut și Pierduți în spațiu, care la primul sezon nu mi s-a părut cine știe ce, dar care are un sezon doi foarte bun. Să așteptăm, zic, sezonul al doilea pentru o evaluare corectă.

Distribuția:


  • Beren Saat - pictorița Atiye
  • Mehmet Gunsur - arheologul Erhan, care stabilește o relație profesională cu Atiye datorită elementelor comune ale lor, în ceea ce privește viziunile fetei și descoperirile de la Gobeklitepe.
  • Civan Canova - Mustafa, tatăl lui Atiye. L-am mai văzut în rolul Rahmi din serialul Furtună pe Bosfor.
  • Metin Akdulger - Ozan, logodnicul lui Atiye, care trebuie să se însoare cu ea pentru că așa vrea tatăl lui, care știe mai multe despre misterele din poveste.
  • Melisa Senolsun - Cansu, sora adoptată de familia lui Atiye, în realitate sora lui Erhan, care era crezută moartă după un accident de mașină în copilărie.
  • Meral Cetinkaya - Zuhre, bunica lui Atiye, femeie cu puteri deosebite care cunoaște secretele de la Gobeklitepe. Am mai văzut-o în rolul Ulfet din serialul Mireasa din Istanbul.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 27 decembrie 2019

Colony - prezentare



foto - amazon.com
Titlul original: Colony 
Traducere - Colonie
Gen: SF, dramă, acțiune, aventură, distopie
Episoade: 3 sezoane, 36 episoade a câte 40 de minute fiecare
Producător: SUA, 2016-2018 
Rețeaua de distribuție: NBC Universal și USA Network
Creat de: Carlton Cuse și Ryan J. Condal
Scenariul: colectiv
Distribuția: Josh Holloway (Will Bowman), Sarah Wayne Callies (Katie Bowman), Peter Jacobson (Alan Snyder), Tory Kittles (Broussard), Isabella Crovetti (Gracie Bowman), Alex Neustaedter (Bram Bowman), Amanda Righetti (Madeline), Jacob Buster (Charlie Bowman).

Serialul este difuzat pe Netflix - primele 2 sezoane și pe internet sezonul 3.

Am vizionat zilele și nopțile trecute acest serial, Colony. Mă mir că nu am auzit de el mai devreme. Este un serial bun, foarte bun, dar care din păcate a fost anulat după sezonul 3, fără un final anume. Ca și alți fani aștept o minune și continuarea lui. Dar am unele motive care mă fac să mă îndoiesc de o revenire.

Așadar, acțiunea:

Serialul Colony începe într-un prezent dominat de consecințele unui eveniment neașteptat numit Sosirea. Niște extratereștri, despre care inițial nu știm mai nimic, au ocupat planeta și s-au autointitulat Gazde. Pământenii au fost făcuți, practic, sclavii lor, cu aportul unor politicieni amorali care cred că vor obține privilegii nemaivăzute datorită supușeniei lor față de Gazde. De fapt, extratereștrii domină lumea cu ajutorul dronelor - nimeni nu poate face nimic ieșit din tipare, că altfel dronele îl spulberă literalmente - și a unei tehnologii necunoscute pe pământ. Se subînțelege din tot serialul că niciun stat nu a reacționat deloc militar sau altfel, din cauză că alienii ucid în masă oamenii la orice semn de nesupunere, cât de nesemnificativ.

Colony - prezentare
Alan Snyder - foto IMDB.com

Oamenii trăiesc în fostele mari orașe, acum înconjurate de niște ziduri metalice groase (de unde vin mii de drone care supraveghează totul și ucid la nevoie), și sunt conduși de politicienii lumii adunați sub denumirea de Ocupație. În primele două sezoane se urmărește viața unei familii din colonia Los Angeles, unde traiul nu este deloc roz, alimentele se dau la rație, sau la schimb, aduse de către temerari inconștienți care se mai avântă cvasi-sinucigaș dincolo de zid, printr-un tunel nedescoperit de Ocupație. Șefii și potenții financiar locuiesc în Zona Verde, un cartier rezidențial de lux unde au tot confortul necesar. Cu toate acestea, deși nu se cunoaște nimic despre Gazdele care țin morțiș la secretele și tehnologia lor, unii rebeli s-au organizat într-o Rezistență care vrea să lupte împotriva Ocupației, mai ales, deși orice luptă este o condamnare la moarte a sute și mii de nevinovați. Drept exemplu, când în orașul Dallas au fost răzvrătiri, extratereștrii au transformat totul într-o mare de sticlă. Ori de câte ori cineva încalcă grav regulile stabilite de alieni, mii de oameni sunt uciși prin bombardare.

În sezonul 1 suntem familiarizați cu familia Bowman care locuiește în colonia Los Angeles. Will, capul familiei, care anterior a fost agent FBI, este la un moment dat constrâns să lucreze pentru securitatea internă ca agent al conducerii de Ocupație, fiind amenințat că dacă refuză, familia lui va fi trimisă la Fabrică, un avanpost lunar, unde oamenii lucrează în mine radioactive pentru alieni și de unde nu au șanse să se mai întoarcă. Kate Bowman, soția lui Will, o fire rebelă, intră în Rezistență și începe să lucreze împotriva ocupanților și să-și spioneze propriul soț, care, credul, îi mai spune una-alta de la serviciu și astfel Katie devine foarte importantă pentru Rezistență. Will începe să pună la îndoială loialitatea lui Kate pe măsură ce evenimentele se desfășoară iar șefa lui directă are dovezi împotriva lui Katie. Însă femeia este ucisă de către Broussard, unul din conducătorii ucigași ai Rezistenței înainte ca ea să poată să-l avertizeze pe Will despre duplicitatea soției sale. Familia Bowman are 3 copii, Bram, un adolescent rebel, care și el ia parte la acțiuni ale Rezistenței, fără ca părinții săi să-și dea seama, Charlie, un băiat care la Sosire se afla în Santa Monica și acolo a rămas, folosit de bandele care conduc zona respectivă și Gracie, fetița de 8-9 ani care nu pare foarte conștientă de lumea în care trăiește. Will a acceptat postul din forțele de securitate sperând că Alan Snyder, șeful securității coloniei Los Angeles, i-l va aduce pe Charlie înapoi. Snyder însă, este uns cu multe alifii, și e genul care spune orice și promite orice ca să-și atingă scopurile, ucigând cu sânge rece pe oricine îi stă în cale, dacă trebuie.

La sfârșitul sezonului 1, Rezistența capturează o Gazdă ucisă (un robot, de altfel, extratereștrii adevărați nu vedem decât în ultimul sezon, și atunci, doar episodic), pe care până la urmă Ocupația o recuperează, dar Katie și amicii ei din rezistență păstrează un dispozitiv de la mâna robotului și astfel colonia LA are de suferit pierderi imense din acest motiv.

Colony - prezentare
foto - amazon.com

În sezonul 2 perspectiva se lărgește și suntem martorii mai multor jocuri de putere între conducătorii umani ai Ocupației. Rezistența își dă seama de forța inamicului și înțelege că alienii sunt extrem de avansați, dar nu acceptă ca politicienii să nu facă nimic pentru umanitate, ci doar să-și vadă de interesele lor, ceea ce ar duce la extincția în masă a speciei. Will reușește să-l aducă pe Charlie acasă, escaladând zidul, ocazie cu care observă că pe el dronele nu-l ucid. Și nu înțelege de ce. Katie reușește să se desprindă de Rezistență după ce era să pună în pericol viața tuturor membrilor familiei ei, și după ce propria ei soră, Maddie, care stă cu iubitul ei din Zona Verde, un tip apropiat de conducerea Ocupației, o trădează ca să se protejeze. Se află că o Gazdă s-a predat de bună voie celor din Rezistența din afara coloniei, dar este nevoie de dispozitivul pe care îl au prietenii lui Katie ca să se poată comunica cu ea. Din această cauză Los Angeles-ul urmează să fie evacuat în totalitate și majoritatea locuitorilor să fie trimiși la Fabrică, dar oamenii sunt mințiți că totul e bine și frumos. Will află adevărul și plănuiește să fugă cu orice preț din colonie, împreună cu familia, înaintea evacuării, lucru pe care îl vor face ajutați de Snyder care va merge cu ei, mințind că s-a săturat de luptele de putere din sferele influente. În acest sezon 2, Bram, care ucide un înalt oficial, scapă ajutat de către mătușa Maddie, apoi are ocazia să lucreze la un lagăr de muncă gen închisoare, tot sub comanda lui Snyder. Aici Snyder îl face spionul lui, dar Bram joacă dublu. La acest lagăr se construiesc anumite containere care trebuie transportate în spațiu, la Gazde. Bram și prietenii lui organizează un atac așa încât nava extraterestră venită să ia containerele explodează. Alienii bombardează tot lagărul din care scapă doar Bram ajutat de Snyder.

În sezonul 3, familia lui Will împreună cu Snyder trăiesc de câteva luni în pădurile din apropierea Los Angeles-ului, la o cabană. Dar Snyder este șiret - el are un dispozitiv de urmărire pe care îl activează din când în când, ca să se știe unde se află. Securitatea nu intervine decât dacă el ar transmite un anumit mesaj codificat. La un moment dat o navă extraterestră avariată trece peste cabana lor și dronele îi depistează. Cu toții sunt nevoiți să fugă din ascunzătoare. Will și Katie încearcă să restabilească contactul cu rezistența din afara LA ca să le predea dispozitivul de traducere și apoi să caute colonia Seattle care pare a fi un soi de paradis față de alte colonii. Will și Katie dau peste un mare grup al Rezistenței, cei care aveau Gazda, conduși de un irlandez (ori scoțian?) fanatic, MacGregor. Deși ei le prezintă multe garanții, plus artefactul de care au nevoie, MacGregor crede că sunt agenți dubli și vrea să-i omoare. Înainte de asta, de la Gazdă se află că ei sunt într-un război cu alți extratereștri iar teatrul de război este Terra. MacGregor, în fanatismul lui, consideră că robotul alienilor minte și vrea să-l distrugă. De aici pornește și suspiciunea asupra familiei Bowman. În ultimul moment, Snyder reușește să-l facă pe un apropiat al lui MacGregor să transmită prin radio mesajul codificat și Beretele Roșii ale securității apar imediat salvând situația și omorând pe aproape toți cei din grup. Din păcate în schimbul de focuri moare Charlie.

Colony - prezentare
Broussard - foto imdb.com

Snyder dispare, și primește înalte distincții datorită recuperării Gazdei. Se află la o vilă extra luxoasă în Alpii elvețieni și duce o viață mai mult decât lipsită de griji, dar setea de putere îl face să-și dorească să revină în America. Între timp Bowmanii au ajuns în Seattle unde se ascund sub alte identități, deși autoritățile au date despre ei și știu de la bun început cine sunt. Broussard, care a luat legătura cu o femeie din rezistență, ajunge și el, pe căi ilegale în Seattle. Bowmanii încearcă să-și facă o viață normală, dar Will este deprimat după moartea lui Charlie și când, întâmplător, îl vede pe Snyder în oraș, va căuta răzbunare, dar când îl va avea pe Snyder în mână, nu va fi în stare să-l ucidă.

Snyder vine ca să-l submineze pe guvernatorul coloniei, un simpatizant al Rezistenței, care conduce orașul după propriile reguli, ceea ce nu este pe placul conducerii globale. Seattle pare să fi regăsit mare parte din viața de odinioară, dronele nu bâzâie prin aer, totul este mai normal decât în rest. Dar șefii cei mari nu vor să piardă controlul asupra coloniei și plănuiesc să-l înlocuiască pe actualul guvernator cu Snyder. Astfel, izbucnește un fel de război civil între forțele de securitate națională și oamenii recrutați de Will și Broussard de pe o listă specială cu indivizi care știu să lupte. Însă acei detașați ar trebui să lupte pentru alieni și li se spune că dacă 150 dintre ei se duc în spațiu pe linia frontului, cum ar veni, totul în Seattle va reintra în normal. Will, sătul de viața de până atunci, acceptă să plece împreună cu ceilalți....

Asta este povestea, bine scrisă și foarte bine interpretată. De ce a fost anulat serialul? Producătorii nu dau un răspuns clar, deși e posibil datorită sezonului 3 care a avut audiențe cu cca 30-40% mai mici decât primele două sezoane. Într-adevăr, și acțiunea e diferită, iar filmările nu s-au mai făcut în LA, pentru că nu li s-a mai permis (iarăși, de ce?), ci în Vancouver. Dar chiar și așa, răspunsul celor în drept este ezitant și fără clarificări. Unul din producătorii executivi a dat un mesaj vag pe twitter care sună așa: „Coloniști, vă mulțumesc din toată inima pentru pasiunea și efortul vostru. Dar, din păcate, #Colony este mort. Motivele sunt complicate, de cele mai multe ori prostești și nu v-ar mulțumi dacă vi le-aș spune ...."

Colony - prezentare
Katie si Will Bowman - foto imdb.com

Acum noi ce să credem? Am mai auzit de seriale anulate pentru că semănau prea bine cu fapte reale. Așa bănuiesc că este cazul și aici, unde două super-puteri se luptă pe un teritoriu care nu este al nici uneia dintre ele și cărora nu le pasă de locuitorii care mor nevinovați. Vă sună cunoscut? Că mie cam da... și chiar dacă o parte din mine speră ca Netflix să preia serialul și să-l ducă mai departe, cealaltă parte, mai rațională și mai sceptică, îmi spune că n-o să mai vedem acest serial încheiat.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet